Pandora's » Alexandra Enescu

Despre suflet şi altele asemenea

Alexandra Enescu — Thu, 02 Sep 2010 13:36:42 +0000

Fie că recunoaştem sau nu, când vine vorba de priorităţi, ale noastre primează întotdeauna. Noi suntem pe primul loc şi, de obicei, întâi ne rezolvăm problemele noastre şi apoi pe ale celorlalţi. În viaţă, ne răsfăţăm, ne facem mici bucurii, mereu contăm noi, liniştea noastră sufletească şi satisfacţiile noastre.
Ei bine însă, pentru fiecare dintre noi vine un moment când trecem pe locul doi. Trecem pe locul doi nu fiindcă ne place, sau pentru că trebuie, ci pentru că aşa este firesc. Pentru unii dintre noi, primul loc este luat de copil, pentru alţii de soţ/ soţie. Primul loc poate fi luat de unul din părinţi care are nevoie de noi, sau de un prieten aflat la ananghie.
În oricare din cazurile enumerate mai sus, sprijinul oferit este necondiţionat şi, tocmai pentru că locul întâi este luat de cineva drag nouă, el devine prioritar şi este cât se poate de raţional.
Dar, când şi cum explicăm sufletului să nu sufere pentru că, pentru o perioadă de timp (mai scurtă sau mai lungă), a pierdut întâietatea.
Sufletul nu e raţional. Sufletul vede şi cere. Sufletul şi-a creat o rutină. Sufletul are nevoie de multă iubire, de înţelegere şi de fericire. Altfel, sufletul îmbătrâneşte, se întăreşte şi treptat se ofileşte.
Cred, dar nu ştiu sigur că acesta este răspunsul, că ar trebui ca motivul pentru care sufletul pierde primul loc să fie unul important, motivant, unul pentru care merită să lupţi – copilul mult dorit care-ţi oferă bucurii şi-ţi umple sufletul numai când îl priveşti şi-ţi zâmbeşte, părintele care te-a crescut şi care te-a educat şi care a făcut o sumedenie de sacrificii pentru tine, prietenul care ţi-a fost alături la bine şi la greu.
Dacă motivul pentru care pierzi primul loc este unul suficient de important pentru tine, atunci angoasele prin care treci, momentele de panică, de renunţări, de singurătate, vor trece altfel, iar, într-un final, raţiunea va birui sufletul.
De fapt, nu de biruinţă e vorba ci mai degrabă sufletul înţelege şi-şi găseşte alinarea în altfel de bucurii. Poate chiar în bucuria de a face bine cuiva, în bucuria de a-ţi vedea copilul crescând mare, frumos şi sănătos, în bucuria de a-ţi vedea părintele din nou sănătos, sau în bucuria de a-ţi vedea din nou prietenul zâmbind.
Sufletul înţelege, contează doar felul în care eşti dispus să-l faci să înţeleagă……

Isteria asigurării obligatorii a locuinței – de prin presă adunate

Alexandra Enescu — Mon, 19 Jul 2010 07:02:23 +0000

De aproximativ o săptămână, urmăresc știrile referitoare la Legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor.
Pe toate posturile de televiziune, diverși “neni” și diverse “tanti”, toți “jurnaliști”, îmbrăcați cât mai elegant, pentru a părea probabil cât mai informați și credibili, vorbesc despre condițiile încheierii unei Polițe de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAD).
Am auzit toate variantele posibile de texte create pe 4 informații mari și late: cost, riscuri acoperite, categorii de locuințe pentru care trebuie încheiate PAD și cine trebuie să încheie acest tip de poliță.
Una din informații însă mi-a stârnit atenția în mod deosebit, ba chiar, repetată fiind la infinit, dar fără a cita o sursă credibilă, a început să mă intrige și să mă enerveze: “Dacă aveți deja încheiată o poliță facultativă de asigurare a locuinței, să nu vă gândiți că ați scăpat de plata PAD. Aceasta din urmă este obligatorie pentru toată lumea”.
Inițial, am zis că jurnaliștii nu au interpretat corect legea sau că există undeva o greșeală. Apoi, văzând că informația se repetă în toate jurnalele de știri, am început să pun la îndoială “inteligența” și buna credință a politicienilor și asiguratorilor (lucru foarte ușor de făcut într-o Românie “mâncată” de interese politice și corupție).
Apoi, pentru că pot și pentru că așa mi se pare normal, am căutat textul de lege pentru a-mi putea face propria mea părere. Și nu mare mi-a fost mirarea când am găsit la art. 11 din Lege următoarea informație:
“Proprietarii de locuințe care, la data prevazută la art. 3 alin. (2) (data publicării în MOF n.a.), au încheiate contracte de asigurare facultativă privind riscurile prevăzute de prezenta lege, au obligația de a încheia contractele de asigurare obligatorie a locuințelor în termen de 5 zile de la data expirării contractelor de asigurare facultativă. Începând cu aceeași dată, contractele de asigurare facultativă cu privire la locuințe se pot încheia numai pentru despăgubirile care depășesc sumele asigurate obligatoriu, prevăzute la art. 5 alin. (1) sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuințelor”.
http://www.1asig.ro/Legea-privind-asigurarea-obligatorie-a-locuintelor-articol-13,23-29835.htm
Dacă n-ați avut răbdare să citiți, pe scurt, Legea spune că te asiguri obligatoriu numai după ce-ți expiră asigurarea facultativă care acoperă și riscurile prevăzute de cea obligatorie, sau numai dacă nu ai riscurile acelea trecute în poliță. Majoritatea polițelor facultative au însă acoperite riscuri precum cutremur, inundații și multe altele, deci sub nicio formă nu ar mai fi necesară și PAD.
Și uite așa m-au apucat, din nou, niște nervi mari pe presa din România…..
Mi se pare incredibil cum poți manipula cu atâta nerușinare. Mi se pare incredibil cum poți scrie materiale fără niciun pic de documentare. Este inadmisibil să fii atât de idiot încât să-ți construiești un material informativ pe baza unor zvonuri sau numai pe jumătăți de adevăr.
Care este câștigul presei în toată această campanie ordinară de dezinformare? Eu una nu văd decât pierderi majore – pierderea credibilității (dacă mai este cazul), pierderea audienței, pierderea “notorietății” anumitor jurnaliști etc.
Ce mă face să mă simt cu adevărat manipulată și ignorată în dreptul meu la informație este altceva însă – imposibilitatea de a URLA toate aceste lucruri pentru a fi auzite de o țară întreagă. Imposibilitatea de a sesiza o autoritate care să pedepsească această crasă campanie de dezinformare. Consiliul Național al Audiovizualului nu are în statut, din câte am citit eu, monitorizarea și sancționarea difuzării unor informații incomplete, false, sau nedocumentate.
Este atât de frustrant să te simți legat de mâini și de picioare și cu funia în gură în fața atotputernicei mass-media…..

Eroul neamului arestat

Alexandra Enescu — Wed, 23 Jun 2010 11:58:47 +0000

33 de milioane de euro – o vilă în cartierul Primăverii, o altă vilă de 2,5 milioane de euro, un bloc pe bulevardul Carol, în valoare de 10 milioane de euro, o clădire de birouri în Băneasa, un apartament în Constanţa, o casă de vacanţă la Sinaia, un yaht de 2 milioane de euro, un Rolls-Royce Phantom, un Rolls-Royce Drophead, un Bentley Flying Spur şi două elicoptere.
Nu, nu am enumerat totalul bunurilor a 30 de instituţii, sau totalul bunurilor a 10 oameni de afaceri şi nici capitalul vreunei firme de renume mondial. Am enumerat averea unui singur om. Averea unui jurnalist. Averea strânsă de un om dintr-o singură afacere – o televiziune care, până nu de mult, îşi desfăşura activitatea într-un apartament şi nu-şi plătea colaboratorii din lipsă de fonduri.
Aş fi tentată să cred că o astfel de avere, făcută practic din nimic, ar fi trebuit să trezească suspiciunile instituţiilor statului de mult timp. Măcar un simplu control de la Fisc şi câteva întrebări de tipul: „Domnu’ Diaconescu, dar de unde aţi avut dumneavoastră bani să cumpăraţi blocul acesta de 10 milioane de euro?”
Ei bine, nu. Paradoxal, lăsând la o parte sumele vehiculate mai sus, pentru cercetarea lui Dan Diaconescu a fost nevoie de o pângere de şantaj venită din partea cvasianonimului primar al comunei Zărand, judeţul Arad, Ion Moţ. Acesta susţine că Diaconescu şi Doru Pârv (o altă vedetă OTV) i-ar fi solicitat suma de 200.000 de euro pentru a nu difuza o casetă cu imagini compromiţătoare la adresa sa (tranzacţii ilicite cu terenuri agricole şi implicit păgubirea cetăţenilor comunei Zărand).
Sub presiunea ameninţărilor, din suma pretinsă iniţial, primarul din Zărand ar fi plătit efectiv 30.000 euro şi 4.200 lei.
Şi uite cum astfel, potrivit Mediafax, miercuri dimineaţa, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a decis arestarea lui Dan Diaconescu şi Doru Pârv, de la OTV, admiţând cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de emitere a unui mandat pentru 29 de zile.
Nu ştiu de ce până acum DNA nu a căutat motive pentru anchetarea lui DD. Nu ştiu de ce abia acum cineva de acolo şi-a dat seama că are puterea necesară şi mijloacele să-l ia la bani mărunţi pe Diaconescu. Dar bine că măcar în al doisprezecelea ceas lucrurile se mişcă. Nu cred că se mai întreabă cineva dacă „marele om de televiziune” îşi merită sau nu soarta.
Ce este enervant în toată povestea asta este că de ani de zile Fiscul din România nu vede nişte mari ilegalităţi financiare: Diaconescu şi-a construit cel mai mare studio de televiziune din România – Cu bani proveniţi de unde? Unde era Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) când OTV nu şi-a plătit amenzile primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului? Unde era Fiscul când Diaconescu nu şi-a achitat datoriile către stat?
OTV este cel mai jalnic exemplu de jurnalism care poate fi practicat. OTV a coborât atât de mult ştacheta gazetăriei încât îţi este parcă jenă să te mai incluzi în breasla jurnalistică.
De ani de zile, OTV – televiziunea poporului – face audienţe uriaşe mizând pe senzaţional obscur, pe minciuni, pe dezinformare, pe pornografie, pe mizerie, pe crime şi pe prostie.
De ani de zile, toţi – instituţiile statului şi cetăţenii – tolerăm aceste lucruri, îl tolerăm pe Dan Diaconescu. Acum, după arestarea lui DD, după ce DNA a făcut treaba cea mai grea şi a trimis în arest „eroul neamului românesc”, acum mulţi viteji vor apărea ca ciupercile după ploaie.
Parcă văd ANAF-ul – mare şi tare deşi ani de zile nu şi-a făcut datoria, va pune sechestru pe bunuri, va percepe amenzi, acum e simplu nu-i aşa? Cel căruia i-aţi cântat în strună atâta vreme fiindcă probabil pe fiecare din voi vă avea la mână cu câte ceva, e după gratii. Daţi-i în cap vitejilor!

Unele animale sunt mai egale decât celelalte

Alexandra Enescu — Fri, 18 Jun 2010 10:17:48 +0000

E o perioadă grea pentru România – din toate punctele de vedere – politic, economic, social. La stat se fac reduceri de salarii, urmează restructurări. Pensionarii traversează o zonă neagră din viaţa lor, angajaţii companiilor private suferă şi ei şi sunt ameninţaţi cu reducerea salariilor şi bonusurilor (dacă nu cumva măsurile astea au fost deja luate). Sunt anunţate noi proteste sociale în fiecare zi. Aproape zilnic auzim despre diverse ameninţări la adresa Guvernului şi membrilor Cabinetului, cum că vor fi daţi în judecată pentru „genocidul” pe care îl fac.
Ceea ce multă lume nu înţelege şi lucrul acesta nu este de condamnat, este că măsurile de austeritate trebuiau luate. Din păcate pentru ţara noastră, toate generaţiile de politicieni de după Revoluţie nu au făcut altceva decât să bage mâna în sacul public cu bani şi să împartă în stânga şi-n dreapta în funţie de clientelă şi interese. S-au făcut angajări la stat ca la balamuc pentru a plăti anumite datorii politice din campaniile electorale, s-au acordat contracte pe bani publici fără licitaţie sau cu licitaţie, dar cu anumite specificaţii în caietele de sarcini, astfel încât numai o anumită firmă să câştige etc. Ei bine, gata. Sacul s-a golit. Măsuri de reducere bugetară trebuiau luate. Fie că se majorau taxele, fie că ar fi crescut cota unică, fie că se micşorează veniturile pentru cei care depind de bugetul de stat, orice dar trebuia făcut ceva.
Sigur, un Guvern care ia măsuri anticriză este unul nepopular. Mai ales când vorbim de unul care nu a avut mari realizări de la numirea în funcţie şi până în prezent. Dar scopul oricărui Guvern, din orice ţară, nu este să fie popular. Scopul este să-şi facă treaba, chiar dacă masele de multe ori nu înţeleg anumite decizii. Guvernele din România şi politicienii români au încercat mereu să câştige capital de imagine şi atât. Să împace şi capra şi varza şi să mai câştige câte un mandat pentru a-şi mai umfla un pic buzunarele.
Normal este însă ca toţi să facem „sacrificii” în mod egal. Sigur, unii mai mult, unii mai puţin că „aşa e-n tenis”, dar să contribuim fiecare, din puţinul lui, la revigorarea economică. În toată degringolada asta în care toţi se luptă, toţi plâng, toţi suferă, unii se expun prin declaraţii dure, o singură categorie de angajaţi nu suferă şi nu va fi afectată aproape deloc, mai puţin reducerea cu 25% a salariului. Este vorba despre parlamentari.
Toţi fac reduceri, dar parlamentarilor le rămân şi indemnizaţiile lunare de plată a chiriei (care la unii ajung la inexplicabila sumă de 9000 de lei pe lună), li se vor deconta în continuare şi convorbirile telefonice (care depăşesc la mulţi minutele incluse în abonamente), li se vor deconta în continuare şi cheltuielile cu birourile parlamentare teritoriale, nu li s-a redus parcul auto, „nici părul de pe cap, nici cel de pe picioare” . Este exact ca-n „Ferma animalelor” a lui George Orwell când porcii au decretat: „Toate animalele sunt egale, doar că unele animale sunt mai egale decât altele”…..
Este incredibil cu câtă nesimţire parlamentarii îşi aduc în continuare fundurile la serviciu şi cum sfidează o ţară întreagă. Şi mai grav este că, cel puţin teoretic, i-am votat pe fiecare dintre ei, uninominal.
Câţi dintre voi aţi trimis o cerere senatorului sau deputatului din Colegiul vostru să-l întrebaţi ce mai face? Câţi dintre voi i-aţi scris şi l-aţi întrebat câte propuneri legislative a avut şi câte s-au concretizat. Sau câte luări de cuvânt în plen a avut?
Eu recunosc că acum mi-a venit ideea şi chiar voi scrie. Păi normal că-s nesimţiţi dacă şi noi suntem la fel. Stăm şi bodogănim toată ziua clasa politică dar suntem incapabili să-i tragem pe politicieni la răspundere, deşi avem tot dreptul.
Vă propun ca în loc de oftică şi frustrare să luăm atitudine. Nu să ieşim în stradă, asta nu ajută acum. Dar hai măcar să încercăm să punem nişte întrebări. Şi nu vreau să vă aud resemnaţi cu diverse comentarii de tipul „dar tu chiar crezi că o să ne bage cineva în seamă?”. Eu zic să încercăm mai înainte şi comentăm apoi comportamentul aleşilor.
Aici vă puteţi găsi parlamentarul: https://www.senat.ro/Start.aspxHai să arătăm că ne pasă. Ce ziceţi?

Credeam că sunt liberă….

Alexandra Enescu — Mon, 14 Jun 2010 12:10:53 +0000

Credeam că sunt liberă….
Credeam în libertatea de exprimare….
Credeam în democraţie….
Credeam….
Ei bine, astăzi nu mai cred.
Potrivit unei ştiri publicate pe pagina de Internet a Realităţii TV, democrat-liberalii l-au exclus din partid pe Daniel Oajdea, deputatul de Iaşi care a anunţat că va vota moţiunea de cenzură a PSD.
“Nu putem să fim de acord cu cei care îşi fac imagine pe seama partidului. De aceea, propunerea de excludere a domnului Oajdea a fost înaintată forurilor superioare. Nu vom avea alte situaţii de acest gest. Dacă vom avea, vom fi fermi. Nu ne face plăcere. Ca să poţi guverna o ţară, trebuie să poţi să te autoguvernezi şi să fim fermi. Parlamentarii PDL vor vota pentru respingerea moţiunii de cenzură a Opoziţiei“, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Gheorghe Flutur, potrivit Realitatea TV.
Staţi să derulăm. Adică dacă nu faci ce-ţi zic eu eşti prost, nu te mai iubesc, nu mai am nevoie de tine, nu mai eşti bun, eşti bun de aruncat. Adică, in extenso, eu nu am nevoie de oameni cu idei şi personalitate, ci de marionete, de roboţei.
Eu sunt de acord că, odată afiliat unui partid politic, teoretic, împărtăşeşti ideile şi deciziile acestui partid. Normal. Doar de asta te-ai înscris, benevol, nesilit de nimeni. Dar, la un moment dat, s-ar putea să nu fii de acord cu o decizie. E dreptul tău ca om liber, care trăieşti într-un stat democrat.
Logic este să faci aşa cum îţi dictează conştiinţa, aşa cum crezi că e moral şi în aşa fel încât atunci când vei pune capul jos pe pernă să dormi liniştit.
Sigur, dacă în mod constant tu nu eşti de acord cu ce se decide pe linie de partid, dacă mereu eşti un „Gică contra”, atunci normal ar fi să demisionezi din respectivul partid şi să iei drumul cel mai potrivit pentru tine. Şi, evident, dacă nu faci asta, partidul te poate exclude oricând.
Trăind însă într-o ţară liberă, fiind un parlamentar ales uninominal, fiind un om care reprezintă, mai înainte de toate, interesele cetăţenilor din colegiul unde a fost votat (majoritatea pensionari), domnul Oajdea a ales, liber fiind, să voteze, de data aceasta, împotriva partidului din care face parte. Foarte frumos. Mai frumos mi se pare şi faptul că nu ascunde lucrul acesta!
Rezultatul? L-au exclus.
Păi cum este respectată Constituţia care prevede libertatea de exprimare şi neîngrădirea drepturilor niciunui cetăţean? În curând, n-o să mai avem voie să strigăm „HHUUUOOOO!” pe stradă de frică să nu ne înregistreze cineva şi când ne vom cere vreun drept, statul să vină cu înregistrarea şi să zică: „Hai pardon, dar când înjurai nu te gândeai c-o să ai nevoie?”
Cum să excluzi din partid un om doar pentru că O DATĂ nu este de acord cu măsurile pe care le iei? Cât de moral este acest lucru? Asta este o decizie de tipul „dacă omori un şobolan, fug toţi”. Ei bine, o astfel de decizie ar trebui să pună mulţi PDL-işti pe gânduri. Aşa vedem cât sunt de valoroşi parlamentarii PDL. În partid nu contează decât votul lor, nu şi valoarea lor (pe care poate nu o au, de aia nu contează).
Eşti bun cât eşti de-al meu şi cotizezi la partid. Când unul din criterii dispare, la gunoi!
Credeam că trăiesc într-o ţară în care opiniile şi deciziile individuale sunt respectate.
Credeam…..

Nu te atinge de scaun că te trăznesc!

Alexandra Enescu — Fri, 04 Jun 2010 12:53:42 +0000

Eu pe Melania Mandas Vergu o ştiu de foarte mult timp. Recunosc, nu personal, dar ne-am întâlnit la câteva seminarii şi conferinţe şi chiar i-am urmărit evoluţia în presă. Îmi aduc aminte că prima oară când am avut ocazia să o întâlnesc eram elevă de liceu, în clasa a 12-a. Asta era prin anul 1997. Am participat atunci la un curs de jurnalism organizat de „Adevărul”, iar doamna Vergu era unul din instructori.
Mi-o aduc aminte ca pe o femeie serioasă, îndrăgostită de meseria pe care o practica. Ne-a vorbit cu atâta emoţie şi atâta pasiune despre meseria de jurnalist încât, deşi convinsă că asta-mi doream să fac pe viitor, aproape că devenisem absolut nerăbdătoare.
Ulterior acestei întâlniri, doamna Vergu s-a specializat pe jurnalism educaţional. Am continuat să o citesc cu drag, i-am apreciat articolele şi punctele de vedere, de cele mai multe ori obiective şi bine documentate. Mi-a plăcut mereu că nu critica fără să justifice şi a apreciat ceea ce era de apreciat fără să exagereze. A fost mereu o luptătoare pentru reforma sistemului de învăţământ din România şi i-a acuzat fără jenă pe cei care s-au opus.
Melania Mandas Vergu a plecat apoi la „Gândul” unde a continuat să scrie despre învăţământ, despre fraudele din acest domeniu, despre parveniţi, despre greşeli, despre posibilităţi, despre olimpici, despre buget etc.
A scris şi despre foştii şi despre actualii miniştri, încercând să păstreze o oarecare doză de obiectivitate.
http://www.gandul.info/news/ministrul-jaguar-de-la-educatie-promite-din-nou-reforma-da-i-sfaturi-5198724
sau
http://www.gandul.info/puterea-gandului/legea-educatiei-nationale-intra-in-hibernare-5130664
sau
http://www.gandul.info/puterea-gandului/butoiul-cu-pulbere-bacalaureatul-2010-5179780

Sincer, m-am bucurat când a fost numită consilier personal la cabinetul ministrului Funeriu. E foarte bine ca astfel de oameni să ocupe posturi în administraţie. Nu incompetenţi care habar nu au pe ce lume trăiesc şi căpuşează sistemul doar pentru că partidul are o poliţă de plătit.
Apoi intervine scandalul recent. Melania Mandas Vergu este acuzată de conflict de interese. Mai precis, aceasta a câştigat un proiect pe fonduri structurale AM POSDRU, proiect derulat de firma pe care o deţine în parteneriat cu fiul ei.
Nimic rău nici în asta, mi-am zis pe moment. E dreptul oricui în ţara asta să scrie proiecte şi să încerce să obţină finanţări europene. Cu atât mai mult doamna Vergu e îndreptăţită, cu cât educaţia este specialitatea dumneaei şi e păcat să pierzi o astfel de ocazie.
Proiectele se depun la AM-uri, în plic sigilat, fără nicio posibilitate de identificare a deponentului şi obligatoriu în interiorul proiectului propriu-zis nu ai voie să dai vreun nume sau vreo instituţie. Datele de identificare ale proiectului şi solicitantului ajung separat la o altă comisie, nu la cea care evaluează proiectul propriu-zis.
Dacă e să credem asta şi dacă am avea curajul să credem că trăim într-o ţară normală, atunci doamna Vergu nu avea cum să influenţeze aprobarea / respingerea proiectului.
Dar, cum nu trăim într-o lume normală, ieri aflu că adresele oficiale pentru parteneriat în cadrul proiectului au fost trimise de la Ministerul Educaţiei, cabinet consiler personal. Aflu tot ieri că domna Vergu a fost numită chiar în Comisia de evaluare şi monitorizare a proietelor POSDRU. Adică un fel de „Eu urmează să mă verific pe mine”.
Cât de bine o fi să fii consilier personal? Chiar le ia tuturor Dumnezeu minţile în momentul în care ajung să ocupe o funcţie publică? Păi indiferent dacă eşti sau nu vinovat, când numele tău e implicat într-un scandal te retragi, iei o pauză, te suspenzi, îţi dai demisia de onoare. Şi dacă se dovedeşte că nu ai greşit cu nimic le „dai în gură la toţi” după.
Nu m-am aşteptat nicio secundă ca această femeie să aştepte să fie demisă. Parcă încă nu pot crede că s-a cusut de scaunul ăla de la minister.
Să aştepţi tu să fii călcată în picioare, să ţi se vehiculeze o săptămână numele prin presă şi să stai să sfidezi?…

Când te lasă nervii….

Alexandra Enescu — Wed, 02 Jun 2010 07:40:02 +0000

În această dimineață, “răsfoind” revista presei electronice, am citit titluri incitante precum: „Gabi Firea despre Boureanu: “băiat cu mucii în freză”/ Boureanu: “sunt amantul dumneavoastră?!”, „Gabi Firea: După emisiune, dl. Boureanu a continuat să susţină, pe sms-ul producătoarei mele, că mi-a făcut bine defăimându-mă”, „Gabi Firea îl dă în judecată pe Cristian Boureanu”.
Peste tot, găsești numai declarațiile doamnei Firea, supărată foc, intrigată de jignirile aduse dumneaei de Cristian Boureanu.
Interesată de scandal, ca oricare dintre noi, am mers pe fir să văd și eu exact ce s-a întâmplat. Cel mai simplu e să cauți emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea “Știrea zilei” din data de 31.05.2010. Asta am făcut și eu. Privind înregistrarea, aproape m-a pufnit râsul. Odată, datorită manipulării îngrozitoare pe care doamna Firea încearcă să o facă susținând că a fost jignită și, mai apoi, datorită atmosferei din studio, un circ absolut.
Pănă să vizionați și voi filmulețul, vă povestesc pe scurt: luni, în studioul emisiunii “Știrea zilei” difuzată de Antena 3 și moderată de Gabriela Vrânceanu Firea, au fost invitați Cristian Boureanu (PDL), Ludovic Orban (PNL) și Liviu Dragnea (PSD).
Într-o discuție pe tema salariilor bugetarilor, Cristian Boureanu și Ludovic Orban au intrat într-n conflict de idei, nimic spectaculos. Doamna Firea a ținut morțiș să intervină între cei doi. În mod normal, o astfel de intervenție se face finuț, rugând invitații să-și controleze limbajul și atitudinea. Ei bine, doamna Firea i-a întrerupt pe cei doi atacându-l grav și nejustificat pe Cristian Boureanu. Repet, atacul, calomnios de altfel, a fost pornit de moderatoare: “Domnule Boureanu ați mâncat ceva stricat de la noi din toaletă?”, sau “Domnule Boureanu aveți febră?” și în final “Domnule Boureanu să știți că cine v-a spus că sunteți un băiat cu mucii-n freză, a avut dreptate”.
Păi acum sincer, cât să reziste și omul ăla la astfel de jigniri? Dacă am fi fost în locul lui, am fi reacționat și noi. Cu toate jignirile însă, reacția lui a fost una de timpul “Fraza cu mucii-n freză cine a spus-o, amantul dumneavoastră?”
Urât, recunosc. Foarte urât. Mai ales pentru o femeie care recent și-a pierdut soțul… Însă nervii și vâna le pot înțelege. Femeia morală, obiectivă, calmă, “moderatorul” emisiunii l-a jignit fără scrupule.
Cireașa de pe tort însă a fost momentul în care, pentru a se apăra și pentru a justifica un comportament nepermis, moderatoarea îi cere părearea domnului Dragnea. “Domnule Dragnea, dumneavoastră sunteți NEUTRU, spuneți dumneavoastră, a țipat sau nu domnul Boureanu?”
Dragnea, neutru…M-a pufnit și mai tare râsul….
Recunosc că până acum nu am văzut-o pe doamna Firea ca pe o tipă care să-și piardă controlul. Văzând însă ieșirea de luni și comportamentul și tonul și atitudinea, nu numai că a pierdut controlul, dar m-a dezamăgit total – a pierdut profesionalismul, obiectivitatea, a pierdut pe drum și ideea emisiunii. Îi șocase și pe invitați…
Urât, foarte urât. O dovadă de lipsă de control și părtinire politică, nedemnă pentru un moderator, nedemnă pentru “o doamnă”.
Zâmbiți vă rog:
Firea vs. Boureanu

Când va veni momentul nostru?

Alexandra Enescu — Fri, 14 May 2010 13:09:13 +0000

Mai sunt oare oameni cu bun simţ în România? Mai sunt oare oameni pentru care aruncatul hârtiilor pe stradă e un gest care merită condamnat? Mai sunt oare oameni care înţeleg că plasticele şi PET-urile aruncate la voia întâmplării se degradează în mii de ani? Mai sunt oare oameni care vor da cu drag şi respect locul dintr-un mijloc de transport unei mămici cu pui în burtă sau unei persoane vârstnice? Mai sunt oare oameni care să respecte regulile şi legile din România? Mai sunt oare oameni care să-i respecte pe ceilalţi doar din simplul fapt că toţi avem drepturi şi suntem „la fel de egali”? Mai sunt oare oameni care parchează regulamentar? Mai sunt oare oameni care nu blochează maşinile altora? Mai sunt oare oameni care nu zgârie cu cheia maşinile altora? Mai sunt oare oameni care nu aruncă gunoiul pe geam? Mai sunt oare oameni care să-şi asume faptele şi vorbele şi să răspundă pentru ele? Mai sunt oare oameni care să se implice? Mai sunt oare oameni care să lupte pentru lucrurile în care cred?
Motivaţia acestui strigăt vine din faptul că eu am crezut şi voi continua să cred în activitatea organizaţiilor neguvernamentale. Şi dacă nu în toate – sunt vreo 15 mii- măcar în cele mai importante. Mai mult de atât, cred în oamenii care lucrează în astfel de entităţi. De fapt, cred în organizaţii tocmai datorită oamenilor. Cred că membrii organizaţiilor neguvernamentale sunt oameni cu valori morale care cred cu tărie în valorile societăţii, în bun simţ, în cauze comune în ajutorarea celor care nu se pot ajuta singuri. Cred că voluntarii organizaţiilor sunt oameni de mare caracter care sunt capabili să fie devotaţi unei cauze fără a primi vreun fel de remuneraţie, doar pentru simplul fapt că-şi doresc să ajute şi cred în scopul acţiunii lor.
Ei bine, ieri am asistat la un eveniment care mă face să mă îndoiesc puţin de tot ceea ce am scris mai sus. Am asistat neputincioasă cum un angajat al „Crucii roşii” şi-a parcat maşina de serviciu în paralel cu o altă maşină, blocând accesul la şi în respectivul automobil, dar incomodând şi traficul pe strada pe care era parcat. Maşina blocată nu era pe un loc rezervat şi nu încălca nicio cutumă locală.
Mai târziu, posesoarea maşinii blocate, o femeie gravidă, s-a străduit timp de cel puţin o oră să găsească individul pentru a-şi putea recupera propria maşină. Vecinii i-au indicat etajul unde locuia „omul”, numărul de interfon, totul în van. Ba chiar la un moment dat omul a ieşit la geam alarmat probabil de zgomotul creat, dar nu s-a sinchisit să coboare. Într-un târziu, o domnişoară ce s-a recomandat ca fiica şoferului a coborât şi a mutat maşina de serviciu, fără a da vreo explicaţie şi fără a-şi cere scuze.
Stăteam cu toţii sideraţi, muţi de uimire. Ce am fi putut comenta? Ce am fi putut face? Să-i spargem cauciucurile, geamurile, să o vopsim cu grafitti? Asta ar fi însemnat să ne coborâm la nivelul respectivei persoane. Eu nu cred în astfel de soluţii, pentru că sunt doar temporare.
Din spusele vecinilor, se pare că individul are mereu comportamentul ăsta şi aşa procedează de obicei. Mă întreb oare şefii lui ştiu maniera în care reprezintă organizaţia „Crucea roşie” în afara orelor de program?
Oare în plină campanie de strângere de fonduri prin donarea a 2% din impozitul pe venituri către o entitate nonprofit, şefilor de la „Crucea roşie” nu le pasă că vor pierde sprijinul unor oameni?
Respectabila doamnă Mihaela Geoană, preşedinta „Crucii roşii”, ştie oare ce oameni cu ce caracter are angajaţi în fundaţie?
Caracterul şi spiritul civic ne părăsesc când plecăm de la serviciu? Sau în cazul de faţă sunt doar mimate în timpul orelor de program? Nu continuăm să reprezentăm oare angajatorul şi când plecăm de la locul de muncă? Suntem ceea ce facem?
Vă rog, dacă vă regăsiţi în primele rânduri ale acestui material, strigaţi tare! Cât puteţi voi de tare! Hai să încercăm măcar să sperăm că ne-a venit şi nouă rândul!
EEEEEUUUUUUU!!!!!!!!

masina crucea rosie

Masina crucea rosie 2

Jos Burqa

Alexandra Enescu — Fri, 30 Apr 2010 10:58:14 +0000

Potrivit unei ştiri publicate astăzi pe http://www.realitatea.net/belgia–prima-tara-din-ue-care-interzice-valul-islamic_711490.html, deputaţii belgieni au interzis joi femeilor din ţară să poarte văl islamic integral în spaţiile publice, devenind prima ţară din Europa care adoptă această măsură.
Şi guvernul francez a anunţat că va adopta o interdicţie similară până în luna septembrie, iar preşedintele Nicolas Sarkozy a făcut o declaraţie foarte dură “Burqa (n.a. piesă de îmbrăcăminte care acoperă faţa femeii, mai puţin ochii. Acoperământul în întregimea sa se numeşte abaya) nu are ce căuta în Franţa”.
Nu sunt specialistă în religia musulmană, nici nu am stat niciodată de vorbă cu o femeie musulmană şi în primă instanţă m-am bucurat de această decizie. Mie una mi se pare jignitor şi degradant la adresa unei fiinţe umane să o obligi să se acopere în întregime. Mai ales când afară temperaturile pot ajunge câteodată la 40 de grade. Culmea e că-mi spunea la un moment dat o prietenă că pe sub abaya, femeile musulmane sunt adesea foarte elegante şi cochete. Iar eu continui de atunci să mă întreb de ce, pentru cine. La un moment dat îţi ajunge să te tot faci frumoasă numai pentru tine….
După ce le-am citit ştirea colegilor de birou, zici că le-am luminat ziua. „Foarte bine! Când eu mă duc la ei în ţară de ce-mi obligă femeia să se acopere? Păi atunci nu-i normal ca şi ei la mine în ţară să respecte normele de conduită?”
Aşa cum spuneam şi mai sus şi eu sunt de acord cu această măsură dar mă întreb: oare nu este o măsură prohibitivă pentru femeile musulmane? Nu le interzici aproape dreptul de a mai ieşi în public. Le vor lăsa oare soţii, taţii lor să iasă în public? Sau pentru cele care sunt stabilite şi trăiesc în Belgia abia acum începe o viaţă de coşmar, chiar dacă noi percepem decizia ca pe una de eliberare? O interpretare a religiei musulmane, în care ele cred, le obligă să fie aşa şi a pus stăpânire pe corpul lor. Chiar dacă îşi doresc să fie altfel, trăiesc printre prejudecăţi şi ar fi mereu judecate dacă şi-ar arăta chipul sau trupul.
Măsura luată în Belgia este una responsabilă şi nu cred că are în vedere jignirea credinţei şi tradiţiei musulmanilor care trăiesc pe teritoriul acestei ţări. Sub hainele astea lungi, de multe ori se pot ascunde bombe. Cu vălul pe faţă poţi omorî pe cineva, jefui o bancă şi nu-ţi faci prea multe probleme că vei fi recunoscut.
Dar nu poţi să nu te întrebi, decizia Belgiei e bună şi pentru acele femei? E bine ca decizii asemănătoare să adopte şi Franţa şi Marea Britanie?

Revizuim Constituţia

Alexandra Enescu — Wed, 21 Apr 2010 12:16:21 +0000

Primul-Ministru a anunţat astăzi, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a iniţiat procedura de revizuire a Constituţiei şi va trimite proiectul de lege pentru modificarea legii fundamentale la Preşedinţie.
Există mai multe posibilităţi prin care se poate propune revizuirea Constituţiei. Procedura poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
În Legea de revizuire a Constituţiei propusă de Guvern se stipulează că România va avea Parlament unicameral, care se va numi Camera Reprezentanţilor. De asemenea, se mai spune că numărul de parlamentari va fi de maxim 300. Numărul actual de locuri este de 471.
Alte prevederi includ încetarea procedurii parlamentare de suspendare a preşedintelui în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia şi dizolvarea Parlamentului se poate realiza dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.
Potrivit NewsIn, „pentru a intra în vigoare, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
În noiembrie 2009, la cererea Preşedintelui, Guvernul a organizat un referendum pentru a afla părerea poporului despre alcătuirea Parlamentului: una sau două camere şi reducerea numărului parlamentarilor la maxim 300.
Cetăţenii au fost de acord să avem Parlament unicameral şi număr redus de parlamentari. Ceea ce eu mă întreb este în ce măsură majoritatea a ştiut ce decide. Adică avem cultura politică necesară să decidem astfel de lucruri sau am fost marionete într-un joc politic?
Cunosc oameni cu pretenţii şi nu puţini, care nu ştiu care sunt cele trei puteri fundamentale în stat. Sunt şi mai mulţi cei care nu ştiu diferenţa între Camera Deputaţilor şi Senat. Chiar aşa, care e diferenţa? Aceşti oameni au ales Parlament unicameral. E de bine, e de rău?
De menţionat că numărul parlamentarilor nu are nicio legătură cu numărul Camerelor. Putem avea în continuare două camere, dar mai puţini Parlamentari.