Fetish e atunci cand iti bati nevasta & ei ii place

Si cum asa ceva este rar intalnit, fetisistii de categoria grea nu se dezlantuie acasa.

Si bineinteles ca termenul vine de la perversii de francezi. Psihologul care a venit primul cu teoriile (Alfred Binet) era si el francez. In teorie, un fetish sexual poate insemna orice: cuvinte sau obiecte, parti ale corpului, catuse sau cusca, matase sau piele, umilinta sau durere.

Cica ai putea sa fii fetisist daca-ti place sa-ti privesti barbatul cand se barbiereste, sau daca iti place sa-ti vezi nevasta in portjartier, sau in ciorapi cu adeziv. O sumara analiza antropologica ar demonstra ca fetisul cu ciorapii isi are la noi radacinile in calendarele cu dresuri Adesgo, de pana in ‘89. Pasiunea pentru Adesgo se explica cel mai probabil la romani nu doar prin firul rezistent, usor de remaiat, ci si prin lipsa vreunui material pornografic inainte de ‘90. Ca nu doar carnea si ouale lipseau din Romania, ci si revistele cu tate.  In lipsa unui studiu aprofundat insa, succesul calendarelor Adesgo in randul barbatilor ramane un mister.

Filmul

El exista, e The Movie!

Nu e dintre cele de consum, gen “Lesbian Using Cute Slave”, sau “Sadistic Mistress Punishing“. Filmul tuturor fetisurilor se numeste chiar “Fetishes” si e un documentar. Regizor e Nick Broomfield, un britanic foarte faimos in breasla, genul care face filme solide despre Apertheid, Irak si pedeapsa capitala. Intr-un anumit punct al carierei lui, cand era de mult un regizor confirmat, HBO i-a cerut sa faca un documentar despre fetisuri. Poate avea omul nevoie de bani, ca toata lumea, poate era si el curios, cert este ca Nick Broomfield a acceptat. A gasit acest Pandora’s Box, un stabiliment sado-masochist din New York, unde pentru sume de pana la 10 000 $ poti sa-ti implinesti cele mai dureroase fantezii.

Povestea e asa: regizorul Nick Broomfield, el insusi personaj, cauta sa inteleaga lumea fetishistilor, o lume despre care nu stie nimic, incercand sa nu-si judece in vreun fel personajele.

Clientii evrei care au fantezii cu nazisti si negrii in scenarii cu sclavi pe plantatie, surclasati la capitolul “mi se intoarce stomacul pe dos” de cei care platesc bani grei ca sa fie fortati de femei in latex sa curete WCul. Cu limba.

Si dupa o ora si jumatate de bankeri si bogatasi calariti, biciuiti si umiliti, in functie de buget, filmul patrunde intim in viata “Stapanelor”, angajatele de la Pandora’s Box, femei inteligente si educate. Stapanele aveau cateva lucruri in comun: erau mai mereu single, desi si-ar fi dorit un partener, si desi erau “professional dominatrix” de meserie, sustineau ca le plac mult barbatii. Si-ntelegi, pana la urma, ca nu poti sa ai un asemenea job daca nu-i iubesti foarte tare. Pentru ca asa, cu biciul in mana, Stapanele de la Pandora’s Box sunt intr-o pozitie perversa: aceea de a privi adanc inauntrul barbatilor si de a le vedea cele mai intunecate laturi. 

Am vazut filmul la o proiectie publica, pentru unii stanjenitoare, incomoda sau prea dura. In sala era, evident, si un francez. Dupa film il vad stramband din nasul frantuzesc si aud: “Cam slab… In FRRanta locuRRile astea sunt mult mai taRRi”.

Am cautat un astfel de loc in Bucuresti. In afara de niste Fetish Party-uri prin Club Twice si cateva laudaroase online nu am gasit nimic. Asa ca ma intreb daca mai sunt populari ciorapii Adesgo…Fetish Party-uri prin Club Twice si cateva laudaroase online nu am gasit nimic. Asa ca ma intreb daca mai sunt populari ciorapii Adesgo…

Foto: ko-an / Flickr