Costin
Ilie

Într-una din zilele trecute și-a luat lucrurile și a plecat.  Înainte de asta, ne-am petrecut o zi întreagă împreună, aproape ca-n vremurile bune. Mă rog, adevărul e că era plecată cu ani în urmă, dar lucrurile au rămas la mine până în în ziua despre care scriu acum. Dar să nu stricăm povestea. O haină de blugi, încremenită sub praf, în cuier, tot felul de bluze, tricouri, maieuri și alte lenjerii, care mai de care mai intime. [ citeste mai departe ]

Într-o seară - dacă aş caracteriza-o drept bahică, aş jigni toţi producătorii de vodkă din lume, mai ales pe unul scandinav - o fată mi-a spus aşa: mă, tu eşti îndrăgostit de mine. De i-aş fi răspuns cum mi-a venit la gură, cu un ţi se pare, probabil că nici să mai fi avut ce scrie aici. Dar eu am zis, un ndaaa (a se citi nazal şi împleticit), iar a doua zi a a trebuit să fac faţă situaţiei. Acum, mă înţelegeţi, treaz şi mahmur fiind, cu o frântură de amintire robotind prin creier, într-o primă fază m-am făcut că plouă. [ citeste mai departe ]

Am aşteptat cam 18 ani să văd un concert Guns’N’Roses, cam de pe vremea în care mi-am distrus perechea de blugi „buni”, scriind cu carioca pe un crac Axl Rose, iar pe altul Guns’N’Roses, pentru ca apoi sa pierd nouă nopţi, să cos cu aţă maro şi albă pe deasupra scrisului. Deh, aşa arăta pe atunci goana după originalitate. [ citeste mai departe ]

X are ochii mari şi gene cum nu le mai are nimeni. Şi ochii lui spun tot

X a făcut-o să vadă copiii cu ochii lui

X n-a minţit-o niciodată

X are două buze de sus (superioare)

X e bun cum nu e nimeni – cea mai selectivă bunătate din lume

X nu vede mai departe de trei  metri, aşa că fundul ei plimbându-se prin casă i se pare imaginea perfectă

Acestea erau câteva dintre premise, rezultatul concurează cu Dinamo-Foresta. De ce? Doria, hai cu explicaţia savantă : [ citeste mai departe ]

Doria draga, dacă am înţeles eu bine din textul acela amazonian al tău (adică lung, iartă-mi răutatea, nu te viza), tu nu simţi, iar asta te face să mori de ciudă. Păi, ce să simţi, pui? Nişte furnicături în stomac, denumite în termeni romanţioşi fluturi? Insecte îţi trebuie ţie, zău aşa? Nici nu-i trece prin minte cât de dăunătoare pot fi. Adică, sunt sigur că ai ştiut cândva, dar pare-mi-se că ai cam uitat. Prima la mână, aş vrea să-i amintesc că fluturii ăştia sunt doar nişte omizi deghizate, care au furat recuzita de pe la vreun bal mascat. [ citeste mai departe ]

Luni îmi propusesem să scriu un text bun, unul care să facă uitat faptul că nu am mai prestat nici un rând de aproape o lună. De fapt, de duminică mi-am propus asta. Am vrut să comit o cronică de concert Gary Moore. Începeam cu ceva de genul „n-am eu atâţia ani încât să ştiu cum era Parisul în 49, dar aseară, la concertul lui Gary Moore, jur că am început să mi-l amintesc”. Până aici era bine, cuvintele torceau în vârful degetelor, îmblânzite, ideile se aliniaseră răbdătoare, nu aveam în cap decât experienţa excelentă de la Zone Arena. [ citeste mai departe ]

El era un junghi superb, de manual s-ar putea zice, genul care ridică media concediilor medicale în statistici. Ea, o tuse cronică, deloc deranjantă, dar pe care nu aveai cum să o ignori odată ce ai fi conştientizat că te-ai pricopsit cu ea. S-au întâlnit într-o seară calmă, la onomastica unei come alcoolice. De fapt, s-au regăsit, că se ştiau ei bine dinainte, dar nu prea avuseseră ocazia să-şi vorbească. Foarte previzibil, unul dintre ei s-a îndrăgostit nebuneşte de celălat, unde unul era junghiul. [ citeste mai departe ]

Vineri cântă Eric Clapton la Bucureşti, ocazie să îmi amintesc cum am ascultat prima dată Wonderful tonight, dar şi de fata care mi-a deschis urechile. Era mic, la vârsta la care încă puteai să practici visele cu ochii deschişi. Oricum, prea fraged pentru ea. Eram prieteni buni, că soră mai mare deja aveam, iar alt rol nu prea se găsea pentru ea în viaţa mea, nu că nu aş fi îndrăznit, dar nici măcar nu ma ducea pe mine capul la aşa ceva, că doar v-am spus că eram mic. [ citeste mai departe ]

Încă de atunci vreau să scriu o poveste frumoasă, despre zâne şi scorpii, dar nu-mi iese nicicum, primele sfârşesc mereu ferfeniţă, în fiecare variantă încercată. Şi n-aş putea, zău, să mă dezic tocmai acum de filosofia pestriţă a lui Tamango, că binili învinge, doar scriu pentru o platformă pentru femei, şi toate femeile din lume au fost educate să ştie că binili învinge.

Dar mai bine să vă povestesc. Într-o zi am cunoscut o scorpie. N-aş fi cunoscut-o dacă nu m-ar fi pus ea să recunosc. Cum ce să recunosc, că îmi place. [ citeste mai departe ]

Muşchi am avut dintotdeauna doar cât să permită funcţionarea în parametrii normali a sistemului locomotor. Dar nici nu le-am dus lipsa, fidel principiului că „I’m a lover not a fighter”, filosofie care s-a pliat, de-a lungul timpului, pe aşteptările exagerat de romantice ale unor domnişoare. Acum, în sinea mea şi în faţa tuturor, recunosc, poate că mi-aş fi dorit nişte bicepşi ceva mai pronunţaţi, dar efort mai mare decât să mă gândesc la asta n-am putut să fac, doar ideea de-mi venea în minte şi deja simţeam cum epuizarea pune stăpînire pe mine. [ citeste mai departe ]