Cinci minute. Ultimele. Atat mi-a mai ramas inainte de plecarea trenului. Pot urca, lasand totul in urma, visand la cum va fi viata mea din aceasta gara, inainte. Pentru ca in momentele de scindare totala de viata anterioara doar visele pot ajuta. Scepticismul si negativismul nu isi au rostul in astfel de clipe.

 Sau pot ramane pe aceasta banca, mult timp dupa plecarea trenului, facand planuri de “carpire” a unei vieti consumate.

Ma voi intoarce apoi, cu capul plecat, strapunzadu-mi pieptul, simtindu-l cum imi arde carnea. Cu mintea golita de imposibilitatea spiritului de a mai suporta o suferinta inutila. Pentru ca vidul mintii este pavaza sufletului meu.

Timpul se scurge. Sfasie secundele din infinitul spatiului sau, crud si nepasator. Dar eternitatea dubiului continua sa curga. Se aude trenul. Voi da raspunsul care exista in mine dintotdeauna.

Eu aleg visarea. In numele zambetului, iubirii de viata si de mine aleg sa pot visa. Pentru a ma salva. Nimic si nimeni  nu ma va putea priva de dreptul meu profund uman: visarea.

http://www.youtube.com/watch?v=6eBBniJy0tg

Zile bune, zile rele si p’acolo. Regasesti cu bucurie colegi de generala, liceu si facultate, de a caror existenta uitasesi sau de care nu mai stiai nimic. Facebooku’ iti da toate detaliile de care ai nevoie: daca intre timp s-a maritat/insurat, daca are copii, pe unde i-a dus drumul vietii, unde lucreaza. Tot ceea ce iti trebuie pentru a trage o barfa cu alti colegi si prieteni perduti in lumea reala si regasiti in cea virtuala. Astea sunt zilele bune.

Azi a fost insa o zi nasoala. Mi-a amintit de muzica mondena si moderna romaneasca din anii ’90.

Celor care se plictisesc, social networku’ (sintagma in voga, asadar imperios de folosit, mai ales ca simt nevoia sa fiu cool in aceasta seara) da posibilitatea de a-si demonstra fantezia, profundele cunostiintele si vasta cultura, ei putand “crea” diferite teste.

Azi am fost victima unui demn scriitor de oracole. Am “furat” de la o desteapta prietena aceasta aplicatie: “Care melodie a anilor ’90 ti se potriveste?”. A fost trist, dar adevarat pentru ca eu mergeam des cu nasu’ in adolescenta. Pentru ca, evident, nu aveam bani de bilet.

Vi-i mai amintiti pe acei “Backstreet Boys ai Romaniei”,  numiti astfel pe Youtube de o admiratoare? Ei bine, de necrezut, dar piesa lor “N-am bani de bilet” este cea care imi vine ca o manusa, conform creatorului.

In aceasta minunata piesa ei canta despre o gagica misto, dar plina de fite, deloc altruista si intelegatoare vizavi de situatia materiala a baiatului.  Pentru ca de fiecare data cand ieseau impreuna cei doi amorezi, doar el platea.

Asa ca tipul ii trage o teapa fitoasei si pleaca lasand-o cu buza umflata. Motivul invocat este penuria materiala,  relevata de versul: “N-am bani de bilet”. Spre norocul ei as spune, mai ales daca baietii trageau cantari pe tren.

Dintre alte cantece care au facut istorie in aceasta perioada in Romania, conform testului, enumeram: Valahia – Banana, TNT – Ani de liceu, ASIA  – Inima mea, L.A. – Ochii tai, etc. Pentru o aprofundare a listei va invit sa trageti o fuga pe Facebook.

Si in continuare, doamnelor si domnilor, va invit  sa retraim impreuna o bucatica din epoca de aur a muzicii moderne romanesti. Nu ratati comentariile!

Care moment e mai propice durerii decat o zi ploioasa de noiembrie, in care frumusetea suferintei se dezvaluie sufletului in toata goliciunea ei?

Suferinta este frumoasa.  Dar doar daca este acceptata si traita in totalitatea ei. Atata timp cat iti sfasie fiinta, luandu-si partea de suflet  ce i se cuvine.  

Durerea, ca si iubirea, trebuie traita  fara ezitare, cu impulsivitate si frenezie.  

Dar frumusetea griului tomantic, patat de rosu, galben si verde mort este un privilegiu al imbatranii. Fizice sau sufletesti.

Iti vin doruri nebune si de mult uitate privind puhoaiele ce se revarsa asupra ta. Cantece ale timpului fraged renasc intr-o alta dimensiune.

Voi, cei care ati uitat  tot ceea ce e sfant. Voi, inchizitorii  vremurilor noastre, condamnati chiar si propri copiii la arderea pe rug in numele Intunericului.

Vipere, indrazniti sa improscati cu venin poetul? Cel care a adus poezie si muzica in viata atator oameni? Ati cantat vreodata la unison, impreuna cu alte mii de suflete: “Veniti romani, veniti la Mecca vostra, veniti la Alba Iulia in Ardeal” simtind istoria cum va curge prin vene?

Oricate pacate ar fi avut Paunescu, a lasat o mostenire spirituala poporului roman. A lasat muzica si poezie si copiilor vostri, oameni mizeri si fara Dumnezeu.

De doua zile diferiti agramati si impotenti spiritual arunca noroi in Adrian Paunescu, vorbind despre trecutul politic al poetului, uitand insa de creatia sa.

L-am iubit pe Poet. Mi-a umplut viata de muzica si poezie. I-a adus in viata mea pe Victor Socaciu, Vasile Seicaru, Tatiana Stepa, Stefan Hrusca.

Tocmai de aceea, singura  consolare  ramane faptul ca  acesti inchizitori  isi vor continua traiul intr-o permanenta coma sufleteasca si spirituala.  

Ascultati si rusinati-va:

http://www.youtube.com/watch?v=BRk-gjAE_ks

„Stai un pic. Asteapta. Unde te grabesti asa? Azi e sambata si maine nu mergem la serviciu. Bine. Rup. Mai pune-mi si mie un pic de palinca”

„A venit factura de curent. S-a scumpit tot. Si mie imi mai taie astia din pensie pentru ca intru la pensii speciale. Am 11 milioane pensia si inca vor sa o mai taie. De douazeci de ani ne fura si jupoaie nenorocitii astia de la putere. Iliescu a avut nevoie de sase ani ca sa accepte pluripartitismul”

„Eu nu cred. Cred ca si acum mai viseaza la o dictatura”

„Da. Ai dreptate. Ar trebui anihilati toti, in frunte cu Basescu. El cu marii latifundiari si mafiotii care distrug poporul. Basescu este un parvenit agramat si fara coloana vertebrala. Este unul dintre cele mai mari rele din momentul asta in Romania”

„Nu ii poti omori. Si eu sunt oameni. Dar de ce nu asculta de cei care ofera solutii la aceasta situatie?Exista foarte multi experti care ofera rezolvari la aceasta criza. Nu trebuie omorati. Trebuie schimbata insa clasa politica”

„Cum nu trebuie anihilati? Basescu a indatorat tara asta pentru cinci generatii. Din cauza acestei lichele nu voi putea nici macar sa mor linistit pentru ca stiu ca fiii si nepotii mei vor plati mizeriile si furturile lor”

„Nu ai tu de unde sa stii ce se va intampla peste 20 de ani. Nu poate continua asa la nesfarsit. Cei din generatia baiatului sunt dezghetati, hotarati si nu exista in ei reminiscente ale comunismului. Pe mine ma deranjeaza atitudinea romanilor, care isi pleaca spinarea in fata mai marilor. Frica asta pe care o au in sange de a-si cere drepturile si de a se rebela in fata injustitiilor”

„Pai da. Cand am fost noi, miliarii in rezerva la negocieri cu Oancea (n.r este vorba de Viorel Oancea, PDL-ist si secretar de stat al Ministerului Apararii Nationale)

,opt dintre fostii generali au dat mana cu el. Cum e posibil asa ceva? Cum sa dai mana cu tradatorii de tara?”

Mai sus nu am facut decat sa descriu o discutie intre doi romani, care muncesc 12 ore pe zi si au un salariu de opt, respectiv zece milioane pe luna. Vor aparea multi comentatori critici politici si experti in istorie, economie si poliloghie care imi vor explica nestiinta mea in domeniile respective. Nu  am cunostintele necesare pentru a scrie un articol bine documentat in materie de comunism, legaturi mizerabile intre putere si mafia imobiliara, latifundiara, traficanta de arme si carne vie. Tocmai de aceea nu o fac. Dar cu siguranta stiu sa observ. Vad in jurul meu oameni imbatraniti inainte de vreme, fara dinti in gura, care merg cu spinarea cocosata din cauza anilor de munca. Ei sunt singura dovada de care am nevoie pentru a afirma ca acest popor a fost infometat de conducerea mafioata si hoata, din care face parte si Basescu, de dupa 1989 incoace.

Schimbarea numarul doi vizeaza drumurile. Mai nou drumurile aici, in Timis, se construiesc  fractionat. Adica: doi km de drum ca in palma, european, cinci km de drum romanesc, veritabil, plin de gropi. O alta portiune de paradis, urmata de agonia gropilor. Bineinteles ca o fi existand o explicatie oficiala pentru aceasta constructie haotica.  Dar pe mine ma intereseaza doar explicatia pertinenta. Asa ca voi incerca sa descopar misterul drumului Timisoara-Lugoj, pe ruta Buzias.

Nu pot sa trec mai departe fara sa amintesc schimbarile de la MacDonalds. Gustul „gunoaielor” de la acest fast food nu stiu daca a ramas acelasi, pentru ca de mult nu mai am curajul de a degusta acest fel de hrana rebut. Dar cu siguranta preturile sunt exorbitante: aproape 20 de lei un hamburger, o portie de cartofie si un suc, in conditiile in care salariul mediu in Lugoj e in jur de opt sute de lei. Wow!

Din doua spoturi publicitare foarte proaste am aflat ca Mihaela Radulescu mananca mezeluri si Horia Brenciu se uita la televizor.Sincer il sfatuiesc sa se lase de cantat si sa faca doar asta de acum inainte, pentru ca ii iese mult mai bine.

Tot aseara am aflat o veste care m-a uimit cel putin. Noul sistem de numarare din doi in doi, initiat de Roberta Anastase: cica mai nou 80 inseamna 160. Ce sa mai zic? Eu nu cred.

In rest toate bune si frumoase. Cafeaua de acasa excelenta, salariile de mizerie, banii nu au nicio valoare, iar Italia inca este vazuta ca o masina de produs bani: „Domnita, da-ti-mi si mie un leu” „Nu am bani” „Pai atunci mergeti in Italia, ca acolo se castiga bine”, m-a sfatuit un cersetor.

Dar cea mai important constanta din Romania e ca niciunde nu-i ca acasa, iar painea mamei are acelasi gust de Rai.

Poate acesta este ultimul material pe care il voi scrie pe Pandora’s. Unii vor rasufla usurati, altii vor trai cu nostalgia scrierilor mele (asta doar din cauza pozei care e destul de misto). Eu vreau sa ii multumesc Laurei Laurentiu pentru ca m-a ajutat sa scriu acest material, care vine ca raspuns la Mi se pare mie sau Pandora’s moare. Imi e dor sa scriu, imi e dor sa ma “cert” cu comentatorii de pe platforma si imi e dor de cei care imi spun ce poza frumoasa am si ce bine scriu J. Pentru ca da, sunt vinovata: imi plac laudele. Dar eu nu pot accepta jumatati de masura. Ori cea mai cea, ori deloc.

Intotdeauna m-am considerat o mediocra, dar am incercat sa inving aceasta conditie. Pandora’s pentru mine nu a fost doar o modalitate de a comunica celorlalti ceea ce simt si gandesc, ci si o incercare de a iesi din anonimat.

Dar cum zice vorba batraneasca: “ Atunci cand doi iti spun ca esti beat du-te si te culca”. Asa ca  am baut un ceai de tei, am inchis usi si ferestre si la somn.

“Eu iti fac o reducere de 50% la sicriu”.

 “Al meu trebuie sa fie. Ai inclusa in pret o coroana de toata frumusetea”, croncani al doilea.

“Eu am cele mai frumoase sicrie si cele mai bune preturi. Lasa-l in ghearele mele si facem  o inmormantare  cum nu s-a mai vazut”, urla un altul.

Reprezentantii firmelor de pompe funebre sunt oaspeti permanenti ai spitalelor, unde isi asteapta prada. Ei imbie clientii cu reduceri spectaculoase la sicrie, transportul mortului sau ofera diverse servicii gratuite. Imi este greu sa cred ca infirmierii si medicii nu sunt la curent cu acest lucru, din moment ce “vulturii” intra in contact cu rudele imediat ce omul si-a dat ultima suflare,  iar asta se intampla de ani buni. Tratativele se poarta chiar pe coridoarele spitalelor, dupa cum mi-au povestit cateva persoane care au trecut prin aceasta experienta. Totul este insa folclor. Rudele mortilor isi povestesc durerea doar prietenilor, fara a depune plangere la politie.

Corbii care detin firme de pompe funebre uita insa ca intr-o zi vor sta si ei in fata morgii, asteptand ca mama, tatal, sotia sau fiii lor sa fie scosi pe targa. In acel moment un coleg de breasla ii va aborda, oferindu-le o reducere de 50% la sicriu.

Le multumesc parintilor Serenei care mi-au demonstrat ca parintii cu o minte deschisa, toleranti, dar fermi si de neinduplecat atunci cand e nevoie, dau lumii tineri frumosi.

Ii multumesc primului domn care, in aeroport, mi-a imprumutat telefonul, fara de care nu as fi putut anunta in timp util ca nu pot pleca din Roma. In el umanitatea a invins suspiciunea, teama ca as fi putut fugi cu telefonul sau. Nu pot sa il uit nici pe domnul care, vazandu-ma cu valiza enorma pe care cu greu o mai puteam misca din loc, mi-a adus un carucior pentru bagaje si m-a intrebat daca aveam nevoie de ajutor. Cum sa il uit pe tanarul care a insistat  din rasputeri sa imi dea bani de bilet in gara?

Va multumesc si dumneavoastra, doamna blonda, care, vazandu-ma disperata, mi-ati urcat bagajul in tren, m-ati luat in brate si mi-ati spus sa nu ma ingrijorez pentru ca voi ajunge acasa.

Domnule sef de tren, sper  ca intr-o zi va voi reintalni pentru a va multumi din nou pentru bunatatea si calmul dumneavoastra. In vacarmul suferintei mele ati reusit sa ma faceti sa surad si m-ati linistit.

Acesti oameni au fost salvarea mea pe lungul drum al neajungerii acasa de ieri.  Inca nu stiu daca aceasta zi a fost o pedeapsa sau Dumnezeu a vrut sa ma rasplateasca pentru vreo fapta buna, pentru ca ieri mi-am amintit cat de umani pot fi OAMENII.

Vina nu e a lor insa, ci a  parintilor care cultiva si intretin astfel de mentalitati. Pentru roman, munca este o corvoada, o piatra de moara legata de gatul lor. Cu siguranta, munca poate deveni obositoare si tracasanta, ceea ce nu motiveaza insa lipsa de interes si neseriozitatea la locul de munca.

Cred ca pentru a trai bine e nevoie de o mentalitate sanatoasa a muncii. Asta inseamna ca fiul sau fiica trebuie sa invete ca telefonul mult ravnit nu costa doar milioane de lei, ci si multe ore de munca si sudoare. Nu e nicio rusine in a spala vase, a da o mana pe un santier, a fi chelner pe perioada verii sau a invata o meserie.  

E plina Romania de tineri incompetenti care ocupa inutil bancile universitatilor, doar pentru ca asa e la moda. Privesc cu dispret munca fizica, preferand sa fie absolventi ratati de Drept sau Medicina, fara nicio veleitate in aceasta directie.

Parinti romani, trimiteti-va copiii si la munca,  pentru ca in acest fel nu vor mai colinda barurile sau strazile cu prietenii de cartier. Iar cand vor afla cat de greu se castiga banii de telefon mobil, computer sau haine originale, poate nu vor mai pretinde cu nerusinare toate acestea de la dumneavoastra.

Munca oboseste si educa. Muncind, copilul dumneavoastra nu va mai pierde noptile la calculator sau prin oras, pentru un simplu motiv: va dori sa se odihneasca. De asemenea, va invata sa pretuiasca munca celorlalti. Va invata ce inseamna respectul.

Faceti un efort sentimental si spuneti fiilor dumneavoastra ca munca, de orice fel ar fi ea, nu e o rusine.