“Lapte de pasăre”

4 ouă

800 ml lapte

100 g zahăr

1 plic zahăr vanilat

100 g faină

ciocolata neagră

Este o reţetă pe care mama o ştie de la bunica, nu ştim încă de când este ştiută si de bunica, dar la noi in familie este consumată destul de des. Secretul stă în faptul ca ouăle trebuie să fie proaspete şi preferabil de ţară.

Să trecem la reţetă:

Se separă gălbenuşul de albuş si se pun în boluri diferite. Albuşurile se pun într-un vas, se presară un praf de sare şi se bat cu telul (merge şi cu mixerul, dar eu prefer telul). Când devin spumă se adaugă zahărul (50g ) în ploaie şi se bat bine  până capătă o consistenţă tare. Gălbenuşurile se freacă cu 3 linguri de zahăr până se topeşte zahărul, apoi se adaugă făina şi se amestecă bine.

Laptele se pune la fiert. Când laptele dă în clocot, cu o lingură se fac bulgăraşi de spumă care se pun în lapte să fiarbă pe ambele părţi, maxim un minut, apoi se scot cu o spumieră şi se pun într-un bol.

Crema de galbenuşuri se amestecă cu lapte calduţ, apoi cu lapte fierbinte, turnat puţin câte puţin, ca să nu se coaguleze galbenuşururile , apoi se toarnă peste laptele fiert dat la o parte de pe flacară şi se amestecă încontinuu, până se omogenizează. Se pune din nou la fiert şi se amestecă continuu până se obţine o cremă.  Compoziţia se toarnă în bolul cu bulgaraşi şi se lasă la răcit. Pentru ca sunt uşori bulgaraşi se vor ridica deasupra cremei.

Peste bulgaraşii albi se rade ciocolată neagră .

Poftă bună!

La mulṭi ani doamnelor care scriu aici!.. La mulṭi ani,  comentatorilor!

Când  am început să scriu pe Pandora  vedeam lumea de aici ca pe o oază de oameni  interesanṭi, amuzanṭi,  cu care am început să mă distrez, uneori să mă enervez … la fel ca în viaṭa reală. La fel  văd lumea Pandora’s și acum și chiar dacă nu am mai scris citesc în continuare ceea ce scriu fetele și comentariile voastre. 

Cred,  ca și colegele de aici, în  femeia independentă, de carieră, în femeia capabilă să iubească, să reușească, în femeia care vrea un job mai bun, o familie, în femeia care le poate face pe toate… și sunt multe astfel de femei.

La  foarte mulṭi mulṭi ani!

O felie de tort pentru toată lumea  …

La mulṭi ani!

Sunt “n” motive pentru care îmi plac…

Îmi plac pentru că îmi aduc aminte de copilărie, de clipele fericite petrecute alături  de familie;

Pentru că le petrec  alături de cei dragi;

Pentru mirosul de brad, de cozonaci cu nucă și cacao, de sarmale, de care am parte și  în timpul anului, dar parcă de sărbători sunt mai bune;

Pentru  ṭuica fiartă cu zahăr și puṭin piper și vinul fiert cu scortișoară;

Pentru zăpadă, pentru ca îmi iau concediu și stau și lenevesc  și mă dau cu sania;

Pentru  cadourile pe care le dau și pe care le primesc.

Îmi plac pentru că “bucătăresc” alături de mama,  să ascult colindătorii, pentru că nu mă mai gândesc la dead lineuri și alte lucruri legate de birou;

Pentru că împodobesc bradul (care nu-i artificial) cu globuri rămase  din copilarie;

Pentru filmele stupide siropoase de la televizor;

Pentru că senzaṭia de bucurie, uimire, fericire, încântare din momentul în care descopeream cadourile de la Moș nimic nu o poate egala;

Pentru aglomeraṭia, nebunia din goana după cadouri;

Pentru că atunci spiritul de om bun apare( chiar dacă forṭat)  și în cei care nu sunt buni și mai ajută pe ici pe colo;

Pentru fericirea din ochii copiilor atunci când înoată prin nămeṭi, când își  primesc partea de la Moș;

Pentru  bătranii cărora le licăre lumina fericirii în ochi atunci când se văd înconjuraṭi de nepoṭei;

Pentru scârṭâitul zăpezii dimineaṭa, când unii merg la muncă și eu încă lenevesc la caldurică;

Pentru bătaia cu bulgări, pentru oamenii de zăpadă cu nasul de morcov și ochii din cărbuni .

Pentru concertele  ce încep de la 1 Decembrie…

Pentru Moș Crăciun cel tinerel..

Pentru………..

Şi lista poate fi continuată de voi………

Infertilitatea este o problemă a secolului XXI, atât în ṭara noastră cât și în alte ṭări, deși nu este privită ca o boală cu adevărat.

Conform cercetărilor din domeniu infertilităṭii, 1 din 6 cupluri care încearcă să aibă un copil are  dificultăṭi în a obṭine o sarcină. La prima vedere/citire nu pare atât de grav. Cauzele sunt  reprezentate  atât de  infertilitatea feminina cât și de cea masculină, cu mici diferenṭe, procentele fiind aproape egale privind examinarea medicală.

Atât în cazul femeilor cât și al bărbaṭilor trebuie menṭionat că fertilitatea scade  proporṭional cu vârsta:

25% din femei au dificultăṭi în a obṭine o sarcină între 35 si 39 ani

34% din  femei au dificultăṭi în a obṭine o sarcină în jurul vârstei de 40 ani

O treime din cuplurile infertile au mai mult de o cauză implicată în inabilitatea de a concepe un copil.

Când apare problema infertilităṭii se recomandă o evaluare a ambilor parteneri, pentru a determina cauza acesteia. Chiar dacă există o serie de investigaṭii amănunṭite,  aproximativ în 15% din cazuri, cauza infertilitatii nu poate fi identificată.

O evaluare eficientă pentru stabilirea problemelor începe cu verificarea istoricului medical al cuplului și continuă cu examinarea medicală și cu investigaṭii specifice fiecăruia.

Daca se ajunge la o astfel de intervenṭie, costurile unei reproduceri asistate variază în funcṭie de clinică și de tratament și se situează între 2500-5000 euro și nu garantează succesul.

Din păcate, în ṭara noastră investigaṭiile costă destul de mult, la fel și procedura în sine, deși în ṭările Europene este gratuită. Cu toate acestea foarte multe cupluri apelează la înseminarea in vitro pentru a-și indeplini visul de a avea un copil.

În cazul în care cuplurile se hotărăsc la o astfel de procedură pot beneficia și este indicat să beneficieze  de programe de consiliere / psihoterapie, deoarece o nereușită nu este deloc ușor de acceptat.

O lista scurtă cu investigaṭiile feminine:

Examenul fizic  este reprezentat de un examen medical complet, ce include testul Papanicolau și alte teste pentru investigarea infecṭiilor, evaluarea ovulaṭiei, ecografia, histerosalpingografia, sonohisterografia, histeroscopia, laparoscopia

Câteva din investigaṭiile masculine ar fi: spermograma, ecografia, spermocultura, cultura secretiei uretrale, teste genetice și alte teste uzuale în descoperirea infertilităṭii.

Şi trecând rapid la partea mai putin frumoasă și lăsând la o parte informaṭiile, datele tehnice scrise mai sus trebuie privit crudul adevăr: sunt oameni care dau bani de care nu dispun în mod normal pentru a-și împlini un vis și oameni care își aruncă propriul copil ca pe o carpă.

O femeie, un cuplu împrumută mii de euro, bani pe care poate nu-i au (și cei mai mulṭi nu au), ca să facă un copil. Încearcă  din răsputeri să își îndeplinească un vis, o dorinṭă, poate o neîmplinire. De ce? Ce îi face să fie astfel?

Pe de altă parte câte femei își abandoneaza copilul? Câte “ familii” își abandonează copilul? Ce îi împinge la astfel de acte?

În ce situaṭie critică pot fi înṭelese femeile care 9 luni ṭin un copil, “un boṭ” de carne și apoi îl abandonează fără remușcare în maternitate? De ce? Merită să renunṭi la o parte din suflet pentru orice “n” motive?

Sunt animale care își mănâncă puii, animale care îi părăsesc , dar și animale care sunt în stare să moară decât să le moară puii.. sunt oameni care ar muri să aibă un copil, sunt oameni care ar omorî pentru un copil și sunt oameni care-și omoară copilul sau îl abandonează (din punctul meu de vedere este același lucru).

Oamenii care își abandonează copilul nu sunt oameni, sunt monștrii.

Voi ce părere aveṭi? Sunt situaṭii în care pot fi înṭeleși cei care-și abandonează copilul?  Sunt de înṭeles și cei care merg până în “pânzele albe” pentru a avea un  copil? Le putem oferi o scuză celor care îi abandoneaza?

O să  încep cu vechea mea expresie…pe zi ce trece văd cum oamenii se transformă, se transformă  în animale. Lipsa bunului simţ, regulilor elementare de bună creştere şi de omenie dispar. Ştiu, eu abia ce am scris despre superficialitate,  totuşi până unde merge lipsa omeniei, lipsa educaţiei?

Chiar nimeni nu mai are limită, nu mai respectă nici o  regulă? Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, dar regulile de bună creştere sunt elementare. Viaţa este ca o junglă, ştiu şi asta , chiar eu o spun  de multe ori. E normal să îţi înveţi copilul să dea în cap, e normal să nu plăteşti pentru ceea ce faci? “Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”, e o expresie atât de adevarată şi întipărită în mintea românilor (pe străini nu i-am chestionat), dar totuşi până unde merge răutatea oamenilor? Până unde merge lipsa de conştiinţă?  De ce să plângă mama sau mama altcuiva? Când, cu câteva cuvinte şi gesturi se pot aplana conflicte, se poate aduce o anumită situaţie la un echilibru. Cum  putem trăi fără probleme ştiind că am facut ceva rău, că faptele noastre au o consecinţă de multe ori nefastă asupra altora, care poate sunt nevinovaţi?

După Confucius conștiința  este  lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău. Dar  asta nu se mai întâmplă.

E atât de greu să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre? E atât de uşor să spunem asta dar să nu facem asta.

Pentru mine părerile oamenilor care nu mă interesează nu contează, dar conştiinţa  mă impiedică să fac lucruri ce  pot duce la rănirea (de orice fel) altor oameni.

Animalele sunt dresate pentru a obţine un minim de comportament în “societate”. Oamenii oare ar trebui dresaţi?

Animalele nu au minte, nu au conştiinţă (legat de partea cu mintea- nu prea sunt de acord cu ea, dar nu vorbim despre asta acum), dar oamenii…oamenii nu mai au Dumnezeu , oamenii nu ştiu ce este mila, ce este părerea de rău, oamenii au uitat să fie oameni.  Oamenii se transformă în fiare ce sfâşie tot ce este mai slab şi încercă să slăbească orice este mai puternic, se hrănesc cu cadavre pentru a ajunge unde vor.

Un amic mi-a spus: “ indiferent ce te-ar aduce într-o situaţie dificilă trebuie să raţionezi!  Există întotdeauna cel puţin o logică şi cel puţin o ieşire bună din acele situaţii care par prea rele. Dar, primul pas e să priveşti cu calm şi luciditate orice situaţie care te-a dezechilibrat.” Acţionăm sub impulsul de moment, sub impulsul instinctelor. Nu mai avem sentimente..nu mai avem nimic.

Când oamenii devin animale…animalele ar trebui să devină oameni.

A fi om e lucru mare…şi probabil un mare defect în ziua de azi.

E bine? E rău ?

Voi ce spuneţi?

Foto: http://www.nextnature.net/2008/11/human-animal-hybrid/

Nu îmi place și punct. Bănuiesc că și alṭii au aceeași părere ca și mine, că doar n-oi fi eu cea mai superficială dintre superficiali.

Cu cât devii mai superficial, cu atât ești mai greu de dezamăgit.

În fiecare zi mă conving că sunt superficială ( nu o să dau exemple ), ca marea majoritate dintre noi. Judec omul după prima impresie, sunt greu de convins, dau cu greu atenṭie oamenilor care nu îmi plac, dar in caz de nevoie pot fi falsă pentru a obṭine ce vreau.

Persoana superficială este aceea care privește și tratează lucrurile cu ușurinṭă, care nu se implică, nu iubește, nu este interesată de cum ar putea să ajute oamenii …Oare?

“Şi ce părere ai de noul coleg?

Eu: Hmm, urâṭel!

Dacă îmi aduc bine aminte așa ai zis și de ….

Eu: așa zic de cei care nu prezintă nici un interes. Decât  urât și deștept, mai bine mai frumos și mai puṭin deștept !

Așa zici tu ? Esti  superficială!!!

Eu: știu!”

Nu vorbim acum despre superficialitate ca mod de viata, asta se  învaṭă foarte ușor. Putem alege de mici să fim superficiali, la școală, în viaṭa de zi cu zi, putem alege să nu fim corecṭi, să reușim minṭind, prostind,  făcând lucruri rele.

Prin superficialitate îndepărtezi  oamenii, probabil îi dezamăgești mai mult decât te-au dezamăgit ei pe tine. Dar întotdeauna este mai simplu să spui:nu îmi pasă de nimic și de nimeni! Superficialitatea poate fi folosită  și ca un scut împotriva răutăṭilor sau poate fi un mijloc de  a face răutăṭi.

Fiind superficială nu o să vorbesc de lucrul făcut doar de dragul de a fi făcut, de necompetitivitate,de superficialitatea la politicieni, la cei ce ne conduc.

Începand cu o parte din cei care teoretic ar trebui să fie interesaṭi de soarta ṭării și a cetăṭenilor care i-au votat (sau pe spatele cărora și-au strans ei voturi) și terminand cu plebea și cu cerșetorii (care de leneși preferă să șteargă  parbrizul superficial pt 1 ron) marea majoritatea suntem superficiali cateodata, dar pentru unii asta este un mod de viaṭă.

Cum mă tratez  încă nu știu, dar încerc să fiu un om mai bun,  cât de cât mi se iartă o parte din răutăṭi .

Voi vă schimbaṭi părerea despre un om  pe parcurs sau de obicei prima impresie e cea potrivită? Şi asta ṭine tot de superficialitate, la fel ca și scrierea asta .

Salată nemṭească- oltenească

4 bucăti praz ( într-o servietă)

5 ouă( barosane de la găini bătrâne, bine crescute)

jumatate rădăcină ṭelină (pentru EL)

200 g kaizer (să îngrășăm porcul)

200 g cașcaval (ca să atragi șobolanul în cursă)

compot de ananas (pentru un pic de romantism)

sarea-n bucate

zeamă de lămâie (ca să taie greaṭa de dimineaṭă)

ulei (de mașină )

Prazul se taie rondele. Cașcavalul, kaizerul se taie bucăṭi mici, la fel se procedează și cu ananasul. 4 ouă se pun la fiert, iar  celălalt se folosește la maioneză. Țelina se dă pe răzătoare. 3 din ouăle fierte se lasă să se răcească și se taie bucăṭi.

Maioneza se face dintr-un ou  fiert tare de la care folosim gălbenușul și dintr-un gălbenuș crud. Se amestecă incontinuu galbenușurile până se obṭine o pastă omogenă, apoi se adaugă,  cu multă grijă uleiul la temperatura camerei, puṭin câte puṭin. La sfârșit se adaugă zeama de lămâie și puṭina sare de lămâie pentru un gust răcoritor.

Se amestecă ingredientele și se  lasă la frigider 1-2 ore, apoi  salata se poate servi.

Poftă bună! sau  Pune-ṭi pofta-n cui!

Reṭetă (serioasă) de salată o găsiṭi aici.

Dedicat celor fascinaţi de transportul în comun  şi celor care circulă cu  transportul în comun…

Eternul și fascinantul transport în comun este atât de necesar și atât de hulit de multe ori. De ceva vreme transportul comun din București este într-o perioada de tranziṭie: vehicule noi, confort sporit, încearcă să susṭină și schimbarea în bine a unor călători.

Linia  tramvaiului 41 a fost înfiinṭată iniṭial pentru a face legătura între Piaṭa Presei și Crangași în 1982, când nu era așa aglomerat, în 1985 a fost prelungită pâna în cartierul Militari, în 1987  până în Ghencea, ca să aibă și cei fără metrou un mijloc de transport mai rapid. În octombrie 2002 linia  modernizată a fost  dată în funcţiune ca linie a primului metrou uşor din Bucureşti şi din ţară, primul care avea prioritate în faṭa mașinilor. Traseul tramvaiului are o lungime de  18,8 km și facilitează o zonă fără metrou de zonele de birouri și alte zone de interes din București.Câteva mii de bucureșteni merg zilnic cu tramvaiul 41. După calculele RATB din 2009, capacitatea maximă a tramvaiului este de 6300 călători/ora și sens, undeva la 120.000 călători zilnic.

Linia 41 a fost prima  linie din București pe care s-a implementat  un sistem de informare electronic arătând intervalele de succedare numele staṭiei și ora. Nu tot timpul funcṭionează, dar atâta timp cât este de ajutor merită apreciat.

Aventura vatmanilor şi a călătorilor începe din teritoriul roş-albaştrilor (Steaua), trece pe lângă teritoriul revendicat de alb-vişinii (Rapid)  şi ajunge în Piaţa Presei Libere.

Din câte am observat, cel puṭin în Pasajul Lujerului  tramvaiul ajunge la o viteză de 60  kilometri pe oră și de multe ori, dacă te grăbesti e mai bine în tramvai decât într-un Ferrari  .

Mersul cu mijloacele de transport în comun poate fi foarte amuzant, implicit cu tramvaiul 41,  mai ales dacă eviţi orele de vârf 7:30-9:00 şi 18:00-20:00. Dacă te încumeţi şi dacă ai nevoie să pleci la orele critice, în 41 te vei simţi ca o sardină în conservă ( ).

Trecem de la datele tehnice la  părţile bune ale mersului cu 41, părtile rele nu există, privim partea plină a paharului:

Dezvoltarea agilităṭii şi  a simṭului proprietăṭii: de 3 ori au încercat să “mă facă la buzunare” şi am scapat ( nu garantez că şi a 4 a oară se va întampla la fel)

Dezvoltarea spiritului civic- când 2 se bat  e loc şi pentru al 3 lea;

Dezvoltarea vocabularui şi a capacităţii de memorare a expresiilor vulgare într-un timp foarte scurt- când 2 se ceartă, cu siguranṭă va apărea și al 3 lea și al 4 lea și al ‘nșpe-lea și se vor împărṭi în 2, 3 tabere..;

Cultura muzicală se va  îmbogăti cu manele și diferite genuri de muzică ce  răsună  din telefoane;

Cerșetorii  fac schimb de  locuri și texte:  “ este ora 9 și mi-e foame de mor”, “ mi-e foame, n-am mâncat nimic. O pâine, măcar o pâine…(dacă-i dai o pâine există riscul să-ti dea cu ea în cap)”, “am 5 fraṭi acasă, mama e bolnavă, tata e bolnav…” ;

Să nu uităm de mirosurile fine de la orele dimineṭii: apa e udă, săpunul e scump, dar băutura în loc de ceai sau cafea este ideală, genul asudat, lipicios la propriu și la figurat..Glumele de genul “cocalaro- tarabagiste-cartieriste”  fac deliciul  călătorilor/călătoarelor.

Poṭi asista la discuṭii cultural-educative, un adevarat spectacol al vieṭii.

3 povestiri scurte din 41:

În timp ce o “doamnă” încerca să mă buzunărească :

Eu: Ce faci tanti?

Ea: Nu vezi domniṭă că e aglomerat?!?

Eu:…. la mine în buzunare?

Ea: haoleu..aglomerat rău! ..Şi a plecat mai departe;

“ -Domnu’ Adrian, eu vreau  să dau anunṭ!

- Îl dăm, domne, îl dăm!

-Păi am terenul ăla și vreau să fac un cartier al săracilor, cu vile ieftine,  din chirpici așa, să-și permită săracii!”

-Să dăm anunṭ! Dăm și ce să scriem?

-Păi să scriem că am teren și vreau să găsesc pe cineva să contruiască acolo, m-a mai sunat unu’, acum vreo 3 săptămâni, a zis că revine dar…

-Eu scriu anunṭul, dar vă costă 2 sute.

-Domnu’ Adrian, păi de unde să am eu? Că eu am fost taximetrist, dar m-au dat afară și nu găsesc, nu se găsesc locuri de muncă..nu am bani, am băut și eu un pahar mai devreme, unu’ singur ,  dar tot vreau să fac cartierul pentru săraci….”

Şi au coborat…nu știu cum a rămas cu visul domnului taximetrist.

O altă poveste din 41, care nu îmi aparṭine:

“Azi mă iubesc cu unul, mâine cu altul. O poveste din suburbie, apare din septembrie, din nou, pe Marile Ecrane.

Cică Toamna se numără bobocii, încep școlile, traficul se aglomerează și odată cu el începe și călătoria cu 41…M-a privit în ochi pe mine sau pe colega de expediṭie din dreapta? Se uita sfios pe sub gene urmărind linia imaginară creată printre călători, până la mine. Îl văd și mă uit și eu, așteptând parcă să  îmi transmită ceva. Îmi face semn cu mâna să îmi scot căștile din ureche pentru că vrea să îmi spună șoapte duioase de amor. Scot castile, îl privesc și ca prin farmec Prinṭul grăiește: “Dăschide geamul ăla că murim aici!”. Vraja se spulberă ca prin farmec, brusc sunt doar eu cu el, iar eu intru în pământ de rușine. Ochii mulṭi și goi, nespălaṭi în dimineaṭa aceea doarece Cet Vestul nu lucra, mă privesc adormiṭi în speranṭa că voi procesa informaṭia primită.”

O persoana.

Câte?  Una? UNAAA?!!?!”

După o anumita varstă, destul  de fragedă după părerea mea (22,23, 24, 25, 26, 27 ani) devine enervant că mai mereu ești întrebată  “Dar de ce ești singura?,  De ce nu ai pe cineva?” sau ṭi se dau sfaturi “este cazul să te căsătorești …”. Faptul ca nu ești cu cineva nu te face altă persoana. Priorităṭile diferă de la persoană la persoană.

De ceva vreme în majoritatea discutiilor pe care le am cu fetele sau cu amici/amice se ajunge la faptul că suntem singure (sau nu- asta ca sa nu dăm tot din casă) și că majoritatea oamenilor despre asta te întreabă atunci când ajungi la un anumit confort material și nu numai, după ce îṭi definitivezi  studiile etc.

Sau: nu contează cu cine ești, atâta timp cât ești cu cineva. Sper să nu ajungă cineva să accepte o relaṭie doar de dragul de a fi cu cineva, de a fi în “rândul lumii”.

În momentul în care deja spui că ai pe cineva crești în ochii oamenilor, bine poate să fie și femeie numai să știe lumea că ai pe cineva langa tine, nimeni nu te mai șicanează, nimeni nu îṭi spune că ai o vârsta și trebuie să-ṭi găsești pe cineva.

Dupa o anumită vârstă și după anumite relaṭii din care ai avut de învaṭat, sau nu, privești lucrurile altfel. De exemplu:  “Ce nevoie am eu de bătaie de cap? Mai bine ies cu fetele/băieṭii , facem ce facem nu mă sună nimeni să mă intrebe când vin acasă, daca mă așteaptă să mâncăm împreună etc.”

Discuṭie cu un fost coleg de liceu, pe messenger, needitată:

“Xyz: si…cand te mariti?

Iza:  nu intra in planurile mele de viitor casatoria

Iza : tu?)

Iza : cand te insori?

Xyz  : nu si nu

Xyz: imi e bine asa cum sunt acum

Xyz : si nu vreau sa schimb nimic

Xyz : am pe cineva, stabil si ne e f ok asa

Iza : la un moment dat o sa o faci si pe asta

Xyz : da, dar eu sper ca dupa 30 de ani

Xyz : adica cel mai probabil la intalnirea de 10 ani de la absolvirea liceului o sa fiu necasatorit

Xyz : o sa ma simt mai tanar

Iza : mi tu

Iza : mai avem pana atunci

Xyz : 3 ani

Iza: dap

Iza : nu cred sa se intample mare lucru pana atunci

Iza : cel putin in cazul meu

Xyz :s-au casatorit deja destul de multi din promotia noastra”

Dacă ṭie îṭi e ok așa, de ce trebuie să mă întrebi pe mine? O să anunṭ eu când o să iau/luăm decizia asta.  Şi dacă s-au căsătorit ei trebuie să mă căsătoresc și eu? Dacă se iubesc să fie sănătoși, să aibă mulṭi copchii și tot ce își doresc!

Asta este  pentru unii fluxul normal al vieṭii, dar de ce trebuie să facem toṭi la fel?

Poate mai am chef să învăt, să copilăresc și poate nu am chef să răspund la întrebările astea. Poate deja m-am căsătorit și nu vreau să spun…

Şi uite așa unii trăiesc fericiṭi în cuplu până la “adânci bătrâneṭi” sau nu si alṭii trăiesc singuri fericiṭi, pe lânga cei în cuplu tot până la “adânci bătrâneṭi”…

Până una alta să ascultăm U2..

With or without you