Pînzele albe

Aş putea scrie un text siropos, ca de 8 martie, cu lugu-lugu, cu floricele, cu mulţi „la mulţi ani”. Am vrut s-o sun pe maică-mea, dimineaţă, dar dormea. De 1 martie am uitat complet s-o sun. În general, uit s-o sun. În general, sînt lucruri importante pe care uităm să le facem.

Pe principiul „iarna nu-i ca vara”, tot aşa, femeia nu-i bărbat. Bărbatul e comod prin definiţie, îi place ca femeia să stea deasupra doar pentru că nu trebuie să facă nimic, deci nu oboseşte, îi place să se trîntească pe canapea cu o bere alături. Un bărbat îşi taie unghiile degetelor de la picioare abia cînd observă că s-a mai dus naibii încă o pereche de şosete.

Un bărbat nu simte nevoia să se epileze pe picioare (mă rog, există şi unii care simt nevoia asta, da’ intră deja în altă categorie), consideră că e timp pierdut, aşa că mai bine-l foloseşte pentru a mai bea o bere în timp ce se uită la ştiri. Mă rog, berea e doar un pretext, poate fi orice altceva. Pe un bărbat n-o să-l intereseze machiajul cîtă vreme el ştie una şi bună: un bărbat trebuie să fie un pic mai frumos ca dracul, corect?

Însă, cred eu, orice bărbat e măcar un pic voyeurist. Îi place să se uite la o femeie în timp ce se machiază, deşi nu prea înţelege la ce e necesar, e fascinat de cît de mare devine, dintr-o dată, pleoapa stîngă, în timp ce dreapta e pe jumătate deschisă, e fascinat de pensula care întinde un strat verzui între pleoapă şi arcadă, apoi de cealaltă pensulă, care întinde un strat roz dedesubt, se uită atent la chestia aia de la rimel, cu multe fire, ace, naiba să le ia, despre care nu ştie cum se numeşte – şi, între noi fie vorba, chiar nu-i pasă – şi care întinde negrul pe gene, e fascinat de unduirea buzelor atunci cînd rujul le dă tîrcoale.

Bărbatului îi place – sau, cine ştie?, oi fi doar eu – să tragă cu ochiul atunci cînd femeia de lîngă el foloseşte aparatul epilat, e fascinaţia pentru semi-transparenţă, pentru ce se află dedesubt, e plus minimum 20% creştere a pulsului, chiar dacă rămîne în colţul său, tăcut, chiar dacă, în acel moment, îşi imaginează cum îşi plimbă unghiile uşor, pe piciorul ei dezgolit, de la călcîi către genunchi.

Bărbaţii, în principiu, sînt de un singur tip, deşi putem enumera subcategorii (sînt cei care iubesc pînă la ultima suflare, sînt cei beţivi, sînt cei care înşeală, sînt cei care-şi bat nevestele). Femeia este cea care se mulţumeşte cu puţin şi cea care vrea mai mult. Este cea căreia îi ajunge ce are şi e cea care vrea tot, care te devorează, care te sfîşie, care te dă peste cap, care te face să stai ca la ora de sport din liceu, „în cap” şi cu picioarele-n sus, într-un echilibru perfect, în timp ce singurul punct de sprijin pe podea e vîrful limbii.

Cea din urmă este femeia pentru care te reinventezi, pentru care îţi vine să te spînzuri atunci cînd ai supărat-o, pentru care intri în pămînt cînd îndrăzneşti doar să te gîndeşti să te uiţi la pantoful alteia, nici măcar un centimetru mai sus. E femeia care extrage din tine rădăcina pătrată şi, în acelaşi timp, te ridică la puterea plus infinit. Este femeia puternică, cea care îţi dă toată libertatea din lume, la care renunţi într-o clipită pentru fi la picioarele ei.

Este femeia după care îţi simţi inima spărgîndu-se în mii de bucăţele, dar care le ridică şi ţi-o lipeşte la loc, este femeia pe care, atunci cînd o ignori, îţi dă o bucată după ceafă şi te trezeşte din morţi, este femeia care urlă la tine atunci cînd te îmbeţi ca porcu’, dar care înţelege c-ai ieşit cu băieţii şi nu puteai fi mai prejos la concursul „cine bea mai multe beri”, aşa că, odată ajuns sub pătură, adoarme cu tine-n braţe.

E femeia care-ţi distruge nervii şi care ţi-i repară cu o simplă îmbrăţişare, e femeia care te face dintr-un militant antimariaj să-i ceri să se mărite cu tine după trei luni şi paişpe zile de la primul sărut, după ditamai atacul de panică, e femeia pentru care ţii minte toate datele importante, chit că e vorba de primul sărut sau de ziua mamei ei, este femeia care rămîne lipită de tine chiar şi atunci cînd ea e în Lodra, iar tu în Bucureşti, dînd ture prin casă şi întrebîndu-te de ce naibii e atît de scump roaming-ul, e femeia pe care o ceri de soţie fără nici un inel la îndemînă, doar cu o împletitură din cinci aţe colorate pe care i-o legi de mîna stîngă. Şi care îţi răspunde „Da!” din toată inima, întrebîndu-te tremurînd de ce ţi-a luat atît de mult.

E femeia pentru care renunţi la tot şi pentru care ai rupe pămîntul în două dacă ţi-ar cere-o, e femeia care te scoate din sărite cînd te ignoră, dar care te scoate din minţi atunci cînd îţi dă atenţie, e femeia care te face să tremuri din toate încheieturile cînd nu e cu tine. E femeia care-ţi alungă orice urmă de oboseală şi de somn, e femeia care te face să te simţi cel mai norocos om din lume, e femeia de care te îndrăgosteşti tot mai „rău” în fiecare zi, de 798 de zile încoace, pentru care îţi urli ficaţii şi-ţi verşi plămînii, pentru care plîngi ca un copil pînă cînd glandele lacrimare secătuiesc complet. E femeia pentru care mergi pînă în pînzele albe.

Sînt femeia pe care o iubesc.