![]() | De catargvezi toate articolele de Ana Barton06 dec 2011 la 11:59 586 comentarii 2811 vizualizari. |
Puţini sunt aceia care ştiu cum se opreşte vântul – mai întâi ca o părere, apoi ca o revenire blândă, cu răbufniri de forţă şi întretăieri de direcţie, ca o respiraţie haletantă, indecisă şi agonizantă. Este ritualul zilnic al vieţii marine, duşmanul de temut al bărcii decise să se-ntoarcă.
Se duce întâi mic şi cald la dedesubturile ei lemnoase şi fluide dimpreună, numai puţin, încet, cât să o facă să-şi ascundă coapsa, ruşinată, în nisip. Să tragă peste glezne scoici mărunte şi să-şi înceapă iar şi iar degetele ei cuminţi. Îi suflă alge crude peste ele şi i le înconjoară pe după rotund. Ea îşi cabrează lemnul şi-şi potoleşte pânza.
Am fost de multe ori acolo, în spaţiul vid de boare, l-am căutat departe de oameni, departe de lumină şi de păsări, în zare, în punctul dintre orizonturi, cu ancora prinsă în zid de cetate scufundată, liniştitor, hipnotic, inuman, cu o şoptire proprie, ascunsă, cu ritmul uşor legănător.
Se răsuceşte deasupra vârfurilor, neplutind, neumblând, necăutând. Dar nici nu se-aşază şi nimic nu aşteaptă. Stă şi este. Îi lasă lui plăcerea închipuirii pietrei, a şoldurilor săgetate cu podoabă ale fierului înfipt în carne. Ea-şi dă cu lac peste unghiile de salcâm tânăr şi îşi răsfiră frânghiile dulci. C-aşa e ea. Licoare.
Nu trebuie să faci nimic la început, te pui pe spate cu mâinile sub cap, inspiri adânc aerul şi-nchizi ochii peste sare, te laşi greu pe lemnul punţii, te bucuri de mişcarea lină până când dansul devine cântec şi-l auzi în cap, îl simţi în piept, îl iei cu mâinile şi-l împingi cu picioarele înapoi, în mare, uşor, delicat, complet sincronizat. Şi-atunci apa te iubeşte, te înconjoară, se roteşte în jurul tău, se retrage, iar tu o prinzi brusc şi o aduci la locul ei, la piept, să-i auzi zgomotul şi tresărirea. Nu e un dans normal, e un tango, un joc al aparenţelor şi-al pasului exact, e cântecul Ligeei.
Nimic, nimic nu trebuie să ştii şi nici vreo altă trebuinţă nu ai. Şi nici măcar uitarea nu ţi-o aduci aminte. Te înfăşori şi-atât. Şi-i faci un pic de loc. Îşi ştie drumul bine, de dinainte de nisip, din vremurile albe ale sării barbare. Ca predosloviile. Nepăşind, da, nepăşind. Desfăcând fără de grabă nasturii coastelor lungi, dând la o parte istmul, micul, nemângâiatul încă, şi împărţindu-se în două. În doi. Şi-apoi adunându-se nou. În unul, singurul. Catargul crescut înăuntru. Îi atingi vârful cu vârfurile tale, aduni marginile încet, le lipeşti cu ochii închişi aproape şi le dai pecetea s-o bea. Te-ntinzi şi, cu lumină caldă, ieşindu-ţi din tălpi ca un sânge de aur, îţi contempli fosta sete. Scuturi din păr departele şi-ţi potriveşti locul înalt. Nu ştii, nu eşti, nu vrei. Respiri.
*Acest text este un experiment: dr. nenea a găsit locul şi rostul cuvintelor, iar eu am încercat să-l îngân un pic. Autorul este el, eu doar am îndrăznit, apoi, către aceeaşi călimară. Reverenţă, invitatului meu.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Cristina Corpaci 20 mai la 22:34 |
O pereche de mănuşi de box, vă rog! Vai ce mi-a plăcut scena când Elena Udrea a luat lecţii de [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 18 mai la 18:53 |
Hai să vă pun o întrebare sau două: ce au în comun englezii şi estonienii? Dar românii şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 18 mai la 12:12 |
În ziua de azi, când spui relaţie, imediat te gândeşti la una amoroasă. Pe mine nu [ citeste mai departe ]
Very Happy 17 mai la 18:25 |
După cum am promis, voi încerca să vă iniţiez în domeniul tipograficii lansând o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 17 mai la 10:00 |
Nu știu cât e de normal sau șocant pentru o mamă să vadă imaginea de pe coperta revistei Time [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 mai la 10:09 |
În ultimii ani am asistat la o invazie de firme și produse românești care au nume străin. [ citeste mai departe ]
Pandora 15 mai la 19:41 |
Peste 1500 de oameni din 8 țări vor participa la RoNewMedia, cel mai mare festival regional al [ citeste mai departe ]
Very Happy 15 mai la 14:08 |
După ce am văzut atâtea materiale poligrafice şi promoţionale cu mari erori de tipografică am [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 15 mai la 05:07 |
În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul - [ citeste mai departe ]
Iulia Nicolaie 14 mai la 00:45 |
Cunosc două femei de aceeaşi vârstă. Una dintre ele a ales calea creditelor, a construcţiei [ citeste mai departe ]
Very Happy 13 mai la 21:18 |
Voi continua seria de articole despre perioada anilor ’80-’90 întitulate [ citeste mai departe ]
| | Ada Cocos 11 mai la 15:40 |
Cazul nr. 1
Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 11 mai la 15:30 |
Lunea nu e cea mai bună zi pentru revelaţii. Dar nu alegi tu, aşa că n-ai decât să te supui [ citeste mai departe ]
Pandora 11 mai la 15:04 |
Pentru cei pasionați de lectură și cărți - chestiile alea clasice fără butoane sau în [ citeste mai departe ]
Very Happy 10 mai la 11:48 |
Încă un hint, încă o plagiere şi iarăşi în Chişinău!
Ştiţi spotul ăla [ citeste mai departe ]
Very Happy 09 mai la 11:38 |
Când constaţi că articolele pe care le scrii sunt citite şi recomandate - e bine. Când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 07 mai la 18:38 |
Am avut dintotdeauna, de când am reuşit să ajung în podul bunicilor şi am descoperit cărţi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 07 mai la 13:01 |
Am şi eu, ca toată lumea, preferinţele mele în materie de imposibilităţi. Mi se întâmplă [ citeste mai departe ]
Jacqueline 06 mai la 21:49 |
"Intrebare: daca Hillary Clinton ar deveni vreodata presedinta Americii, ce ar fi Bill [ citeste mai departe ]
Diana Petrut 05 mai la 12:11 |
Bunătatea, acea decolorare a fiinţei. Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 04 mai la 23:47 |
Cândva românii au făcut donaţii pentru biserici din Israel. Astăzi, plătim ca şi turişti [ citeste mai departe ]
Very Happy 04 mai la 11:35 |
Luna mai, din considerente dubioase, întotdeauna mi s-a asociat cu comuniştii, cu anii '80-'90 şi [ citeste mai departe ]
Pandora 03 mai la 13:43 |
Începe de azi și promovează filmele de foarte scurt metraj realizate fie de profesioniști [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 01 mai la 13:34 |
Sigur, România este o țară frumoasă. Sigur, ne dăm ochii peste cap neîncrezători atunci când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 01 mai la 11:49 |
Am facut o retrospectivă, cu mintea şi cu sufletul, a sărbătorilor de 1 mai, din viaţa mea şi [ citeste mai departe ]
Very Happy 30 apr la 23:43 |
Într-un articol anterior spuneam ca "(...) pe noi (muritorii de rând) nu ne-a dus mintea şi [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 28 apr la 09:26 |
„Termenul corectitudine politică m-a îngrozit mereu, mi-a amintit de poliţia gândirii a lui [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 27 apr la 22:46 |
În politică astăzi ești, mâine nu ești. E ca atunci când astăzi un fotbalist are o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 27 apr la 08:08 |
Zi mare pentru toți politicienii azi, 27 aprilie. Se votează moțiunea de cenzură. Nu se știe [ citeste mai departe ]
Ana Barton 26 apr la 17:04 |
I-am cunoscut vineri-seara. Am ajuns în casa lor, ştiindu-le doar numele. Să le spunem Filemon [ citeste mai departe ]
| 1Păi, dacă voi vreți cu h0mosexuali, eu nu vreau. H0mo deia să se facă ei în vizuină pe mamica lor care le-a dat viață. Sociatatea asta nu au născut-o h0mosexuali. Dacă nu le place atunci să-și facă ei... | ||
| 2@Cristina Corpaci, îmi cez scuze că deranjez cu întrebarea mea stvpidă, dar aș vrea să știu ce mai zice Obama?! Dacă mai vrea cu h0mosexuali sau nu?! :|... | ||
| 3Uite ce țară înapoiată! Uite ce de lumea a treia se râde de noi.. Unde p.. maică-ti te uiți că omul nu și-a tencuit bordeiul de sinistrat, când amârâtul ala nu are nici după ce bea apă. Toți ccați au ajuns... | ||
| 4Morțiiii maicăti care vrei să legalizezi etnobotanicele. Dorogurile de mare risc sunt tocmai etnoccaturile astea făcute din petrol. Că să tămpiți tineretul amărăștean cu ele să nu vă sară la beregăți,... | ||
| 5Voi încă nu ați priceput nici acum că toată circoteca asta televizată cu politicieni este ccănărie electorală mascată (din prea multă pudoare). Dom'le eu nu am nevoie să mi se plimbe politicienii aleși... | ||
| 6Nu stergeti, ca uite-acuma pun eu trei legaturi de toata frumusetea de o sa fie cel mai accesat text.youtube.com/wat../ ... | ||
| 7Mie tot nu-mi vine să cred că cineva poate fi atât de prost şi atât de lipsit de preocupări serioase încât să scrie un astfel de articol.Corpaci, eşti emblematică. Fără mişto!Dora,... | ||
| 8?!... | ||
| 9Ana, ai o fetita foarte frumoasa, imi place mult numele ei, Rada:)... | ||
| 10@Very Happy, ai lucrat vreodată în „producție”?! Ca să te opărești în salopete. Când ți se lasă opăreala pe la glezne, ce să vezi?! Intră în salon una de la personal în mini și cu dresu destrămat. Îți... | ||
| 11Problema este că aveți prea mulți designeri de gen feminin. Iar când se apucă să scrie un articol se trezesc pictând oracole. Ca să nu mai scriu și ceva de dulce în privința oracolelor mă rezum doar la... | ||
| 12Nu că aș avea vreo simpatie pentru personajele care înnoată în ccat, pentru că încearcă în zadar să se prindă de șarpe iar acesta le alunecă din mână, și iar se scufundă. :mrgreen: Totuși se cade să... | ||
| Dora Constantinovici 1682 citiri |
| Ana Barton 1602 citiri |
| Very Happy 898 citiri |
| Doria Niculescu 854 citiri |
| Iulia Nicolaie 714 citiri |
| Maria Onea Vesta 320 citiri |
| Ruxandra Predescu 281 citiri |
| Laura Laurentiu 237 citiri |
| | 204 citiri |
| Carmen Ivanov 200 citiri |
| Dora Constantinovici 3 postari |
| Very Happy 2 postari |
| Pandora o postare |
| Ana Barton o postare |
| Maria Onea Vesta o postare |
| Cristina Corpaci o postare |
| Iulia Nicolaie o postare |
| Dora Constantinovici 7310 citiri |
| Ana Barton 5931 citiri |
| Very Happy 4270 citiri |
| Cristina Corpaci 3581 citiri |
| Doria Niculescu 3364 citiri |
| Maria Onea Vesta 2155 citiri |
| Maria Moiş 1747 citiri |
| Florentina Mușat 1477 citiri |
| Diana Petrut 1052 citiri |
| Ruxandra Predescu 1024 citiri |
| Very Happy 10 postari |
| Dora Constantinovici 7 postari |
| Maria Onea Vesta 4 postari |
| Ana Barton 4 postari |
| Pandora 4 postari |
| Cristina Corpaci 2 postari |
| Florentina Mușat o postare |
| Maria Moiş o postare |
| Diana Petrut o postare |
| Jacqueline o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Andreeeeeea, uite că veni.
Pfoa, că falnici mai sunteţi.
Dr. Nenea, ne-am bucurat.
Ana, ţie nu-ţi mai zic. Tu ştii deja.
2011-12-06 12:25:36 | Raporteaza
Nora,
Sunt foarte, foarte onorată de prezenţa lui dr. nenea.
Despre a ta nu-ţi mai zic. Tu ştii deja.
2011-12-06 12:31:58 | Raporteaza
sofisticaţilor! asta cu X ficiăring Y mă face să mă gîndesc la o divă-penelopă suavă, legănîndu-se în ritmuri proprii ancestrale şi un div-ulise fioros şi bărbos, săltînd în ritm protestatar hip-hopic în jurul ei.
2011-12-06 12:43:47 | Raporteaza
Femeie, femeie, muză-muzică, ce mă fac eu cu tine?
Io tac, să vedem ce-o zice dr. nenea.
(Da’ hip-hopu’ mă făcu să râd cu lacrimi.)
Ce nu-ţi place la ficiăringuri, ha? Aşa un experiment n-am mai făcut, sucito.
2011-12-06 12:48:32 | Raporteaza
Pfiii, asta parca pentru mine ai scris-o. Parca a trecut prin mine, ce mai!
Intotdeauna am fost convins suta la mie (adica cam 10%) ca predosloviile sunt barbar de sarate. Dar nu ma credea nimeni. Unde sunteti acum, voi, nevrednici contestatari ai mei? Intrebare retorica, desigur!
Cat despre unghiile de salcam tanar, hm, asta imi provoaca o strasnica si haletanta pofta de scarpinat!
Domle, adevarul este ca un asemenea text te scoate din ale tale, ce mai…
2011-12-06 12:59:58 | Raporteaza
Andreea, cum? Cam cum fac Bjork şi Tricky aici?
youtube.com/wat../
Sau aici: youtube.com/wat../
Mă rog, nu e hip hop, e trip hop, dar, mind you, mult mai… aaaaa
Aşa bună de agăţat de un catarg şi dusă pe mări negre-smoală.
2011-12-06 13:00:32 | Raporteaza
Till,
M-ai înmuiat de tot. Îmi amintesc, nu ştiu de ce sau ştiu?, decembriele trecut, exact pe vremea asta.
Mulţumesc.
Da, invitatul meu m-a făcut şi pe mine praf. Ai dreptate.
2011-12-06 13:02:54 | Raporteaza
auuuu… deci io mor de rîîîîîs…

nu mai pooooooot!!!
aici cu poftele haletante şi dincolo cu filozofia p..ii!
Doamne, frumos e aici, pe Pandora!
2011-12-06 13:10:59 | Raporteaza
Daaaa, Andreea, e splendid. Păcat că trebuie să dăm cu mopul cam des. Bale, secreţii de tot felul, mucus, cerumen, poşircă.
2011-12-06 13:51:11 | Raporteaza
Ciuline, ia mai bine si fa un rezumat la textul asta. Fa-i o recenzie! Nu te umfla in pene. Argumentati textul. Explicati de ce nu ii cretinoid si plin de formulari sforaitoare! Abia dup’aia sa te apuci/va apucati de curatenie.
2011-12-06 13:58:43 | Raporteaza
Noraaaaa, eu vorbeam serios!!!
au, au! calmaţi-vă, dragele mele (cum ar zice Andruşca). e vorba despre eternul şi prozaicul război dintre sexe.
Ana, fii atentă că ţi s-a agăţat ficiăringul la toate textele. uite-aşa se trezeşte nenea doctorul acuzat de plagiat!
apropo, unde e nenea doctorul?
Ana, schimbă şi la mine d-ul din haletande, te rog… întru perfecţiune. că lui Till văz că-i scoseşi virgula dintre subiect şi predicat. netoaioareo!
2011-12-06 14:00:28 | Raporteaza
hai ca incep io. Textul este personificarea unui obiect. Hai sa-l personificam pe nenea dildou… poate vom ajunge sa clarificam anumite lucruri. Poate… vom ajunge la concluzia ca… de fapt.. nu ne f_U_t_e_m cu dildo, ci… ne m_a_s_t_u_r_b_a_m!
2011-12-06 14:03:33 | Raporteaza
săru mîna!
2011-12-06 14:06:09 | Raporteaza
Nu fusei pe-aproape, muză. Gata, am rezolvat.
Haletanto! 
E vina mea că dr. nenea apare coautor la toate textele. Nu ştiu eu cum să fac să fie numai la ăsta, de-aia. Şi nici n-am vrut să pun explicaţii în acest sens, în subsol ori ca preambul. Am vrut să fie clar că l-au scris doi oameni. O voi ruga pe Alexandra să rezolve; cred că nu am cum să fac singură asta. Ea ştie cum/ce trebuie făcut.
Nu ştiu unde e dr. nenea, dar cred că n-o să ne lase chiar singuri de tot.
2011-12-06 14:06:23 | Raporteaza
Şi eu vorbeam serios, Andreea.
Eu n-am niciun război cu niciun sex. Mie sexele, în principiu, îmi plac. Aşa cum îmi plac unele flori, unele melodii şi unele feluri de mâncare şi vin. Dar ce să fac dacă sexele apar pe aici fără baveţică şi într-un hal fără de hal… Sexe nehalite, unsuroase, sexe spuzite, bleah. Atunci, gospodina din mine are un impuls incontrolabil de a le arunca (în faţă?) acid clorhidric, sodă caustică, cloramină, de-astea.
2011-12-06 14:08:42 | Raporteaza
Domle, adevarul e ca eu intrasem in vrie chiar imediat dupa citirea textului, asa ca oaresce greseli sunt explicabile, cum ar fi si ” e convins”, corect ar fi fost eram convins ca doar despre moi e vorba.
2011-12-06 14:10:09 | Raporteaza
Ce-o fi “netoaioareo” ?
2011-12-06 14:12:10 | Raporteaza
Till,
Drept e că tu m-ai emoţionat până la ceva jazz care-mi umblă prin cap, aşa că-l pun şi-n urechi.
Hai că modific timpul verbal.
2011-12-06 14:13:17 | Raporteaza
uite, asta:
youtube.com/wat../
2011-12-06 14:15:24 | Raporteaza
Foarte periculos, genul asta de individ.
2011-12-06 14:21:58 | Raporteaza
periculos, dar fermecător…
2011-12-06 14:22:43 | Raporteaza
ana:
e simplu: bravo!
2011-12-06 14:24:10 | Raporteaza
Marcel,
Mă-nclin!
[Şi, fiindcă suntem (oarecum) între noi, îţi spun că îmi place de mor experimentul ăsta. M-am temut un pic de el, să ştii.]
2011-12-06 14:26:06 | Raporteaza
Adrian G:
băi, avortonule, tu poluezi!
du-te-n p.i.z.d.a. m.ă. – t.i.i.!
2011-12-06 14:28:02 | Raporteaza
Adrian G:
ești atît de prost, încît mi-e taaaaaaaare greu să cred că exiști.
siktir în p.i.z.d.a. m.ă. – t.i.i.!
2011-12-06 14:29:45 | Raporteaza
2011-12-06 14:30:22 | Raporteaza
Adrian G:
totuși, dacă exiști, să te ferească dumnezeu să dai ochi cu mine! te extermin!
2011-12-06 14:31:31 | Raporteaza
Adrian G:
du-te-n p.i.z.d.a. m.ă. – t.i.i., avortonule!
nu mă face să dau de tine!
2011-12-06 14:33:03 | Raporteaza
He, he “netoaioar” veritabil Marcel asta!
2011-12-06 14:33:38 | Raporteaza
Marcelush-paranoia-sclero-cremenal, daca vrei.. tz dau adresa. Da’ prima data trebuioe sa argumentezi de ce ii bun textul! Dup’aia te las sa ma zgandaresti la pwla.
2011-12-06 14:35:55 | Raporteaza
… nicicînd lupta pentru un text nu fu mai aprigă…
2011-12-06 14:36:13 | Raporteaza
argumentati valoarea textuala. Dupa rezultate.. o sa ne ciocanim pana facem rana la instrumente. Bem, ne distram, fumam, spargem sticle sau recitam poezie. Da’ repet! Dupa ce argumentam.
2011-12-06 14:40:02 | Raporteaza
textele Anei sînt poezie. poezia e soră cu muzica. muzica nu se explică. îţi place sau nu-ţi place. nu trebuie neapărat să înţelegi. simţi sau nu simţi. nu înseamnă că eşti prost dacă nu simţi. înseamnă că… nu simţi, şi gata.
2011-12-06 14:45:00 | Raporteaza
bun. Si.. daca imi vine la bac subiectul asta? Ce le scriu? Hai sa exersez: Treburile astea nu se explica. Poci spune ca am simtit un fior pe sira spinarii – cand am ajuns la propozitia 8. deci: Ce nota imi dai pentru comentariul asta? Mai mult! Cum ne ajuta comentariul asta ca sa ne rafinam gusturile artistice? Hai sa nu mai vorbim aiurea! Nu putem lasa in penumbra, sentimentele/trairile rezultate in urma lecturii. Daca nu stim sa vorbim despre aceasta experienta… cred ca.. am face bine sa ne vedem de pwlile noastre si sa luam bota de cioban in mana. Sa ne reorientam pentru ca nu avem legaturi stranse cu arta.
2011-12-06 14:54:00 | Raporteaza
andreea:
domnul Adrian G e un caz particular.
nefericit, dar cu totul și cu totul particular.
e quintesența prostiei fudule și agresive, e paradigma cretinismului militant, e idiotul prin excelență.
e un pericol social per se, dacă se năștea în sparta, nu trăia mai mult de cîteva secunde…
mă-nțelegi?
2011-12-06 14:54:03 | Raporteaza
Ghermănuţă, nu fi trist. Iaca, nici eu nu înţeleg nimic! Mă uit ca vaca în calendar. La fel ca tine. Şi nici la navigaţie nu te pricepi, mititelule. Vino să te pup că tare milă mi se făcu de tine!
Şi cu vântul ăla mă gândii că e ca atunci când te pui cu fundu’-n uşă, dar tot te găsesc portăreii. Ştii tu, Ghermănuţă, că greu ai fost încercat de toate. Şi mai ales de toţi.
Da’ nu face greşeala să te dedai la perversiuni cu obiecte lungi şi groase cumpărate de la magazinele cu lumini roşii şi pâlpâitoare. Că, după aia, când ţi-oi da mai mult sau mai puţin obştescul sfârşit, toţi vor zice că marea-ţi înţelepciune se trage de la, hmmm, fisuri anale agravate de o blenoragie netratată. Vrei tu, Ghermănuţă, dragă, să-ţi împroşti alea 4 reuşite cu bacili şi streptococi?
Şi la valori “textuale” te pricepi ca nimeni altul. Toată ziulica stai şi numeri adjective, pui polobocul, scoţi rigla, cerni textele şi te miri că nu-ţi rămâne nimic în sită, da’ când colo sita nu mai are de mult ochiuri. E o mare gaură neagră. Acuma, ce s-o fi pierdut pe acolo, nu mă întreba, Ghermănuţă, că nu vreau să te rănesc, bureţel.
Haida, nu te mai amărî din pricina sclifosiţilor ăstora. Ştii tu, e mai bine ce-ţi faci cu mâna ta. Hai că-ţi trimit şi un borcan de magiun, cum îţi place ţie, poeţel, da’ nu mai plânge aşa că-mi rupi inima.
Doamnelor şi domnilor, trebuie să vă comunic faptul că mi-am dedicat viaţa misiunilor nobile, acţiunilor caritabile! De aici, de la microfon, voi salva vieţi, destine, burţi, sensibilităţi zdrenţuite, creiere anesteziate!
Dacă vreţi să-l salvaţi pe Ghermănuţă, dacă vreţi ca mânuţele lui să mai ţină vreodată un volum de Pasteluri, dacă vreţi ca din ochişorii lui să mai cadă vreo lacrimă când se uită la anemonele lui Luchian sau la filme pe Hallmark, atunci donaţi cât puteţi, cât vă lasă inima în contul deschis la Piraeus Bank: RO 54PRSB 4343 9998 3432 4543.
2011-12-06 14:54:41 | Raporteaza
nu-nţeleg nimic, marcel. să-ţi explic:
domnului gherman i-a plăcut textul meu. domnul gherman e prost, asta înseamnă că şi textul meu e prost. de unde reiese că eu sînt proastă. mai departe: mie îmi place textul Anei, deci textul Anei e prost.
concluzie care se bate în cap cu faptul că domnului Gherman nu-i place textul Anei, domnul Gherman fiind prost, iar textul deştept.
vezi, e foarte încurcată treaba. mai bine mai mănînc un măr. simpaticilor!
2011-12-06 15:04:38 | Raporteaza
Lăsaţi-l, lăsaţi-l, nu-l trimiteţi în Sparta, ştim cu toţii ce păţesc acolo alde Ghermănuţă! Uite, îi pun eu o botniţă!
Ghermănuţă, stai mumos, mămicule!
2011-12-06 15:11:25 | Raporteaza
Nu uitaţi de teledonul nostru! Save Ghermănuţă! Număr de telefon: Ghermănuţăwillsurvivebutshouldnt.
Sunt bine primite şi donaţiile în câlţi, insecticide, acadele, murături, felicitări cu căţei/motani/bebeluşi şi rufărie!
Save Ghermănuţă!
2011-12-06 15:16:56 | Raporteaza
andreea:
mereu surprinzătoare!
silogismele mă fac praf! întotdeauna…
mde, nu toți l-am citit pe aristot în original.
2011-12-06 15:22:22 | Raporteaza
sigur, marcel. chiar acum citeam din el. iaca ce zice… (stai un pic să traduc, că e cam veche greaca asta şi nu se vede bine):
“Oricine poate fi mânios, căci e lucru uşor; dar să te mânii pe persoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit, pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nu se află în puterea oricui şi nici nu e uşor.”
2011-12-06 15:51:40 | Raporteaza
… neuşor spre imposibil, muză. Vrei să faci din noi zei, azi, tocmai azi? Ce-avuseşi în ghetuţe, preafrumoaso?
2011-12-06 15:54:42 | Raporteaza
eu? picioruşe!
2011-12-06 15:55:43 | Raporteaza
… şi peste ele le-ai pus pe-ale tale, da?
A, acum înţeleg de ce te tot frămânţi aşa. Şi tropăi. Te strâng. Scoate-le pe-alea de jucărie şi lasă numai originalele. Vrei?
2011-12-06 15:58:59 | Raporteaza
andreea:
am ajuns, (cam) de mult, la concluzia următoare:
în anumite cazuri _ pe care medicina le numește disperate _
n-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine…
în rest, scuze! în nesfîrșirea prostiei mele, (chiar) nu mă pot ridica la înălțimea așteptărilor dlui Adrian G, ca să nu mai zic de alții, inevitabil mai mintoși.
2011-12-06 16:01:25 | Raporteaza
Andreea: Of! Ce filosofie, ce subţirime, ce riglă la pălmuţe ne aşteaptă acolo, în marii antici.
Mie-mi place de Marcel. Nu se fereşte să pună mâna pe mop când e cazul. Şi cum face el curăţenie… mai rar!
2011-12-06 16:02:21 | Raporteaza
Puteti argumenta si altceva inafara de “valoarea textuala”. Lipsa argumentului denota o lipsa de profesionalism si… coboara nivelul comentatorului la nivelul de parerism. Io stiu ca voi sunteti la nivelul de pareristi! Dar vreau sa va sugerez (delicat ca un buldozer) sa ridicati stacheta. Intr-un cadru profesionist “imi place” nu spune nimic. Normal ca.. aceste cadre.. sunt foarte rare in Romania. Lipsa de profesionalism este obositoare. Tocmai vin de pe soselele patriei. Am ajuns la 20-30 km/h. Va rog frumos nu divagati discutia catre industria de prelucrare a cimentului. Multumex!
2011-12-06 16:02:21 | Raporteaza
Uite, luaţi aminte. Doamna Andreea, damă bună, miloasă, înţeleaptă.
2011-12-06 16:02:34 | Raporteaza
Doamne, cum te iubesc eu, Marcel! Cu ce să măsor?
Inevitabil! Aia e. Te iubesc inevitabil.
Bine c-ai zis-o tu.
2011-12-06 16:03:12 | Raporteaza
mda. vorbim de ghetute si lasam textul deoparte. Ca si cum as fi ajuns la o sedinta de matusi. Si… aceasta experienta are o conotatie instructiva: sa nu astepti prea multe de la femei.
2011-12-06 16:04:43 | Raporteaza
Marceeeel, nu pleca! Suntem fraţi de prostie!
2011-12-06 16:08:47 | Raporteaza
Ghermănuţă, lasă, pufleţel. Că nici femeile nu aşteaptă mare lucru de la tine.
2011-12-06 16:08:50 | Raporteaza
ană:
povestea ta seamănă taaaaaare mult cu poveștile unui om care mi-e taaaaaaaaare drag. îl cheamă antoine. prietenii îi spun contele. de saint-exupery. eu l-am întînit și nu m-am mai despărțit de el. în rest, asta e…
ps. știi la fel de bine ca și mine că apropierea de conte nu-ți scade cu nimic meritele.
inevitabil!
2011-12-06 16:09:47 | Raporteaza
cu tine nu imi pierd timpul. Esti irecuperabila!
2011-12-06 16:09:53 | Raporteaza
Marcel,
Eu n-am făcut decât să mă aşez în locurile pe care mi le-a lăsat dr. nenea. El e decis ce, unde, când, cum şi cât. Eu numai am încercat să cânt pe lângă el. Dar încet, cât mai încet.
Antoine, Marcel, e dragul nostru, al amândurora. Nora, să nu sari! Al nostru, al ăstora care stăm şi suntem. Ne ştim noi care. Şi, da, Marcel, Antoine e conte. Blazonul nu se demonstrează.
Vezi bine că eu tot inevitabil…
2011-12-06 16:14:21 | Raporteaza
nora:
noi, frați?!
știam la fel de bine amîndoi, cîndva.
2011-12-06 16:16:40 | Raporteaza
ană:
tu așezi foarte bine lucrurile.
2011-12-06 16:18:30 | Raporteaza
Marcel,
Eu în faţa ta mă cuminţesc mereu. Poate-mi spui tu de ce, că, iată, e mai mult de un an de când caut.
2011-12-06 16:19:59 | Raporteaza
ştiţi ce?
mă duc acasă şi îl rog pe fi-miu să facă o analiză, că el are mintea proaspătă. tocmai avu teză şi o analiză pe Mara. textul Anei trebuie să fie floare la ureche pe lîngă greutatea lui Slavici.
2011-12-06 16:30:30 | Raporteaza
Mulţumesc, Andreea! Floare de mină, de bună seamă.
Mara e o doamnă, nu fitecine, ştim noi.
2011-12-06 16:31:49 | Raporteaza
Gata. Mă cuminţii şi eu. Mi-am aranjat cutele, mi-am aranjat părul, mi-am îndreptat spatele, dar nu de tot, numai o idee, o părere. Nu-ş’ ce să mă fac cu umerii ăştia, îmi tot pică în jos.
2011-12-06 16:34:03 | Raporteaza
De ce, Nora? De la ploaie?
2011-12-06 16:37:12 | Raporteaza
păi, cum ar fi dacă n-ar fi nimeni contra. trebuie să fie cineva contra!
Nora, îi agăţi cu nişte cîrlige, pui nişte frînghii şi te atîrni de tavan. am văzut eu, într-un film…
2011-12-06 16:38:59 | Raporteaza
Ghermănuţă, nu fi supărat!
Pe mine mă ai oricând alături! Eu fraternizez cu cauza ta! Şi în general cu toate fiinţele doar semi-cuvântătoare şi semi-cugătătoare!
Pupici!
Doamnelor şi domnilor,
Nu uitaţi de teledonul nostru! Save Ghermănuţă! Număr de telefon: Ghermănuţăwillsurvivebutshouldnt. Tarif special valabil numai azi: doi bani.
2011-12-06 16:40:34 | Raporteaza
Da, muză, şi-o chema Lily Taylor. Arizona Dream. Da’ erau dresuri, să mor io.
Deci Aristot ţi l-a predat pe Gică? Nemernici anticii ăştia, soro!
Nişte ţărani!
2011-12-06 16:40:46 | Raporteaza
Gică nu sună bine. am eu o carte:
“Contrary Mary” se numeşte. nu-i superb?
2011-12-06 16:45:34 | Raporteaza
Oh, da, sigur că da. Numai Mary mă deconcertează niţel. În rest, superb. Nu putea s-o cheme Leana? Sau Tanţa?
Uite, Contrary Tanţa. Ce, nu-ţi place?
2011-12-06 16:46:28 | Raporteaza
Despre text ?!?!? Aha. Nu se poarta discutia on topic. Facem orice (sa moara mama!) dar nu ne pune sa discutam despre text.. pt ca nu stim s-o facem! Nu putem! Nu avem organ pentru asa ceva!
2011-12-06 16:48:59 | Raporteaza
E jenant/dezonorant sa vorbim despre text. La noi, valoarea textului se subintelege. Suntem la un nivel superior al perceptiei. Nu! Nu suntem un cerc stramt (pardon!) stramb. Noi estem niste oameni deschise, dialogului, reformularilor, reevaluarilor. Dar… in cazul de fata, totul estem artistic, pro-fund si sublim. Doar cate un agramat se baga in cercurile nostre si bazaieste ca un bondarel ignorant.
2011-12-06 17:00:24 | Raporteaza
Ana: peut-etre.
Andreea: păi, să chem un vecin să mă spânzure, zic.
2011-12-06 17:02:50 | Raporteaza
am fost odată pe epava de la Costineşti. acum mulţi ani. am înotat cu greu pînă acolo (nu-s foarte pricepută) m-am urcat cu greu pe ea şi odată ajunsă sus, m-am lăsat, sfîrşită, pe punte. leşinată, aproape.
foarte cald, soare, valuri, tinereţe.
bărcuţa Anei e muuuuult mai mică decît urieşenia de Evanghelia, catargele lipsesc, epava nu se leagănă, dar povestea mi-a amintit de zilele acelea. asta e. textul trebuie citit de mai multe ori. şi nu pus pe harţă fiind.
2011-12-06 17:06:01 | Raporteaza
Muză,
… şi nu, şi nu. Niciodată nu.
2011-12-06 17:13:29 | Raporteaza
nu m-am gandit serios pana acum cateva zile ca ar putea fi posibil sa arunc o singura idee intr-o asemenea companie. multumesc, Ana. onoarea este de partea mea.
2011-12-06 17:14:18 | Raporteaza
… acesta fiind doar primul leyer… vă spun eu, că mă ocup mult cu leyer-ele.
2011-12-06 17:14:58 | Raporteaza
andreea (no.75):
aferim!
(deși, să mor io dacă-nțeleg de ce, ai ceva-mpotrivă…). mă rog, la limită e de-nțeles, dar deloc scuzabil. în fine, poate sînt obosit.
2011-12-06 17:16:54 | Raporteaza
Nora, un tiramisu, un pahar cu vin roşu, ceva?
2011-12-06 17:17:08 | Raporteaza
Bonjour dragilor!
youtube.com/wat../
A+
2011-12-06 17:18:21 | Raporteaza
dr. nenea,
Bine ai venit… acasă!
2011-12-06 17:19:24 | Raporteaza
Andrusk,
Iar ne laşi să crăpăm de dor. Răutate!
Muză,
Ce e aia leyer, complexanto?
2011-12-06 17:20:38 | Raporteaza
Nora, Andreea, Till, multumesc pentru buna primire.
2011-12-06 17:22:37 | Raporteaza
lAyer, of… îs obosită…
2011-12-06 17:22:49 | Raporteaza
Doamnelor şi domnilor, situaţie tensionată, dramatică, tragicăăăăă!
Gherman urlă din toate puterile “Eu am organul! Eu am organul! Eu sunt organul!”. Câţiva copii de clasa întâi au început să dea în el cu abecedare şi să facă, la sfârşitul caietelor, desene caricaturale cu domnul poet sub forma unui anus vorbitor. Copiii vor fi aspru mustraţi de mămici şi învăţătoare.
La faţa locului, a descins o echipă de veterinari. Lui Gherman i s-a administrat un calmant. Acum bolboroseşte ceva referitor la o obtuzie de intestin gros. Se pare că intenţionează să-şi doneze, iarăşi!, o parte a intestinului obturat Muzeului Literaturii, pentru ca şi alţi degustători (ptiu, m-am înecat!) de poezie să înţeleagă şi să analizeze textele cu aceeaşi acurateţe, pasiune, atenţie la sensuri secundare, terţiare şi dăruire cu care o face el.
Domnilor, doamnelor, vă conjur, haideţi să punem capăt generozităţii patologice, autodistructive, autodevorante a bardului de la Buninginea. Această fiinţă chinuită, spastică, nevralgică pentru o întreagă comunitate, nu trebuie lăsată aşa. Oameni suntem! Chiar şi vaci!
Vă reamintesc: contul deschis la Piraeus Bank: RO 54PRSB 4343 9998 3432 4543 şi numărul de telefon cu tarif special Ghermănuţăwillsurvivebutshouldnt. Sunaaaaţi acum!
2011-12-06 17:22:53 | Raporteaza
bine v-am regasit,
mari emotii mi-ai mai dat. am stat cu spatele si m-am uitat brusc peste umar. copilarii…
2011-12-06 17:24:40 | Raporteaza
ană:
sînt în spam. mă plictisesc.
2011-12-06 17:26:24 | Raporteaza
Andreea: Nu, merci! Sunt la dietă! Anei i-am zis, mi-am comandat o geantă şi nu mă asortam cu ea. Trebuie să fiu mai, cum să zic, unghiulară.
Bonsoir, dr. Nenea! Ştiu, ştiu, aşa e mereu, ca prima oară…
2011-12-06 17:26:56 | Raporteaza
Marcel,
Mă iartă, inevitabil, eşti aşa de câteva ore. Numai eu te-am agăţat, dar acu’ nu fusei la vreme cu bărcuţa.
Şi nu în spam, ci în aşteptare. Uf!
2011-12-06 17:29:10 | Raporteaza
Ana dulce, uite, pentru tine: youtube.com/wat../
2011-12-06 17:33:37 | Raporteaza
Andrusk,
Mulţumesc. Cine zice, ăla e.
2011-12-06 17:34:47 | Raporteaza
Nora,
Asa m-am gandit si eu, dar uite ca am fost norocos de-o calauza blanda. Cateva randuri ce-am trimis si uite ce-a iesit. Nu vreau sa scot prea mult in evidenta frumusetea unui text pe care sta si (pseudo)numele meu, daca o fac este pentru ca meritul ii apartine in intregime Anei. Este absolut magnific.
2011-12-06 17:35:12 | Raporteaza
ană:
în așteptare sînt de vreo cincizeci de ani.
nu-i nici o supărare! m-am obișnuit.
2011-12-06 17:35:33 | Raporteaza
dr. nenea,
Fii serios! Suntem (aproape) între noi. Unde nu suntem, vom fi lapidaţi. (Cu pietre, vorba unei foste colege de şcoală.)
2011-12-06 17:37:29 | Raporteaza
Doamne, Marcel, tu chiar crezi c-aş putea să te iubesc mai mult?

M-ai iertat de nevigilenţă?
2011-12-06 17:38:48 | Raporteaza
cine sînt eu să (te) iert?
(nu, nu-i megalomanie!)
2011-12-06 17:42:18 | Raporteaza
Ana,
Sunt cat se poate de serios, ma gandesc chiar sa-i explic saracului Adrian despre ce este vorba, in linii mari asa, la nivel mitologic.
2011-12-06 17:43:47 | Raporteaza
Om bun, Măria Ta! Ăla eşti.
2011-12-06 17:44:24 | Raporteaza
c’est la vie en roumanie…
o seară plină de povești vă doresc.
cu bine,
mz
2011-12-06 17:44:36 | Raporteaza
dr. nenea,
Tu ştii.
2011-12-06 17:46:01 | Raporteaza
Marcel, promit s-o am. Inevitabil!
Îmi dai voie să-ţi întorc urarea?
2011-12-06 17:47:07 | Raporteaza
Stiu, Ana, stiu. Mai stiu si limba inginereasca pe langa aia a sirenelor.
2011-12-06 17:52:05 | Raporteaza
Limba aia aspră de iac zburlit?
O vreau!
2011-12-06 17:54:46 | Raporteaza
Incredibil, doamnelor şi domnilor! Un domn de aici, din mulţime, un mare filantrop, a cărui identitate n-o dezvăluim deocamdată, s-a oferit să-i creeze lui Ghermănuţă un şopron. Să nu-l mai plouă textele degeaba şi să nu se aleagă cu nimic. Să aibă şi el oareşce profit şi, în acelaşi timp, să fie ferit de intemperiile metaforelor.
Cumva, sătenilor le e teamă de ce repercusiuni ar avea un asemenea act asupra lui Ghermănuţă şi organului său pentru poiezie şi poietici adânc străpuns şi încercat în ciuda cantităţilor apreciabile de vaselină puse la dispoziţia sa de un mare magazin local, sponsorul emisiunii noastre.
(pe burtieră apare sigla Baumax şi o animaţie cu un ghermănuţă mic, gălbejit care, dat cu veselină, se face de două ori mai mare şi mai elastic, desigur)
Mai poate suporta Ghermănuţă o nouă intervenţie? Se mai poate el ridica în cele două lăbuţe? Este el cu adevărat un supravieţuitor?
Rămâneţi alături de noi şi veţi afla! Numai aici, în direct, 24 din 24!
2011-12-06 17:59:37 | Raporteaza
aspra si precisa, masuranta, limba de iac zburlit si flocanos. daca mai apare metecul.
2011-12-06 18:02:40 | Raporteaza
Joiana, inafara de faptul ca esti o pitzipoanca… cu ce te mai ocupi?
2011-12-06 18:03:22 | Raporteaza
Adrian G:
măi, jalnicule…
2011-12-06 18:04:54 | Raporteaza
marcelus, sa inteleg ca faptul ca-s jalnic face textul mai bun?

2011-12-06 18:06:01 | Raporteaza
Ce ratiune pura. Ca balega lui Joiana-Fanatika.
2011-12-06 18:07:24 | Raporteaza
Io am treaba cu textul. Slab dpdv literar. Incalcit, ermetizat. Voi nici macar nu va bateti capu cu analize dinastea. Pt voi.. e normal ca.. textul – daca e scris de un prieten, sa-l apreciati pozitiv dar fara argument. Marcelus, esti o pasarica dinaia cu floshi.
2011-12-06 18:12:55 | Raporteaza
Ce spectacol trist şi înălţător, doamnelor şi domnilor! Ghermănuţă se dă cu capul de un zid şi urlă că-i ermetic. Mai devreme, a intrat cu capul într-o, mă scuzaţi, balegă
şi a concluzionat ca raţiunea nu-i atât de pură în urma adulmecărilor şi degustărilor întreprinse pe cont propriu. Comunitatea ştiinţifică internaţională i-a mulţumit.
Ghermănuţă has gone where no scientist, poet and proctologist have gone before! (fundal sonor: Eugen Doga -Sonet, ta-ta-taaa)
Acum stă leşinat între nişte lăzi de bere.
Care va fi deznodământul acestei poveşti sângeroase? Hemoroidale, am putea spune!
Rămâneţi alături.
2011-12-06 18:29:10 | Raporteaza
Joiana. Is curios cum areti. IVoare as putea sa te m_u_i_e_s_c ? Esti prea cretina ca sa ma complic cu tine. Ma sparie fixismul tau si rezistenta ta eroica in vorbitul pe langa subiect.
2011-12-06 19:42:06 | Raporteaza
E greu! Io va inteleg. Da’ nu pot sa accept. Adica… stiu cacalul batran nu-l mai inveti in ham… dar io is mai incapatzanat. Despre text!
2011-12-06 19:43:51 | Raporteaza
@Adrian G. #111…uite așa ptr. tine,o analiză a textului…poate ăsta te aranjează mai bine
DE CATARG(de veghe)
Cum se oprește vântul ? Aici cu sensul de discuție/dispută/altercații…întâi îți dai o părere,te mai potolești,dar explodezi/răbufnind din toți rărunchii precum uraganul.Asta întâmplându-se zilnic,chiar dacă EA,nu opune forță/rezistență.
Toate astea se duc direct în ființa ei interioară,simțindu-se tot ea vinovată,mustrându-se/acuzându-se. Precum algele mării ce se răsucesc/încolăcesc în jurul unei pietre,sufocându-o/înconjurându-o…EA îndurând resemnată invazia.
Departe de ochii lumii,nevăzând/neauzind pulsul vieții chiar fiind aproape ori departe de propria-i ființă,simțindu-se pierdută,spunându-și (resemnată)mai mult ca un îndemn la îndurare.
Asistând la propria-i mistuire,mișcându-se doar în interiorul ei,acestă stare îi dă o satisfacție supremă LUI.Chiar dacă EA este redusă la totală submisie.
Iar EA acceptă, inofensivă cu ochii spre cer,aer îi dă viață și închide ochii plini de lacrimi,lăsându-se dusă,plutind la joasă înălțime, atrasă de gesturile de iubire.Un suflu încet intră în sinea ei confundându-se cu fericirea/impulsul săgeții lui Cupidon.Încet murind dar renăscând,conștiința caracterelor,contopindu-se dualitatea din natura umană(precum Ligeia).
Fiind de pe acum„două ființe”încercând să contopească răul și binele,într-un tot unitar,o singură ființă.Și iar uită și revin,impulsurile celei de a doua ființe,încleștându-o pe cealaltă cu luciditate/rațiune, iertându-i răbufnirile. Existând în continuare un suflet geamăn despărțit.
2011-12-06 19:45:13 | Raporteaza
Eu sunt marinar de apa dulce – m-am nascut langa Dunare , la 5 minute de mers – dar stiu perfect senzatia despre care vorbesti … Mai ales aia cu : ” Nu trebuie să faci nimic la început, te pui pe spate cu mâinile sub cap, inspiri adânc aerul şi-nchizi ochii peste sare, te laşi greu pe lemnul punţii, te bucuri de mişcarea lină până când dansul devine cântec şi-l auzi în cap, îl simţi în piept, îl iei cu mâinile şi-l împingi cu picioarele înapoi, în mare, uşor, delicat, complet sincronizat. Şi-atunci apa te iubeşte, te înconjoară, se roteşte în jurul tău, se retrage, iar tu o prinzi brusc şi o aduci la locul ei, la piept, să-i auzi zgomotul şi tresărire “…
2011-12-06 19:52:40 | Raporteaza
Frumos text , acum ma duc sa ma culc , cu el in minte..Maine am o zi grea la munca …Multumesc pentru imaginea pe care mi-ai creat-o si mi-ai rascolit amintiri pe care altfel nu le mai revelam …
2011-12-06 19:56:30 | Raporteaza
Ana, tu nu ma mai surprinzi. Esti geniala, ca de obicei.
Dr. nenea, Bermuda aia rosie trebuie sa fie cu adevarat speciala. Stiu eu ca ea e… muza.
2011-12-06 20:03:41 | Raporteaza
@Adrian G. #114…„cacalul”?
Vrei să spui,o gloabă ?
Ce nu mai e în stare să tragă o roabă,
Mă refer(roabă plină cu bălegar)
Cu al vacii,depinde ce ai…un măgar…
Cum naiba, să te punem în ham ?
Să nu îmi ceri asta,bunul simț îl am !
2011-12-06 20:15:33 | Raporteaza
In sfarsit! Se vorbeste despre text!!!! America si rigorile sale cauzeaza
. Acuma… ce sa zic? Pe mine nu ma intereseaza in mod special textul. Nici motivele si nici autorul. Ma intereseaza… sau… mai bine zis.. ma deranjeaza divagatiile/spectacolul ieftin care se face in jurul textelor. Lipsa de seriozitate ce afecteaza – pana la urma – dinamismul colectiv. Pe site-ul asta lucrurile is lasate in aer. Aproximativul si mistocareala primeaza in fata lucrurilor mai importante. Dupa care… belim fasolea sau ne minunam ca suntem unde suntem.
2011-12-06 21:00:53 | Raporteaza
ps- youtube.com/wat../
2011-12-06 21:51:23 | Raporteaza
Intrebare de baraj! Mi se pare mie.. sau… luna are albastru in partea de sus?
2011-12-06 23:56:26 | Raporteaza
s-o fi mutat ăsta în spatele lunii?
realitatea.net/../
2011-12-07 00:13:10 | Raporteaza
Is farurile de la bicicleta mea
. Oricum… e tare chestia! Totusi! De ce albastru?
2011-12-07 00:52:47 | Raporteaza
120 adrian G: Ba Adriene , scrii frumos , se pare ca esti profesor pe undeva , pe la tara , “tovarasul” pentru xcopii prescolari ….Dar o zici bine din limba …esti dotat ..Chiar daca nu rezonez cu textele in cauza , nu-mi place sa dau limbi din cauze de simpatie …Asa ca sunt de acord cu tine . la anumite postari . fetele popt sa se supere, sa vomeze sange , ma rog …p.ula necesarum est , orice ai spune ….Deci , sunt de acord cu tine .Femelele vor p,,,a, MARE , GROASA SI TARE .
2011-12-07 00:52:59 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-12-07 00:56:40 | Raporteaza
Adriene, daca nu imtelegi asta , esti p.ula moarta , ba baiete ….Frank Zaappa, un mare smecher ….
2011-12-07 01:01:47 | Raporteaza
2011-12-07 01:23:14 | Raporteaza
@Gramofon cu Microfon la #116 scrii frumos,dar la #117 ne spui că te duci să te culci…oricum pe la unu fără zece dimineața te-ai sculat cu fața spre cearceaf,atunci când ai scris #125 ?
Se vede clar că după 12 noaptea ori ai viziune/probleme imparțiale ori scrii la computer la lumina lumânării,ori ești sub influența substanțelor/lichidelor…aducătoare de fericire
zău te faci de râs
2011-12-07 01:23:36 | Raporteaza
@Gramofon…serios vorbesc,nu caut gâlceavă…fă o pauză.
2011-12-07 01:25:11 | Raporteaza
iar la andreea „cântec ptr. un om și jumătate mort” cred că erai pulbere/mort…de supărare
nema/canci/nada/zilch coerență 
2011-12-07 01:29:47 | Raporteaza
Ufff iar texte de ceanclu literar de liceu?Hai mai Ana!Noroc cu superbele comentarii
.Nu prea se mai scrie pe Pandoras!E greva?Pacat!
2011-12-07 01:43:02 | Raporteaza
marcel (79),
iar e un malantandiu la mijloc.
“Gică contra” e domnul Gherman, nu eu. eu am spus că-mi place povestea catargului, din motive personal poetice. “contrary Mary” e aşa, o joacă de-a noastră, (a mea şi a Anei) de muză cam sucită.
chiar şi aşa, nu înţeleg de ce n-ar fi scuzabil să nu-mi placă un text.
cît despre domnul Gherman, are o bilă albă de la mine (prietenii ştiu de ce) şi sînt tentată să fiu blîndă. damă sînt, deci tot ce-i slăbiciune de damă nu mi-e străin.
2011-12-07 10:12:21 | Raporteaza
străin, străină… să-mi pun nişte cafea, că nu m-am trezit încă…
2011-12-07 10:16:02 | Raporteaza
Ana Argintu’ Viu.
2011-12-07 10:45:14 | Raporteaza
Flavia,
?
Mi-e cam rău în dimineaţa asta şi mi s-au destrămat girusurile. Cine/unde e argintu’ viu, copil?
Eu sunt?
2011-12-07 10:46:37 | Raporteaza
Seva,
Mulţumesc mult. M-am simţit bucăţi, bucăţele în mâinile tale. Şi mi-a plăcut cum m-ai desfăcut tu. Mult mi-a plăcut.
2011-12-07 10:59:39 | Raporteaza
Gramofon,
Mulţumesc. Mă bucur că ai găsit amintiri plăcute. De fapt, ca şi la Andreea, ăsta e unul dintre lucrurile care mă ating cel mai tare. Să vibreze ceva plăcut în cei care citesc. Orice, dar să fie cald şi bun.
2011-12-07 11:01:35 | Raporteaza
mi-ai facut pofta de nisip, din ala alb si fierbinte; de locul meu secret de langa mare, singurul dealtfel unde ma simteam invaluita… si de arbustii (n-am stiut niciodata CE erau de fapt) la radacina carora ingropam resturile lumanarilor arse la vraji
literaly!
2011-12-07 11:50:25 | Raporteaza
Andreea, problema nu e că nu-i place cuiva un text.
Cum să-ţi zic eu ţie mai delicat, dacă eu ascult muzică şi un pechinez latră de mama focului, încercând să mă muşte prin cizme ca să-mi dea de înţeles că nu-i place, vomând şi împroşcând în tot timpul ăsta, cu o insistenţă tipică celor din tagma lui, dar fără niciun fel de noimă (na, doar e un pechinez, ar fi ridicol să ai vreo aşteptare), tu crezi că mă opresc să-l întreb ce nu-i place şi de ce? Crezi că-mi pasă?
Tot ce pot face e să-l ignor. Totuşi, de la un moment încolo, devine deranjant. Perturbă ce se întâmplă în jur. E ca unul care vine la o petrecere, face caca în mijlocul sufrageriei şi mai vrea să fie şi aplaudat. După care răstoarnă paharele celorlalţi, le dă peste farfurii şi se miră că nu vrea nimeni să vorbească cu el. Tu ştii cum e aia cu “a-ţi fi ruşine de ruşinea altuia”?
Sigur, am îngroşat tuşele. Dar nu cred că prea mult.
2011-12-07 12:21:31 | Raporteaza
Da, Iulia, ştiu, cred. Iar mie mi s-a făcut poftă de-un istm.
Vrăjitoareo!
2011-12-07 12:26:18 | Raporteaza
Ca să terminăm discuţia. Există trei moduri de a-ţi expune părerea în legătură cu un text beletristic.
1. cel subiectiv şi care evident predomină aici. Ăsta se poate ramifica la rândul lui:
- formulare seacă de tipul “îmi place”, “nu-mi place”. Şi atât. Fără insulte, fără referiri la organe şi acte biologice etc.
- aducere în registrul personal. Cum ai făcut tu.
- rescriere. Cum a făcut Seva.
- divagaţie, note de subsol ficţionalizate. Cum facem noi în 90 la sută din cazuri. Ca să “aberezi”, trebuie să ai un punct de plecare pe care să-l percepi ca agreabil. Iar aici trecem într-un fel de metatext. Farmecul e că ne vine natural, nu ne dăm seama când o facem.
- parodiere. Sigur, termenul e larg şi acoperă multe. Cum a făcut Till.
2. cel obiectiv. Adică ce fac criticii. Ăsta nu e la îndemâna oricui. Îţi trebuie nişte noţiuni, nişte concepte cu care să poţi opera şi diseca textul, cunoştinţe de teoria literaturii etc etc. Ăsta lipseşte aici aproape cu desăvârşire. Dar e şi firesc. Că doar nu stăm câteva ore până să scriem un comentariu.
3. o combinaţie a celor două.
Astea sunt modalităţile civilizate, normale ale unor oameni sănătoşi la cap. Restul intră în domeniul patologic.
2011-12-07 12:47:35 | Raporteaza
ei, n-am ce să zic contra! cînd ai dreptate, ai dreptate!
dar mie mi-e cam frică de subiectivismul ăsta… tot încerc să nu fiu subiectivă şi nu-mi iese neam!
2011-12-07 13:00:43 | Raporteaza
Nora,
Reverenţă!
2011-12-07 13:07:08 | Raporteaza
Andreea: şi mie îmi este. Şi ştiu că sunt de multe ori. Dar, pe de altă parte, cred sincer (oricât de arogant ar suna) că mă pricep la asta. Că am instinctul necesar. Bine, e şi educat. Nu zic că e infailibil. Dar nu mă cred în stare de erori prea mari.
Uite, acum câteva seri, ne uitam la un film. Un tip de 27 de ani cu cancer. Cum e de bănuit, foooorte trist. Colocatarul îmi zisese mai devreme că are 8 şi ceva pe imdb, mai mult ca să mă enerveze, ştiind câtă încredere am eu în notele de acolo. Pe alocuri, am lăcrimat la el. În timpul ăsta, nu încetam să-i găsesc hibe în cap. Când s-a terminat, mă întreabă “ţi-a plăcut?”. Zic “nu”. Se miră tot. Că el credea că ochii umezi sunt semne de apreciere. Şi aşa a trebuit să-i explic cum plângeam cu inima de femeie proastă, dar creierul meu zumzăia ca un motoraş nemulţumit. Sigur, cele mai fericite situaţii sunt alea în care cele două torc la unison. Iar instinctul ăla de care ziceam mai sus urla tot a respingere. E greu, ştiu, cu atâtea voci în tine.
Ca s-o spun pe şleau: textele Anei mi-ar fi plăcut chiar dacă n-aş fi comentat în viaţa mea pe aici, chiar dacă n-aş fi cunoscut-o niciodată. Ana e o autoare bună. Mai nou, coautoare.
Şi dacă mă cert mâine cu ea şi ajungem să nu ne mai suportăm, textele ei tot bune mi se vor părea. Sigur, am să recunosc asta cu jumătate de gură şi cu ciudă.
Dar o voi recunoaşte.
Ah, şi încă ceva: eu includ la apreciere subiectivă şi cazul în care îţi place un text, dar nu ştii să spui de ce.
Ana:
Mă scuzaţi dacă v-am plictisit prea rău cu subiectul ăsta.
2011-12-07 13:49:44 | Raporteaza
Vai, Nora, te omor! Doar bună?
Sunt foarte, foarte bună, Miaaaaaaaaaaau!
, minunată, bestială şi ore-n şir, abracadabrantă, răvăşitoare şi terminatoare. 
Vrei să ne certăm? Scoate halebarda!
2011-12-07 14:10:16 | Raporteaza
Uof, scuză-mă, iertare, iertare. Ce ţi-e şi cu artiştii ăştia…
Bine. Eşti exterminatoare. Degrabă şi iremediabil finalizatoare.
2011-12-07 14:14:19 | Raporteaza
Nu, nu degrabă şi nici imediat.
Greu rău, cu dureri, însă definitiv.
Ori Abbadon, ori ce… viaţa mea?
Nora,
Tu ai văzut în detaliu ce-a făcut Seva? Pe mine m-a anihilat femeia asta. De data asta m-a redus la fărâmă. O iubesc. Ce ne facem noi cu ea?
2011-12-07 14:20:38 | Raporteaza
A, fii atentă! Am văzut că ea a citit de catarg ca fiind de veghe. Eu l-am pus altfel, pe modelul De rerum natura sau De bello gallico. Dar n-am zis nimic. Nu am marcat în niciun fel de-ul ăla. Ştiam numai eu. Nici lui dr. nenea nu i-am spus. Iar Seva l-a tradus, a simţit nevoia asta. M-a terminat.
2011-12-07 14:26:58 | Raporteaza
Să nu faceţi mănăstire ca mai apoi să vă căcaţi în ea!
2011-12-07 14:42:44 | Raporteaza
Tradu, te rog frumos, şi pentru proşti, adică pentru mine.
2011-12-07 14:45:35 | Raporteaza
Am văzut, am văzut. De-asta am şi zis că l-a rescris. A pus un om sus, în coşul ăla. (Nu ştiu cum se numeşte, îmi scapă acum, îmi tot vine să-i zic “nacelă”
)
Ce să ne facem cu ea? Ne bucurăm.
2011-12-07 14:50:14 | Raporteaza
Asta fu tot din cartea de proverbe şi zicători inedite?
2011-12-07 14:53:47 | Raporteaza
… fu tot…?!
Nici gerunziu, nici supin. Inovezi?
2011-12-07 14:55:15 | Raporteaza
Doamne, sunt o nemernică!
Dana, iartă-mă, te rog! Azi sunt tare destructurată.
Care Bermuda, care muză, că pe mine mă pierduşi aici. Nu, clar, disfuncţionez frenetic.
2011-12-07 14:59:12 | Raporteaza
Am respirat si mi-a placut
2011-12-07 15:06:15 | Raporteaza
Valonaş,
Iartă-mă, de poţi, şi tu. Mi-e ruşine de voi, doamnelor. Mă bucur mult să vă simt iar. Sunt o proastă, aia e.
Numa’ ţineţi minte că azi nu mi-e bine deloc. Şi îngăduiţi-mă, vă rog.
2011-12-07 15:06:59 | Raporteaza
Lacrima,
Mă bucur şi-ţi mulţumesc. Să ştii că tonul şi ritmul sunt ale invitatului meu. El a scris muzica şi a dirijat.
2011-12-07 15:08:31 | Raporteaza
Parodierea e un feed-back fara accente malitioase.
E ca atunci cand stai cocotat pe gabie si incerci sa le povestesti marinarilor(prin portavoce) Alba ca Zapada, varianta porno!
2011-12-07 15:16:37 | Raporteaza
ar trebui să te opreşti.
2011-12-07 15:17:15 | Raporteaza
nu tu, cel dinainte.
2011-12-07 15:18:06 | Raporteaza
Till,
2011-12-07 15:18:39 | Raporteaza
Adrian,
Dupa categorisirea lui Gramofon si dupa descrierea ta, te-ai incadra la categoria Minipul!
Curios, Minipulii, zice Gramofon, c-ar fi barbati de nadejde!
2011-12-07 15:20:52 | Raporteaza
Till,
2011-12-07 15:21:28 | Raporteaza
Cand predomina ilogicul, damblaua isi intra in drepturi. Asa ii la mine. Ciulinele.. nici macar nu asculta cu atentie ce zic. Normal ca… nu-i convine sa reconsidere. Traieste intr-un univers caldut.
2011-12-07 15:22:53 | Raporteaza
Textul nu e al lui Gramofon. Ci al lui Radu Alexandru, de la Caţavencii.
2011-12-07 15:24:51 | Raporteaza
Catavencu. un ziar pt chitibusari.
2011-12-07 15:26:09 | Raporteaza
Am banuit eu ca nu-i al lui! Nu gaseam pe nicaieri “asi”!
2011-12-07 15:28:27 | Raporteaza
“Puţini sunt aceia care ştiu cum se opreşte vântul – mai întâi ca o părere, apoi ca o revenire blândă, ” O laaaaaaaacrimaaaaaa – pe o-bra-zul meeeeeu!
. Comentati! Nu ce am scris eu. Comentati citatul. Multumex popor ca m’atz ales. De la parere la revenire se exista o cestiune ilogica. Pai… stiu ca… autoarea mizeaza pe ilogicul colectiv. Astia e redusi. Daca le dai ceva pufos.. o sa zica ca-i barba lui Mos Craciun.
2011-12-07 15:47:12 | Raporteaza
Ma! Voi ma urmariti sau numa va faceti? Hai sa punem zoom ul aicisha: “mai întâi ca o părere, apoi ca o revenire blândă” De ce nu facetz cum zic io? Adica: “mai întâi ca o PLECARE, apoi ca o revenire blândă”?
Io va iubesc ca pe a mei copilasi-nenascuti aruncati pe lepedeu. Sau… in dependenta – dupa pat.
2011-12-07 15:50:37 | Raporteaza
Ma! Ase nesimtiti sunteti! Sa mor io de nu! Io inca nu mi-am baut cafeiul. Care imi face un cafei (pt ca nu mai am cafei in casa). Si… daca ma duc de aicisha… iara o sa aberati aicisha.
2011-12-07 15:54:11 | Raporteaza
Io d’aia zic. Bombaneala din prima propozitie ii la fel ca bom,baneala lui Nichita. “Prietenia nu este un dor ci o prezenta” Adica: asta… o fo beat. Dar…. Ana… se da complexa. Ma duc sa-mi cumpar cafei.
2011-12-07 15:59:25 | Raporteaza
Ce faci, Ghermănuţă? M-ai strigat. Am venit! Ţi-era dor, mititelule. Ăştia sunt oameni răi, nu vorbesc cu tine. Nu pricep limba ta, aia e. Doar pe mine mă ai: doar să scânceşti şi într-o suflare viu! Da’ sunt de ajuns. Recunoaşte, pufleţel.
Adevărul e că nici tu nu faci bine ce faci. Păi, aşa ne-a fost vorba? N-am stabilit să stai cuminţel să-ţi explice domnul filantrop? Acuma l-ai pierdut. Nerecunoscătorului i se ia lumina, i se stinge becul. Pac! Eşti iar în beznă şi bâjbâi. Uf, şi făcusem şi teledon.
Stai aşa: nu bea cafea. Naiba ştie cum reacţionezi. Câte am tras eu de la o cola, dar tu de la o cafea…
Văd că-ţi place Celine Dion. Şi eu mă topesc toată. Te fac un blues, iubiţel? Mă înfrigurară de tot promisiunile de mai devreme. Chit că sunt în van, aşa suntem noi femeile, ne agăţăm de orişice iluzie!
Şi ne explici tu mai încolo cum e să încurci subiectul cu complementul direct şi să te miri după aia că nu-ţi iese socoteala şi ţi-a rămas ciotul în fermoar. Auuu!
Nichita ăla, al dracu’, a scris numai ca să-ţi facă ţie în ciudă!
2011-12-07 16:41:41 | Raporteaza
Tu m_u_i_s_t_a! Vorbeste despre text.
2011-12-07 16:51:34 | Raporteaza
Deloc nu eşti romantic! Hai să dansăm! Stai, nu mă împunge cu degetul între coaste! Lasă, bre, că ne descurcăm şi fără. Nu plânge. Fac eu un drum până la oraş cu maşina televiziunii.
Ghermănuţă, ai dezgropat ceva în mine. Cam după vreo 400 de kg. M-ai emoţionat, mi-ai atins inima.
Pune melodia aia din Titanic. Pfiu, ce-mi place! Şi ţie-ţi place, scărmănel!
2011-12-07 16:56:48 | Raporteaza
Joiano, io te vreau şi cu coaja lu’ fefceac drept amintire şi cu cola şi cu orice, frumoasa şi ţâţoasa mea! Toată te vreau! Nu mă uit eu la greşeli. Nu sunt popă. Al tău sunt, femeie! Pe veci. Vii?
2011-12-07 16:57:37 | Raporteaza
psihopata reaq.
2011-12-07 17:03:10 | Raporteaza
Doamne, Jiene!
Ce bucurie! Taman când mă pregăteam să fac nişte foi de plăcintă cu Ghermănuţă, să-l frământ ca pe cozonaci şi să-l usuc cum se usucă tutunul la soare, agăţat de uluci, ieşişi tu din lumea ideilor.
Viu! Acuşa! Viu! Te simt de pe acuma! Ptiu, ce diferenţă. Păi, eram eu femeie de scărmănel?
2011-12-07 17:13:00 | Raporteaza
Femeie, tu chiar aşa miloasă eşti de bagi în seamă toţi hominizii?
2011-12-07 17:14:32 | Raporteaza
onemagazine.ro/../
2011-12-07 17:23:54 | Raporteaza
poti sa ma zbocotesti si tu! Auzi aco’l. Cat de tzicnit tre sa fiu ca sa-mi pun nume Mhai Viteazu? Cata lipsa de respect. Oameni marunti ce sunteti!
2011-12-07 17:25:52 | Raporteaza
Parcă nu mă ştii, iubite.
Da’ îmi şi luase cariera minţile, recunosc. Ghermănuţă mi-a părut un fel de corcitură între o câţă moţată şi Tolea Ciumac, între o capră pleşuvă şi Fernando de la Caransebeş. Are un potenţial enorm. Trebuie să recunoşti!
Da’ acuma gata! Dacă tu ai revenit şi eşti întreg cum te ştiu, renunţ la toate!
Auzişi, Ghermănuţă? Bâşti!
2011-12-07 17:26:39 | Raporteaza
Te iau acasă, femeie. Lasă serviciul, dă-l dracu! Haidem amândoi să ne iubim lângă sobă, să ne miroasă a fum şi-a cartofi copţi. Pe duşumea te vreau, Joiană.
2011-12-07 17:28:47 | Raporteaza
@ Edle: da, este speciala, ti-ai amintit
@ Nora: gabie se cheama
@ Adrian: putini stiu cum se opreste vantul, adrian, pentru ca nu sunt multi aceia care depind in totalitate de el. e la fel cu sunetul motorului si zgomotul tachetilor – unei persoane care n-a avut masina nu-i spun nimic expresii ca sunet rotund, trei pistoane s.a. sunt multe cuvinte acolo pentru ca fenomenul este complex si pentru ca un skipper asta face cand este pe mare, lucreaza si depinde de vant. asa cum nordicii au cate cincizeci de cuvinte nesinonime pentru zapada sau cum mayasii (parca) aveau jumatate din vocabular in jurul porumbului. sensul prim al textului este pur si simplu descriptiv si tehnic. pune intrebari la obiect si o sa-ti raspund. si cere-le scuze fetelor pentru limbaj.
2011-12-07 17:52:44 | Raporteaza
Merci, dr. Nenea. Mi-amintii că aveai tu ceva cu navigaţia mai acum câteva luni. Bine, atunci îţi împleteai pasiunea cu negoţul de sclavi. Voiai să ni-l vinzi pe Anti Naţionalist pe undeva, prin Bosfor-Dardanele.
2011-12-07 18:11:28 | Raporteaza
dr.nenea, vezi #173. Discutam dupa ce gata de vorbit Basescu.
2011-12-07 18:18:10 | Raporteaza
2011-12-07 18:58:58 | Raporteaza
p.s
ai un nume cretin.
2011-12-07 19:00:38 | Raporteaza
DE CATARG(timp de taifun)
Peste vârf de deal o pantă,repeziți trec în „revistă”
Nori de cărbuni ploaie deasă,pe o necunoscută pistă,
Pustiind în drumul lor,de-a dreptul este o crimă
Avuția codrilor…pân*la ultima lacrimă !
Monstru din creastă a mușcat,s-a format o cotitură
Falia s-a erodat,pe râu o învârtitură,
Din cer coboară cascadă,peste viituri pârghie
De pe podeț să nu cadă,oameni se țin de-o frânghie !
Înfiptă în vârful dealului,ca într-o corabie
Antena orașului,transmite avarie,
Din larg se aude sirenă,ne anunță vreme aprigă
Pescari pe mare în„arenă”…în port,verigă după verigă !
Norii au format vârtej,val înspumat bate tare
Nechezând caii în manej,la țărm scoici iarbă de mare,
Stavilă de stânci de rocă,balustrade pe faleză
Dedesupt un pui de focă…plaja dispare în viteză !
Coboară iute din pantă,neagră ca funingine
Șuvoiul prin nisip fantă,spre mare „origine”
Vântul aspru nu îi cruță,oamenii ca un„ciorchine”
Trasă la rame o bărcuță,clătinându-se ea vine !
Doamne Dumnezeule,știm că Tu ai suflet bun
Ocrotește fii tăi,bătuți tare de taifun,
Nu știm ce mai ai în gând,stâncile de piatră plâng
Întoarce-mi-i mai curând…și stejarii plâng în crâng !
S-a oprit un„balansoar” ca și cum nu s-a întâmplat
Este Majestate doar, așa să fie iertat,
Una dulce,alta amară,zilele le-a numărat
A înmuiat în călimară,El din toc a scuturat !
Vraja mării ne adună,altă zi iar a apus
Pe vălurel rază de lună,valuri la mal au adus
Perlele și chihlimbare,liniște la nesfârșit
Soarele ieșind din mare,cer azuriu desăvârșit !
Se leagănă ca o frunză,legat de doi chiparoși
Un hamac din flori și pânză,închid ochii somnoroși,
Doi„canari” cirip,cirip,în esențe și parfum
Iar pa bancul de nisip,o luminiță face fum… !
……..
2011-12-07 19:33:26 | Raporteaza
Nici voi nu stiti ce ati vrut sa ziceti! Asta e baiu. Si io am beut de cateva ori si m-am apucat de scris. A doua zi… cautam sensuri. Nu stiam ce am vrut sa zic. Ma! Pacat de voi! Pt ca… voi nu consumati spirtoase.
2011-12-07 19:35:59 | Raporteaza
Ciulinele se extazia abia atunci cand nu pricepe ce vrea sa zica autorul. Io… le-as puse sa scrie separat: ce a vrut sa zica si ce a inteles autoarea si cititoarea. Sa vezi cum da.. tot 3 de un leu. Din cauza asta ma enervez. Faceti un ghiveci din literatura.
2011-12-07 19:44:06 | Raporteaza
Ghermănuţă, nu te mai frichini atâta! Mă nevrozezi! Pune borcanul la loc şi scoate-ţi botul din literatură! Vrei să te ia burtica?
2011-12-07 19:47:02 | Raporteaza
Joiana, auzi, cica… aiesta e baiat haligant & respectuos si vrea sa ma puna sa-ti cer scuze pentru ca te-am penetrat prea tare. Api… tu ma cunosti tu vaca… io nu pot sa-mi cer scuze de la un mai toanta decat mine. De la una care nu vorbeste deloc on topic. Nu pot sa-mi cer scuze de la una care umbla dupe ciocanul meu si nu indeplineste normele m-u-e!
2011-12-07 19:50:42 | Raporteaza
Jiene, nu mai scap de el! E prins ca un scaiete de coada mea! Plânge pe la geam. Mă tot împunge cu degeţelul ăla mic şi anchilozat şi zice “te-am penetrat, te-am penetrat”, iar eu nimica nimicuţa nu simţesc. Ba parcă o pişcătură să zic, dar asta pentru că-s damă miloasă.
Jiene, dă-i una cu dânsa în cap! S-o mai deştepta şi el săracul.
Acuma s-a apucat să măture textele cu grebla. Zice că face ordine în răzorul cu figuri de stil. Îi tremură dinţii în gingii.
2011-12-07 19:58:31 | Raporteaza
VORBESTE despre text. Manci pwlocu meu!
2011-12-07 20:02:03 | Raporteaza
Poftim. Acuma povesteşte cu lacrimi în barbă cum a sedus el cinci păpuşi de-alea, umflabile, când a fost bâlci la noi de Sf. Mărie. Cum le iubea, le iubea, nu glumă, şi alea, de fiecare dată când apăsa pe butonelul ăla pe care îl au în spinare, ziceau “eşti bun! Cel mai bun! Te doresc! Aşa! Aaaaah!Aaaaah! Încă o dată! Encore un fois!”. Şi iar apăsa pe butonel, şi ele iar “eşti bun! Cel mai bun! Te doresc! Aşa! Aaaaah!Aaaaah! Încă o dată! Encore une fois!”. Cică ce înseamnă “ancor iun foa”?
Zice că n-a mai cunoscut amor aşa mare de atunci. Fetele alea umflabile îl priveau toate cu ochii înţepeniţi şi gura în formă de “o”. Erau recunoscătoare şi umile, sărmanele. Nu pricepe de ce n-a vrut primarul să-i cunune.
2011-12-07 20:21:57 | Raporteaza
Draga Joiana, ai un umor deosebit, motiv pentru care, te felicit! 197 este unul dintre cele mai tari comentarii umoristice de pe Pandora’s! Ma uimeste faptul ca ai foarte multa rabdare in a-i provoca pe unii sa rada, iar pe altii sa orbecaie! Adrian, incearca sa nu mai injuri deloc o femeie, deoarece nu este frumos. Chiar tu recunosteai acest lucru cu ceva timp in urma. Joaca-ti rolul pana la capat, acela pe care ti l-ai luat, dar nu mai injura nici femei, nici femele, cu masca sau fara masca! In rest, spectacolul poate continua!
2011-12-07 21:05:21 | Raporteaza
Deci asa, Nora, inovezi, inovezi.
Ana, n-am mai reusit sa intru azi, ca-ti mai scriam o data ca esti geniala (ca sa vezi si tu
). Mi-a placut mult ce-ai facut aici. Si mi s-a facut un dor…
Dr. nenea, n-aveam cum sa uit. Ca doar nu era vorba de o oarecare.
Dar nu i-ai povestit Anei? Ca-mi zise ca nu stie de muza.
2011-12-07 21:09:56 | Raporteaza
Ooooooooooffffff Jo-ia-na meeaaaaaaaaa! Ai un umor negasibil. Lumea se amuza de fixismul tau. Mie mi-e frica de tine. Exact cum zice Dora Constantinovici: “ma tem de paianjeni si oameni prosti”. Noa.. eu ma tem de prosti si de serpi.
2011-12-07 21:26:53 | Raporteaza
se facura 200 de comentarii (bine, cu aprox aceleasi persoane) la un text de cenaclu literar clasa 11 apre 12 de liceu.Bravos natiune!
.Vorba lui Adrian G, mai vorbiti si de text sau chiar nu aveti de ce? MAI SCRIE CINEVA PE PANDORAS???
2011-12-08 04:35:14 | Raporteaza
je vous en prie, Nora. l-am scapat atunci pe nationalist si dus a fost momentul. acum, in vremuri de restriste si tumult, nu se mai vand decat in pachete de trei-patru, la reduceri si numai daca au dinti buni si sunt tineri. daca scazi transportul, costurile cu alterarea (ue, deh!) si mancarea (scumpa, sa-i vinzi biologici), cum ar face orice bun targovet, nu-ti mai tatuezi decat fie inima fie sageata. este relativ trist. it’s a bear market, mister, mi-a spus un pirat chinez cu dintii negri de betel cu care m-am tocmit o jumatate de zi. si avea dreptate. de aceea le-a crescut numarul pe pasuni. ca stam toti cu ochii pe burse.
2011-12-08 05:45:19 | Raporteaza
Edle, ma bucur ca nu ai uitat, credeam ca am mai povestit, daca n-am facut-o sigur o sa urmeze
2011-12-08 06:11:01 | Raporteaza
adrian, te zbati prea mult, injuri prea mult si, in general, dai dovada de o prostie atat de vehementa incat nici macar sfanta mare mucenita anastasia, izbavitoarea de otrava, nu te poate reabilita. este trist dar asta este natura umana – capabila sa urce sau sa coboare pana la pierderea completa a demnitatii transcendentale. partida nu este pierduta complet, sa stii, azi ma simt intr-o dispozitie generoasa si, in loc sa-ti sparg nasul cum ar merita un vierme ca tine, iti dau posibilitatea sa ne povestesti ceva despre persoana ta: ce facultate ai (daca ai), ce te pasioneaza, ce planuiesti pentru viitor etc. orice lucru cat de cat normal si fara injuraturi. eu pun pariu cu tine ca nu esti capabil sa scrii doua sute de cuvinte cu cap si coada. in cazul in care o faci eu imi cer scuze ca te-am considerat pe nedrept bolovan. dar daca nu poti sa scrii minimul asta le ceri tu scuze fetelor pentru limbaj si recunosti cavalereste ca esti un imbecil cu pene. ce spui, te prinzi? nu ezita sa ma intrebi daca nu intelegi ceva.
2011-12-08 07:13:53 | Raporteaza
vorbeste despre TEEEEEEEEEEEXT! Dupe care.. o sa te las sa ma exorcizezi. O sa ne asezam la o poveste despre pwlile noastre. Intelegi? Nu cred! VORBESTE DESPRE TEXT. Orice discutie despre pwla mea… este in zadar.
Incearca, te rog frumos, sa-mi TRADUCI prima propozitie din text. Exact cum am citit Nietzsche tradus, asa vreau sa-mi traduci tu… prima propozitie din acest text. Multumesc anticiapat!
p.s daca reusesti, promit sa nu mai vorbesc urat.
2011-12-08 08:00:46 | Raporteaza
Dupa ce-mi traduceti bucata asta “mai întâi ca o părere, apoi ca o revenire blândă, ” o sa inaintam in propozitie. D’aia zic. Si io am scris la betie… si… stiu cum e. Dar.. nu numai la betie se scrie neinteligibil.
2011-12-08 08:03:06 | Raporteaza
Cat de usor se scrie un text.
dar cat de greu este sa vorbesti despre el. Cel putin pe forumurile romanesti. Ficiorul asta… imediat imi cere numarul de telefon… cata indiscretie. Eu vreau sa vorbesc despre text si el ma intreaba cum imi castig painea. Da buzna in viata mea! Mai nenea, tu iti dai seama cat sapa Joiana sa afle cestiuni despre mine? Toata ziua ii cu sapa in mana. Ca un paparazzi cu aparatul foto.
youtube.com/wat../
bun! Acuma putem discuta despre text?
2011-12-08 08:12:10 | Raporteaza
Despre text, nimic? TEXT. Exista un text de dezbatut. Trebuie sa discutam despre text. Cand te apuci sa vomezi un text, intr-un spatiu public, daca ti se cere, cred ca ai datoria sa-l dezbati. Daca nu vrei sa-l dezbati (pt ca esti prea destept) poti sa-ti lasi voma in calculator. In calculatorul personal, poti sa-ti lasi textul. Nu publici textul daca esti prea genial. Pt ca astia mai limitati care nu pricep ce-i vorba in text… s-ar putea sa ti-l tranteasca in nas. Textul. Despre text vorbesc.
2011-12-08 08:56:22 | Raporteaza
Adriene, tu ai dreptate, chiar ca ar trebui vorbit despre text!
Uite, eu am impresia, ca astia doi, autorii, s-au uitat cu o seara inainte la filmul ala cu Tom Hanks, Naufragiatul, mi se pare, si dupa aia, au decis sa faca compunere libera pe tema asta.
Uite, primul pasaj e despre cum a reusit naufragiatu’ sa invinga vantul si refluxul iesind cu pluta aia in larg, dupa mai multe incercari,binenteles.
Dupa aceea, aia cu fierul infipt in carne, mi se pare ca se refera la faza cand s-a ranit in corali sau scoici, ce-or fi fost alea, si a zacut saracutu’ in nisip, ascunzandu-si rusinat coapsa.
Urmatorul paragraf, imi trezeste imaginea naufragiatului, intins pe pluta aia improvizata, cu mainile sub cap, vorbindu-i si cantandu-i cantecul Ligeei, lui mr. Wilson, companion de ocazie in incercarea lui de evadare.
Dupa aceea e prezentata lupta lui Tom pentru a-l aduce inapoi pe mr Wilson, caruia, fie vorba-ntre noi, i se cam acrise de aceea convietuire muta si in care, din cauza lipsei de dialog, se cam adunasera niste aspre tensiuni.
Asa ca , mr Wilson a ales libertatea in ciuda opozitiei naufragiatului, care nemaifiind in deplinatatea facultatilor mentale si fizice, nu-i va mai ramane decat sa se tranteasca pe asa zisa pluta, nemaifacand nimic decat sa astepte venirea pachebotului si odata cu el revenirea la civilizatie, adica in viata reala.
Si toate astea “desfăcând fără de grabă nasturii coastelor lungi” deoarece el, in tot timpul asta, slabise atat de mult incat i se vedeau coastele, saracutu’ si nici haine nu mai avea, dar avea in schimb fata morgana si i se parea ca vede la orizont paltoane cu nasturi de sidef – sa n-ai ganduri de gherghef – si se gandea ca ce bine i-ar prinde un palton din ala, daca nu chiar si numai nasturii, sa si-i ataseze la coastele costelive, mai costele, mai.
In final, autorii folosesc o tripla negatie. Asa se face ca personajul principal, fost naufragiat, desi e foarte bogat, curgandu-i aur prin vine, nu mai vrea sa reinoade vechea relatie cu prietena de dinaintea naufragiului, nici nu vrea sa-i dea din aurul dobandit, pe motiv ca ea s-a casatorit si deci, fosta-i lele, cand ai fost.
Deci, eu sunt sigura ca cei doi autori s-au inspirat din acest film, caci, dupa cum vezi, prea se potrivesc toate.
2011-12-08 09:01:13 | Raporteaza
Svetlana. Cred ca putem forma doua fronturi ale discutiei. 1. Imersiune in logica formularilor. Un fel de analiza zonala (ce o vrut sa zica in propozitia aia si ce pricepe sau… ce poate sa priciapa cititorul). 2. Generalitati.
Pe mine ma intereseaza in mod special punctul 1.
2011-12-08 09:19:55 | Raporteaza
este trist dar asta este natura umana – capabila sa urce sau sa coboare pana la pierderea completa a demnitatii transcedentale.
Du-te, bă green futu-te-n been, în pula mea că poţi să te ascunzi după orice doctor nene că tot jidan prost şi îngâmfat eşti.
2011-12-08 09:23:05 | Raporteaza
Poate sa participe la discutie si Nora. Ea ii mai citita… si.. ne poate initia. Nora sufera de complexe de superioritate. D’aia accept sa conduca ea discutia. Eh! Pan’ la urma.. poate ne tratam fiecare.
2011-12-08 09:42:25 | Raporteaza
Dragă Svetlana,
Un circuit antropologic între critică şi operă este inevitabil, chiar dacă uneori e mai redus, corectând când e nevoie excesul de purism al unei discipline ce se refuză deopotrivă pozitivismului, statutului pedant de “ştiinţă”, ca şi unei reducţii la textul considerat în abstracţia solitudinii sale de-valorizate, ergo dezumanizate, sterile, aşa cum procedau unii fanatici ai structuralismului. Insistînd pe înrîurirea ideologiilor asupra criticii, unii autori nu pot scăpa de umbra (se vede că deranjantă!) a literaturii. Deoarece natura reprezentărilor ideologice n-ar putea fi corect înţeleasă fără acceptarea antinomiei dintre cunoaşterea ideologică şi cea ştiinţifică. Ideologia e departe de-a fi o ştiinţă. Ea are un indenegabil vector literar.
În acest context, remarc deosebit de încântat că eşti teribil de deschisă abstractizărilor şi teoretizărilor. Spre deosebire de Joiana.
Te invit la o cafea, să discutăm în linişte depre Derrida şi Barthes. Ce spui?
2011-12-08 10:16:22 | Raporteaza
Da, da, sa vina dara, cum nu? Cu cat mai multi, cu-atat mai bine! Facem terapie de grup.
Uite, Cosa, deja a inceput imersiunea, ce-i drept, deocamdata in propriu-i scarbavnic madular desi, daca stai sa judeci dupa parerea exprimata, cred ca s-ar incadra mai bine la punctul 2, generalitati.
2011-12-08 10:20:13 | Raporteaza
@Iancu Jianu
Maaamaaaa, ce erudit esti!
Nu m-as fi asteptat de la unu’ care sta cu o vaca, la atata putere de abstractizare si la o asemenea elocinta in ceea ce priveste literatura si critica ei!
Esti de toata minunea minunilor!
Si ai dreptate, sunt teribil de deschisa, atat de deschisa incat pana si mie imi pare rau cateodata.
La cafea, poti fi sigur c-am sa vin, desi m-as fi asteptat ca invitatia sa vina din alta parte, ma-ntelegi tu, de la vreun ardelean, dar trebuie neaparat sa-mi dai un pic de timp sa conspectez si sa-mi fac niste fise despre Dalida si Fabien Barthez.
2011-12-08 10:30:50 | Raporteaza
Jianu ne-a sdrobit (sa moara mama!). Asta e fascinant la romani – greu ii pornesti! Numa ca… mini disertatia asta ii rezultatul unor orgolii refulate. Sa revenim. Noi nu operam cu concepte academice. Deci: Jianu si Iancu poa’ sa o lase mai usurel cu aceasta abordare. Da’ daca tot are capu ase de mare.. poate sa ne explice iel: ce shi cum.
2011-12-08 10:39:54 | Raporteaza
Hm, vasazica, Greenfuck-car’l-a ouat este jidan! In cazul acesta, trebuie omorat, zdrobit, casapit, deoarece este jidan! Vedeti voi, un om poate fi cunoscut dupa mai multe detalii, dupa fatza, dupa par, dupa nas, gura, dupa cum se imbraca, dupa nr. de la pantof, dar si dupa stilul de a scrie. Pe Dr. Nenea l-am vazut scriind de putine ori, nu are un stil de a scrie, nici nu prea a exprimat multe lucruri pe aici, pe Greenfuck, insa, l-am vazut scriind, apropiindu-se incet, incetisor, precum un sarpe lunecos de apa, catre prada pandoriana de sex feminin, exprimand, ce-i drept, niste idei de mascul pasnic, cuminte, in genul lui Radu Popescu, dar, poate mai politicos in exprimare decat acesta. Pe mine ma uimeste faptul, ca acest Cosa are pretentia de a le cunoaste pe toate! De unde stie Cosa, ca Greenbeen este jidan? Prost, se observa ca nu este, insa, o anumita tenta de ingamfare lasa sa se intrevada. In fine, cel mai talentat mascul pandorian in ale scrisului, in momentul de fatza, este Ghevarosul. Se vede clar ca are talent, revolutionarul-rocker cu chip de catifea. In articolul Anei, apare si Dr. Nenea, ca si cum articolul ar fi scris de amandoi. Este stilul Anei, fara indoiala! Dar ia sa vedem care este rostul acestui catarg? Inca o chestie, sa nu ma inteleaga lumea gresit pe aici: eu nu omor jidani, nici macar nu-i mangai, ii las doar sa traiasca!
2011-12-08 10:45:24 | Raporteaza
In sfarsit, Iancu Janu a aparut, inarmat de asta data cu un ascutit spirit literar, in detrimentul armelor conventionale pe care le invartea deasupra capului, intru apararea dragutei sale vacute, Joiana! Acum ofera cafele pe la toate pandorienele de aici: Flaviei, Svetlanei, Anei si o cam neglijeaza pe Joiana! De ce? Iar Svetlana se mira din toate puterile, cum de un stapan-vacar de legenda, ca Jianu, poate schimba atat de ascutit armele conventionale cu cele literare? Simplu, Svetlana: Iancu Jianu este Ghevarosul-fatosul!
2011-12-08 11:01:14 | Raporteaza
Nu se pooaaateee!!!!
2011-12-08 11:03:37 | Raporteaza
CEAI PATIT?!?!?!?!? Sa nu te duci la cafea cu tocilarul asta! Ca… asta te combina.
2011-12-08 11:10:29 | Raporteaza
Dr. Nenea, m-am mai liniştit. AN dispăruse de aici şi mă gândeam că cine ştie prin ce stepă a Asiei toarce fir de borangic cu degetele-i fine şi vopseşte apoi covoare de lână.
2011-12-08 11:14:35 | Raporteaza
Ghermănuţă, ce faci? Ai plâns toată noaptea? Stai aşa c-am nişte treabă, dar acuş vin să te leg.
În ce hal eşti! Tot smotocit, flocăit, plin de scuipici. Dacă o ţii tot aşa, nu ştiu unde ajungem. Nu te mai dau nici la Antipa, darămite pe Dacia…
Văd că ţi-ai chemat şi un prieten imaginar. Tot e ceva!
2011-12-08 11:22:05 | Raporteaza
Danny,
Articolul este scris de amândoi. Aşa cum este şi semnat. Te gândeai că e o glumă? Nu. E un experiment. Rămâne să vezi tu cum ne împarţi. Dacă ne recunoşti pe fiecare în text. Niciunul dintre noi nu a schimbat măcar o virgulă în textul celuilalt. Doar le-am pus împreună. Dar dacă ţie îţi pare unitar, eu iau asta ca pe un compliment.
2011-12-08 11:23:00 | Raporteaza
Mirciulica, tu esti prostanacul ala desptept, la 203, care incerca sa se ia la tranta cu Nora, acum 2 luni? Trebuie sa-ti explic ceva, straine: chiar daca nu se discuta la obiect pe aici, celelalte discutii au loc in afara articolului, spre deosebire de celelalte bloguri, deoarece in timp s-au format niste relatii de prietenie intre noi, relatii pe care, un strain ca tine nu le poate pricepe niciodata! S-au mai format si niste relatii de dusmanie, atat de frumoase, de durabile si de bine inchegate, incat, disputa legendara intre ele fac deliciul spectacolului la care asistam zilnic pe acest blog, deoarece, aici, ne aflam pe taramul sfant si primejdios al Pandorei! Cine pricepe si intelege ce spun eu, ramane pe Pandora’s, cine nu pricepe, dispare, dar spectacolul continua, cu sau fara noi!
2011-12-08 11:24:26 | Raporteaza
Bine, Ana, fie cum spui tu! Tu, Ana, esti complimentul, nu-mi ramane decat sa te iubesc! Mai mult de atat nu pot, sau poate pot, dar nici eu nu mai stiu ce anume. Voi trece la impartit, acum sau mai tarziu, voi imparti in dreapta si-n stanga, idei, oameni, fapte si mai ales complimente!
2011-12-08 11:36:37 | Raporteaza
Danny,
Dar chiar aşa este, dragul meu. Dr. nenea mi-a trimis textul lui, eu nu m-am atins nici de un fir de păr din el şi am încercat să intru, cum m-am priceput, în atmosfera creată de el. Să rezonez cu starea lui. Să dansez cuminte pe muzica lui.
Bine, hai, pe şleau. Un paragraf el, un paragraf eu. Aşa e textul. Primul e al lui.
2011-12-08 11:39:43 | Raporteaza
Te cred, Ana, te cred pentru ca te iubesc! Eu daca as dori sa public un text, trebuie sa ti-l dau spre a-l citi sau il pot publica direct?
2011-12-08 11:47:06 | Raporteaza
Nu, Danny, nu trebuie să-mi dai mie nimic, dragul meu. Nimic. Ăsta e un experiment. Îl poţi publica la rubrica dedicată pur şi simplu. Cum face toată lumea. Eu am fost încântată de ideea de a intra într-o stare pe care mi-o propune altcineva, de a mă plia pe trăirile altcuiva, de a nu începe, ci de a continua. De a nu decide, ci de a curge. De-asta-ţi spun că este vorba despre un experiment.
2011-12-08 11:55:38 | Raporteaza
Ce nu se poate, Svetlana? Ia fi tu mai activa pe acest blog si comunica mai mult, hai sa te vad, hai ca nu esti de colo, ai multe chestii inteligente in capsor………..si chiar talent in a scrie lucruri interesante.
2011-12-08 11:59:25 | Raporteaza
Te inteleg, Ana! Crezi c-ai putea intra si in starea mea, in interiorul meu, in trairile mele? Daca nu, sa-mi spui de ce?
2011-12-08 12:02:29 | Raporteaza
Nu ştiu, Danny. Şi nici n-aş şti să-ţi spun de ce da sau de ce nu. Nici acum n-am ştiut ce-o să iasă, iar asta a făcut jocul şi mai frumos. Dar cred că acest tip de experiment trebuie să rămână singular, să nu se repete în aceeaşi formă. Însă, evident, se pot face altfel de experimente, că doar aşa se mişcă lumea, nu?
Sincer, aş vrea să văd un text de-al tău la rubrica dedicată. Chiar aş vrea, cu atât mai mult cu cât de multă vreme îmi spui că-l vei scrie. Vreau să-ţi văd forţa. Eşti cam misterios şi mi-ar plăcea să te devoalezi într-un text numai al tău.
2011-12-08 12:08:06 | Raporteaza
Da, Ana, iti dau dreptate, asa se misca lumea, experimentand, viata , trairi, chiar moarte. Jocurile tale imi plac foarte mult, sunt acele jocuri, medievale, cu perdea, fara perdea, cu masca, fara masca, in care eu imi imaginez, cum te caut pretutindeni, dand cu mana la o parte toate perdelele transparente si opace din calea mea, in care tu te ascunzi, pe dupa ele, pe sub masa, pe sub pat, iar eu incerc sa te ating, sa te prind si sa te cuprind, dar iluzia incercarilor mele se incinge la nesfarsit si se sparge precum valul de mal si viata de moarte! Stii ca azi e joi si este ziua ta, iar eu n-o s-o uit niciodata! Mai tii minte cand imi spuneai ca nu am nas de aceste jocuri? Acum le miros destul de bine si imi plac la nebunie, imi place sa ma joc cu tine, Ana, si nu numai cu tine! Da, Ana, am un text, scris pe jumatate, de vreo luna l-am cam abandonat, dar trebuie sa gasesc timp sa-l continui, trebuie sa-mi gasesc linistea si forta necesara pentru a scrie, si atunci voi scrie! Oare sa fiu misterios? Nu m-am gandit la acest aspect. Nu am trasmis pana acum, pandorienilor, cateva mesaje universale? Inca n-am reusit acest lucru? Nu mi-ati inteles destul de bine maximele mele? Atunci, ma voi stradui mai mult sa le transmit!
2011-12-08 12:31:21 | Raporteaza
Bine, dragule. Aşa să faci. Şi zici că mă cauţi pe sub paturi şi pe după perdele, Danny? Vezi, de-aia mi-e mie drag de tine, că ai inocenţa de a spune asemenea lucruri. Ştiu că altora le pot părea îndrăzneţe, însă eu le iau ca pe nişte expresii ale unor emoţii. Şi nu mi se par deloc nepotrivite. Ştiu că tu eşti un cavaler, cu mine ai fost mereu, şi nici prin cap nu ţi-ar putea trece ceva ireverenţios.
Ştiu că-ţi place să te joci, Danny, şi te apreciez mult pentru asta. Vezi cum rezolvi cu Sveta, c-o văzui pe-aici. N-o scăpa, c-o ştii zvârlugă.
2011-12-08 12:36:30 | Raporteaza
Normal ca sunt expresii ale unor emotii, altfel, n-ar putea fi! Sunt un domn, Ana, fii linistita! Ma bucur ca ma intelegi perfect si eram sigur de acest lucru! Svetlanei i-am adresat mereu invitatii pe Pandora’s, dar nu prea raspunde dorintelor mele. Ea raspunde numai atunci cand ii este pofta de mine. Pentru a o face sa-mi raspunda, trebuie s-o provoc intr-un fel, stiu s-o provoc, dar, mi-e sa n-o ranesc! Ea este putin suparata pe mine, intuiesc de ce, dar s-a suparat inainte de a incepe ceva……….
2011-12-08 12:53:32 | Raporteaza
Sunt foarte, foarte liniştită în ce te priveşte, Danny. Mereu ţi-am simţit galanteria, nu-ţi face griji, nu te răstălmăcesc tocmai eu.
Dar, cu Sveta, fii clar, dragule. Când vrei o femeie, arată-i, spune-i, alearg-o, n-o lăsa. Svetlana e femeie aprigă, dintr-o bucată, sănătoasă. N-o lua cu subtilităţi inutile. Spune-i verde c-o vrei şi abia apoi ascute-ţi armele seducţiei. Să nu creadă că te joci cu ea, că-şi pierde interesul. E turnir, cavalere, nu menuet.
Hmm… fă-i poftă, atunci.
2011-12-08 12:56:46 | Raporteaza
Sa n-o iau cu subtilitati inutile? Hm, sa-i spun c-o vreau, chiar asa, in public? Crezi ca-i turnir in a o cuceri pe Svetlana? Cu cine particip la turnir? De unul singur? La turnir am sulita, Ana, am armura, cal mascat, eu insumi sunt un mascat, si, ma rog, in cine infig sulita? O fi ea mai dintr-o bucata, mai sanatoasa, mai apriga, dar, este femeie, si pentru ca este femeie, este o fiinta sensibila, are suflet de femeie si ma gandeam ca, daca as arunca in ea cu o floare, m-ar aprecia mai mult decat atunci cand, calul ar tranti cu mine de pamant, in conditiile unei aruncari gresite cu sulita! Stii ce face Svetlana acum? Se uita pe dupa perdea, vede si asculta! Si se mai uita cineva, cineva care, probabil, n-a primit sulita cavalereasca aruncata de mine in pieptul lui plin de solzi metalici!
2011-12-08 13:19:39 | Raporteaza
Vai! Ai un contracandidat la inima Svetlanei cea sensibilă? Răpune-l!
2011-12-08 13:22:18 | Raporteaza
Sa-ti mai spun ceva, Ana! Jocurile noastre pe diferite teme, cele istorice imi plac foarte mult, iti spun, fac uneori, mai mult decat 7 articole scrise pe Pandora’s! La aceste jocuri, participam noi, astia, cei ce ne stim! Sunt sigur ca esti de acord cu mine, si stii prea bine ca, noi, astia, din suflet, ne iubim!
2011-12-08 13:29:06 | Raporteaza
Aferim, Danny!
Aşa este.
2011-12-08 13:30:55 | Raporteaza
Te pup!
2011-12-08 13:32:17 | Raporteaza
2011-12-08 13:35:01 | Raporteaza
Tăceţi că mă faceţi să plâng.
Ce-or vrea-o, domne, toţi pe Svetlana asta? Ce-are ea şi io nu, ha?! Ţâţe mai mari în niciun caz şi ce-i femeia fără ţâţe? E ca slana fără ceapă, ca coliva fără nuci, ca nunta fără lăutari!
2011-12-08 13:36:45 | Raporteaza
Esti tare vacuta! De ce plangi? Il ai pe Iancu Jianu, care te iubeste , apoi, a mai fost unul care ti-a dat cola la intalnire! Deci, ai petitori, admiratori, si-l mai ai si pe Ghermanuta, chiar daca face prostii si scrie urat pe pereti! Sa fii fericita, ai cu ce sa-ti omori timpul!
2011-12-08 13:42:58 | Raporteaza
Of, Joiana! Eu simt lângă Svetlana atracţia necunoscutului, eternul feminin şi iremediabila lui poezie. Pe de altă parte, ca şi domnul Cosa, m-am săturat de ţâţele mari. Cred că Svetlana are doar ţâţoance. Eu acum caut abstractul atrăgător din cerebel, nu concretul din jupon…
2011-12-08 13:56:40 | Raporteaza
Auzi, Ana, o intrebare am pentru tine. De ce crezi ca, Cosa Nostra nu vrea sa se joace cu noi? Stii cum mi-l imaginez eu pe Cosa? Sta mai tot timpul ascuns si incruntat, inciudat pe viata, iar cu doua degete inmanusate in negru, usor, misca perdeaua si cu jumatate de fatza se arata, iar cu un ochi negru, diabolic, se uita mereu si asculta, asculta, asculta………………..Tu ce parere ai?
2011-12-08 13:57:59 | Raporteaza
Domnu’ Dani, matale nu vezi că o invită pe rusnacă la cafele? El, care bea numai răchie! Acuma s-a dat după obicei păgân.
Iar Ghermănuţă îmi mănâncă zilele şi ăla. Când văd ce zice pe aicea, ce grozăvii, parcă mi se năclăiesc creierii şi mi se sleieşte privirea.
2011-12-08 13:58:42 | Raporteaza
Ţâţe în jupon?
Atât de maaaari?
Obsedatule!
Şi-n corset ce naiba mai sălăşluieşte?
2011-12-08 13:59:30 | Raporteaza
Habar nu am, Danny. Cred că nu-i (mai) place de noi. Dar, nicidecum, că ar fi încruntat. Mai degrabă îl văd calm şi plictisit.
2011-12-08 14:02:29 | Raporteaza
Scuzaţi-mă, nu mă pricep la feşăn…
2011-12-08 14:04:12 | Raporteaza
Domnişoara Joiana, eu, cu respect, îndrăznesc să vă ofer ceva mai satisfăcător. Ce ziceţi?
2011-12-08 14:05:09 | Raporteaza
Na, belea, Joiana! Ai auzit ce spune legendarul tau stapan-cowboy? Cica, tu ai avea doar ugere prea mari si l-ai sufocat cu ele de cate ori i le-ai pus pe fatza in timpul noptilor fierbinti din grajdul etern! El cauta acum, abstractul din cerebel, iar tu, cica, nu ai avea asa ceva! Joiano, te sfatuiesc sa treci la experimente, ca tot e ziua experimentelor pe Pandora’s! Iti doresc succes!
2011-12-08 14:07:07 | Raporteaza
Iaca Turcul!! Iaca Turcul!!
Pe eeeeeeeeeel!!
2011-12-08 14:08:15 | Raporteaza
Va implor nu va jucati cu psihicul si cu sentimentele unei biete tinere nesofisticate!
2011-12-08 14:11:32 | Raporteaza
Nu-i mai place de noi? Ai dreptate, doar de tine si de Nora ii placea lui! Eu cred altceva, Ana! Se simte singur, abandonat de femei, nu mai are putere de a lupta, il simt obosit, imbatranit si pierdut, Ana! Si sa mai stii ceva de la mine: eu cand simt, apoi simt! Crezi ca-i calm si plictisit? Nu, Ana, nu este calm, este doar obosit si plictisit!
2011-12-08 14:16:42 | Raporteaza
Domnişoară, să mă prezint: eu massai, eşuat în Abisinia. Trăit niţel, fugit pe cursul Nilului, până-n Suez. Găsit feluci maure, vai de mama mea! Stat la ei trei luni, fugit, găsit piraţi corabie. Legat cu pu(a)la de catarg. Un an jumate. Scăpat, totuşi, printr-o minune-n Gibraltar. Acolo, câştigat bănuţi din trecerea clandestină pe pu(a)lă care funcţionat ca istm. Multă lume trecut pe ea, înjgăbat ceva avere, nu murim de foame, frumoaso. Nu ştiu Cosa Nostra cum calcă pe a lui, dar eu o încolăcesc de şapte ori şi mă scol noaptea transpirat şi sufocat de la strânsoare, dar numai când te visez. Şi te viseeez…
Dacă am fost prea franc, să ştii că mi se trage de la cei trei ani în Legiunea Franceză. Am muşchi deştepţi şi forţă de bivol sălbatic african, par excellence, mon amour.
2011-12-08 14:19:43 | Raporteaza
Ptiu! Că negru mai eşti! Stai să te măsor mai bine. O fi bine?
2011-12-08 14:20:03 | Raporteaza
Ups, a aparut Svetlana, de dupa perdea! Ce ti-am spus, Ana, ca ne asculta? Vrei sa vezi c-o sa apara si Cosa? Imediat va apare, si stii de ce ? Pentru ca stiu sa provoc, atunci cand vreau! Svetlana?
2011-12-08 14:20:33 | Raporteaza
Poftim, Joiana, vezi cum apar petitori dupa coada ta? Ti-am zis eu sa nu te mai plangi! Uite-l pe Mauru, se pare ca e un om puternic, trait si educat in spiritul Legiunii Franceze! Ce vrei mai mult de atat? Ce daca este negru, are sangele mai fierbinte, nu stiai treaba asta? Si in plus, se pare ca este un adevarat cavaler! Sa fie bine primit in comunitatea Pandorei si tratat cum se cuvine!
2011-12-08 14:27:39 | Raporteaza
Ai dreptate, Danny. Bine primit şi tratat cuviincios vei fi, maurule. Nu ştiu dacă şi dorita dumitale nu-ţi va pune cumva ţâţele-i mitologice în cap.
2011-12-08 14:35:29 | Raporteaza
Maurule, nu mai aminti de Cosa Nostra! Este mort demult! De numele lui, doar amintirile au mai ramas! E bine ca le are si pe alea! Asa ca nu-ti fie frica!
2011-12-08 14:42:17 | Raporteaza
Hei, tanara cu psihicul si sentimentele nesofisticate? Ai ocazia aici si acum a te sofistica! Nu pierde sansa!
2011-12-08 14:45:34 | Raporteaza
Ce sa zic? Cu faptul ca va castigati painea predand Sofloce… nu rezolvati nimica. Nu puteti sa va depasiti conditia de flecari. bun! In alta ordine de idei! DESPRE TEXT… NU ZICETI NINIKA? Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Despre text. Nu ziceti N_I_M_I_C?
2011-12-08 14:47:21 | Raporteaza
Jianu isi incoarda muschile. N-am nimic de zis! Se pricepe! Dar de ce tot joaca rolul asta de maimutoi?
2011-12-08 14:48:48 | Raporteaza
Am plecat sa mananc, pandorienilor! Va doresc la toti: pofta buna! Ne vom intalni diseara si doresc sa participe la discutie cat mai multa lume, inclusiv, hidra cu trei capete! Poate sa participe si Hercule! Invitatia este gratuita!
2011-12-08 14:50:41 | Raporteaza
Pari băiat descurcăreţ. Că mie aşa-mi place omu’ în viaţă, să se descurce cu ce i-a dat Ăl de Sus. Şi să facă pod dintr-însa, întru pace şi prosperitate. Eşti şi plimbat prin lume, nu ca Jianu meu care numa’ până la Vidin a ajuns.
Da’ mi-e să nu-ţi fi rătăcit şi tu minţile şi mâine, poimâine, când mi-o fi pohta mai mare şi mai arzătoare, când mi-or tresălta ţâţele umflate ca apele Jiilor primăvara, când se dezgheaţă sloiurile, să mă trezesc cu tine că, în loc să-ţi încolăceşti dânsa în mine ca şerpii în cuibare, începi să vorbeşti fonfănit şi rârâit despre structuralism, poststructuralism şi răsstructuralism.
Altfel, bivolii, fie ei şi africani, îmi plac, nu zic “ba”. Sunt pe gustul şi mărimea mea.
2011-12-08 15:02:26 | Raporteaza
Să vă spun eu cum e cu lucru-mpreunat:
Dacă pui un strop de vin într-un butoi cu pişat, rezultă un butoi de pişat.
Dacă pui un strop de pişat într-un butoi cu vin, rezultă un butoi de pişat.
2011-12-08 15:09:52 | Raporteaza
Nu, domnişoară, la mine n-ai să vezi devieri de personalitate. Tocmai fiindcă nu mi-e străină lumea şi-am salvat mii de refugiaţi traversându-i pe pu(a)lă Gibraltaru’, eu sunt băiat învăţat cu ale cărnii alcătuiri fireşti. Cuibar de anacondă fac din tine, dacă mă vrei, domnişoară, şi traversăm amândoi şi alte canale, numa’ să-mi spui unde vrei.
La mine-n trib, că mai ţin minte cum mergeam cu caprele, ah, ce capre!, lucrurile se fac simplu: dacă zici că eşti a mea, apoi s-a terminat cu orice alte plimbări ale tale în braţe găunoase de limbrici ori jieni. Eşti nevasta mea, pun pătura din păr de capră pe tine şi intrăm în cort. Da sau ba? Cuvântul tău consfinţeşte, frumoaso.
2011-12-08 15:10:51 | Raporteaza
Sigur, Cosa. Mereu e aşa. Numai că pe-aici nu e nimeni incontinent şi nici sonde atârnânde nu văd. Aşa că scăparăm neudaţi de data asta.
Şi eu te iubesc.
2011-12-08 15:15:45 | Raporteaza
Oare chiar va imaginati ca bombanelile astea is jocuri intelectuale? SA VA DAU LA M_UUUUU_E! Pana cand o sa va apucati sa discutati despre text. Deci: pana atunci io va trag pwle in dintzi.
2011-12-08 15:29:43 | Raporteaza
Mauru’: fie. A ta sunt. Cu toţi cei patru craci ai mei, cu coarnele mele scânteietoare, ţâţele fremătătoare şi sfârcurile străpungătoare de orice pânză făcută de mână omenească, cu coastele mele fine, bine împănate, cu strânsorile mele şi dinăuntrul clocotind ca untura sfârâindă în jar, cu toate!
Da’ trebuie să te previn. Eu nu mai sunt o vacă liberă. Am oareşce obligaţii, da’ sunt mici, minuscule. Uită-te aici. Ăsta e Ghermănuţă. Ce? Nu-l vezi? Ghermănuţă, nu mai sta sub coada mea că nu te sodomizează nimeni. Domnu’ Mauru’ are gusturi fine, e umblat.
Face el, Ghermănuţă, bale de zici că-i posedat. Da’ e doar tălâmb. Numa’ să-l ţinem şi pe el, aci, cu caprele în ţarc şi să-i aruncăm când şi când o strachină de mâncare. Şi un abecedar. Că e învăţat tare.
2011-12-08 15:53:07 | Raporteaza
Mi se pare mie că de mine aţi cam uitat. Vă daţi mari. Ştiţi să închideţi fermoare, ştiţi să compuneţi cu fervoare…
2011-12-08 16:01:03 | Raporteaza
Io nu-s educat. Voi sunteti. Cum pwla mea vine asta? Nu se vede Sa aveti vreo legatura cu studiul. Sunteti intr-o pauza prelungita. Sau.. cum ti-am zis dincol’. Sunteti platiti sa manelizati orice interactiune ideatica. Ma p_i_s pe voi!
2011-12-08 16:02:30 | Raporteaza
Universitari deghizati in cretini! Vaaaai! Mancatz pwlocu meu!
2011-12-08 16:04:46 | Raporteaza
Nu, domnişoară, nu mă îmbrobodi. Doar a mea. Sunt exclusivist.
2011-12-08 16:16:29 | Raporteaza
Parca nu mai tusesc asa tare de cand am dat peste briza din barca asta. Nora, da tu de ce sari la beregata ca o Joiana si nu ca Nora care esti tu ? Ana, tie iti sta bine cu ciorapi negri de matase si pantof rosu cu toc cui, dar Messalina-imparateasa era tare usuratica si nimfomana,iar pe tine nu te vad asa .Dimpotriva . Adrian-G, atata perseverenta mai rar domn’e, mai rar.
2011-12-08 16:35:52 | Raporteaza
Maurule, io sunt femeie cinstită şi larg deschisă! Tot ce simt, spun, inima mea e pe o tipsie!
Tu nu ştii cum sunt lucrurile pe la noi. Io m-am găsit femeie singură şi vulnerabilă. M-am făcut carieristă şi, în timp ce eram reporterită, am dat peste Ghermănuţă. Am mişcat munţii din loc pentru el, l-am dus la măsurători şi evaluări de tot felul, am făcut nişte promisiuni, mi-am luat nişte angajamente.
Ghermănuţă nu poate exista fără mine! Trebuie să-i desluşesc tot pe lumea asta. Fiecare-şi duce crucea. Da’ eu nu mă plâng.
2011-12-08 16:41:56 | Raporteaza
Andrei-pop,
Nu te cunosc. Tu ne cunoşti?
2011-12-08 16:44:13 | Raporteaza
Joiana, cum facem? Explică-mi ce vrei de la el că nu sunt absurd. Îl creşti, încerci să-i infuzezi testosteron, ţi-e milă ca de leproşi?
2011-12-08 16:46:09 | Raporteaza
Andrei-pop: ai o beregată proaspătă de oferit? Ceva nou? Hm, mă tem că nu. Miroşi a vechi şi stătut.
2011-12-08 17:07:55 | Raporteaza
Andrei: tu al cui eşti, bre?
Mauru’: de crescut, nu mai creşte. Aia e. Că-ncape într-un căpăcel de cola. La testosteron, e alergic. Nu vezi că nici tuleiele nu i-au dat, iar din două, are numa’ jumate şi aia scofâlcită ca o prună uscată?
Ţi se pare ţie aşa, o dihanie scârbavnică, până te obişnuieşti cu el. După aia o să-ţi dai sama că e bun totuşi la casa omului. Mai râzi, mai dai cu boabe de fasole în el. Dacă schelălăie prea mult, îi dai un borcan de magiun – marea lui pasiune – şi limpăie la el în neştire.
Când e bine hrănit, se apucă să decripteze “Ana are mere”. Şi vrea să dea în judecată Ministerul că a corupt minţile tineretului cu aşa propoziţii de nepriceput.
2011-12-08 17:07:59 | Raporteaza
daca nu vorbiti despre text… o sa incep sa va iau guritele la tinta! Incep cu Joiana. Ba nu! Hai sa trecem la partea masculina. Mauru! Faaaaaaaaaaa aaaaaaaaaaaaaaa!
2011-12-08 17:11:03 | Raporteaza
@Joiano….#258 #267 #272 ia un sfat de la mine,cu Mauru „Once you gonna*go black….you never gonna*go back” deci cu alte cuvinte(dacă ai făcut sex cu Mauru…s-a dus naibii Jianu…ori alți„Jieni”cu toate mărețiile lor….
nu-l vei mai lăsa pe Mauru…deh,auziși ce spuse de ce-a fost legat de catarg ?
apoi progeniturile tale, vițeii/vițelele vor întâmpina numai înjurături rasiste 
2011-12-08 17:18:15 | Raporteaza
Nu mai zice nimic mai maurule! PT CA-TZI BAG MORTU IN CASA. Vorbeste despre text nu tot o arde aici d’am pwlea. mA M_U_E! Nu ma intereseaza altceva. Daca vrei sa te bagi in seama… puteti schimba id uri de mess. Hai….! Marsh!
2011-12-08 17:30:24 | Raporteaza
Îmi cer scuze, domnu’ Mauru’. Acuma doară îl învăţ cum să îşi deosebească fundu’ de gură, Doamne, iartă-mă! I-am dat cu ruj pe dinapoi şi i-am pus un plasture pe dinainte. Roşu, alb, Ghermănuţă! Roşu, alb! Încă n-am ajuns să separăm total digestia de excreţie.
Da’ nu vă faceţi griji. Nu se mai înmulţeşte. Şşşşt, să nu ne audă. El nu ştie, mititelul.
Doamna Seva: am auzit şi eu vorba ceea. Acuma norocu’ face să şi văd cât e de adevărat
. Copiii nu mi-i înjură nimeni că fac prăpăd!
2011-12-08 17:32:33 | Raporteaza
Esti cocalar? Asa.. in gura mare – in lumina reflectoarelor vrei s-o combini pe vaca asta propagandista? Sau… poate ii de la alta sectie. Joiana, e cumva, sectia “manelizare pentru romani”? Rusia? Austria? Cine finanteaza? Traim vremuri grele. In trecut colectivizarea. Astazi “manelizare”. Atunci te puteai lupta. “MANELIZAREA” II INVIZIBILA. Ca o gripa.
2011-12-08 17:34:40 | Raporteaza
Stiati ca in bisericile unguresti din romania (nu stiu exact daca e vorba de biserica unitariana sau reformata) se arboreaza steagul ungariei? Deci: Ungaria actioneaza subtil. Cu infuzie culturala.
2011-12-08 17:38:18 | Raporteaza
Ghermănuţă, îţi spui, ţie şi numai ţie, în maxim secret, ma-xim!, că sunt şefa unei ramuri absconse a franc-masonilor. Suntem atât de absconşi încât nici nume nu avem. Vrem să te corupem, să te infiltrăm în Buninginea şi să acţionezi ca un agent pentru noi. Zi, te vinzi? Ce vrei să infuzezi diseară? Spune numa’ şi noi rezolvăm. Suntem puternici, Ghermănuţă.
Da’ să nu mai spui. Tu ai calităţi speciale, de-aia vrem să te racolăm. Plus că ai calităţi nemaivăzute de camuflare. Aşa de bine semeni cu o pătlăgică încât te putem planta fără riscuri majore în orişice grădină de legume.
2011-12-08 17:51:15 | Raporteaza
ai putea sa ma s_u_g_i! Ce zici de ideea asta?
Geniala?
2011-12-08 17:53:44 | Raporteaza
unde ej danny s-a stau langa tine k langa un ktarg
s-a stau intro asana daia de yoga k cand ar fi stat toate vanturile si sami aduc aminte d instruktoru de yoga kare imi preda ore particulare la mine aksa k la el era nevast-asa km nebuna si banuitoare
2011-12-08 18:13:35 | Raporteaza
Ghermănuţă: Te laşi greu, pramatie unicelulară. Zi, te fac un caiet dictando? Un borcan de distonocalm? Mi-e să nu te pierdem.
2011-12-08 18:16:21 | Raporteaza
nevertebrata. Vorbeste macar odata despre text. T pe ma-ta-n gura.
2011-12-08 18:24:01 | Raporteaza
Nu vrei sa vorbesti despre TEXT? Noa. Atunci… taci si s_u_g_e!
2011-12-08 18:28:39 | Raporteaza
Adrian, ti-am zis de atatea ori sa nu mai injuri aici! De cand ai aparut ultima oara, cam de o luna, numai cu penisul pe buze stai mereu, si-l pomenesti de mama focului, daca o fi avand mama! Apropos, care o fi mama penisului? In fine, sper sa nu-mi tii o ampla teorie pe acest subiect, dar trebuie sa intelegi ca i-ai plictisit pe toti de aici, inclusiv pe masculi, cu injuraturile tale! Mai fa o pauza, mai respira putin, mai bea putin apa plata cu lamaie si revino-ti! De cand a aparut articolul Anei, tot o tii intr-una ca vrei sa-ti explice cineva, ce scrie in textul Anei! Parca ai luat-o razna, lasa-l incolo de text, este scris in limba engleza, nu vezi? Scrie ca un mascul s-a spanzurat cu penisul de catarg, ce mare scofala, asta scrie, acum esti multumit? Gata, ai aflat ce scrie, ti-a explicat si Svetlai ce scrie acolo, nu zice de penis, ci de alte chestii, dar stii tu, oamenii, sunt personalitati diferite si inteleg diferit acelasi lucru, deoarece sunt subiectivi! Nu mai spune ca dai muiut tuturor, deoarece s-ar putea sa se supere toti intr-o zi, si sa te ia in primire, pasandu-te, ca pe o minge dezumflata de atata chin si durere, de la unul la alta si de la alta la unul, fara deosebire de sex, religie sau culoare politica! Asa ca, te sfatuiesc sa te inzdravenesti la minte, sa fii cuminte, politicos, sa stai cu manutele la spate si sa privesti la noi! Joiana, care se pare ca e mamica ta, te va supraveghea indeaproape, sa nu mai scuipi, ragai sau sa scrii urat pe pereti! Mda, vad ca mamica ta se da la mauri acum, in fine, va avea grija de tine! Ne-am inteles?
2011-12-08 18:29:27 | Raporteaza
Lasă textele, Ghermănuţă. Noi avem treabă.
Domnişoara Vika, fiţi amabilă, e bine la yoga? Credeţi că lui Ghermănuţă i-ar face bine? Vindecă incontinenţa? M-am săturat dracu’ de câţi bani am dat pe scutece. Şi e şi aşa încruntat mititelu’ când îi pun foi de porumb. Zici că-l mâncă ceva.
2011-12-08 18:31:15 | Raporteaza
Vorbeste despre text. Trag pamant pe coarnele tale! Nu ma intereseaza altceva! Ma p_i_s pe tine si pe bombanelile tale! Scrie despre text. Intelegi ce zic? Aici e vorba despre un text pe care tu… (m_u_i_s_t_a ce esti) nu vrei sa-l dezbati. De ce nu vrei sa-l dezbati? Nu ai nici un interes. Interesul tau este sa perpetuezi harababura, aproximativul, sughitul intelectual. Sa faci misto sa ma s_u_g_i dar sa nu vorbesti despre textul de mai sus. Asa face Ponta si Antonescu. Ei nu dezbat cifre, probleme, concepte. Ei incearca sa-l s_u_g_a pe Basescu.
2011-12-08 18:38:57 | Raporteaza
Dany, cine o avut treaba cu tine? Tu.. nu ai nicio treaba cu realitatea.
2011-12-08 18:39:43 | Raporteaza
doamna joiana q inkontinenta nu stiu cei aia da pe gherman nu cre k il vindek nimeni si nimik
2011-12-08 18:41:00 | Raporteaza
De doua zile suntem tot la prima propozitie. Si… uite! Am ajuns la comentariul 299 si.. tot nu vreti sa discutati subiectul. Bag ceva in sfecla voastra.
2011-12-08 18:41:08 | Raporteaza
io cre k danny io trage lu gherman kand vrea mujki lui
2011-12-08 18:42:39 | Raporteaza
Te salut, Vika! Ia spune draga, care iti este natia, ca prea greu te exprimi? Imi place ursuletul tau, este alb, pufos si prietenos. Zi-mi ceva despre tine!
2011-12-08 18:43:27 | Raporteaza
Noa. Mi-a luat segsoasa asta comentariul cu nr 299. Nu-i bai! E bun si 300. vika, scumpicel, tu… de pe ce planeta ai cazut? Sus ii un text. Se vorbeste in el despre jeguline. Daca binevoiesti… poti sa vorbeaza despre bilele mele. Nu-i obligatoriu. Daca vrei… poti face si altceva. Daca vrei… – pe mine nu ma deranjeaza – daca te scobesti in nas… si nu vorbesti despre TEXT.
2011-12-08 18:43:59 | Raporteaza
danny ursuletul e pisik sunt io
gherman cre k ejti obsedat seksual fara seks si fara bile hahaha
2011-12-08 18:46:50 | Raporteaza
Domnu’ Dani, io vreau să vă asigur că am cele mai nobile intenţii. Niciun maur nu va ştirbi cu un milimetru afecţiunea neţărmurită ce-o am pentru Ghermănuţă. Sigur, am şi eu dreptul la puţină fericire şi împlinire pe lumea asta şi, de soarta vrea să mi le aflu într-una neagră, nu mă voi opune. Datoria-i datorie însă!
Da’ vedeţi că e pisicuţă domnişoara Vika. Nu e ursuleţ! Dacă nici io nu mă pricep…
2011-12-08 18:50:02 | Raporteaza
imi place de danny k e q kpu pe umeri
gherman e doar q kpu
2011-12-08 18:50:48 | Raporteaza
Adrian, lasa-l naibii de text, parca ai tampit, te-ai tacanit rau de tot, te-ai fixat pe o idee, ce scrie la prima propozitie si acolo ai ramas! Tu nu realizezi ca esti nebun, ce naiba? Descatuseaza-ti mintile, ia o revista porno si citeste-o, fara sa te uiti la poze! Fa dracului ceva si lasa textul ala in pace, ca nu-i de tine! Nu poti sa-l descifrezi, treci naibii mai departe, ia o revista porno, citeste povestea porcului, da-te cu capul de pereti, dar nu mai insista si injura aiurea pe aici! Chiar nu pricepi romaneste?
2011-12-08 18:53:59 | Raporteaza
Imi place pisicuta ta, Vika! Imi plac animalele si mai ales pisicile. Hai, zi-mi ceva despre tine, hai sa ne cunoastem!
2011-12-08 18:59:04 | Raporteaza
Domnu’ Dani, da’ lasă-l şi pe el, săracul, să se uite. Că doară nu face vreun rău… Oameni suntem.
Domnişoara Vika, vă întreb că vă văd versată şi de la oraş. Mai încolo, când s-o mai întrena Ghermănuţă, când nu o mai bolborosi aşa, mă gândesc să-l însor cu o fată bună, de ispravă, da’ cum să zic eu, să fie mai simplă, cu valori tradiţionale, nu alta haia. Ce ziceţi, am şanse? Nu i-l arăt fetii de la început să nu se sparie.
2011-12-08 18:59:59 | Raporteaza
poa sa fie o fata si q motive traditionale pentru gherman k si el e simplu k tabla inmultiri q 1
2011-12-08 19:01:54 | Raporteaza
Hai, Vika, zi-mi ceva despre tine………
2011-12-08 19:11:21 | Raporteaza
@DANNY… Adrian G.cu cât întâmpină mai multă ignorare,eu te rog nu-i juca în strună,mai mult se oftică dacă îl tratezi cu indiferență ! Astea roade mai mult decât apa care doboară și un munte de rocă ! Lasă-l să vină timpul când îi va fi silă de el însuși !
2011-12-08 19:13:28 | Raporteaza
va dau liber in seara asta. Seara faina!
2011-12-08 19:14:09 | Raporteaza
Pai, ce Joiana, nu-l las eu sa se uite? Tocmai ca eu i-am spus sa se uite si numai sa se uite! Te-a apucat mila de el acum?
2011-12-08 19:14:31 | Raporteaza
Da, Seva, ai dreptate, dar ma gandeam, totusi, ca e om si poate va pricepe si el odata ce i se spune! Nu vreau sa-l inlatur, dar sa poarte si el o discutie constructiva pe Pandora’s! Nu vreau sa zica lumea de aici, ca eu sunt un om rau!
2011-12-08 19:18:33 | Raporteaza
Bafta, Adrian! Maine seara sper sa fii mai lucid!
2011-12-08 19:20:16 | Raporteaza
Vika?
2011-12-08 19:22:09 | Raporteaza
Messalina? Daca vrei sa nu uite nimeni de tine, vino mai des pe aici, baga-te in seama si stai mereu in jurul meu! Stai sa-mi vad jurul, mda, poti sa vii!
2011-12-08 19:38:07 | Raporteaza
ar fi frumos sa avem un catarg pe dinauntru…ar insemna sa fim verticali, sa mai avem o stema, un stindard, un orizont… dar ma tem ca 20 de ani de … democratie si restul anilor de comunism ne-au frant…catargul
2011-12-08 20:53:21 | Raporteaza
ghermane, i feel you brother. uite ce vrea sa zica prima fraza. sa zicem ca esti intr-o iola cu panze, esti la distanta destul de mare de tarm si ai vantul aproximativ din spate. in mana stanga tii scota randei sa fii pregatit contra voltei sub vant (nu vrei sa te loveasca ghiul intr-o situatie de genul asta) in dreapta ai manevra. si atunci simti cum pica vantul pentru un moment. isi revine dar acum bate cu intensitate mai mica apoi isi schimba directia si la un moment dat nu mai poti sa spui de unde bate pentru ca vela se duce si in stanga si in dreapta si, intr-un final, mai flutura de cateva ori si se opreste de tot. sper ca este mai clar acum.
2011-12-08 20:53:33 | Raporteaza
Lacrima, lucrurile mi-s clare cu privire la poporul roman! Nu 22 de ani de falsa democratie, nu asa zisul comunism, care n-a existat niciodata in lume, ci urma sa apara in mintile utopice ale unora dintre socialisti, ne-au frant catargul, ci, felul de a fi al poporului roman, a facut ca acesta sa nu aiba catarg niciodata, nici directie, nici viitor! Adu-ti aminte ca eu sunt un atipic roman!
2011-12-08 21:09:19 | Raporteaza
lacrima tu vrei 1 ktarg pe dinauntru fata poate te serveste 1 din baieti astia
vad k e 1 kre cik e mare marinar poate te ajuti de ktargu la baiatu asta
2011-12-08 21:31:26 | Raporteaza
danny posai dai si tu 1 ktarg la doamna lacrima
2011-12-08 21:50:09 | Raporteaza
Pisicuto, esti glumeata. Hai, zi-mi ceva despre tine!
2011-12-08 22:00:42 | Raporteaza
pisicuta pispispis team visat asnoapten vis te spalam te pieptatam funda rosie spuneam
2011-12-08 22:21:17 | Raporteaza
Esti o pisicuta tare draguta! Altceva, mai poti sa-mi zici?
2011-12-08 22:38:56 | Raporteaza
Anaaa? Esti?
2011-12-08 22:51:35 | Raporteaza
@: danny (presupun ca asa e numele tau si in buletin
) nu stiu daca m-am luat de nora sau altcineva, acum 2 luni sau altcandva, nu pot sa-mi incarc memoria cu nume obscure mediocre si chiar false de pe bloguri.Si nu ma impresioneaza!Scuze!Pe de alta parte nu ma intereseaza prieteniile sau dusmaniile voastre mai mult sau mai putin perpetuue (stii vorba lui de gaulle, nu?) pentru ca nu cred in sentimente create pe suport electronic.EU MI-AM DAT “CU PAREREA” ACUM SI O SA MI-O DAU ORICAND FARA SA MA INTERESEZE PARTY-PRI-URILE VOASTRE.SINCER SA FIU CITESC MAI MULT VOX-UL, MAI INTRU SI PE PANDORAS DAR NU SUFICIENT SA INTRU IN MINUNATA VOASTRA GASCA!NICI NU SUNT CURIOS FETELOR!!!ACEST ARTICOL NU MI S-A PARUT DE BLOG…PAREREA MEA…NO OFENSE.SARBATORI FERICITE!
2011-12-09 02:24:08 | Raporteaza
danny vreau sa te intreb tu ejti digei boros k imi pari k semeni q el miemi place mult de el kt si muzica lui
2011-12-09 09:32:27 | Raporteaza
Lacrima,
Catargul nostru cel de dinăuntru e doar unul personal. Măcar în fiecare dintre noi să fie câte unul. Ori, poate, măcar în fiecare doi.
Ar fi bine să fie cum spui tu. Ar fi fost bine, dar de unde atâta noroc pe noi, mulţimile?
2011-12-09 10:36:54 | Raporteaza
Vika, draga mea,
Bine ai venit pe la noi! Nu te ştiam. Eu sunt Ana.
Danny,
Acum sunt. Vezi cu Vika, te rog, că e o felină ultraelegantă. Şi nu-i face curte susţinut, că se supără Svetlana. Şi pe bună dreptate. Unde ţi-e statornicia?
2011-12-09 10:38:28 | Raporteaza
Ana, eu sunt Andrei, incantat de cunostinta !
Ne stim de p’aici si de pe Vox, vorba Norei, care e “vulpe batrana” ,sunt si proaspat si vechi , in acelas timp. Mai mult citesc decat comentez, dar citesc bine si cu ochi fin, tot, asa ca nu mi-e greu sa detectez personaje si personaje. False, inchipuite, tanjite sau reale. Bafta !
2011-12-09 10:56:32 | Raporteaza
Şi ţie, Andrei! În orice-ţi prieşte!
2011-12-09 11:00:07 | Raporteaza
Mirciulică, nu mai amesteca limbile că te faci de râs. Pentru tine, şi româna e un motiv de perpetuă uimire. Darămite franceza şi engleza.
Uite, temă pentru acasă (până să ieşi iar pe bloguri şi să-ţi dai cu părerea, agramat mic): “parti pris” (e franceză, monsieur) şi “offence”.
Hai, pa! Nu ţi-a ieşit nici de data asta.
Andrei-pop: Ei, aici ai scrântit-o. Eu nu prea stau pe Vox. Citesc, dar nu comentez acolo. Ochiul “fin” n-a văzut bârna de data asta.
2011-12-09 11:20:01 | Raporteaza
Ana dragă,
te rog frumos, nu mai spune cum e cu un catarg (înfipt) în noi. Treaba asta mă nelinişteşte cumplit!!
2011-12-09 11:25:58 | Raporteaza
Messalina, bellezza,
Catargul ăla e înfipt de tot, dar nu e fizic, minunato. Eu nu aşa l-am găsit pe-acolo. Dar dacă tu îl simţi aşa, eu ce să zic? Spune-ne şi nouă dacă-ţi place.
2011-12-09 11:32:43 | Raporteaza
Io nu m-am dus cu barca niciodată. Am rău de mare.
Odată am fost la Sovata şi-mi venea să beau tot lacul!
2011-12-09 11:39:18 | Raporteaza
Joiana, ia niste ghimbir!
2011-12-09 11:43:16 | Raporteaza
Vai, Joiana, nu mai zice. Mauru e lup de mare, n-ai văzut? Şşşşşt! Vrei să şterg comentariul sau te descurci?
2011-12-09 11:44:13 | Raporteaza
Ce sa mai stergi de-acum, c-a vazut toata lumea.
Ana, da’ tu ai citit ce scrie Mauru’ asta? Hmmm…mi se pare mie sau e cam laudaros?
2011-12-09 11:55:33 | Raporteaza
Dana, recunosc, şi mie mi s-a părut, iniţial. Dar m-a emoţionat povestea lui de viaţă. Omul n-a zis că s-a născut aşa, cu şapte pelicani unul lângă altul, pour les connaisseurs, ci a spus că a fost legat cu poala de catarg parcă mai bine de un an şi de aici i s-a tras neobişnuita excrescenţă. Apoi, că, datorită ei, a făcut ceva bani în strâmtoare. Ce să zic? Am citit de vreo trei ori şi, personal, îl creditez candidat la mâinile fine, de pension, ale Joianei. Oricum, am văzut că ea a zis ferm că-l ia. Noi nu suntem decât vornicei, Dana. Nuntaşi. Ei să fie fericiţi, nu?
2011-12-09 12:00:59 | Raporteaza
dr.nenea. Iti multumesc pentru faptul ca dai dovada de verticalitate prin faptul ca vorbesti despre text. As prefera o traducere “adlitteram” in locul unui comentariu. In acest caz, inevitabil, ma gandesc la reformulare. Reformularea este pentru spiritele marunte… ex: Eminescu. Cartarescu a spus (la emisiunea profesionistii, daca retin bine) ca… nu si-a modificat niciodata, nici un text. Pai… Cartarescu e om cu greutate/fara de gresala. Curat la suflet ca laptele lui Joiana. Glumesc! Cartarescu este un cretin senin. In spatele acestei seninatati tampe… se poate afla perversitatea (la el nu-i asa) la Manolescu este cu perversitatea. Cartarescu ii un spirit docil. D’aia il acceptaa Plesu. Sa revenim la textul nostru. Eminescu reformula pana ajungea la
2011-12-09 12:01:19 | Raporteaza
revin…
2011-12-09 12:04:20 | Raporteaza
Uf, ce mai exageraţi. Erau guguştiuci! Când s-au făcut pelicani?
2011-12-09 12:05:38 | Raporteaza
Doamna Ana, dac-o fi să ne mutăm acolo, la el, în uscăciune, io mă duc cu avionu’ că de aer nu mi-e frică. Sau mai bine s-o facă lasou şi să mi-o arunce după gât. Mi-ar fi drag şi mie pe apă, de când am auzit valţul ăla cu valurile Dunării şi mă gândeam cum o să joc la nunta mea cu Jianu pe el, ooof, că iar mă podidesc lacrimile! Dacă nu mă lasă cele 4 camere ale stomacului meu, io ce să fac?
Doamna Edle, mai bine mă îmbăt criţă şi zac acolo cât m-o ţine.
2011-12-09 12:05:52 | Raporteaza
Nu, erau colibri, ca ăla de pe hibiscusul Danei. Şi de la ei s-a ajuns la guguştiuci, cum spui, naţionali, deh, să ne simţim şi noi valorizate, apoi Dana s-a dus la plajă şi-a văzut un bărbat de culoare alergând. Imediat s-a ajuns la şapte pelicani, Nora. Iar Mauru pare pretabil, nu?
2011-12-09 12:07:23 | Raporteaza
Sigur, Joiana, îţi revii. Varianta cu lasoul e perfectă. Să demonstreze ce spune, dear. Să dovedească, nu promisiuni. Exclus avioane. Să nu te ia cu ameţeli.
Tu nu ştii, beauty, dar eu am fost anu’ trecut la Titu. Nici nu-ţi imaginezi prin ce emoţii am trecut. Să nu te prind în aeroporturi!
2011-12-09 12:09:30 | Raporteaza
Pai, de fericiti nici nu ma-ndoiesc, ca, vorba aia, sapte pelicani unul langa altul nu se gasesc pe toate drumurile.
Joiana, norocoaso!
2011-12-09 12:09:51 | Raporteaza
Uite cine are memorie buna!
2011-12-09 12:12:40 | Raporteaza
Mersi, Dana!
2011-12-09 12:15:33 | Raporteaza
Io nu ştiu ce-s ăia colibri. Pe la noi sunt numai vrăbii şi câteodată chiar lăcuste.
2011-12-09 12:16:41 | Raporteaza
Da’ ce patisi la Titu? Sau in drum spre Titu? Ca de-abia acum zici.
2011-12-09 12:18:25 | Raporteaza
Domnişoara Joiana, uite, n-am fost clar. Eu, din deşertul etiopian, ţi-am simţit mirosul de rozmarin al sfârcurilor. Sau al lujerilor sfârcurilor? Cred că aşa e corect. Am venit eu aici de câteva luni, făcându-mi autostradă din pu(a)lă. Te urmăresc discret şi te visez cam spornic. Sigur că abia aştept să-ţi simt grumajii catifelaţi, rămâne cum ai zis, dar tu nu trebuie să faci nici o juma’ de pas. Spune-mi numai unde eşti şi eu lansez. Eşti gata?
2011-12-09 12:19:21 | Raporteaza
Poftim!
Şi mai ziceaţi de mine!
Să revin. E foarte bine, Ana. Senzaţia este de aparţinere, susţinere, întreţinere, menţinere, deţinere, reţinere, abţinere şi obţinere.
Am uitat ceva?
2011-12-09 12:19:28 | Raporteaza
Messalina,
Abţinere?
Dana,
Fiindcă unde schimbai trenu’ fuse anunţat atentat cu bombă. Evident, neconfirmat, da’ mai contează? Eu, oricum, n-am ştiut nimic, că eram calată pe schimbatu’ personalului într-un sfert de oră, da’ orişicât. M-am speriat abia când am ajuns la gara finală şi am sunat acasă. Ăi de-acasă erau jumate morţi de frică. Eu, hibiscus. M-am aşezat în gara aia, pe un scaun, şi am respirat ca muribunzii. Las’ că la anu’, în aceeaşi perioadă, plec iar. Atunci să vezi groază.
2011-12-09 12:23:42 | Raporteaza
Gata mi-s! Priponeşte-mă bine, maurule!
2011-12-09 12:24:11 | Raporteaza
Apleacă-te puţin, frumoaso, atââât. Stai! Nu da din picioare! Aşa. Nu fremăta din nări, că mă intimidezi şi dacă se-ntinde lasoul prea tare şi se-nvârtoşează, te lovesc din greşeală şi nu vreau. Abia când te-am găsit. Lasă coada jooos, biiineee, hai, fii şi tu un pic mai primitoare. O dată, de două, de trei. Gata, eşti a mea!
2011-12-09 12:28:35 | Raporteaza
Eminescu reformula pana ajungea la o forma mai buna. Eminescu era pefectionist. Din aceasta cauza nu pot sa-i gasesc cusur. Cu toate ca vreau. Criticismul meu ii atat de diabolic incat.. mi-ar place sa-i pot dobori opera. Dar… prin faptul ca nu-i gasesc cusur… imi gasesc linistea in opera lui. Sa revenim! DESPRE TEXT ZICETI OARECE, GASTELOR?
2011-12-09 12:42:50 | Raporteaza
Lumeeee, ce fu asta de mă păli? Că mi-s fără suflu şi oasele îmi joacă în încheieturi! Stol de pelicani, turmă de bivoli, şi izvoare şi pâraie, toate jucară prin mine şi mă făcură una cu pământul. Maure, a ta-s chit că sunt mai fragmentată acuşa, cum se zice la oraş!
Ghermănuţă, bâşti de aici, că nu-i de tine! Du-te şi citeşte “Somnoroase păsărele”. Somnoros e omu’ când îi vine somn. Pricepuşi? Ca mie acuma în braţele de granit ale omului străin după una-alta.
2011-12-09 12:49:08 | Raporteaza
dddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd
2011-12-09 12:53:24 | Raporteaza
Uf, Joiană! Nu chiui, femeie. Păi, tu-i arăţi că-ţi place din prima… lansare? Mai frământă-l, mai respinge-l, mai abţine-l, cum zice conferenţiara Messalina, mai întoarce-l de câteva ori în sine. Acu’ dă niţel ochii peste cap şi flutură din gene. Ce dracu, am ajuns să te-nvăţ eu tocmai pe tine?
2011-12-09 12:53:40 | Raporteaza
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
2011-12-09 12:54:04 | Raporteaza
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
2011-12-09 12:54:41 | Raporteaza
Sterge! La asta te pricepi cel mai bine.
2011-12-09 12:55:20 | Raporteaza
Succesuri!
2011-12-09 12:57:53 | Raporteaza
Doamna Ana, io nu mă abţin. Nu ştiu io cu vicleşuguri de-astea, cu tertipuri şi ondulaţii. Io, când îmi place otava, mănânc până când pic lată. Şi-n amor, la fel, de nu mă mai pot ridica în picioare nici de aud că au trecut turcii Dunărea. Nu iau cu linguriţa, numa’ cu găleata, iar omu’ ăsta are cât pentru 5 butoaie!
Ghermănuţă, te tulburaşi la cap, mititelule?
2011-12-09 13:10:05 | Raporteaza
Dacă aşa zici tu, cu otavă, cu găleata, cu toate cele, aşa să fie, Joiană. Eu ce să-ţi spun? Să vă fie-ntr-un ceas bun! De fapt, nu. În toate ceasurile bune, că vizaţi repetir, aşa-i?
2011-12-09 13:19:45 | Raporteaza
Hmm… Îmi place.
2011-12-09 13:25:31 | Raporteaza
Te duci iar? Pai, sa-mi comanzi si mie niste pantofi de aia, Cartier, atunci.
2011-12-09 13:38:06 | Raporteaza
Da, da, daaa… ce avem aici…
Când Eros pătrunde într-un pământean, acesta este transfigurat prin procesul îndrăgostirii. Odată cu Eros pătrunde în el un întreg conţinut al infinitului, simte o stare de împlinire, de graţie, primeşte un excedent de forţe spirituale, ca dar din partea lumii spirituale. Tot atunci începe rivalitatea dintre cele două părţi ale fiinţei sale: cea trupească şi cea ideală, fiecare vrând să folosească pentru sine acest dar deosebit. Avem odată omul condus de instincte, cel care vrea să îl folosească pe Eros înspre obţinerea plăcerii, repetând aceleaşi fenomene trecătoare, simţind o sete permanentă şi o foame fără saţ. Aici, daimonul Eros este înlănţuit în lumea simţurilor, cu aripile tăiate, legat la ochi şi epuizat. Şi avem omul aflat deasupra instinctelor sale, în care Eros cel înaripat este dedicat sufletului superior raţional. Aici Eros, ca puternică forţă creatoare ce zămisleşte necontenit, are la dispoziţie domeniul de tranzitie dintre cele două lumi, dintre materie şi spirit: sufletul…
2011-12-09 13:41:20 | Raporteaza
Da’ de ce Cartier? Să nu-i punem pe franţuji şi la munca de jos, lasă-i în haute joaillerie. Îţi dau nişte variante de pantofi ameţitoare, Dana. Erotice de-a dreptu’. Hai să nu ne clasicizăm excesiv de pe-acuma. Şi-apoi, eu când mă duc, alerg de dimineaţă până noaptea, n-ajung în magazine. A, ba da. Uitasem. Am fost anul trecut, când cu negocierea la sânge, de m-a-ntrebat ăla dacă sunt din Haifa, zâmbind, dar asta numai pentru că muream de dureri. A fost numai o necesitate. Ce chestie! Nu m-aşteptam la Cartier de la tine. Te descopăr încet, încet.
2011-12-09 13:47:19 | Raporteaza
Vai, Joiană! Vino şi ogoieşte-l, c-a turbat gnoseologic de gelozie! Ajutoooor!
2011-12-09 13:48:29 | Raporteaza
Ei, am zis si eu, asa. Am zis sa nu zic Boucheron chiar din prima.
2011-12-09 14:00:46 | Raporteaza
Ia uite! Ce coincidenţă! Azi am avut stare de B de Boucheron. Ca să vezi. Asta ca să revenim la favoritele noastre, parfumurile.
2011-12-09 14:05:14 | Raporteaza
Aoleu, eu credeam că-l cheamă Mauru’ pe ăl de pătrunse în mine! Jiene, lasă răutăţile că nu era deloc epuizat, ba se învârtoşa de-mi îndoia coastele.
2011-12-09 14:07:23 | Raporteaza
Mmm… Eu cel mai des am chef de… Trouble.
2011-12-09 14:09:05 | Raporteaza
Te-am ştiut necuminte, Dana.
Nu, la B-ul ăsta poftesc rar, când îmi adaug ceva căldură, deşi, recunosc, de câteva ori în ultima vreme. Ceea ce e suspect. 
Joiană, deja îi încurci sau ce zici?
2011-12-09 14:13:07 | Raporteaza
” Caci celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua. ” ( Matei 13:12 )
GODLESS: ” Am solicitat eu de la patriarhie odata informatii si mi-au spus ca ei au o interpetare speciala pentru pilda de mai sus, care este adaptata vremurilor capitaliste in care traim si in care cica este vorba sa ia toti banii de la nenorociti (caci aceia or sa fie fericiti in imparatia cerurilor) si sa-i tina acolo la ei la patriarhie.
Dar mi-au certificat ca averea lor este compatibila cu invataturile lui Hristos din acest verset, care sunt niste invataturi sfinte.” RASPUNS : Depinde ce i se va da si-i va prisosi celui ce are! De exemplu, celui ce are, i se poate da boala, chin, suferinta si chiar moarte, iar toate acestea ii vor prisosi pe lumea cealalta, nu-i asa? Ei, atunci, cel ce are, sa le stapaneasca sanatos si sa fie fericit cu ele, acolo, stii tu unde, dincolo de nori! Iar de la cel ce nu are, nu-i asa ca si ce are i se va lua? Sigur ca da, are din plin praful de pe toba! Atunci, praful de pe toba sa i-l ia! La sfarsit vom vedea cine va fi mai fericit! Deja, dragul meu, Godless, ti-am dat o pilda, creata de mine, cum de obicei creez diverse lucruri, dar, sunt uimit cum cei de la Patriarhie ti-au spus ca au pentru aberatia lui Matei, daca este a lui Matei, o interpretare speciala, culmea, adaptata vremurilor capitalist-mizerabile de astazi din Romania! Ti-au spus aceste aberatii, ca si cum, Matei ar fi trait in capitalismul mafiot de astazi si ar fi de acord ca, banii amaritilor exploatati de capitalisti sa fie tinuti la popi, iar amaratii vor fi fericiti pe lumea cealalta! Imi este scarba! Si in plus, sa-ti mai si certifice astfel de aberatii, chipurile, compatibile cu invataturile lui Hristos, deja este prea mult, este o imensa MINCIUNA ANCESTRAL-UNIVERSALA! Invataturile sfinte deja au intrat in profanul cel mai decadent cu putinta!
2011-12-09 14:14:09 | Raporteaza
Eu acum am poftă de rochia asta: victoriaonline.../
Mai prin iarnă, mi se va face chef de asta: victoriaonline.../
Iar la primăvara: victoriaonline.../
2011-12-09 14:18:31 | Raporteaza
Joiană scumpă! Dacă ţie ţi-e bine şi mie mi-e! Fericirea ta este şi a mea! Am ajuns la iubirea supremă!
2011-12-09 14:18:36 | Raporteaza
Da, da’ cu voce de fetita!
2011-12-09 14:19:49 | Raporteaza
Doamna Ana, eu în general ştiu de capul şi de coarnele mele, iar de altele cu atât mai mult. Da’ mă confuzionă Jianu cu fuziunile lui cu Ieros.
2011-12-09 14:21:28 | Raporteaza
nuuuuuu!!
pe asta o vreau:
victoriaonline.../
dar cu culoarea asta:
victoriaonline.../
2011-12-09 14:29:58 | Raporteaza
Şi te simţişi, Joiană, dintr-o dată descoperită? Te pierduşi din starea de Psyche în aia de Venus tânguindu-se lui (I)eros?
Vezi tu, blackofilo şi lasoufilo, ca să nu insist, totuşi, cu detaliile, cred că viziunea iancului fu una ţâşnită fix din Lucas Cranach cel Bătrân.
Lasă-l, doar nu vrea să te piardă, nimic grav.
2011-12-09 14:31:09 | Raporteaza
Dana,
Ei, nu chiar de fetiţă, soro. De Lola Montez, poate.
2011-12-09 14:32:15 | Raporteaza
Sunteţi nişte nestrămate amândouă! Ruşine naţională să vă fie!
Alea sunt rochii?!
2011-12-09 14:33:47 | Raporteaza
Aci e cel mai animat colt, vad eu, e chiar haios, da ‘ pana la un punct, ca mai incolo, cred ca domnii Bagdasar si Arseni ar fi si incantati da’ si timorati sa va aiba pe unii de aici ca pacienti .
2011-12-09 14:38:57 | Raporteaza
Da, Mircea, ti-ai exprimat parerea, e foarte bine, e democratic, dar nu era cazul sa fii ironic, atunci cand ai facut-o! Cu bine!
2011-12-09 14:40:31 | Raporteaza
Normal, în faţa morţii şi paraliticul pare animat…
2011-12-09 14:41:48 | Raporteaza
Doamna Ana, nu ştiu ce zici acoloşa. Eu nu-l ştiu nici pe ăl bătrân, nici pe ăl tânar. Jianu zise că a fost Ieros, eu doară, ca o fiinţă responsabilă şi tutore moral, fizic şi cultural al lui Ghermănuţă, vrusei să clarific situaţiunea că nu voiam să-mi iasă vorbe că m-am lăsat cu fanarioţi!
Mai bine să vie domnu’ Ieros şi să se prezinte singurel şi să spui tuturor că eu cu el n-am avut nice o treabă.
2011-12-09 14:45:21 | Raporteaza
Ce faci, Ana? Off, vorbesti de statornicie? Aici ne aflam intr-un spatiu virtual, iar tu stii prea bine care e diferenta intre virtual si real! Tare mi-as dori acest grup in real!
2011-12-09 14:47:21 | Raporteaza
Ana? Cred ca sunt in asteptare! Ia vezi, am gulerul deranjat?
2011-12-09 14:49:00 | Raporteaza
Nora, cu a treia m-ai dat gata.
Eu am pofta de Valentino mai mereu. Si de Cavalli uneori, Ana, da’ asta ramane-ntre noi!
2011-12-09 14:50:02 | Raporteaza
Danny,
Scuză-mă, te rog. N-am fost aici. Erai chiar în spam.
2011-12-09 14:55:47 | Raporteaza
Da, Joiană, aşa te ştiu. Supusă şi ruşinată. Numa’ slăbeşte niţel strânsoarea lasoului, că-ţi strălucesc prea tare ochii şi să nu-ţi plesnească vreun capilar.
Sigur, Dana, n-am auzit nimic de Cavalli. Eu cu Gaultier, mă ştii. Şi cu Galliano.
2011-12-09 14:59:04 | Raporteaza
Andrei Pop, de ce crezi ca Nora este o vulpe batrana? Saracuta de ea, Nora este fata mai mica a Imparatului, este o fecioara pandoriana de toata isprava si nu poseda urme de animal smecher si batran. Este curata sufleteste si o luptatoare pentru drepturile omului!
2011-12-09 14:59:38 | Raporteaza
Eu, in spam? Ce-oi fi facut de am ajuns acolo?
Habar nu am, cavalere.
2011-12-09 15:01:48 | Raporteaza
Edle: păi, poţi veni să o probezi.
E pe Victoriei, numărul 46.
Bem ceva după.
Danny: Sărăcuţa?!!!
2011-12-09 15:03:13 | Raporteaza
Nora: ” este o fecioara pandoriana de toata isprava!” sau ” este curata sufleteste si o luptatoare pentru drepturile omului “! De astea ce zici, aud?
2011-12-09 15:06:45 | Raporteaza
Nuuuu? Pai, stai ca-ti fac eu cunostinta cu el:
store.robertoca../
2011-12-09 15:13:53 | Raporteaza
Nora, stii prea bine ca eu te alint, iar apelativul ” saracuta ” n-ar trebui sa te deranjeze, orgolioasa mica ce esti!
2011-12-09 15:18:20 | Raporteaza
Ce să zic, Danny? Că-s hiperbole.
2011-12-09 15:19:00 | Raporteaza
Dana, cum te mai simti?
2011-12-09 15:19:49 | Raporteaza
Hiperbole? Parca nu-s asa hiperbolele, Nora! Aha, te referi la faptul ca un suflet curat, n-ar putea sa fie si un luptator impotriva raului? Literatii de aici sa-mi spuna cum e cu hiperbolele? Analizam? Ana, Nora, Andreea, etc.? Aud?
2011-12-09 15:23:55 | Raporteaza
Jos filologia! Huoooooooooo!
Analizele să le facă ştiinţele exacte.
2011-12-09 15:26:47 | Raporteaza
Si, ca sa fiu si eu o data in viata on topic:
images.search.y../
Asta e yachtul domnului.
2011-12-09 15:27:00 | Raporteaza
Ete, na! Nici să n-aud. NU-mi place.
Eu am dansat pe lângă o barcă din lemn de salcâm, nu pe lângă dinozaurul ăla. Vrei să-mi iau vorbele şi să plec acasă?
Şi tu mă complexezi, cu iahtul lui Roberto? Alejandroooooooooooo, salvează-mă!
2011-12-09 15:28:40 | Raporteaza
Cum “jos filologia”, Ana? Pai, n-ai facut tu filologie? Nu ai facut ce-ti place? Ai dreptate, dar analizele pot fi facute si de filologi, in domeniul lor! Comentariu literar nu putem face aici, deoarece nu e cazul.
Ai dreptate, Danny. Nu e cazul aici.

2011-12-09 15:31:45 | Raporteaza
eu nu pot. lucrez. arde.
2011-12-09 15:32:21 | Raporteaza
Of, Danny. Nu voiam decât să spun că exagerezi. Şi cu sufletul, şi cu lupta.
2011-12-09 15:34:02 | Raporteaza
Ei, hai, ca nu ti l-am aratat pe asta:
en.wikipedia.or../
E Limitless, yachtul lui Wexner (Victoria’s Secret).
Dar bine, navigatorii adevarati stiu ca nimic nu se compara cu o barca cu panze.
2011-12-09 15:42:11 | Raporteaza
Aşa, împacă-mă, că scoteam flăcări pe urechi.
2011-12-09 15:45:38 | Raporteaza
Joiana…
2011-12-09 15:53:22 | Raporteaza
Neah, n-ai de ce. Voiam doar sa i le arat un pic Svetlanei.
Nora, as veni eu… Si as mai si bea ceva.
Danny, sunt bine, dupa cum vezi. Ma uit la niste sf-uri (vezi mai sus).
2011-12-09 16:04:33 | Raporteaza
Of, dragele mele pandoriene, m-ati lasat exagerand in literatura! Nu vrea nimeni sa mai exagereze alaturi de mine? Mi-aduc aminte ca exagerarea este un stil in literatura de a infrumuseta sufletul si de a crea sperante celor pierduti in mlastinile dureroase ale crudului adevar! Mda, iar pe Andreea o arde, probabil o arde la talpi! Ce anume, nimeni nu stie, nici chiar ea!
2011-12-09 16:04:45 | Raporteaza
Dana si cu Nora? Vin si eu sa bem impreuna la o terasa? Va pot oferi 100 ml. de whisky ( Jack Daniels ) de persoana + 500 ml. de cola. Am zis terasa? Uf, intr-un bar select, doream sa zic, am uitat ca a venit iarna! Si inca o chestie, sa nu ma confundati cu ala care oferea cola la animale!
2011-12-09 16:11:17 | Raporteaza
Ce faci, Danny? Porţii?
Şi ce mai alegi din 100 de Jack Daniel’s amestecat cu 500 de cola?
2011-12-09 16:15:23 | Raporteaza
Pai, nu stii ca oamenii civilizati beau in Occident doar 30 ml. de tarie rafinata? Eu am marit portia la 100 ml. deoarece suntem in Romania. Nu amestec whisky cu cola, ci, se bea alternativ. Apoi, voi doua sunteti doamne, dar cat aveti impresia ca va dau sa beti, asta-i buna! Pai, eu la 150 ml. de tarie sunt gata, nu pot sa va mai conduc acasa, dupa!
2011-12-09 16:21:49 | Raporteaza
vai de sufletul meu…
2011-12-09 16:25:55 | Raporteaza
Ce e, muză?
2011-12-09 16:27:59 | Raporteaza
Ce are sufletul tau, Andreea? Te arde? Pot veni eu in ajutor sau vrei sa mergi si tu cu noi intr-un bar sa bem?
2011-12-09 16:28:32 | Raporteaza
Bine, atunci va invit pe toate, sa bem impreuna! Sunteti invitatele mele!
2011-12-09 16:29:57 | Raporteaza
Lasă, Danny, bem aici, dragule. De fapt, e ca şi cum am fi băut deja, nu?
2011-12-09 16:30:58 | Raporteaza
100 de grame…
21 de grame…
2011-12-09 16:31:36 | Raporteaza
Bine, bem aici! Astept sa-mi dai de baut, Ana!
2011-12-09 16:32:33 | Raporteaza
2011-12-09 16:33:16 | Raporteaza
beti din cupa fleacului, flecarilor. Nu ma pot abtine sa nu va f00t directia!
2011-12-09 16:34:18 | Raporteaza
Am inteles, Andreea! 100 ml. de cola si 21 ml. de whisky, sau invers?
2011-12-09 16:34:37 | Raporteaza
50
2011-12-09 16:35:40 | Raporteaza
Aoleu, muză, 21 de grame ai tu. Uitasem.
Danny,
Păi, ori ne inviţi, ori ce faci? Cum să-ţi dau eu de băut, cavalere?
2011-12-09 16:35:42 | Raporteaza
100
2011-12-09 16:36:00 | Raporteaza
pai… 75 ce are?
2011-12-09 16:36:32 | Raporteaza
hihihi
2011-12-09 16:36:51 | Raporteaza
Ghermănuţă, mami, las’ că nu se supără nimeni. Tu faci ce poţi. Atâta poţi, atâta fu-ţi.
2011-12-09 16:37:29 | Raporteaza
haha. bombaneli pe doua voci. x-0. Api.. tu nu intelegi profunzimile noastre. Nu inteleg dara. hihi-haha. ne amuzam pt ca nu putem mai mult. hihi-hahaha.
2011-12-09 16:38:30 | Raporteaza
io decat sa f00t o xzeroista dinasta.. mai bine ma f00t singur. Cand vad io cat de inteligente sunteti.. imi vine sa ma f00t cu capu de peretz.
2011-12-09 16:40:11 | Raporteaza
Danny, vezi că e un film. 21 grams îi zice. Vezi-l. Nu e cu whiskey, dar e bun.
2011-12-09 16:40:18 | Raporteaza
Joiana, dragoste… dă-mi drumu’ puţin, că mă dezintegrez. Slăbeşte strânsoarea, fos mu, te rooooog…
2011-12-09 16:40:51 | Raporteaza
Uite, cum a auzit Ghermanuta ca se da de baut, hop, a venit si el! Tot timpul este dupa bautura, lauzul asta! Joiano, vino si ia-ti creatura de aici, ca atenteaza la bautura noastra rafinata, iar el n-are nas si nici stofa de asa ceva! Iar l-ai pierdut din cotet. Ia-l de aici si da-i sa bea numai cola, pana se umfla de tot!
2011-12-09 16:41:44 | Raporteaza
bai! da vorbiti ceva trasneasca-n el vorbit. Parca sunteti niste maimutze care incep sa vorbeasca. parca sunteti de 3-5 ani.
2011-12-09 16:41:59 | Raporteaza
vin alb. de la 1.5 litri în sus.
2011-12-09 16:43:02 | Raporteaza
tuica de prune. Vin rosu. pwla in pixta. Ba! Terminati odata lista de bauturi si vorbiti ceva. Pwla mea de violatori de liniste, ce suntetzi.
2011-12-09 16:45:41 | Raporteaza
Ghermănuţă, îţi ia Moş Crăciun o păpuşică de-aia mititică, de 15 cm înălţime.. E numa’ bună de tine, diametru fix, nevariabil, de numa’ 1 cm. Nu e cu butonel cum eşti tu obişnuit că avem buget redus. Un lucru îţi promit: orice vei face, va fi de acord cu tine.
Da’ ştii cum facem ca să ai şi orgoliul scărmănat?
Punem o casetă. Când performezi tu acolo, după putinţe şi unelte, dau io drumu’ la casetofon. A cui voce te inspiră, Ghermănuţă? Cin’ vrei să-ţi laude scobitoarea?
Domnu’ Danny: acuma, că vine Moşu’ şi la el, poate stă cuminte.
2011-12-09 16:46:17 | Raporteaza
parca sunteti niste animalute. VORBITI CEVA. Despre ceva. Vorbiti ma! Lasati sunetele alea de gaini ametite!
2011-12-09 16:48:40 | Raporteaza
Noa. A inceput vaca exprime ceva mai mult decat niste sunete. Dar… parca vorbeste in indiana. hau-hau!
2011-12-09 16:51:17 | Raporteaza
Gata, am inceput petrecerea! Suntem acasa la mine: Ana, Nora, Andreea, Valonas, Dana, Joiana si cu mine! Acum va servesc imediat, va pun in paharute cate 50ml. de whiskey cu gheata, iar separat, cate 200 ml de cola!
2011-12-09 16:53:16 | Raporteaza
abia faceti legatura intre sunete.. si io va pun sa faceti legatura intre idei. io is magaru in treaba asta! Va rog sa ma iertati! Este ca si cum as intra in contact cu mustele. Bzzzzzz! Bazzzzzzzz! Bzzzzzzzzzzzzzzzz!Bzzzz!
2011-12-09 16:53:48 | Raporteaza
Maurule, aşa-s eu. Ca şurubu’. Acuma, dacă m-ai vrut, trebuie să mă ţii bine. Nici cu cheia franceză nu mă dai jos!
2011-12-09 16:53:59 | Raporteaza
Dany isi imagineaza ca face prostioare cu doua. Problema este ca… el ii expert in iluzionare. Abordari dinastea aveam la 16-18 ani. Omu se mai maturizeaza. Gainile… ba! Bzzzzzzzzzz!
2011-12-09 16:56:11 | Raporteaza
Joiana, un pic, dragoste, numai un pic. Nu mai am suflare. De azi de dimineaţă mă strângi. Dă-mi măcar puţină apă.
2011-12-09 16:57:19 | Raporteaza
Va termin! Un tub de Raid pe casa voastra! Bzzzzzzzzzzzzzz!
2011-12-09 16:58:46 | Raporteaza
Orice pandoriana este invitata la mine acasa! Sunt asteptate, Svetlana si Vika! Iar dintre barbati, il asteptam pe Till. Auziti, pandorienelor, voi stiti cat bea Till asta, vai de capul meu, este ardelean, baiatul, bea cate 2-3 litri de trascau sau troscau din Ardealul lui, pufoaica din aceea facuta de el. Joiano, ti-am zis sa ai grija de Ghermanuta, uite ce a facut, a dat cu botul in damigeana adusa de Till si a imprastiat vinul pe jos. Mi-a patat covorul cu rosu, fir-ar sa fie de animalut!
2011-12-09 16:59:20 | Raporteaza
Dany, esti lesinat rau! Aloooooooooooo! Pamantul catre planeta mustelor! bzzzzzzzzzbzzzzzzzz! bszszs!
2011-12-09 17:02:51 | Raporteaza
Las-o Maurule putin pe Joiana sa bea si ea vin rosu, apoi te legi de ea, pe vecie! Apropos, vad c-o tii in brate, pe scaun, nu crezi ca-i cam grea pentru tine? Nu de alta, dar ma uit la picioarele scaunelor mele si observ ca s-au strambat! Andreea, am adus 10 litri de vin alb, iti torn in pahar? Nu mai fii asa de timida, Andreea, serveste, te rog! Ana, tu ce mai doresti?
2011-12-09 17:05:05 | Raporteaza
Ambrozie, Danny, mulţumesc de întrebare. 200 de mililitri, da’ lasă şi carafa lângă mine. Şi dă şi nectaru’, că m-am tăiat la un deget. Mersi.
2011-12-09 17:09:30 | Raporteaza
Ia priviti la Nora cum bea vin rosu, marca “DUBONET”, stiu ca-i place vinul rosu foarte mult, iar cand ii place se scarpina pe burtica, de placere. Ana, iti mai torn in paharel?
2011-12-09 17:09:59 | Raporteaza
Domnu’ Danny, îmi pare rău, eu nu pot veni. Ghermănuţă se simte rău, şi-a dat cu insecticid în ruşini!
Maurule, na, că-ţi dădui! Mă cheamă datoria!
2011-12-09 17:10:58 | Raporteaza
Mulţumesc, dragoste. Ne-ntâlnim la noapte, să mă-ntremez niţel.
2011-12-09 17:12:20 | Raporteaza
Danny, dă-o încolo! cum să mă scarpin pe burtică! Ce, sunt pisică?!
2011-12-09 17:12:30 | Raporteaza
Nora, iei o gură de ambrozie peste vin?
2011-12-09 17:13:33 | Raporteaza
Gata, Ana, carafa este langa tine, te poti servi oricand! De care nectar vrei, Ana? Am de pere si de piersici, iar pentru degetel iti aduc pansament si spirt! Dana, tu ce vrei draga sa mai bei, ca nu mai zici nimic? Sper ca nu te-ai ametit numai din 100 ml. de tarie!
2011-12-09 17:14:06 | Raporteaza
Or inceput sa se alungeasca sunetele. O generozitate de bzzzzzzzz bzzzzzzzz uri. Daca le mai streze putin.. o sa ajunga la o performanta extraordinara! Vor pronunta cuvantul cu un singur spasm!
2011-12-09 17:16:36 | Raporteaza
Ma! Da’ acuma.. serios! De ce mimati o petrecere? O… bauta?
2011-12-09 17:17:48 | Raporteaza
Nora, nu-ti aduci aminte cand spuneai ca mereu bei vin rosu, apoi te scarpini de placere sau te bati pe burtica? Nu-i nimic, asta e un semn bun, asa ca, da-i drumul in continuare! Joiana, eu ti-am spus sa ai grija de Ghermanuta, iar face prostii! Tu nu vezi ce face acum? Ia uite la el…..s-a urcat pe pereti, apoi pe tavan, agatat de lustra si scoate limba la noi! Joiano, vino si ia-l de aici, ca ne strica petrecerea!
2011-12-09 17:19:10 | Raporteaza
Sau… voi chiar beti? Ori.. sunteti chiar asa rupti de realitate incat traiti in idei? pwla mea. Astia e tari dom’le. Mai ceva ca Nietsche. Io nu-i inteleg!.
2011-12-09 17:19:28 | Raporteaza
Ma! Voi nu aveti vreme sa va intalniti in real si.. ce ziceti? Hai sa ne imaginam! Hai sa pacalim realitatea. Va inteleg. Aceste petreceri is pentru voi… un fel de opiu? Ca religia pentru aia ce nu au citit suficient?
2011-12-09 17:21:23 | Raporteaza
Danny, te rog, aş vrea un beţişor de ananas confiat. Mai ai? Nu, dă-mi două, dacă eşti tu bun. Mersi, eşti foarte drăguţ. O gazdă minunată.
2011-12-09 17:21:39 | Raporteaza
Astia au ajuns la nivelul de spirite. Traiesc in idei. Le este suficient sa le areti ceva… ca.. le… si… vineeee!
2011-12-09 17:22:56 | Raporteaza
Maurule, tu numai la uger de vaca te gandeasti? Bea si tu un paharel de vin rosu, sa ai rezerve pentru la noapte, ca, de nu faci fata Joianei, numai in copite te va tine pana dimineata.
2011-12-09 17:23:24 | Raporteaza
Au ajuns la nivel de spirite sau.. le place doar sa scoata sunete? Ciudat este faptul ca ei se cred elaborati, prin aceste serate imaginare.
2011-12-09 17:26:03 | Raporteaza
Ştiu, domnu’ Dani. Zice că nu mă crede că-i aduce moşu’ păpuşică şi că oricum 1 cm e prea mult pentru el, mititelul. E supărat, iertaţi-l că nu ştie multe pe lumea asta!
Ghermănuţă, ce faci? Ai intrat în becul de la lustră? Te arzi de filament, mămică!
Vouă nu vă miroase a prost pârjolit pe toate părţile?
2011-12-09 17:27:17 | Raporteaza
Sesizez niste glume/dume expirate la musca Dany.
2011-12-09 17:27:21 | Raporteaza
Nu ţin minte, Danny!
2011-12-09 17:27:59 | Raporteaza
Multumesc, Ana, vad ca tu esti cea mai in forma de la petrecere! Celelalte fete au adormit, Andreea, Noraaa……..? De abia acum vin cu felul 1! Hai, trezirea fetelor, nu ma lasati singur cu atatea printre voi, Doamne, ce ma fac cu atatea pe langa mine?
2011-12-09 17:28:07 | Raporteaza
Ei, e bine ca sesizezi, Ghermanuta, de acolo de pe lustra, de unde te afli! Joiana?
2011-12-09 17:30:23 | Raporteaza
Danny, dragule, nu te intimida. Perna cu ciucuri turceşti poţi s-o arunci spre mine, că m-aş aşeza mai confortabil dacă nu te deranjează. Şi mai toarnă niţică ambrozie, te rog. Atââât, nu vezi că se varsă?!
Nu beau alcool, Danny. Nu la ora asta. Dar nişte beţişoare de ananas aş mai vrea, dacă-ţi sunt la îndemână, mersi. Tu ce fel de ceaiuri ai în casă? Îmi arăţi? Aaaa, bine, în cutia aia? Las’ că mă duc eu.
2011-12-09 17:32:01 | Raporteaza
Dany, ai vrea sa ai macar una. Ma! Ce sa zic? Io cred ca viata e prea cruda. Da… mai cred ca le meriti. PE TOA-TE! bzzzzzzzzzzzzzzzzzz mzzzzzzzzzzzzz! Suuuuuper! Au inceput sa formuleze adevarate cuvinte. Remarcabila evolutia acestor gaze.
2011-12-09 17:32:19 | Raporteaza
Pai, normal ca nu tii minte, Nora, deoarece te vad cam rosie in obrajori, iar fruntea iti arde! Vai de capul meu, ia priviti ce a patit Andreea……….
2011-12-09 17:33:05 | Raporteaza
Abia astept sa ajunga la nivelul la care pot conversa. Vreau sa le intreb: Heeeeeeeeeeeeeeei! Cuuuuuuuuum eeeeeeee acoooollllloooooooo jooooooossssss?
2011-12-09 17:34:58 | Raporteaza
Andreea, Andreea, Andreeaaaaaaaaaaaaaa……………e galbena toata, saracuta!
2011-12-09 17:35:03 | Raporteaza
Am primit un mail. O sa prinda bine pe cand o sa ajunga cu cateva nievele mai sus. CURS COMUNICARE – 80lei. Trebuie sa-i intreb: muste primiti? Si.. sa le dau link catre pandora’s.
2011-12-09 17:39:22 | Raporteaza
Puneţi-i şi lui Ghermănuţă într-un căpăcel vreo două molii de pe acolo, căzute în lustră. Alea îi plac lui, i se par exotice şi rafinate. Le mâncă şi i se umflă burta ca la greiere. Da’ nici măcar să nu-l stropiţi cu alcool că iar se crede critic literar şi începe să urle TEXTUL, TEXTUL când el nu ştie alfabetul, iar de logică e mai străin decât sunt eu de Mauru’!
2011-12-09 17:40:35 | Raporteaza
Tu, de mine? De ce, de când, psihi mu? Doar te-am rugat să-mi dai un mic răgaz, că înconjuram Ecuatoru’ dacă mă mai strângeai aşa.
2011-12-09 17:43:44 | Raporteaza
Andreea a lesinat fetelor! Sa aduca cineva un pahar cu apa si s-o stropim peste fatza si doua palme ca sa-si revina! Ma scuzi Ana, ca am intarziat cu perna, dar a trebuit sa ma ocup de Andreea cea lesinata. Sa stii ca perna cu cicuri turcesti nu am , in schimb , am una cu puf de rata, tine cald. Auzi, Ana, dar ce faci tu cu betigasele alea de ananas? Sa stii ca am ceai de menta, cam constipa, dar merge, apoi de afine si de musetel! De care sa-ti aduc?
2011-12-09 17:46:44 | Raporteaza
Ia uite, v-ati apucat de baut! Merci, Danny, dar nu beau whiskey. Altceva?
2011-12-09 17:46:56 | Raporteaza
Danny, dă-i, te rog, ceva dulce de băut Joianei, să-i placă şi s-o relaxeze, că mi-e că ne omoară bunătate de maur la noapte.
2011-12-09 17:46:59 | Raporteaza
Păi, eu mi-s albă cu pete maro, tu negru tăciune cu ceva umbre rozalii. La aia mă refeream, Maure, că-n rest inimile noastre sunt la fel: ne-ncovrigăm la unison.
2011-12-09 17:47:34 | Raporteaza
Joiano, apoi Ghermanuta asta al tau, mi-a mancat toate moliile din casa si pe alea din sifonier, am ramas fara nici una, pai, e posibil asa ceva? Uite, acum se linge pe bot, semn ca i-au placut! Mai, fata, ti-am spus sa ai grija de el, ca face numai prostii! Deloc nu vrei sa te ocupi de educatia lui, stai mereu in patul ala din dormitor cu Mauru de dupa gat si va frecati la rece! Ghermanuta, iesi de sub picioarele Norei, ce faci acolo? Iesi de acolo, n-auzi, ce tot mesteci si ranjesti la mine?
2011-12-09 17:52:22 | Raporteaza
Nu, Danny, nu vreau nici de mentă, nici de afine, despre muşeţel chiar nu se poate discuta. Dă-mi două smochine, trei curmale şi încă un beţişor din ăla de-am ronţăit mai devreme. Pui tu ceainicul la fiert? Parcă n-aş intra, de prima dată, în bucătăria ta. Nu se face. Punem apa fierbinte peste fructe, le lăsăm la infuzat niţel şi le aruncăm un praf de nucşoară. Îi dăm şi Joianei un pic de ceai, s-o mai potolim de viscerita aia năprasnică.
2011-12-09 17:52:31 | Raporteaza
Dana, te-ai trezit? Vad ca ai dormit zdravan pe coltarul meu! Nu vrei whiskey? Bine, spune cu ce vrei sa te servesc?
2011-12-09 17:55:02 | Raporteaza
Dany ii cam lingau. Reaqu a vazut un muscoi lingau. Oleaca socant. Nu terifiant! Dar… destul de socant!
2011-12-09 17:59:31 | Raporteaza
Pai, ce sa-i dau, Ana, de baut Joianei? Ii dau tot lapte de vaca, d’ela am in frigider. Joiana, laptele de la alta vaca iti place? Smochine si curmale? De unde sa le scot eu acum pe astea? Hai, Ana, intra in bucatarie si vezi tu ce gasesti pe acolo. Am niste banane si portocale, iar betisoare nu stiu daca mai sunt! De ce sa nu intri in bucataria mea? Seamana cu un living, eu am proiectat-o de curand, totul e maron cu crem la mine in bucatarie. O sa-ti placa!
2011-12-09 18:01:51 | Raporteaza
Doar o ciutură de apă cu o mână de busuioc într-însa, mulţumesc, domnu’ Dani.
Domnu’ Dani, eu v-am spus că mai bine stau acas’. Că aşa e când ai orătănii, faci deranj la oameni în vizite. Mi-a părut şi rău de Ghermănuţă că doară cu ăia doi, Ţuţea şi cu Nietzsche, ce mai vorbeşte, iar ei sunt oale şi ulcele de mult. Şi nice unul nu-i răspunde niciodată, vorbesc numai între ei.
2011-12-09 18:04:04 | Raporteaza
Nu pot să intru, Danny, te rog să mă ierţi. Îmi pierd minţile când aud cuvântul bucătărie. Dar nu-mi cere explicaţii, cavalere. Pur şi simplu mă tulbură ideea de bucătărie. Agonizez.
2011-12-09 18:04:26 | Raporteaza
N-am dormit, Danny, am plecat un pic. Tu erai concentrat acolo sa nu versi ambrozia si nici n-ai bagat de seama.
Pai, ce sa zic, un pahar cu vin rosu n-as refuza. Sa-i tin Norei companie. Ca dupa aia, daca bea singura toata sticla, prapad face pe-aici!
2011-12-09 18:05:21 | Raporteaza
Joiana, ia-l pe Ghermanuta dintre picioarele Norei, te rog! Tu nu vezi ce face? Stiti ce-i curios? Nora doarme si se simte bine, iar Andreea, parca si-a mai revenit putin. Asa, sa-i asezam mai bine peruca roz, deoarece statea stramba. Acum e bine! Le asteptam in continuare pe Svetlana si pe Vika, mi-au spus ca vin!
2011-12-09 18:07:09 | Raporteaza
Danny, nu dorm. Aşa-s eu mai tăcută, dar, crede-mă, sunt extrem de vigilentă. Bine că veni Edle ca să am cu cine împărţi vinul.
2011-12-09 18:08:52 | Raporteaza
Lasa, draga Ana, ca spal eu vasele si paharele! Acum suntem la felul 2! Nu-i mai zic bucatarie, ii zic CUCINA, e ok? Dar vreau sa ma ajuti cand intri in bucatarie si sa-mi torni apa fiarta peste vase, deoarece s-a oprit apa calda, asta e, asa e la bloc, cu program!
2011-12-09 18:12:33 | Raporteaza
Lasă, domnu’ Dani, că nimica rău nu face. Şi dac-ar vrea săracul… El e mai sălbăticit aşa, că nu e obişnuit cu oamenii.
Doamna Nora, nu vă supără, nu? Ştiu că e cam urâţel, cam pocit, s-o spun pe-a dreaptă, dar gândiţi-vă la el ca la un soi de neghiniţă corcit cu spânu’.
2011-12-09 18:15:35 | Raporteaza
Oh, Danny, nuuuu. Mă iartă. Azi vreau răsfăţ. Vreau să fiu musafir. Cu perne, smochine, ananas şi femei frumoase care beau vin lângă mine. Amândouă, o sticlă. Ce ziceai că face Andreea?
2011-12-09 18:16:07 | Raporteaza
Aha, stiam eu de Nora ca bea de una singura pe sestache! Pai, cum esti vigilenta Nora, cand Ghermanuta intra pe sub fusta ta? Hai, Dana sa va torn tie si Norei vin rosu de calitate, asa, inca putin, gata! Ei, cum e, nu-i asa ca-i bun? Stiam eu!
2011-12-09 18:17:41 | Raporteaza
Gata, Ana, te rasfat, esti musafira mea! Dar cine ma ajuta la bucatarie, deoarece s-au strans doua randuri de farfurii? Joiana e cu Mauru’, Nora sta de vorba cu Dana, iar Andreea s-a pus din nou la culcat. A mai ramas strambul ala de Ghermanuta, dar e talamb rau de tot, cred ca s-a suparat, nu mai e pe lustra, a coborat de acolo, dar unde s-a dus? Ghermanuta………..? Vrei, taticule, sa ma ajuti la spalatul vaselor? Daca ma ajuti sa stii ca vine desertul si-ti vei primi portia de friscaaaaaaaaa…………drept intre ochi ( sper sa nu ma fi auzit!).
2011-12-09 18:24:32 | Raporteaza
Danny, crede-mă, sub fusta mea nu intră niciun ghermănuţă şi nicio altă jivină creată doar pe jumătate. M-ai înţeles?
2011-12-09 18:27:46 | Raporteaza
Faceți voi petrecere și niciunuia nu i-a trecut prin cap să mă invite și pe mine, rușine, de trei ori rușine ! Acum să nu săriți ca arși, că câr cămâr… mai ales că nu veneam cu mâna goală.
Seva, darling, dar tu abia te-ai trezit. Cumva, de la zgomotul nostru? Iartă-ne, dar aşa e la o primă petrecre. Aveam multe să ne spunem, Danny se străduieşte să ne răsfeţe, eu am pierdut un cuţit în deget, de-astea.
2011-12-09 18:27:56 | Raporteaza
iak mam logat si io kveam deja un cont cum zic astia
2011-12-09 18:29:57 | Raporteaza
Domnu’ Dani, luaţi-l, da’ vedeţi să nu se înece în chiuvetă.
2011-12-09 18:30:38 | Raporteaza
Ooops, Seva! Mii de scuze, dar Danny ne-a luat cam din oală, ne-a ameţit ba cu whiskey, ba cu vin…
2011-12-09 18:30:48 | Raporteaza
un pahar parkaj bea si io dak e la liber
2011-12-09 18:33:14 | Raporteaza
Ce mai gata, las-o așa cum a căzut !
2011-12-09 18:34:15 | Raporteaza
danny toarna un pahar la fata k ejti baiat marinimos la suflet
2011-12-09 18:34:48 | Raporteaza
2011-12-09 18:36:32 | Raporteaza
Ce s-a întâmplat la #497 cu paranteza aia
2011-12-09 18:37:19 | Raporteaza
Seva,
Eu, ruşinată c-am spart un pahar şi te-ai trezit din somn.
2011-12-09 18:38:15 | Raporteaza
Da.. pe bune! Nu vreti sa vorbiti despre ceva anume? A! Ma scuzati. Inca nu sunteti la nivelul ala.
2011-12-09 18:39:11 | Raporteaza
cum au ieșit com.meu și al com. Anei într-unul singur ?
2011-12-09 18:39:47 | Raporteaza
adriene ejti singuru din gask kare mancare ba frate
si tu nu faci alergie la pwla k no ai da dak vezi la altu te iriti k la pojar jmekere
2011-12-09 18:40:28 | Raporteaza
Seva, am această posibilitate, să editez ulterior un comentariu. Să-l modific. E o glumă a mea, o formă de a-ţi cere scuze că te-am trezit cu lăutarii.
2011-12-09 18:40:57 | Raporteaza
Ooooooooooooo, lume noua pe la petrecerea noastra! Au aparut Seva a lui Tudose si scumpa mea, Vika! Bine ati venit, dragele mele pandoriene! Hai, poftiti, intrati si dezbracati-va, asa, asezati hainele in dormitor, iar voi ,Joiana si cu Mauru sa nu le terfeliti, va rog!
2011-12-09 18:44:03 | Raporteaza
mie numi editeaza nimeni komentarile da nici naj vrea
Cine-ar îndrăzni?
2011-12-09 18:44:06 | Raporteaza
Doamnelor, domnule,
Mă duc să iau puţin aer în grădină. Danny, dă-mi şi mie gumarii ăia, că-mi înfig tocurile în pământ şi nu vreau. Şi pelerina cu glugă, da, că ai chiciură în livadă şi mi se strică machiajul. Hai, că nu stau mult.
2011-12-09 18:44:31 | Raporteaza
Cum adică să se dezbrace, Danny? Păi, noi suntem îmbrăcate. De ce să se dezbrace numai ele?
Hai, dă gumarii şi pelerina, că vreau la aer. Discriminezi.
2011-12-09 18:45:58 | Raporteaza
danny hainele mele e pa pian in baie ce zici de asta ha haha
hai la dormitor dak zici tu da sa fi cuminte k sunt km timida hahaha
2011-12-09 18:46:26 | Raporteaza
Haideti, dragele mele, cu ce sa va servesc? Un pahar de whiskey, marca Jack Daniel’s, cu sifon sau cu gheata?
2011-12-09 18:46:33 | Raporteaza
Ana dar nu dorm draga mea, este aproape 12 ziua aici la mine, de-abia aștept peste vreo 6 ore (când voi poate ajungeți pe sub mese ori în pat… de-abia atunci începe la mine vineri seara…și-apoi ține-te nene)
întâi o iau cu câteva cocktail-uri… niște trufe de mare/ocean în sos tartar, pe urmă un Muscat de Otonel (vin dulce… apoi desigur un vin roze de masă demi-sec… cu 7Up ori Ginger ale…
2011-12-09 18:46:52 | Raporteaza
sa te vad aku in dormitor de ce ziceai k ejti un roman mai deosebit k cred k ai ziso doar la bagabonteala
2011-12-09 18:48:12 | Raporteaza
c
2011-12-09 18:49:07 | Raporteaza
Seva,
Pe sub mese nu ştiu dacă vom ajunge, că suntem dame serioase, dar în pat, cu siguranţă.
2011-12-09 18:50:07 | Raporteaza
kareva mia editat 1 komentariu sami trag nervu dak stiu cea facut
2011-12-09 18:50:17 | Raporteaza
Pai, mai, Ana, eu va vad imbracate, n-am baut prea mult, deoarece sunt gazda! Daca m-as imbata, ce s-ar alege de noi? Vreti sa profite Ghermanuta de voi? Tot timpul sunt cu ochii pe el, sa nu faca vreo prostie! Stai ca-ti dau pelerina acum, Ana! Sa nu stai mult, ca vremea trage!
2011-12-09 18:50:33 | Raporteaza
a
2011-12-09 18:50:53 | Raporteaza
io nus nici dama nici serioasa da mereu ajung in pat kiar knd nu mie somn delok nuj kum se face ha haha
2011-12-09 18:51:57 | Raporteaza
kat
2011-12-09 18:51:57 | Raporteaza
Oh, Danny! Ce adevăr ai spus. Vremea trage, da, da, trage de te usucă. Hai, dă pelerina, că ies.
2011-12-09 18:52:34 | Raporteaza
si pisi asta are neuronu flendurit. Parcva ii drogata din nastere. haha
2011-12-09 18:52:51 | Raporteaza
adriene ejti motociclist frate sau doar te dai jmeker la fete pe blog
2011-12-09 18:53:53 | Raporteaza
Dany asta arata ca o gazda popo.
2011-12-09 18:54:02 | Raporteaza
Te-am inteles, draga mea, Nora, sub tine nu intra nici un Ghermanuta! Dar, daca intra, sa stii ca nu e vina mea! Daca incearca ceva, ii mai dai cate o molie s-o mestece si-i trece, hm, daca au mai ramas molii!
2011-12-09 18:54:17 | Raporteaza
posa fi jmeker si motociklist k dany tot te face din burik k brazilieni
2011-12-09 18:55:23 | Raporteaza
Vika, Seva? Mai am putin si voi aduce desertul! V-a placut Jack D.? Sa va indulcesc cu putin vin rosu sau alb?
2011-12-09 18:57:06 | Raporteaza
Ei lasă Ana, căci Danny s-a referit să ne facem comode, atunci când ai mulți musafiri duci toate hainele într-un dormitor, debaraua-cuier este neîncăpătoare.
Dar vezi tu, invitația în dormitor s-a prins de Vika J. ? și mai spune că e și timidă (pe naiba)
2011-12-09 18:57:20 | Raporteaza
danny ejti barbat belea dak ne dai de baut la fete ne faci la urma tot ce vrea mujki tai jmekere
2011-12-09 18:58:32 | Raporteaza
da dak nu ejti mai deosebit k toti romani sa sti k ai dato de nekz q noi frate
k io dak ma inbat tare tre sa ma simt bine la greu frate asta e nai ce sai faci asa e fetele unbla numai dupa baieti roskate blonde satene si brunete
2011-12-09 19:01:36 | Raporteaza
Dragele mele pandoriene, voi ati vazut comedia aceea ” PETRECEREA” ? Este veche, de vreo 20 ani, dar mi-a placut mult! Ei, acum petrecerea s-a mutat la mine in casa! Dar ne lipseste ceva, dragelor! Stie careva ce anume?
2011-12-09 19:02:49 | Raporteaza
ne mai lipseste barbati k adriean sa dat la fund k popi aia de pe protv
2011-12-09 19:04:34 | Raporteaza
Vika, daca tu te imbeti tare, eu ce trebuie sa fac? Daca ma imbat si eu, cine mai are grija de casa?
2011-12-09 19:04:44 | Raporteaza
Well, să aveți o petrecere frumoasă în continuare (ori în dormitor), eu trebuie să onorez o altă invitație, așa că vă las…
2011-12-09 19:05:21 | Raporteaza
dany io nus fata de ksa asa k tu sa stai treaz si io sa ma okup de restu hahaha
2011-12-09 19:06:46 | Raporteaza
Hai, Ana, te-ai intors din gradina, ce faci acolo? Hai ca vine desertul!
2011-12-09 19:06:51 | Raporteaza
Mai, fetelor, dar ce-i cu Andreea? Mai stie cineva, ceva, de ea? Si-a revenit din lesin?
2011-12-09 19:08:25 | Raporteaza
Unde pleci, Seva? Asa putin stai? Ai baut macar ceva? Nici desert nu vrei? Am tort de frisca si ciocolata, ornat cu kiwi, ananas, portocale, kapia si grapefruit!
2011-12-09 19:11:04 | Raporteaza
Un indian, Danny?
2011-12-09 19:11:26 | Raporteaza
Domnu’ Dani, ce-a păţit Ghermănuţă al meu în bucătărie? A limpănit vreun degetar de vin?
Că acuşa văz că puse ochii pe bibelou’-balerină de la matale din vitrină. Se amoreză şi se uită cu ochii ca melcii. Io zic să ascunzi bibelou’ undeva că ăsta pare cam cărăui şi să nu ne trezim pe aici că una, alta cu balerina că-l ştiu candriu.
2011-12-09 19:16:14 | Raporteaza
Am obosit de atata gazda! Vika, hai in dormitor! Se descurca fetele si singure, stiu sa-si puna de mancare, bautura este din belsug, sa-si toarne si-n cap, asa ca, hai in dormitor! Stai sa vad, unde e bezmeticul ala de Ghermanuta, ca iar l-a parasit ma-sa! Mi-e sa nu-mi faca vreo bucurie Ghermanuta, aha, bun, uite-l ca doarme in baie. Bine ca nu e in cada, se ineca naibii si asta mai lipsea la petrecerea mea! Dar stii ceva Vika, avem doar un singur pat matrimonial, care, dupa cum vezi, in el se afla Mauru si cu Joiana! Fir’ar sa fie de situatie! Ce facem Viko cu astia doi acum? Stau degeaba in pat, dorm cu vanturi la gura, of, Doamne, cu ce-am gresit? Hai Viko, da si tu o idee, nu sta muta!
2011-12-09 19:19:25 | Raporteaza
Nu, Nora, un ELEFANT! Ai uitat? Un elefant pe care trebuie sa-l pictam in toate culorile! Si cine sa fie elefantul? Ati ghicit: GHERMANUTA! Ha Ha! Dar acum doarme in baie, asa ca, mai tarziu il vom vopsi!
2011-12-09 19:23:10 | Raporteaza
Gata, ati adormit toate, v-ati imbatat si acum dormiti! Pe Ana nici in gradina n-o mai vad, pe unde o fi? Vika, mai esti langa mine? Pe unde o fi si fata asta? Noapte buna, pandorienelor! Maine sa-mi spuneti cum v-ati simtit la petrecere! Pupici!
2011-12-09 19:39:10 | Raporteaza
Danny, o visinata pentru o fata nesofisticata, se poate?
Adrian imi aduci aminte de un vechi prieten:
youtube.com/wat../
2011-12-09 19:43:37 | Raporteaza
Svetlana, acuma vii, la spartul targului, la spartul petrecerii? Fir’ai sa fii de rusoaica, cat trebuie sa umblu dupa tine? Nu vezi ca toti dorm? Hai, vino sa-ti dau o visinata!
2011-12-09 20:01:34 | Raporteaza
…………….si o felie de tort cu frisca………
2011-12-09 20:04:30 | Raporteaza
exact cum am prevăzut,când voi vă culcați noi muncim și când voi munciți noi ne întoarcem pe o altă falcă…la fel ca Tudorel,la cinci dau deșteptarea !
cu ciorbă de potroace…apropo(dansăm cămașa )
ce întrebare și la mine,Vika,Joiana de mult nu mai sunt fete mari… 
2011-12-10 00:02:05 | Raporteaza
@Nora,ce întrebare este aia„un indian” ? Joiana cu Mauru tu desigur te referi la „Indian Spices” care pișcă la limbă…de fapt n-ar trebui, eu să dau cu presupusul
2011-12-10 00:07:15 | Raporteaza
Danny,
Multumesc pentru petrecerea-experiment, ca tot vorbeam noi de asta. Uite ca-l facuram si iesi mai frumos decat ne-am fi putut gandi. In pagina mea, ne-am inchipuit ca suntem invitate in casa ta, iar tu ai fost o gazda perfecta. Eu m-am simtit foarte bine in casa ta, din subsolul textului lui dr.nenea si al meu, asa ca vreau neaparat sa-ti multumesc pentru invitatie, purtarea de grija si farmecul neintrecut de a ne face sa ne simtim rasfatate.
2011-12-10 16:54:13 | Raporteaza
Ana, iti multumesc foarte mult pentru aprecierile tale, pentru faptul ca te-ai simtit minunat in casa mea, ca am reusit sa te rasfat si sa va rasfat in 2-3 ore de petrecere virtuala! De cate ori vei simti nevoia sa te joci, sa apelezi si la mine. Eu sunt aici si ma simt bine!
2011-12-12 15:44:43 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-12-13 09:38:44 | Raporteaza
Da, da!
youtube.com/wat../
‘Neata, Joiana!
2011-12-13 09:54:01 | Raporteaza
Doamnelor, blondelor şi pătatelor alb/negru erotic,
Sunt fericită. Aia e. Foarte fericită. Mi-e drag de voi şi mă înclin în faţa voastră. (Nu vă gândiţi la prostii!)
2011-12-13 11:33:33 | Raporteaza
Şi de la mine două care mă ridică mereu din morţi.
youtube.com/wat../
youtube.com/wat../
2011-12-13 11:35:48 | Raporteaza
Da, Joiana, imi place cum te-ai distrat la petrecere, ai mult talent artistic, literar si umoristic. Propun ca admin. Pandora’s impreuna cu noi, comentatorii, sa-ti acordam un premiu pentru cele mai bune glume de pe acest blog, din ultimile luni ale acestui an! De asemenea, propun ca, cele mai bune articole sa fie premiate si publicate in revista Grand’Or! Felicitari, Joiana!
2011-12-13 11:37:26 | Raporteaza
Nora, Nora,
Danseeeeez!
2011-12-13 11:47:03 | Raporteaza
Domnu’ Danny, dacă sunteţi amabil, io aş vrea o coroană frumoasă, de muşcate roşii şi păpădii galbene! Şi-o sticlă de ţuică de prune!
2011-12-13 12:01:06 | Raporteaza
Ştiu, Ana, ştiu.
2011-12-13 12:02:39 | Raporteaza
Ştii, Nora, ştii.
Cum să nu dansez pe favoritele mele? Ce ne potrivim!
2011-12-13 12:05:00 | Raporteaza
Da, Joaiana, voi lua legatura cu admin blogului, doresc sa vorbesc si cu autorii de articole si comentatorii pentru a te innobila si incorona cu o prea frumoasa si prea meritata coronita muscata de rosii si papadii galbene! Meriti din plin consideratiile noastre!
2011-12-13 12:29:18 | Raporteaza
LA MULȚI ANI ANA,AZI ESTE O ZI SPECIALĂ PTR.TINE,SĂ TE BUCURI DE EA DIN PLIN ALĂTURI DE CEI DRAGI ȚIE !
2011-12-13 12:48:07 | Raporteaza
Mulţumesc, femeie frumoasă! Mă bucur din plin, ca niciodată.
2011-12-13 12:49:40 | Raporteaza
Vai de capul meu, noroc cu Seva!
2011-12-13 12:52:45 | Raporteaza
LA MULTI ANI, ANA ! Chiar am emotii, momentan, nu stiu ce sa mai zic, important este ca ti-am zis!
2011-12-13 12:54:50 | Raporteaza
Mulţumesc, Danny. Amfitrionule!
2011-12-13 12:59:18 | Raporteaza
Esti o fata minunata, Ana! Cum te simti la cei 38 ani?
2011-12-13 13:11:57 | Raporteaza
Minunată nu sunt eu, însă ăştia 38 sunt. Ca niciunii alţii. Sunt ai mei toţi şi-i iubesc. Şi mă simt foarte frumoasă, dar asta nu mai spunem nimănui, da?
2011-12-13 13:13:36 | Raporteaza
Ana, azi, de ziua ta,
Floricele îţi vom da,
Bombonele, jucării
Cîntecele fistichii…
Însă tu eşti obligată
Ca la şapte zile-odată
Să livrezi o povestire,
Pentru-a noastră fericire!
2011-12-13 13:14:09 | Raporteaza
Azi?!
Vai, azi nu-ndrăznesc.
2011-12-13 13:18:19 | Raporteaza
Esti o fata frumoasa, Ana! De mult doream sa-ti spun ca-mi plac fotografiile tale, iar aceasta de la avatar imi place mult, este din profil, si se observa destul de bine trasaturile delicate ale capului tau: o gurita senzuala, reusita, un nasuc micut si pufos, iar tunsoarea moderna, nonconformista, se termina la spate cu un coc micut si dragalas. Din cei 38 ani ai tai, cred c-o sa iau si eu cativa, asa, pe sarite, sa ti-i iubesc. Ma bucur pentru tine!
2011-12-13 13:27:33 | Raporteaza
Să vezi ce năsuc pufos am eu, domnu’ Danny! Şi buze fluturânde în vânt. Iar de tunsoare, nici nu mai zic! E de-a dreptul contondentă!
2011-12-13 13:31:08 | Raporteaza
Danny, aşa un portret n-am mai păţit în viaţa mea.
Ştiu că te bucuri pentru mine, cavalere. N-am zis că sunt frumoasă, ci că mă simt frumoasă.
2011-12-13 13:32:39 | Raporteaza
Ana, doresc sa-ti dedic o melodie, o melodie, din acelea, care-mi plac mie mult si ma definesc intr-o anumita masura! Nu stiu daca o sa-ti placa, prefer muzica aceea, cosmogonica, care te atinge in inima, iar de acolo strabate tot Universul si se intoarce din nou la tine. Sunt multe melodii superbe in acest gen. Iti dedic : REVERSE – Absolute Reality! Este una dintre ele si este instrumentala!
2011-12-13 13:38:42 | Raporteaza
Mulţumesc mult, Danny!
2011-12-13 13:39:51 | Raporteaza
Joiano, esti tare haioasa, esti de nota 100! Inca o data te felicit!
2011-12-13 13:43:33 | Raporteaza
@Joiana…ai fost mortală la#556…la început cântecul era cam de plâns(aducându-mi aminte de toate belele)dar să râd cu lacrimi…nici chiar așa…ești mare
2011-12-13 16:49:53 | Raporteaza
Ana, este greu de urat unei persoane incarcate de atatea daruri. Sanatate, bogatie, oameni misto in jurul tau, haine secsi, parfumuri nebune, cadouri multe si un la multi ani cu drag.
2011-12-13 18:48:57 | Raporteaza
Dr. nenea, cu drag îţi mulţumesc. Şi-ţi mulţumesc şi pentru autorlâcul aici de faţă.
Ştiu că asta e o expresie asupra cărora bărbaţii revendică drepturi de autor, însă plăcerea, domnule, este de partea mea.
2011-12-13 21:34:10 | Raporteaza
Doamna Seva, am vreo 800 de kg! Deci da, sunt mare!
2011-12-14 10:36:53 | Raporteaza
Neatza, Joiana!
2011-12-14 10:42:56 | Raporteaza
@Joiana…nu la greutatea corporală m-am referit”mare” ci la măreția comicului ales,dumneata fiind o mare doamnă ,văd că mă tratezi/mi te adresezi cu respect„doamnă”
asta ca să vezi că am și eu maniere 
2011-12-16 19:06:40 | Raporteaza