***********

Unul din primele mele texte [pe Pandoras] a fost despre o domnisoara pe nume Georgeta. Georgeta era [cel putin cand am cunoscut-o] intruchiparea a tot ce detestam la acel moment pe lume. De aceea s-a transformat in subiect de text, uneori imi e atat de usor sa scriu despre oameni pe care nu-I apreciez, nu-I inteleg, ma dezamagesc. Sunt urati, gresiti, rai, deformati, incovoiati, pitpalaci, mocofani, strambi…..nu am nici o problema sa scriu despre astfel de oameni, dimpotriva …

De la un moment dat incolo, locul Georgetei a fost luat de o pravalie cu articole dureroare pentru inmormantari [nu sunt la curent alternativ cu trendul sicrielor, cand merg- directia e crematoriu, so… ma pricep mai bine la urne si nisip]: cosciug, candele, atlas, coroane, ba chiar exista si o masina parcata in fata [langa pubele colorate de gunoi, ca-n filmele lui Bregovic, numai acolo mai vezi asa ceva : pubele, sicrie si freo doi domni tigani sau daca nu sunt domni tigani sunt nebuni, sub influenta alcoolului sau ciudati / ciudate] magazanului, ceva gen “Inmormantati-va cu noi, veti ajunge acolo unde doriti, via ce strada va place” [exagerez, fireste. dar masina era]

Cand mergeam la supermarse o luam intentionat prin parc, numai sa nu trec prin fata lor…imi era frica de acest magazan si ideea de a trece prin fata unei situatii atat de dure [nu stiu despre voi ..dar mie nu imi place sa vad moartea. o inteleg. o accept. nu mi-e teama de ea. nu mi-e frica sa mor. dar…nu ..nu…nu..doresc sa trec prin fata pravaliilor cu si despre moarte. imi strica ziua / aduce ghinion. e ..cum sa va explic..ca atunci cand nu mancam bomboanele fara  de culoare din punga m&m, cam asa…].

Well……………………….cine spune ca nu exista happy end in viata..greseste !!!!!!

Fireste ca exista! Nimic nu e intamplator, totul se intampla cu un rost! Si exista happy end!!!

In locul unde alta data era Georgeta si mai apoi a fost moartea, azi e o florarie-iar cele doua doamne care o detin sunt foarte simpatice, deschise, joviale, pozitive! O pravalie plina ochi de culori: inauntru, afara, viata, mirosuri, plante..

Nu-I asa exista minuni? Iata, exista. Trebuie doar sa credem si ele se vor intampla!

**

In plus, ghiciti ce atarna mare si pompos pe perete??

Un evantai japonez [serios e mare! ] am cerut permisiunea sa fotografiez si acest fluturici, mi s-a spus “desigur ..pentru o domnisoara asa frumoasa..orice ” [sic!]

**

Cand am descoperit zilele trecute schimbarea, stateam ca o ciudata in fata vitrinei si nu imi venea sa cred!

Nu doar viata, culoare, inima, frumuseste..

Dar si un eventai mare pe perete! No more Georgeta, no more gogonele, moarte nici atat…viata, flori, comori, zambete…

****

Oricine esti, iti multumesc! Stiu ca ai facut asta pentru mine, ce dragut, ce minudragut !

Mi-ai spus “uite Doria, asta e inima ta iubito, este o poveste cu happy end pentru tine, tu meriti, uite…o sa fac o minune pentru tine, pingggggggggggg :)”

nota: le multumesc celor doua doamne pentru amabilitate. m-au primit foarte cald si au ascultat campiile pe care le-am batut cu gratie si pauzele de rigoare..dedicate fotografierii locului

nota 2 [chiar ca e nota 2] speciala pentru “comentatorii” Pandoras

scuze, dar nu ma intereseaza [nu ma mai] ce aveti de scris / spus / comentat. cred ca nici nu realizati cate autoare, doamne, domnisoare nu mai scriu aici din cauza voastra. va citesc vorbele si uneori mi se pare ca visez, traiti in lumea voastra si scrieti de parca totul vi se cuvine! NU! nu vi se cuvine nimic, este o atitudine infatuata si lipsita de respect fata cele care scriu regulat si sunt dedicate scrisului.

mi-ar placea ..intr-o zi…sa ajungem ca natie / popor la un nivel normal de simtire si intelegere fata de CELALALT. acum, nu suntem asa. iar voi, cei care scrieti aici, sub texte- sunteti o parte din “suntem”.

cu scuze inca o data, acesta e adevarul.

nota 3 e pentru mine, I mean… acest text a fost scris pentru blogul meu..dar nu vad ce legatura are blogul meu cu Pandora’s asa ca ..n-o sa –I scriu numele. sau daca vreti, il cheama “Gica Contra Altfel”, poftim . si pentru ca Gica Contra e contra, nu o sa mai apara. e vorba despre acest text si ideca binele invinge raul si happy ul e triumfator in fata end ului.

daca exista curiozitate legate de fotografii, le gasiti pe blogul personal. am incercat sa le pun si aici dar…”fisierul este prea MARE  ” zice telefonista de serviciu, in scris ….

Nota: Ale (n.a Alexandra Badicioiu Matei) m-a intrebat daca nu vreau sa mai scriu din cand in cand pe Pandora’s. Nu credeam ca voi mai face asta, insa, Ale e cea care m-a incurajat la inceput sa scriu aici. So…i can’t refuzeeeeee pam-pam, sub nici o forma . Oricum, ideea e ca acest text poate fi citit [ cum altfel] si pe blogul personal, planetdoria.wordpress.com. El a fost scris pentru blog (mai multe gasiti acolo), de aceea e si atat de incoerent. Pentru Pandora’s, admit, trebuia sa mai fie „pigulit de scame putin”, dar…asta e…sa zicem ca e „so too much me”, na

***

Fetele (prietenele mele) spun ca nu, nu e cel mai „tare” job din lume (e, nu e! pe naiba nu e! „ie!” ce daca ma trezesc la 4?- la 10, teoretic, daca as vrea si nu mi-ar pasa, as putea termina programul de munca. si ce mai program…de parca as trage la „jug”, nu alta..c’mon…e aiurea, fireste ca e un job minunat..:)) si ca oricum in televiziune nimic nu e sigur, daca nu „arati bine Dodo / Doria / draguta mea / fata”(am scris cam toate formularile, na!), publicul te pune repede pe faras…

Insist, ba da, e cel mai grozav job din lume, pentru cineva care e un pic exhibitionist, stie sa vorbeasca (nu eram eu aceea, sau ma rog..nu inca..mai e mult de lucrat la incoerenta proverbiala by Dodo), arata decent, e creativ, are imaginatie, cupleaza repede info, retine cu usurinta, poate sa dea replica / replici fara probleme, stie sa iasa din situatii „delicate” cu fruntea sus, se descurca in „jde” ipostaze, etc…(etc = e curios / a, place sa citeasca / scrie, nu e timid /a , bla… bla)

In plus, e cel mai ok job din lume atunci cand oamenii din jur te lasa in „lumea ta”, nu incearca sa iti impuna mai mult decat e necesar pentru ca tot ceea ce vad cei de acasa sa fie in regula (spre exemplu, io sunt foarte agitata, zvapaiata, iar Radu – The Big B,  imi spune „sa fac miscari mai incete, mai lente, sa nu mai fiu asa zgaltaita” ) au rabdare si te incurajeaza (am mai scris asta, stiu, e ok, cateodata stiu ca plec cam mult de acasa cu sorcova..). Ca sa nu mai zic, cat de mult te obliga sa te aduni (ca persoana, fapt care, again, face jobul unul ok, il aduce pe plus)  si sa te asezi repede pe orbita- O PRODUCATOARE CARE NU SPUNE NIMIC (DAR NIMIC! stiti ce inseamna nimic? pai va spun eu acum, cele mai multe vedete de tivi & prezentatori / din Ro, sunt ajutate de la  50 % in sus, unele 100% DE CASCAAAAAAAAAAA, de omul din urechiusa lor, sunt putine persoane in televiziune care functioneaza 100% by themselves, nu sunt chiar atat de multe, sa stiti) IN CASCA. Yeap, decat 3,2,1 sunteti si intram in publi (si uneori „imi place, mi-ai placut, aia a fost in regula”..cam atat)

Nici fise ori notite nu am (nici Dan, coechipierul meu). Noi lucram pe baza de „voi, prezentatorii TREBUIE SA FACETI CEVA PE LUMEA ASTA, NU NUMAI SA APARETI”, asa ca…tot ce se aude, intrebari, idei, discutii, formulari, info – sunt de la „noi citire”, de la nimeni altcineva.

Unii poate ar spune ca e cam dur. Eu nu spun. Dimpotriva, spun ca e perfect justificat si ok. Spun ca e ca si cum ai creste un copil. Daca il inveti de mic intr-un fel, asa va ramane. Daca il rasfati, il cocolosesti, in ridici mereu cand cade si incepe sa bazaie, ASTA VEI AVEA DE DESCURCAT MAI TARZIU, aceste „itze” si nu altele, cele pe care le-ai creeat / construit tu, ca parinte.

**

Deci, concluzia, pentru mine, noul meu job (si vechiul, pen’ ca nu e chiar „a new job”, mai degraba o revenire la prima dragoste, aceea la care nu credeam ca ma voi intoarce) e de departe unul care ma fericeste, mi se potriveste si la care traversez (noi tot glumim in emisiune, pentru ca Dan Tudor vine de la Breaza, iar eu de vis-a-vis ) cu drag.

( n. a. -dar, in acelasi timp, mi-am luat o marja de eroare, nemaifiind un copil „exaltat”, am luat in calcul si posibilitatea unui esec personal, dap, admit asta. nu mai visez cai verzi pe pereti, voi scrie ca totul e minunat daca va fi sa ne mai vedem si la anul pe vremea aceasta, tot in formula in care am pornit, okie? ok!)

**

Cat priveste emisia propriu zisa (ma adresez acum si celor care mi-au scris pe mail, pentru ca exista niste comentatori care imi scriu pe mail, oameni care citesc constant blogul meu si probabil nu vor sa se amestece cu ceilalti, habar nu am care e motivul…) recunosc ca mai sunt inca foarte multe lucruri de pus la punct. Ritmul, antrenul, decorul, vorbele, ideile, subiectele…sunt multe, foarte multe, desi echipa e foarte draguta, cu accente de minunata chiar ..

Insa, am mai scris si pe facebook asta, nu e numai debut de emisie (Matinalii, la asta ma refer) ci si debut de POST TV! Sa nu uitam ca 10 tv are abia zece zile de „on air”, nu mai mult

(ganditi-va spre exemplu, ce e pe capul lui Radu Moraru, care nu mai e doar „Nas” (sic!), ci si omul pe umerii caruia sta raspunderea unei „uzine intregi”! nici nu vreau sa ma toc prea marunt cat si cum si in ce fel functioneaza acest om, in perioada aceasta! Si la birou & la Nasul cu ideile & pe sticla, concentrat, focusat, fresh, funny….uau, nu cred ca e prea „light’n hot” existenta lui acum, deloc! Cred ca ar da orice sa se poata clona, macar pentru cateva saptamani )

**

Revenind la Matinalii, ha, ha ..cel putin prima editie (aceea in care a fost si prietena mea din viata reala ) a fost aiurea rau, a aratat ca o repetitie, nimic nu a fost ok.

Insa, incet, incet…probabil ca lucrurile se vor aseza..

Observ ca si invitatii au inceput sa fie mai receptivi, oamenii incep sa afle de 10 TV, ceea ce e genial – btw, imi place faptul ca toata lumea remarca caldura umana din platou (pentru mine cel putin e foarte important asta, vreau ca oamenii care ne calca pragul sa se simta bine, confortabil, sa se simta apreciati si sa inteleaga ca de la 8 la 10 dimi, pe 10 TV, nimeni nu-i priveste altfel decat cu drag, cu interes si NIMENI NU VINE CU LECTIILE NEINVATATE ori doar de dragul de a veni & a se vedea la tivi

Mai e de punctat si faptul ca am ramas uimita de modestia artistilor aflati oarecum la inceput (si nu, nu glumesc, vorbesc foarte serios!) cine stie…poate „di vina” e si inceputul acesta, poate ca mai incolo nu vor mai fi asa, insa acum sunt absolut deliciosi, sa stiti!

Si, repet, sunt mirata de cat de mult se deschid invitatii, nu ma asteptam, pentru ca am mai fost la emisiuni de televiziune si stiu ca NU e peste tot asa ( e ca in viata, omul sfinteste locul, i guessss…)!

***

E multa treaba. Intr-o emisiune de dimineata trebuie sa se intample  lucruri, iar ritmul trebuie sa fie mult mai alert, eu cel putin asa simt. Dar, pe de alta parte, sunt sigura ca in timp, lucrurile se vor regla si emisia isi va gasi locul ei pe piata. Din partea mea, ea va primi toata dedicatia, dragul, interesul, energia si tot pozitivismul din lume. Si cred ca asa gandesc si ceilalti, implicati in acest proiect .

**

Ps. Oricum, pentru mine cel putin, munca in show biz (dar si cu capul pe umeri, daca intelegeti ce vreau sa spun.. i mean, show biz -show biz, nu zice nimeni sa nu ne „hahaim”, insa…e bine sa stii ce faci in lumea asta, cat poti, cine esti, de ce esti, ce vrei sa transmiti, care-i treaba. SI MAI ALES E BINE SA ITI VEZI LUNGUL NASULUI, SA N-O IEI RAZNA, SA RAMAI CONECTAT LA PAMANT / TERRA (sic)  SI SA NU CREZI TOT CE AUZI, TOT CE TI SE SPUNE…..) e departe cel mai tare job ever (si cu haine imi place sa lucrez, dar mai mult in show b’, sic!) si daca se poate si sa ma scol dimi, sa muncesc dimi, e un RAI, chiar…

Nu RAI UNO, ci un Rai de Rai, nenica

Pps. So, urmariti Matinalii, pe 10 TV, de luni pana vineri, de la 8 la 10 dimi, mai ales ca acum..in perioada aceasta s-au pus la „bataie” multe premii pe care e foarte, foarte simplu sa le castigati. Trebuie doar sa sunati la 031. 400. 10. 24 (telefonul din regie la care va raspunde una din colegele din backstage ul emisiunii) si sa raspundeti (probabil, dar uneori nici nu mai punem intrebari) la o intrebare simpla, legata de emisie, invitati & altele . Va las, cu 2 din colegele noastre, imi sunt foarte dragi si vreau sa va fac si voua cunostinta cu ele !

Un mare (MAREEEEE!) defect al meu e impulsivitatea. S-a intamplat, un minut de impulsivitate sau nebunie m-a determinat sa fac o greseala. Si stiu ca “pandaliile” de minim/scurt moment ma pot  conduce spre o decizie (ori ma fac sa am o reactie) nepotrivita, ca sa nu spun mai rau ..

Nu insist asupra problemei, este o treaba cu care ma lupt de cand ma stiu, si tocmai pentru ca ma stiu, incerc sa o domin, respectiv sa nu ma las incalecata de ea, ci sa o strunesc.

Dat fiind cele scrise mai sus, declar cu onor ca, pentru a fi un adversar de temut al impulsivitatii, am invatat sa STAU. Si nu oricum, ci.. CA UN CATEL IN PLOAIE, PROSTOVAN, UD, NEMANCAT, JIGARIT, VAI DE EL. M-am autoeducat sa raman, sa ascult, sa suport, sa fiu ingaduitoare. Repet, am invatat, adn ul personal necontinand aceasta celula.

Asadar, nu as pleca niciodata dintr-o situatie, una …sa zicem mai putin roza si mai mult kaki, (na!) decat in momentul cand n-as mai avea aer sa respir. Am invatat ca, pana in momentul “X” sa imi fortez firea si imi spun mereu “nu e bine, nu asa se procedeaza, nu asa fac oamenii normali la cap, STAI”.

Insa.

Uneori, ma vad asezata fara drept de apel (si fara sa imi doresc asta) in fata momentului. Si PLEC. Nu mai stau sa explic, sa argumentez, am plecat. Pur si simplu, ca si cand nu s-ar fi intamplat, n-ar fi fost.

…da stiu…nimeni n-a inteles nimic. nu ma pricep sa scriu chestii din astea..ma “distrug psihic” despartirile, nu altceva…

Incerc altfel.

In lunile ce au trecut am primit aici multe comentarii care nu aveau nici o legatura cu mine, firea mea, natura mea, ce gandesc, ce fac, unele absolut imbecile (si inca n-ati vazut nimic! Nu stiti ce am sters sau ce s-a aflat in bucataria Pandorei!) insa, am mai scris, Pandora a capatat varianta mea buna, rabdatoare, dedicata, muncitoare (“muncitoare” e mult spus, pastram proportiile, ok?). Am avut doua momente cand mi-am dorit sa plec in alta parte, culmea, amandoua influentate de aceeasi situatie (mint. un om , NU O SITUATIE) : unul cand am scris textul intitulat “Sunt o vaca” si al doilea cand am contactat niste oameni intreband “pot sa scriu acolo?” . Insa, n-am facut nimic.

Momentul cand am decis sa NU mai scriu aici a fost, Jeusus! nu-mi vine sa cred ..fix o scena din acelasi film cu cele doua de mai sus. Explicatia e complicata si oricum nu merita a fi spusa in mijlocul drumului. Sa zicem ca a fost O DEZAMAGIRE PERSONALA.

Drept urmare, n-am mai cautat pe nimeni, n-am mai scris/spus nimic, pur si simplu mi-am facut o lume numai a mea. Just like that, am am ales varianta wordpress pentru ca o stapanesc deja si mi-am facut o casa. Vineri am pus texte mai vechi (ce mai aveam prin laptop, pentru ca multe au zburat pa-pa ) iar de maine, ne vedem acolo (Piticu’ sar’na, pana sa vorbim noi, eu am construit, iaca!)

Se numeste planetdoria.wordpress.com si va fi locul unde ne vom intalni cu drag si cu mai multa veselie (cred) decat aici, de acum inainte.

Acum.

Intrebarea e pertinenta, mi se pare  de bun simt.

“De ce sa te citim acolo Doria? Ce ai tu atat de interesant de spus? De Aratat. De Impartasit. Zi-ne!”

Nu am. Nu-s o scriitoare buna. Talentata nici atat. Nu am idei grozave, nu am litere minunate, nu am in minte asocieri divine de cuvinte.

Dar am o “inimoaie” mare cat Africa de Sud si multa naturalete. Sunt suficient de exhibitionista incat sa ma dezvalui pana la un anumit punct. Sunt foarte atenta/ba chiar nemiloasa cu cei care se misca pe langa mine si mereu gata sa-I tai cu toporul intr-un text. Ori sa-I mangai, sa-I dezmierd, sa-I iubesc. Imi place sa scriu. La fel de mult pe cat imi place sa citesc (stiu, e “incredibil”, o my god- Doria stie sa citeasca- traiasca Google care ma recomanda drept o cretina clasa-ntai !!)

In plus, sunt fair. Si voi raspunde cu drag (si cu mult mai multa apropiere decat aici, eu mi-s o gazda buna, omenoasa, pe asta..mda, o am!) tuturor celor care vor scrie, vor avea curiozitati, vor fi interesati de ceva anume.

Ma gandesc sa impartasesc din secretele mele (cele de intretinere), sa scriu retete, sa dezvalui franturi din imaginile pe care le voi vedea in viitor si tot asa..O sa scriu ca si pana acum, poate chiar mai real si mai adanc.

Casa mea va fi intai de toate O CASA CALDA, PLINA DE CULORI, PRIMITOARE, DESCHISA, UMANA. Si mai apoi…hm, fireste, va fi cum sunt eu: vesela, vorbareata, glumeata, nazdravana, sexy, dezinhibata..si tot asa..

planetdoria.wordpress.com nu va fi despre reguli, chestii formale, inutilitati, nimicuri ori “hai sa scriem ca sa scriem (despre aer sau vant)”. Ci despre viata, intamplari, conjuncturi, despre legaturile dintre oameni, despre frumuseti, minunatii sau din contra, despre lucruri profunde, emotionante, serioase, despre tristeti, suferinte, dezamagiri…

Mi-ar placea sa ne imprietenim CU ADEVARAT pe planetdoria.wordpress.com, ba …M-AS SIMTI CHIAR ONORATA! Eu o sa fiu acolo, zilnic, (ca si aici!) sa va primesc cu drag. Ca doar nu degeaba ma scol la 6, in fiecare dimineata !!

Am doar cateva rugaminti, vi le spun cu drag: sa va purtati omeneste, sa va descaltati de tarlicii plini injurii si uratenii, sa nu –I impingeti pe ceilalti. In rest “curvo”, “panaramo”, “ce proasta/pitipoanca esti”, “intretinuta ce esti”, “huuaaa”, “s-a apucat asta sa scrie”, “esti cam tata”, altele…SUNT DEJA NIMICURI. E ok, in fond, daca singurul om pentru care as fi bagat mana-n foc ca e intr-un fel a fost “nimic”, nu vad de ce m-ar durea corasonul din cauza celorlalti …

Ps. In sfarsit, o sa pot sa scriu cum vreau, cu cate greseli vreau, in ce stil vreau, cat de dur/aiurea/de neinteles doresc. Pentru ca, repet, eu scriu REAL, SCRIU CUM SUNT. Si in viata de toate zilele gresesc, ma impiedic, alunec, vorbesc prostii, am momente cand o dau de gard rau-NU-S PERFECTA! Nu doresc sa fiu perfecta!

VA INVIT IN planetdoria.worldpress.com ( acolo e deja un alt text) INTR-O CASA CALDA, UNDE CLEVETITORII, SCORTOSII, FAKE URILE, TRISTII SI URSUZII, RAUTACIOSII, PISALOGII, VULGARII, NU VOR AVEA DE CE SA INTRE, NU SUNT INVITATI, NU SUNT BINEVENITI.

CHIAR DACA VOM FI NUMAI ZECE, VA FI OK- PENTRU CA NE VOM INTELEGE SI TOLERA UNII PE CEILATI! SI, MAI SPER EU, VOM RADE MULT! Mie asa mi-ar placea, sa ma intalnesc acolo cu oameni care sa crtice, sa arunce cu oua stricate, sa injure- dar sa fie funny si SA AIBA ACEL “CEVA”, “CEVA-UL” CARE SA FACA DIFERENTA DINTRE UN BOU SI UN BOU ROZ SI DASTEPT

Multumesc tuturor cititorilor de aici. Si comentatorilor simpatici& normali la fire/cap.

D.

Nota: acest text are greseli gramaticale. e ok, iaca s-a inventat si scrisul “ca-n viata”. cineva trebuia sa o faca si pe asta , e in regula, o fac eu. fiind o prostanaca, imi permit sa “imi permit” sa scriu cu picioarele .

**

Prima varianta a acestui text a fost scrisa (cred, nu mai stiu) acum vreo doua saptamani (?? mai mult?) intr-o miercuri. Prima data cand l-am vazut pe omul care e subiectul acestui text a  fost luna trecuta. Prima oara cand am dat “nas in nas” (via un mesaj, si, ulterior, rar inca unul si inca unul…mai apoi am aflat si de ce, era la un final de relatie si, citind aici ca evit sa discut prea “prietenos” cu barbati ocupati, s-a gandit ca va fi degeaba -touche, asa ar fi fost)  cu el a fost acum doua luni si ceva…

Partea buna, cea care a condus la aceasta varianta (a doua si ultima) e ca ..textul initial a stat [degeaba] la soare in laptop. Nu am simtit sa-l public, stiu si de ce. Reactia protagonistului a fost surprinzatoare pentru mine. L-am intrebat daca pot sa public un text despre el (n.a. “domnul” este un top intr-o “lume”, daca as fi publicat textul initial, macar colegii sai de breasa, persoane care, cred eu..citesc Pandora’s,  l-ar fi reperat fara probleme) iar raspunsul a fost “da, stiam ca o sa vrei sa scrii, ACUM nu am nimic de ascuns, nu ma feresc, numa’ nu-mi scrie numele” (pardon, sa avem iertare, cei care sunteti in urma cu “ale vietii”-luati lectii, iata o chestie care se afla la limita dintre adevar si minciuna , poate fi un adevar pur sau o minciuna, insa observati cat de frumos a fost impachetata!).

Bun. Repet, nu voi mai publica povestea initiala, un story foarte simpatic despre un barbat care a descoperit o femeie in scris si care pana la urma a cautat numarul ei de telefon in “Yellow Pages”( eu nici acum nu stiu cine ti-a dat numarul! Si in continuare nu vrei sa-mi spui! Te porti ca un jurnalist care isi apara sursa, sper ca stii asta!Macar de-ai fi, dar nu esti! So?) tocmai pentru ca el nu a avut nimic impotriva sa fac asta, in conditiile in care,  putea fi deconspirat macar in fata unui public restrans!

In schimb, o sa scriu un text legat de ce s-a intamplat, ce se intampla atunci cand …

Si, o sa iau din textul scris “intr-o miercuri”, un dialog REAL, pe care o sa-l asez la finalul acestei scrieri.

***

Cunoasteti deja melodia pe care am lasat-o sub textul “buna dimineata…”… Well, incredibil…omul acesta a ascultat-o in fiecare dimineata, gandindu-se “nu se mai intoarce, n-o sa se mai intoarca, asta e, a plecat” (nu glumesc, vorbesc serios). In fiecare zi, intr-un birou sau intr-o casa din Bucuresti, un om a deschis tara Pandora sperand ca Doria sa aiba postat un text nou, asta insemnand ca ea “e acasa”. In fiecare zi, un barbat cu o viata TOTAL DIFERITA de a mea, a ascultat un cantec (oribil, potrivit gusturilor sale- ai sa razi, si ale mele, dar mi-a placut textul “The sound of missing you”) in loc sa citeasca un text nou. Un cantec care, in mintea lui a insemnat “buna ziua Doria, m-am intalnit cu tine azi Doria, te-am salutat Doria”..

Cati dintre voi ati face ce a facut el? Si cati ati vorbi deschis despre asta (daca faceti parte din cititorii foarte tineri nu ati face, e ok, asta stiu) la o prima vedere? Cati ati spune “cand mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu te mai intorci, am jurat, chiar si cu programul asta infernal, sa ne cunoastem va fi o prioritate pentru mine” si ati face  ceva, in momentul cand ati vedea ca femeia pe care nu o cunoasteti decat de aici, s-a intors?

Nu prea multi, nu-I asa?

Iata ca cineva a putut sa faca asa o treaba (pe care, sincer, eu nu o gasesc deloc nemaipomenita, si eu as fi facut la fel..nu inteleg de ce oamenii se panicheaza sau se foiesc atat cand plac pe cineva! E ok! Duceti-va! Vorbiti! Suntem adulti, ne simtim unii pe altii, simtim cand am putea gasi “ceva” acolo si cand nu!) si, in alte conditii de viata (ale mele) ar fi avut succes maxim, intrucat are multe date in prezentare care nu pot fi cu nici un chip ignorate, trecute cu vederea…

In fine, poate ca nici nu era nevoie de acest “Cuvant inutil inainte” pentru a spune ce gandesc vis-à-vis de acest tip de actiune, de atitudine.

Ideea e ca…uneori, se intampla ca un om sa fie descoperit fara sa fie cunoscut. Cu siguranta vi s-a intamplat, femei, barbati, nu conteaza (se observa sper, evit “fete-baieti”, pentru ca nu ma simt fata si detest asocierea imbecila “baiat la 30,40,etc de ani”, e ridicola! Sa fim seriosi, in textele mele, imature si uschite cum sunt ele, e o lume a adultilor, nu a celor care se cred inca in facu’). SA VA REGASITI in cineva care se asterne pic cu pic intr-un spatiu virtual.

Dar, ati facut ceva?

Daca starea voastra sociala v-a permis (respectiv, nu ati fost “ocupate/ocupati”) ati facut o nebunie? Ati incercat sa va convingeti daca omul din scris are corespondent in omul din viata reala? V-ati purtat indraznet? Daca ati fost refuzati (daps, eu am dat de podea in vreo doua randuri cu “nenea” si “nenea” nu s-a lasat. Ma rog..nu s-a lasat pentru ca..asa cum bine scrie si-n titlu, textele acestea chiar au fost bucati dintr-un puzzle, oamenii care le-au  citit atenti intuiesc deja care-mi  sunt reactiile si de ce apar ele, ce le alimenteaza, etc..) ati insistat? Insistat inteligent?

Poate ca e un sfat tembel,  insa, eu zic ca…uneori in viata e bine sa indrazniti. Poate sa fie un flop, poate contactul cu Terra o sa fie de-a dreptul dureros (respectiv, realitatea sa fie rau sub virtual!) dar…sa ne gandim si la lucruri frumoase: in scris, un om se lasa descoperit, prin urmare, aveti un punct de pornire mult mai solid decat AER/VANT/MIREASMA…ADICA MAI NIMIC ..

Nu e nimic aiurea, nimic extravagant, nimic “exotic” ori “pe dos” daca va ascultati inima ori va urmati inuitia. Cine stie, intr-un colt de lume exista cineva care ar putea face parte din Universul vostru (nu ma refer neaparat la relatii de iubire, mi-ar placea sa se inteleaga asta) insa, CEL MAI INDRAZNET TREBUIE SA FACA PRIMUL PAS! Fiti voi aceia, gasiti cuvintele potrivite si mai apoi, daca realitatea confirma, gasiti gesturile, actiunile nimerite! O persoana asemeni voua va intelege demersul, curajul, va aprecia, cel putin asa cred eu ..

(pfuai, suna cam “matrimonial” sfatul asta…dar a asigur nu e..e doar un fel de a gandi, de a vedea viata…)

Cam asta era ideea, va asigur, mult mai seaca si mai “necondimentata” decat textul initial, dar…asa am gasit de cuviinta sa procedez, am dorit sa vorbesc despre indrazneala unui barbat si felul amuzant in care a abordat-o el pe femeia pe care o citeste de luni de zile tocmai pentru a –I incuraja si pe ceilalti oameni care se citesc intre ei SA REACTIONEZE (nu la mine, eu nu doresc sa fiu curtata, multumesc. Inima mea e full, mai mult nu incape ). Ma repet, oameni mijto sunt putini, din ce in ce mai putini, si daca nimeni nu face nimic, oamenii mijto au toate sansele sa sfarseasca in compania unor “ei/ele -ca sa fie”. E pacat!

Ps. Ia priviti reality-show aici (si o bucata de viata reala, repet, e singura bucata din textul initial…):

Asa am aflat povestea unui cititor al textelor mele.

Cel care i-a spus despre mine se desfasoara intr-o agentie de publicitate, el i-a scris “citeste asta”, mirat la randul sau de “Doria, ca idee ”. Curios, a deschis cutia Pandorei si a citit un text (e?? vezi ca pot? credeai ca n-o sa tin minte! ia uite cum scriu, na!) care l-a intrigat. Mai apoi, celelalte texte, aflate in langa textul respectiv. Si, mi-a povestit el, intr-o seara, ajuns acasa tarziu de la birou, langa un pahar de “…..-bip..”, PE TOATE.

“Asta am facut intr-o seara, le-am citit pe toate de la primul pana la ultimul”.

“ Toate? De ce?” l-am intrebat eu..

“Pentru ca n-am putut sa ma opresc. Cu fiecare text eram si mai curios, te-am cunoscut mai mult, te-am descoperit, am aflat cine esti, ce parere ai despre unele lucruri, cum vezi viata. Si chiar esti un personaj, nu e doar in mintea ta, chiar esti, da!”

“Pai si?”

“Aaaa…vrei sa stii ce mi-am zis la final?”

“Da!”

“Pe femeia asta TREBUIE SA O CUNOSC intr-o zi. Trebuie sa vad daca e asa sau nu”

“Si acum ce zici?” i-am raspuns eu (veziiii????  am tinut minte au ba?)

“Zic ca te-as lua acasa si te-as iubi ca un nebun, asta zic. Si pe urma, daca mi-ai intelege programul si n-ai incerca sa ma schimbi, mai zic ca as face copii cu tine, pentru ca esti prima femeie cu care cred ca as vrea sa fac asta “(deci? mi-a mers “reportofonul” daaa? si ce credeai, ca ..daca ma ataci cu sabiile potrivite, o sa cad pe spate? tiii…nope! nu cad!)

………….   …..

(…..stateam si il ascultam amuzata in timp ce invarteam o salata cu ton in care trantisem de nervi si branza comandata alaturi, cred ca eram cam aiurea, un pic incurcata, intimidata; v-am spus ca nu prea le am pe asta cu “date urile”, intalnirile, cunostintele, am uitat…nu mai stiu cum se face, barbatii straini ma sperie, adica…nu ma sperie sau ma sperie, da..ma inspaimanta, bine, ma inspaimanta, ok..)

Pps. (Pentru tine). Deci vezi, nu sunt atat de “previzibila Doria, stiu aproape totul despre tine, Pandora’s a fost un noroc, altfel nu te-as fi descoperit” si NU am publicat textul. Poate ar fi mai bine (pe viitor) sa nu-ti mai introduci ambele maini in foc, cand vine vorba de necunoscuti. Restul e ok, cu restul stam bine. Mai putin cu “timingul”, ti-am explicat si la munte: prin primavara era mai nimerit. Acum, parca totul e “prea tarziu” , nici macar nu mai pot sa vorbesc atat de mult ca alta data ori sa ma port firesc si natural, de teama sa nu fiu confundata cu un alt gen de femeie

Dar asta nu inseamna ca nu vreau sa faci o magie! Daca stii “scamatorii”, esti invitatul meu! Fa-le, daca le cunosti!

O idee salvatoare poate sa apara la un concierge, mai ales daca 1.stii limba (:)) 2. in fata ta se afla o domnisoara in varsta de 27 de ani. 3. dons’soara iubeste moda, fapt care e lesne de observat chiar si printr-o uniforma de angajat .

Niki Robinson  si Lisa Richardson, doua stiliste de origine britanica, au pus bazele unei companii foarte simpatice si foarte distractive (ea, compania, eu asa mi-am inchipuit-o, simpatica, voioasa, jucausa) care ofera servicii de “consultanta” iubitoarelor de “hai sa umblam fata, sa scotocim, sa cautam ceva dragut pentru casa/copil/barbat/noi/altele…”

In decursul anilor si-au facut foarte multe contacte in Barcelona si au invatat “plimband turiste disperate” , ce prinde la “public”, ce doresc sa vada si sa cumpere cele care viziteaza Barcelona.

“Eu inteleg ca, daca te afli intr-un oras pe care nu-l cunosti si vrei sa te bucuri de o zi la cumparaturi, te simti dezorientata. Si, singura idee care iti vine e sa mergi in centru ori macar sa pornesti de acolo. Insa, fiecare oras are comorile sale ascunse, de asta suntem noi aici, sa aratam celor interesate comorile ascunse ale Barcelonei” spune Niki.

Tinerele se misca repede dinspre un magazin de mobila spre unul plin ochi de cosmetice organice sau altul dedicat celor care doresc sa aiba picioare perfecte (nu glumesc! De la crème, pana la tot felul de ustensile dedicate calcaielor )  ori spre un magazin in care am vazut cele mai fine esarfe ever, realizate din matase, lana, etc !

Ce e interesant insa in Barcelona (fapt care, la prima vizita nu mi-a atras atentia) multitudinea de magazine cu ateliere in spate, unde, orice cumparator/cumparatoare isi poate modifica produsul cumparat, ba chiar, daca poseda imaginatie si (de dorit) cunoaste limba, il poate transforma in altceva (done that!).

In plus, stiam ca Parisul, New York ul, Londra, Berlinul sunt destinatii sigure pentru “tresure-vintage-hunting” (+ hand making things) insa, Barcelona a fost o adevarata surpriza. Rochii vintage din secolul 19, perle, statuete kitch, ochelari de soare mai caraghiosi decat traducerea cuvantului insasi, genti crosetate- un adevarat paradis pentru femeile care inteleg moda, ca fenomen (si inteleg sa poarte lucruri care transmit ceva, nu numai jeansi ori “trendy stuff”)

Nu stiu daca ideea acestui text e neaparat ce se gaseste in spatele Barcelonei, cat de amuzanta si de inedita e experienta unei zile de shopping “altfel”, cred ca mai degraba as vrea/mi-ar placea sa se inteleaga  cat de important e sa ai un ghid placut atunci cand vrei sa petreci o zi frumoasa intr-un oras pe care nu-l stapanesti (spun “nu-l stapanesti” pentru ca, spre exemplu in Paris ma descurc mai bine- ma refeream la mine, ok, mea culpa).Am detectat la cele doua “fashion experts”(fiind un fin observator al naturii umane ) o inteligenta fina, rafinata si o capacitate de adaptare pe care, probabil, numai lucrul cu femei venite din toata lumea (exista reputatie la bord, am uitat sa mentionez asta, sunt cunoscute si apreciate) a dezvotat-o intr-o asa masura, de o asa maniera.

Banuiesc ca nu toate femeile cu  care au avut de-a face s-au priceput la fashion si, presupun, atunci cand au observat ca o clienta sta mai prost la capitolul “simt estetic” au preluat fraiele si au condus turul fara probleme.

Insa, pe mine m-au simtit din prima si m-au lasat sa ma desfasor dupa bunul meu plac, nu au incercat sa se impuna, sa-si impuna ideile, gusturile, nu am detectat orgoliu, mandrie, nu am simtit vreo dorinta de a demonstra ceva prin..apropiere.

Se poate ca explicatia sa fie tocmai faptul ca, relatia “client-cel care ofera serviciul” sa fie foarte bine inteleasa in afara Romaniei, sincer, aceasta este singura (posibila) explicatie pe care o am.

Ma gandesc, daca ar exista asemenea persoane (servicii) in tara noastra, cat orgoliu ar umple fiecare cuvant semnat de “expertul in moda si bune maniere”?? Cat de usor ar accepta el/ea ideile clientului si cat de maleabil ar fi? Va spun eu cat: probabil in limitele decentei IN FATA, iar odata terminat turul magazinelor si incasati banii ar incepe BARFA. Tipic romanesc…

Revenind, daca ajungeti in Barcelona si vreti sa va luati o grija de pe cap (daca vreti sa va luati condimente bune sau daca vreti sa va ingrasati 2 kilograme, va poftesc in Boqueria, eu ma mai gandesc daca mai calc vreodata prin Eden ul acela..hm, ma mai gandesc..) apelati cu incredere la serviciul descris in textul de azi. Oameni simpatici si deschisi, fara ifose, demonstratii inutile de “stiu eu mai bine decat tine”, si bine informati&conectati la fashion agenda, va vor scuti de batai inutile de inimi.

Pentru restul, exista MasterCard , dupa cum spune si povestea…

Ps. Cu ocazia asta am vazut care e diferenta dintre sistemul britanic si lumea latina. In Borough Market toate mi s-au parut mult mai “organizat-dezorganizate”, iar mancatul in piata avea o oaresce’ noima (gen, la unele tarabe era cineva care te servea, etc). In Boqueria a fost pe apucate”. Fiecare se aseza pe unde putea, fara prea multe reguli, bun simt, chestii..intelegeti voi…

Pps. Inca visez la ziua cand nici o cursa de pe Henri Coanda nu va mai pleca din autobuz. Urate mai sunt autobuzele acelea, am impresia cateodata ca, parca duc in Iad (pastrand proportiile, fireste)…

A! Uitam. Am acest text de la inceputul saptamanii. Dar n-am vrut sa-l pun. O sa explic in scris. Probabil zilele urmatoare.

**

Nici nu mai stiu cum m-am trezit in seara aceea cu jumpsuit ul pe mine si cu cheile in mana. Spalam vase, cand am auzit  pe cineva vorbind la tele “as fi vrut sa-I spun atatea si nu i-am spus, acum imi pare rau, ….”. M-am oprit deodata, am lasat vasele ASA, m-am imbracat, am strans parul, si mi-am ascultat inima. Fara sa gandesc prea mult, am facut ce fac de-o viata: mi-am ascultat inima.

“ma puteti indruma .. stiti….e foarte important pentru mine, am crezut ca e aici, dar vad ca e in alta cladire…”

“da…o luati pe acolo, apoi acolo, si gasiti drumul, daca nu, dati un semn si va ajut..”

Apoi, m-am lovit de o cetate. Dar, o doamna a cazut si ea  “rapusa” de blandetea mea, desi initial s-a cam speriat….

“imi cer scuze, pot sa…e important pentru mine, va rog din inima…”

“… daca tot ai intrat si te uiti la mine cu ochii astia frumosi… dar cum ai intrat la ora asta?…”

(o sa va intrebati de ce scriu acest text, care e ideea, ce m-a inspirat. n-am cum sa raspund, as face-o, dar nu pot. in schimb, pot sa ma expun, asa cum am facut-o de atatea ori, aratandu-va  care e atitudinea NORMALA, atunci cand aveti pete pe constiinta si stiti ca ati gresit fata de cineva. aceasta e. plecati ochii, vorbiti sincer, din inima, ziceti “iarta-ma” si faceti pace cu voi. daca puteti si cum puteti. preferabil sa se intample “face to face”, insa in cazul unor conditii aiurea de viata, se admite si asa. )

***

Ati simtit vreodata in viata ca sunteti DEGEABA? Bine, poate nu intelegeti asa, poate daca scriu altfel, veti pricepe. Ati simtit ca va cade tavanul in cap? Ca picioarele devin mai reci decat o Antractica? Doua Antarctici? Ca aerul s-a evaporat si in locul lui mii de tone de apa v-au lipit mutra de perete?

Atunci intelegeti despre ce vorbesc…

Se numeste “dezamagire de sine”. Ori “sa ma ia dracu’, daca nu e asta momentul cand am devenit un rahat in ochii mei..”

Stand in usa, mai apoi apropiindu-ma, am simtit o ura incredibila fata de strafundurile mele, incapabile sa inteleaga o situatie prin care trecea [cu greu] cineva oarecum cunoscut mie. Un greu urat, apasator si putin cunoscut de catre cei din jur (la adevarata dimensiune)..

Am simtit ca nici macar o mie de cuvinte frumoase si un milion de purtari inimoase nu ma vor curata de grosolania si marlania de a nu fi INTELES DIN TIMP CE ERA DE INTELES.

Ca nici macar o luna de “iarta-ma, iarta-ma, din toata inima, iarta-ma” spuse non-stop, cu cea mai deschisa dintre inimile mele nu va putea sa ma ridice din nou, sa ma aduca in momentul de unde am plecat.

Am simtit ca  pot sa plec linistita de unde am venit, in viata mea, pentru ca mi-am dat seama ca eu voi fi aceea care nu se va putea ierta…

Ati fost vreodata scarbiti de micimea voastra? Bine, in regula, stiu, asta nu se spune in gura –mare decat daca esti exhibitionist cum e Doria, dar ati fost? Vi s-a intamplat sa va treziti cu un adevar in fata, cu ceva ce ati ignorat cel mai probabil din prostie? Ati simtit ca rusinea va invadeaza mintea si sufletul si va fura cuvintele? Ca pamantul e prea mic si ca , daca ati avea la indemana o nava spatiala, ati fugi pe alta Planeta?

Atunci, stiti despre ce vorbesc.

Nu imi este usor sa scriu acest text, pentru ca e despre o greseala pe care nu reusesc sa mi-o iert eu, daramite altii (altcineva). Nu imi este usor sa recunosc ca am fost egoista si preocupata (nesimtit) numai de mine, nu e simplu sa admit ca am refuzat sa aud si sa vad un adevar pe care l-am inteles numai cand s-a tras cortina. Si nu mi-a fost tocmai comod cand am priceput ca nu am crescut/evoluat in interior atat cat ar fi fost normal (la varsta mea.)

**

Sa recunosti ca ai gresit si ca te-ai purtat exact asa cum nu ai fi dorit sa se poarte altcineva cu tine (intr-un moment delicat, dificil chiar), nu e o atitudine la indemana oricui. Noi, oamenii, ne infruntam RAR pe noi insine si mai apoi pe cei in fata carora am gresit. Dar, parerea mea e ca…recunoasterea si curajul de a spune ar trebui sa vina la PACHET CU MATURIZAREA. Aceasta este diferenta dintre un comportament infantil, imatur si unul de adult, de om responsabil, de persoana care e gata sa spuna “da! Sunt in pozitia in care abia ma iert eu, daca vrei neparat sa afli care e treaba!”

Eu AM GRESIT. Si imi este rusine ca am gresit, pentru ca am sentimente, am inima, am constiinta, am interior, am miez si sunt om.

Si pentru ca nu o sa am ocazia sa spun AM GRESIT “face to face”, ma folosesc de platforma Pandora’s (sa faca si ea ceva pentru mine, nu? Eu fac destule pentru ea de atatea luni! Nu cred ca e o problema daca imi intoarce favorul o data in viata!) sa ma fac auzita. Da, eu sunt aceea, am gresit si imi cer iertare. In fapt, (ne, stiu e ”ne”)cunoscandu-ma, cred ca iti dai seama ca mi-am cerut iertare (fara sa deschid gura) si mi-a fost rusine de atunci. Dupa cum spuneam asta e diferenta dintre oameni: unii isi dau seama cand si cat gresesc si incearca sa repare asa cum se pricep, altii considera ca singurul adevar e adevarul LOR. Deh, fiecare cum poate..

Ps. In momentul cand o zana bruna s-a apropiat de mine si mi-a spus “e tarziu…nu se mai poate ” i-am raspuns “da, e tarziu, stiu ca e tarziu, acum, numai o secunda, inca un pic, sa-mi iau la revedere doar…”

Chiar era tarziu, da! Nu insa si pentru imagini care raman in inima si trag cortine invizibile facand loc adevarului, zambete care intaresc si care dau sperante, cuvinte care multumesc sau povesti care se termina cu “daca ar fi stiut doar….”.

Pentru aceste povesti nu e niciodata “tarziu”, chiar daca totul se intampla PREA TARZIU.

Pps Se spune ca oamenii aflati in coma nu aud. Niciodata n-am crezut acest lucru. Cu ani in urma, imi aduc aminte, asta faceam zi de zi. Spuneam povesti la capataiul unui om care era in coma. Nimeni nu credea ca se mai trezeste, insa eu nu ma dadeam batuta, pur si simplu nu concepeam ca nu aude si nu se va trezi. Si nu incetam sa-I sprijin moral pe toti cei care “cazusera” pe langa mine, desi, culmea, eram mult mai mica. Si continuam sa fac ce ma taia capul, incapatanata si aproape nebuna. Si intr-o zi, da, si-a revenit. Si totul s-a terminat cu happy end, in parte si datorita unui “pitic” bataios, care dadea din picioare zilnic si spunea “NU! NU E CA VOI, E CA MINE!”

Deci, “ei nu aud” e o prostie. Ba aud! Aud toate povestile, conditia e sa fie spuse. Spuse cu voce tare. Spuse consecvent, cu indarjire, fara oprire. Spuse apasat, hotarat, de acelasi glas cunoscut si care NU POATE FI CONFUNDAT. Glasul …

Poftim?

Poftim?

Si mai apoi, o privesti mai atent si vezi ca are ochii ACEIA, parul ACELA, trupul doamne!ACELA si intr-un final,  ZAMBETUL ACELA te da gata…si esti dus, pa-pa, pe aripile vantului ai plecat pe alta Planeta…

Scuza-ma, erai inaintea mea, te rog…

Sunt un cavaler, drept urmare, iti ofer merele mele si imi cumpar eu altele (n.a acesta este felul meu de a vedea viata, nu e obligatoriu sa pricepeti)

Si mai apoi, O LASI SA PLECE fiindca nu mai stii ce sa spui din secunda in care scena cu “merele” a luat sfarsit. Vezi ca fastacita accepta sa ia fructele, o privesti cum se indeparteaza, oftezi ca un imbecil si mai apoi iti spui in gand “pe ea sigur o asteapta cineva, iar pe mine ma asteapta The One, cea mai grozava femeie din lume a mea e..right, cum sa nu, al naibii fericit ce sunt eu, ma da fericirea afara din casa…”

In masina insa, iti dai seama insa ca ai fost un bou, ca nici macar nu ai intrebat cum o cheama, nici macar n-ai observat ca …da…TIE ITI ZAMBEA, BOULE, NU ALTUIA!

E, na! Gaseste-o acum, daca esti destept…cauta-o prin lume si afla-o, daca ai fost atat de capcaun si ai lasat-o sa plece ..Cauta o femeie care a ramas nedescoperita, din cauza lanturilor pe care ti le-ai pus singur la picioare (hm, ai mai aruncat si cheia lacatului, ca sa fie tacamul complet..)

**

Cei mai multi barbati pe care-I vad in ultima vreme (o sa fac o gluma proasta- cei mai multi de aici) constata ca femeile nu se apropie nici macar pe jumatate de idealul “lor” (oricare ar fi acesta). In foarte “tanara” tinerete arunca cu ele asa cum arunca  sosetele prin camera, atunci cand traiesc momentul “sa ma schimb repede, abia am venit de la job, plec in club/pub/etc” -nu stiu pe unde mai pleaca barbatii azi. Mai apoi, dupa 25 de ani, zabovesc mai mult si se uita (putin) mai atenti la cea din fata lor. Sau cele, poftim. Urmand firul logic, cele mai serioase si mai adanci cautari se produc dupa 30 de ani. Moment in care, brusc, barbatii devin niste “dezamagiti” in sinea lor, fapt care, fireste, nu e aproape niciodata dezvaluit cu voce tare, nefiind considerat un gest ori o actiune barbateasca.

Amarati, suparati ca “prietena dar si amanta dar si iubita dar si complicea dar si mama dar si carierista dar si femeia minune dar si ea le are pe toate Jesus” nu se arata la orizont (si, suspectand dupa niste beri clocite ca nici macar nu EXISTA!) barbatii se reorienteaza si isi gasesc o partenera in regula, o femeie care invata sa-I accepte (ca sa nu spun mai rau “I se preda lectia cu acceptatul”) sa le tolereze chitibusurile, sa-I iubeasca asa cum sunt (si cand nu sunt) sa-I astepte precum asteapta cateii un os mare de Craciun, o femeie care (preferabil) daca tot nu e THE ONE, sa nu emita pretentii decat in limitele normalului- a se citi limitele nimicului, pentru ca, citind revistele dedicate barbatilor, blogurile altora, comentariile, articolele si fiind extrem de atenta la discutii private, Romania s-a transformat intr-o troaca de proasta calitate: femeile sunt inversunate, rele, hapsane, nebune si vor BANI iar barbatii nu mai sunt dispusi sa faca nici un gest frumos si omenesc fata de putinele femei minunate care au mai ramas tocmai pentru ca, inaintea lor, au avut de-a face cu matracuci din PRIMA CATEGORIE, cea amintita mai devreme!

Asta nu inseamna ca, in sinea lor, in inima lor, in adancurile firilor daca poftiti si va e mai usor sa intelegeti asa, barbatii nu viseaza ca, intr-o buna zi, [in piata ] vor da nas in nas cu The One.

Femeia aceea vesela si calda, care sa le trezeasca din senin sentimente pe care le creadeau “moarte si ingropate”, care sa-I dea peste cap in cel mai frumos mod posibil, cea care sa-i determine sa-si reactiveze varianta cea mai buna si mai frumoasa, femeia care sa –I faca sa simta din nou fiori si ARTIFICIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII, cat imi place sa scriu cuvantul asta, ARTIFICIIIII ..

Ba viseaza. De aceea nici nu isi iau un angajament ferm si fara cale de intoarcere fata de jumatatea lor, aceea care nu e si nu va fi niciodata THE ONE. Pentru ca barbatii sunt egoisti (si femeile sunt, nu spun ca femeile nu sunt! Difera doar culorile, nuantele, formele egoismului-asta e tot) si pentru ca, desi resemnanti si dezamagiti, barbatii se cred  totusi niste Harapi Albi. (cine nu intelege ce am vrut sa spun, sa-mi dea “un telefon”, explic la telefon, in scris imi e greu la ora asta-ma rog…si asta a fost o gluma, dar nu imi ies glumele cand am temperatura, nu ca altfel mi-ar iesi…)

Cum e mai bine in viata? Sa te trezesti in fiecare dimineata (as fi putut sa scriu textul acesta UNISEX, acum imi dau seama, dar n-o sa-l rescriu fiindca n-am chef) langa anyone, insa una sigura, acolo, cunoscuta, testata, comoda, confortabila sau sa o opresti (macar pentru o prajitura?) pe cea din piata, cea care a cerut acelasi tip de mere cu tine odata si care te-a lasat fara respiratie?

Voi ce spuneti?

(as spune si eu, dar ma abtin. cu greu!)

Ps. Am generalizat, stiu. Fireste ca nu e o situatie generala o nuuu, nu am intentionat nici o secunda sa spun asta. Si, ca sa imi sustin afirmatia, o sa va scriu ca barbatii crescuti in alte timpuri ori lumi [aici, lumi=tari ] nu-s chiar asa “rai”,, in plus,am zis deja, o sa public un text despre un om relativ tanar care, mi-a confirmat (desi tarziu, mai bine era sa-mi “confirme” prin Mai, asaaa…nu dupa Mai, daaa?) ca “Piratii din Caraibe” stau ascunsi, pititi ori sunt deghizati in “Wall Street” Guys . Habar nu am de ce fac alegerile acestea, e peste puterile mele de intelegere…

Pps. Am in fata cel mai recent numar al revistei The One, il tin in tipla de vreo doua zile, n-am apucat sa-l citesc intrucat am un teanc de reviste “straineze” cu care ma lupt de cand m-am reintors. Revistele “made in afara” sunt foarte, foarte groase! Si nefiind in limba materna, le citesc mai greu . The One (the magazine) m-a inspirat sa scriu acest text, tin sa mentionez. Uitandu-ma la coperta, textul si-a facut aparitia practic de la sine, fara efort..

Mda…. mi se intampla si mie, iata. Cum ar veni…sa am pete pe suflet, din acelea tip “Dalmatian”. Pete pe constiinta, pete pe inima, pete gen “m-am dezamagit pe mine insami”…etc, etc…

Ca dovada, I’m human ..deci, no bitch or “pseudo-diva” la orizont, just a regular woman…

Ps. Daca intelege cineva, sa ridice mana . Eu stiu ce am vrut sa spun, dar, am un feeling ca nu mi-a iesit prea bine. Deci, mai bifam inca un flop de text, pe langa cele 200 de pana acum …Cred ca suntem obisnuiti (si voi si eu, cu totii suntem) cu flopurile Doriei…

Pps (pentru Laura): stai putin de vorba cu mine asa…la un pahar de vin? Multam, vad ca stai..

Sa stii, si eu am vrut sa ma opresc. Si am incercat sa scriu in alta parte (ma apucasera “pandaliile” si vroiam sa ma opresc din scris AICI). Ma gandesc  sa scriu un text haios care sa aiba ca subiect “demersurile” mele si felul cum am fost privita de oamenii pe care i-am abordat, in ideea de a scrie “in curtea lor” (mai putin un domn simpatic cu ochelari si inca unul care m-a intrebat “nu iti ajunge ca esti frumoasa, tu vrei sa vada lumea ca esti si desteapta…” - nu, nu vreau, multumesc, traiesc bine in lumea prostanacilor). Insa stii ce m-a oprit? (in afara faptului ca la The One, unde mi-ar fi placut intr-adevar sa scriu…s-a facut “tacere”:) hi, hi..) . Faptul ca .. aici, cineva a avut incredere oarba in mine. Mi-a dat o sansa sa scriu pe “neve”. A venit la un BLIND DATE !!! (cunosti ce se se intampla la o  intalnire “aranjata”, nu stii peste cine o sa dai: poti sa gasesti ceva urat, dizgratios, o minciuna,  un om care sa te dezamageasca ORI POTI SA TE INDRAGOSTESTI MUCI -scuze, suna urat stiu..).

De aceea mi-am reconsiderat pozitia, si, in momentul cand s-a ivit un loc dragutz in care sa scriu, m-am sucit si am zis “pas”. M-am intors rusinata (pas-pas, discreta, mi-am scos pantofii ca sa nu fac prea mult zgomot..) in locul unde ma simt acasa si mi-am dat seama ca eram gata-gata sa tradez un anumit tip de incredere, hi,hi…a blind one ..

Ti-am scris despre mine pentru ca (bine, da..stiu- asa sunt eu, vorbesc numai despre mine, stiu ) intuiesc/banuiesc ce gandesti, m-am gandit si eu la ce ti-a trecut tie prin cap! Inteleg traducerea lui “nu mai am motivatie/m-am plictisit/ nu mai am chef sa ma apropii de tastatura si sa pun in pagina o idée care ma bantuie de ieri../daca nu exista o apreciere materiala, de ce sa-mi rup din timp, cand as putea face orice altceva /astia comenteaza la “tata are peste” cand eu scriu “un rulment e plin de praf”-stiuuuuuu, toate ne confruntam cu asta!

“Nu- niciodata- nu am sa mai fac/spun/vad” sunt niste treburi foarte dure, categorice, batoase (noi, gemenii, NU suntem asa, decat in cazul in care ne apuca pandaliile maxim! Te-au apucat pandaliile maxim pe saraca Pandora? Pi gandacelul asta virtual?).

Mai bine si mai intelept e sa spui “ ma hodinesc un pic, poate un an, poate zece, dar sper sa  ne mai vedem”..

Nu? Nu mai bini I ase???

**

Gata! Ma dau batuta, le-am incercat pe toate, nu pot sa mananc iarba ca tine, ma simt rau daca nu mananc carne, ma apuc iar de fumat, pentru ca atunci cand fumam parca eram mai slaba ..nu, nu eram mai slaba?

Ceee??? Abia ai reusit sa te lasi si o luam de la capat? Bine, mai incercam ceva? Dar nu o saptamana…Macar pana in Decembrie. Craciun? Poti sa-mi promiti?

Da, incerc Doria, incerc. Stii tu un secret, stii ceva ce n-am facut inca?

Da! Stiu!

(n.a.dialogul e real)

***

Cu riscul de a parea si mai “truli” decat par deja (stiu, cei 5 oameni care ma inteleg nu gasesc ca as fi MULT truli, ci doar PUTIN truli, tot e ceva ) o sa va impartasesc un truc de-al meu. De fapt, nici nu stiu daca e neaparat un “secret”, pentru ca nefiind un casalot nu se justifica neaparat folosirea “uneltelor” ce fac subiectul acestui text, cred ca mai degraba e o obisnuita pe care mi-am creeat-o… Imi e la indemana, m-am obisnuit asa.

Mananc cat de des pot cu betele.

Desi poate parea exagerat, mancatul cu betele este un truc nemaipomenit pentru mentinerea kilogramelor potrivite fiecaruia (right size, nu “sub-size”, ok?). Sa ne gandim logic. 1.mancatul cu betele nu e foarte simplu, la indemana, usor -pentru o persoana de alta origine decat asiatica 2. daca mancati cu betele, o sa va ia mai mult timp decat daca ati manca cu furculita. de ce? simplu. pentru ca in bete se “apuca” mai putina mancare. deci, masa va dura mai mult, pentru ca veti manca mai greu 3. priviti la asiatici si felul lor de a manca. folosesc bete, nu se grabesc, orice exista in farfurie se “imparte” tot cu betele (ma refer la bucatile mai mari de peste, pui, legume!) , “muncesc” pentru fiecare inghititura (vorba vine, la ei furculita nu prea exista) DREPT URMARE RAMAN SLABUTI TOATA VIATA…4. mancatul cu betele poate fi la un moment dat enervant si frustrant, obliga la “concentrare” -prin urmare, uneori o sa lasati “inutilul” in farfurie din cauza “nervilor” -se stie deja, noi oamenii avem tendinta de a ne umple farfuria, cand, in fapt, nu avem nevoie sa mancam decat jumatate din cantitate .

Asadar, daca nu va temeti ca ati putea fi priviti ca niste “aliens.”, mancati orice cu betele: legumele, pestele, orezul (nu e chiar asa de greu de mancat orez cu betele, sa fim seriosi) pastele, chiar si carnea, totul se poate manca cu betele, daca ei pot, cu siguranta putem si noi… Eu am invatat sa ma scuz si sa explic ca imi place sa mananc asa, repet, mananc cu bete  acasa, si (daca nu uit sa le iau cu mine) in locuri publice, nu am nici un fel de jena, rusine, m-am obisnuit cu “mirarea” celor din jur. Pentru ca in acest fel, mancand cu betisoarele, pot sa am un ritm normal de mancat. Daca as manca cu furculita, as face-o de nu stu’ cate ori mai repede. Fapt care NU e deloc sanatos, btw.

Nu glumesc, in timp, veti vedea, o sa pierdeti kilograme! Fie si numai datorita faptului ca mancatul cu betele impune un alt ritm, asiaticii nu sunt aiurea deloc, bucati/parti din felul lor de a trai si a se hrani pot constitui oricand un exemplu pentru ceilalti!

Ps. Asta e farfuria mea! Nu e farfurie de pe “net”, ok? Ci mancarea mea. Dar ca idée, e mult mai usor sa mancati cu betele de unica folosinta, materialul e mai aderent, betele din imagine sunt oleaca’ mai complicate pentru incepatori…fiind lacuite. Nu le folositi din prima, parerea mea…

Episodul doi, aceeasi masa, aceleasi femei

Aha? Pai si zi-mi de ce e mai bine acolo, pentru tine da, e mai bine, aici n-o sa gasesti ce cauti, te cunosc si stiu ce vrei de fapt, dar pentru altii, de ce ar fi mai bine?

Dar si pentru “altii” ar putea fi mai bine! De ce nu? Mai ales daca nu au copii inca. Imagineaza-ti ce ar insemna sa cresti copii cu suflet romanesc, intr-o lume libera. Copii cu valori si radacini sanatoase, dar cu infinit mai multe oportunitatti si sanse. E?

Fata….da’ de cand ai devenit tu asa preocupata de copii, nici macar eu nu ma gandesc asa mult ca tine, iar eu am copii, tu nu!

(am ras, de asta am pus un smiley face..)

(dialogul e real, din nou, v-am zis ca dialogurile m-au inspirat sa scriu textul)

Poate nu va spun ceva nemaipomenit ori ceva nou- pentru o femeie (inca) tanara, viata dincolo de Ocean e si mai simpla dar si mai frumoasa decat aici. ( nu ma refer la genul de viata cand stai si astepti, “vai ce dragut, totul e roz”, degeaba ajungi  in alta lume daca nu se schimba nimic- PAREREA MEA E CA ASTA AR TREBUI SA GANDEASCA ORICE OM NORMAL CARE ISI PUNE SANGELE IN MISCARE SI SE AVENTUREAZA IN ALTA LUME.  CA PLEACA  PENTRU SCHIMBARE DE-ADEVARATELEA, PENTRU VISE, PENTRU O LUME MAI DESCHISA DECAT AICI,  NU DOAR PENTRU ALT AER ).

Sa le luam pe rand. E simpla pentru ca, odata ajunsa in alta lume, esti NOBODY. Nimeni nu te cunoaste, nimeni nu are a te analiza, conspecta, “inspecta”, nimeni nu e preocupat de persoana ta (chiar si la vederea unor “modalitati de prezentare mai ciudate”, hi,hi -fapt care in Romania nu ar trece si de fapt NU trece  sub nici o forma neobservat!). Toata lumea e relaxata, isi vede de Universul propriu, sunt oameni normali, mai putin normali, unii chiar obezi (dar tratati ca si cum ar fi normali, lucru care in Romania nu se intampla prea des) negri, asiatici, indieni, toate rasele, natiile, lumile traiesc in Statele Unite ale Tuturor .

Pentru o persoana care vrea sa se apropie de lumea filmului lucrurile sunt clare, nu are altceva de facut decat sa se imparta intre o scoala de profil si alergatul zi-lumina la castiguri, cu fotografiile si probele video sub brat, intai mai dificil, pe urma, odata cu obtinerea permisului de conducere, mai usor Fireste, exista niste conditii si niste termeni la umbrela carora e bine sa te apuci sa muncesti, mi-au fost aduse si mie la cunostinta, pen’ ca nu-I asa, nimeni nu vrea sa traiasca si sa munceasca ilegal (ma intreba cineva de ce e un drum fara intoarcere -pentru ca e o singura modalitate de a grabi “multele pe rol”: casatoria, mariajul, familia! De aceea ezit si de aceea ma gandesc de milioane de ori zilnic! Acesta era raspunsul! Eu nu tratez casatoria precum o guma de mestecat, acum o mesteci, acum o arunci..)

Daca vrei sa te perfectionezi (din nou, specific ca e vorba despre varianta usoara a vietii, nu cea in care foamea te impinge sa lucrezi la fast food pentru nu stiu cati dolari pe ora) sunt atat de multe cursuri, scoli, ateliere-incat numai o persoana cu rea vointa ar zice “nu am cum sa invat/ sa devin mai bun/a”. In plus, am discutat cu cineva la Londra, imi povestea ca lumea filmului si a tv ului a ajuns sa fie in sfarsit o lume safe pentru un anumit tip de femei (ceea ce la noi nu se intampla, in Romania “patul” e inca la putere, din pacate) multe persoane din industria filmului se feresc sa ramana “prea mult” intr-o camera izolata cu o femeie frumoasa, din teama de a nu fi date  in judecata pentru hartuire sau abuz - caz in care numai o eventuala intelegere ar costa nemeritat .

Viata peste Ocean e simpla pentru o femeie tanara si datorita faptului ca acolo, INCREDIBIL (ce ma mira, desi ei au acest stil de viata sub nas, sunt inca grasuti ca natie per ansamblu) se poate trai foarte sanatos, foarte viu, foarte “bun” pentru mentinerea trupului/invelisului in parametri optimi. Americanii au atat de multe variante de a se hrani sanatos, au o mare varietate de alimente, foarte multe optiuni sanatoase -creeate tocmai pentru partea “obeza si tampita” a natiei (ma rog, discutia e mai ampla, adevarul e ca totul porneste de la bani, alimentele sanatoase sunt in fapt mai scumpe decat cele nesanatoase, asa ca populatia lipsita de resurse materiale se indreapta catre cheap fast-food sau tot felul de bazaconii din supermarse’). Trecand peste subiectul mancare (cred ca l-am dezvoltat atat de mult in acest text pentru ca imi e foame ), peste Ocean exista foarte multe locuri unde se poate face sport CIVILIZAT! Lumea se duce acolo sa faca sport, nu altceva. Femei si barbati se sterg de transpiratie si isi pun carapacea la treaba fara sa se uite in dreapta si-n stanga. Si e grozav!

Despre locuri, saloane & alte bazaconii unde rasfatul adresat femeilor e o lege, iar clienta noastra nu e numai “stapana noastra” dar si prietena –nu mai scriu, nu cred ca e cazul, dar da, e ca in filme , cred ca pot confirma deja cei care locuiesc peste Ocean.

Pentru o femeie tanara (no fam. for the moment) cum sunt eu, cum mai sunt si altele, viata peste Ocean nu inseamna decat focusare pe lucrurile ce aici au esuat precum balenele in apa mica. Nimic altceva. America este o lume care poate oferi lucruri care aici nu se pot implini si pace (decat trecand prin situatii aiurea sau facand compromisuri. Cine poate, “sa-i traisca”! Unii nu pot. Eu ma incadrez in categoria “unii”).

Uitam! Ce imi place nespus la americani e ca au puterea sa iti zambeasca in cele mai multe situatii si ca, de cele mai multe ori, daca-I impresioneaza ceva, spun. Te lauda, te intreaba, sunt curiosi, deschisi, interactioneaza. Nu se sfiesc sa spuna” well done”, “I like it”, “so nice”, “great”…deloc, chiar daca (poate) in sinea lor invidiaza sau jinduiesc! Noi suntem niste inapoiati, noi nu vom simti niciodata sa ne purtam in acest fel, si mai trist e ca, inapoiati fiind, nici cei de maine nu vor fi altfel, ci tot asa!

As mai scrie, dar ma opresc pentru ca iar se face un text cat Dunarea si iar incep “mintile luminate” sa arunce cu pietre. Dar, o sa revin asupra subiectului, este unul larg, vast, cu multe nuante, multe fatele, sa stiti!

Ps. Am un argument care sa sustina cele scrise cu numai un minut mai devreme. Azi, s-a relansat sa zicem…un pod, o sa-l numesc “pod” pentru ca asa e binoclul meu, imi plac povestile . Am aflat dimineata, rasfoind netul inainte sa plec (pentru ca citesc blogul lui Piticu’ si-l urmaresc si pe Twitter, altfel n-as fi stiut). Am aruncat un ochi, am constatat, am vazut ceva ce mi-a placut dar si ceva ce mi-a placut mai putin (ma rog, eu vad altfel, vad cu ochi de cititor. Si femeie). Acum, seara, m-am uitat inca o data. Si l-am cautat virtual pe seful de…santier (sa-I zicem sef de santier, mda…), eram curioasa sa vad daca cineva l-a felicitat. Si hop, am dat peste Romania. Stiti nu? Seful de santier a rugat sa –I fie transmise pareri legate de pod. Credeti ca s-a gasit cineva care sa spuna public “Bravo! Felicitari! Apreciez efortul! E bine ca s-a schimbat ceva, mult succes pe mai departe!” AIUREA!!! “Podul e stramb”/”Podul asta e prea larg, trebuia sa fie mai stramt”/ “Podul e prea gri”/“Ptiu, ce pod cu prea multe reclame ai facut, asta sef de santier esti tu?”/ “Podul putea fi facut mai nu stiu cum”/etc…

Romania si romanii ei. Niciodata ceva nu e bun. Totdeauna e cineva care “stie mai bine” . Tot timpul exista oameni care vor altceva, altfel, in alt mod, vor mai sus, mai jos, mai la stanga, mai pe Luna!

Nimeni nu stie sa felicite discret, sa aplaude, sa incurajeze, TOTI AR FI PUTUT/STIUT MAI BINE

De asta e mai bine  1. sa mananci cu betele in public ( macar sa aiba oamenii ce comenta) si 2. sa pleci intr-o lume unde, chiar daca nu e iubire si nu va fi niciodata “despre inima”, macar va fi libertate si o alta societate. Una mai fresh, nu asta  (scuze , nationalisti si precupete!) imbacsita si cam old & stramta.

****

daca as fi barbat…

as fi face multe lucruri altfel, zice tanti domnisoara (daca e blanda, clar she’s not a “tanti” not today ) Doria azi…fara maini in sold, ci calina, blanda, duioasa, cuminte, ascultatoare…asa…ca atunci cand poarta o discutie cu un om drag .…

as face mai bine diferenta intre oamenii care merita si cei care nu merita

as face copii din timp, nu as astepta ca varsta mea sa inceapa cu 4

as petrece mai mult timp in aer liber si mi-as pierde mai mult vremea in locuri frumoase, salbatice, nestiute. In loc sa imi pese atat de mult doar sa fiu vazut, sa demonstrez, sa ma alatur numai celor mai populari si mai cautati..

le-as spune alor mei “te iubesc” mult mai des, chiar daca as suna “teatral” &”like a drama”. (teatral  NU e ceva rau! teatral e un fel de a fi, nici mai bun, nici mai rau- un FEL!).nu mi-ar pasa ca altii ma judeca, asa as face..

as invata pas cu pas, zi dupa zi, sa imi inving “eu-l rau si tembel” cu propriile arme.

l-as scoate mai mult la lumina pe “ala bun, eu-l bun”, cel pe care uneori barbatii il arata doar in baie, dimineata, cand se barbieresc

as vorbi mai mult, mai deschis si mai sincer despre frustrarile, neimplinirile, esecurile, fricile mele- fara teama ca n-as mai fi considerat Barbat

as pune mana pe telefon si mi-as cere scuze fara probleme, daca as nedreptati sau as rani pe cineva

as invata sa iubesc femeia si din adancul inimii, nu numai din instinct, din orgoliu sau din placere ori nevoie, chef…

as pleca mai putin singur ici-colo, atunci cand langa mine ar fi cineva care ar merita sa plece cu mine

as intelege exact momentul in care ma aflu. In viata. I mean, nu m-as crede la 20 de ani daca as fi la 40

as uita mai des de mandrie stupida si orgoliu imbecil. complet nefolositoare in unele situatii, parerea mea

as alerga sa opresc “nunta”, daca mireasa ar fi  femeia vietii mele. O, da! ca-n filme, cu riscul de a ma face de ras sau de a fi batut de mire

chiar asa…m-as face mai des de ras, mai ales in fata oamenilor “dastepti”, asta le-ar arata ca sunt uman, sunt viu, gresesc, o dau in bara, o arunc de gard. (ma ridic si ma sterg de praf..si am puterea sa zambesc )

as fi mai putin egoist. cu siguranta

mi-as ingriji mai mult tonul vocii. in orice situatie

as spune mai putine minciuni de proasta calitate, din acelea pe care un om atent le poate mirosi fara probleme..

as invata sa cant si sa vorbesc in public

as tine cont mai des de cei din jurul meu

as aprecia mai mult bunatatea, calmul, dulceata, gingasia, iertarea, CALDURA, sustinerea, toleranta, blandetea

as fura o reteta buna si as invata sa o gatesc. nu zece (daca nu as avea inclinatie) ci una. una si buna..

as fi mai cald . macar acasa

mi-as lua inima in dinti si as cauta o femeie care imi place de la departare si pe care o cunosc  doar datorita scrierilor (da! tu erai ala, maine sau poimaine pubic textul fiindca e scris de miercuri- daca tot mi-ai spus inca o data ca e ok sa-l public.!)

as face mai multe surprize celor din jur, mai ales celor care ar aprecia. sau nu, as face suprize celor care (se) asteapta mai putin (de la mine) sa fac asta..

as fi mai atent la felul cum ma imbrac

as umbla mai putin cu incaltarile vraiste

as cauta un parfum numai al meu, care sa ma reprezinte, sa spuna ceva espre mine

as citi si carti pentru femei, nu numai pentru barbati

mi-as lua din cand in cand in cand un timp pentru mine, sa ma reevaluez, repozitionez, sa ma regasesc.

mi-as invata (daca as avea) copiii sa fie ASA CUM TREBUIE, nu asa cum nu trebuie.

as cere-o  in casatorie neconventional, intr-un fel care sa I se lipeasca de inima, un fel care sa faca diferenta

as fi mai atent cand am aventuri

as incerca sa vad mai limpede si adevarul celuilalt

iar daca as simti ca ma indragostesc, n-as fugi ca un bou. as sta sa-mi traiesc dragostea, chit ca n-ar dura mai mult de o luna

as fi bun cu inima mea, nu as tavali-o prin situatii complicate, urate, dure

mi-as face mai des analizele, mai ales daca as fi sot si tata, as avea in viata mea responsabilitatea unei familii

as pune din timp bani deoparte pentru copii

mi-as invita iubirea din cand in cand intr-o excursie romantica

i-as da un trandafir mai des nu unul, mai multi, scuze NU UNUL.

(ultima  a zis-o el, ieri in masina, dupa o discutie care anunta acest text. Btw, m-a inspirat Beyonce, canta la un moment dat on the radio ”If I were a boy”  si asa mi-a venit ideea, nu-s o fana a artistei, dar merita mentionata drept sursa a scrierii din seara aceasta, asa e fair:)…)

as lua masuri din timp (deh..iaca ce gandesc barbatii…) daca as vedea ca imi creste burta , n-as mai astepta sa creasca, pentru ca mai apoi sa am ce da jos (mi-ai stricat textul, nuuuuu pot sa cred ca ti-am promis ca o sa scriu asta!)

…..daps, daca as fi barbat…

…oh, cate n-as face altfel daca as fi barbat…

Domnilor? Voi ce ati face daca ati fi femei? Chiar si pentru o perioada scurta de timp..

A! Uitam! Daca nu sunteti de acord cu mine, nu –I bai! Nu trebuie sa fim/gandim cu totii la fel