Când o iubeşti ca un tâmpit

Domnule Costin , ce sa zic mi-ati luat sonorul. Sunteti un adevarat pandur, nascut nu facut! lasati naibii voxpublica aia unde textele dumneavoastra adesea par a fi trantite ca nuca in perete si veniti sa va defulati aici intre fete!Noi va intelegem mai bine.

Cand dai click pe link, apare site-ul pandora’s, si nu cred ca asta voiai sa evidentiezi:) Probabil s-a strecurat o greseala…

Dl. Costin, era cat p’aci sa va confund cu Dl.Dorombach si sa va spun sa va schimbati dioptriile, asa nu va zic decat sa va schimbati fotografia cu una mai ca lumea . Succesuri !

subscriu si eu la ultima parte din articol!

Eu daca citesc printre randuri ma simt cuprinsa absurd de niste lacrimi absurde.

Poate ca fiecare dintre noi ne regasim acolo, daca citim printre randuri.

Intrebare: pe 18 decembrie aflam cine e Simona Ionescu ?

asta e Simona Ionescu:

youtube.com/wat../

mie mi se pare un personaj cam liniar…

zău că nu merită o pasiune atît de… ondulatorie!

@andreea:

Aoleu Andreea, de unde i-ai mai scos pe incepatorii astia ?

Hmm, kitsch!

@ andreea si radu:

ha ha ha ! care va sa zica simona ionescu e un personaj liniar si barbatul care o iubeste ca un tampit e un kitsch !

ce e domnilor dragostea asta ??

personaj liniar + kitsch tampit = love

eu n-am zis “kitsch”, am zis “ondulatoriu”. vă rog frumos!

@andreea: stiu, nici gand sa schimb ceva. am facut tabla adunarii intre ce ai spus tu si ce a spus radu la 8.

in fine, era o gluma.

indepartand partea comica, si forma articolului si a link-ului, eu vad ceva infinit de profund, dar nu am timp acum sa dezvolt.

revin mai pe seara, daca nu imi cade net-ul.

oricum, un lucru e cert: fiecare a avut-o pe “simona ionescu” a a lui şi fiecare a fost “simona ionescu” pentru cineva. deci, este o postare despre universalitatea trăirilor umane! bravos!

Eu ma refeream doar la partea muzicala, nu-mi permit sa ma pronunt in alte sensuri!

ce talentat e domnul Costin. pacat de final. oricum, promovare mai buna pentru eveniment nici ca se poate sau ea, ea poate fi oricine…

@Georgiana Codrescu: E talentat, dar nu il vade nimeni.

@Cristi: Erata: vede

aha, de-abia cu linkul pus de Andreea totul a capatat sens.

Sint surprins sa vad ca nimeni nu a injurat pe-aici (inca). Mai ales ca autorul e obisnuit cu rahatul de pe VoxPublica.

@costelus:

Ai aparut cam tarziu, amice, ce-a fost, a fost

Cucul mi-a amintit ieri o poveste pe care uitasem ca o stiam demult. Povestea “ca nuca-n perete”:

lacasuriliterar../

@Jasmine:

Nimic de comentat!

@costin Ilie….crezi oare că sincer mă bucur de fericirea ta ? Of,scrii frumos,sincer şi meriţi glorie… Iar Simona Ionescu să ştie cu cine are a face…

[...] “Într-o seară – dacă aş caracteriza-o drept bahică, aş jigni toţi producătorii de vodkă din lume, mai ales pe unul scandinav – o fată mi-a spus aşa: mă, tu eşti îndrăgostit de mine. De i-aş fi răspuns cum mi-a venit la gură, cu un ţi se pare, probabil că nici să mai fi avut ce scrie aici. Dar eu am zis, un ndaaa (a se citi nazal şi împleticit), iar a doua zi a a trebuit să fac faţă situaţiei. Acum, mă înţelegeţi, treaz şi mahmur fiind, cu o frântură de amintire robotind prin creier, într-o primă fază m-am făcut că plouă. Ea s-a făcut că ninge. Eu m-am făcut iar că plouă. De data asta cu broaşte. Ea mi-a vorbit despre vreme, cât de capricioasă e. Într-un final, nu ne-a mai răbdat pământul, nici meteorologul de serviciu, aşa că ne-am amintit şi discuţia începută de cu seară. Clar, a fost o copilărie de oameni mari şi cam beţi. Aşa am şi tratat episodul vreo două zile, atâta doar că eu m-am surprins rânjind ca prostul în faţa zâmbetului ei, iar pe ea zâmbind stingher în faţa rânjetului meu tâmp. Până la o încrucişare timidă de buze n-a mai fost decât un pas, ştiţi cum e, un sărut poate să nu însemne mare lucru, dar sunt momente, mai ales când eşti îndrăgostit ca un nebun, în care parcă ar pecetlui o viaţă. Şi-au urmat întâlniri tot mai dese, când mai rare, că ne potriveam ca peretele cu nuca din zicală. A venit o zi în care ea s-a măritat cu un italian bătrân şi bogat, eu am fugit în lume cu o zână deşănţată, am nimerit, a dracului întâmplare, exact acolo unde ea îşi făcea luna de miere cu şeicul pentru care îl lăsase pe macaronar, ne-am mai iubit puţin, departe de alte priviri, m-a urât pentru o vorbă aruncată în vânt, am tresărit când am văzut-o iar goală, m-a înşelat absurd cu purtătorul de turban/stăpânul dunelor, soţul ei, am înjosit-o în fiecare femeie de mai târziu.” continuarea aici  [...]