Cum au reusit alte tari care nu au avut resursele noastre naturale si terenul productiv (vezi Elvetia), care au trecut prin razboaie epuizante (vezi Germania), care au trebuit sa supravietuiasca unei bombe atomice (vezi Japonia) sa renasca si sa ajunga lideri ai lumii noastre? In absolut toate emisiunile TV se fac comparatii. In special acum, odata cu dezastrul tragic din Japonia am auzit doar – “daca se intampla asta la noi… era de 100 de ori mai rau”, “ai vazut cum stateau la coada sa primeasca apa? romanii nostri s-ar fi inghesuit si multi ar fi murit calcati in picioare”, “incredibil ce bine pregatiti au fost pentru cutremur, nu intrau in panica deloc, tsunami-ul a fost cel care a facut de fapt cele mai mari pagube… la noi cred ca vedeai numai oameni care alergau de nebuni pe strada tipand…”.

Putem lua cel mai banal exemplu pentru a concentra intreaga problema. Comportamentul romanilor la metrou. De la modul in care se posteaza in fata usilor incercand sa intre inainte ca ceilalti sa coboare, la faptul ca putini respecta regula de a se aseza pe partea dreapta a scarii rulante, pentru a-i lasa pe cei care vor sa urce mai repede pe stanga, la felul in care se imbulzesc sa urce primii pe scara, nerespectand coada care se formeaza, la felul in care ii lovesc pe ceilalti cu ghizdanul sau geanta cand se intorc.

Mi-a luat foarte mult sa gasesc o explicatie pentru toate aceste comportamente. Primul lucru pe care l-am descoperit este ca se leaga intre ele – faptul ca romanii cu functii importante sunt corupti se leaga de faptul ca arunca hartii pe jos, nu sunt punctuali si refuza sa stea la coada. Faptul ca invitatii speciali nu sunt pregatiti, sau daca sunt pregatiti nu sunt luati in serios de moderatori, se leaga de faptul ca romanii nu mananca sanatos. Faptul ca romanii nu sunt destul de atenti incat sa nu loveasca in stanga si in dreapta cand se grabesc se leaga de faptul ca le place la nebunie sa injure, sa caute nod in papura, sa vorbeasca pe altii de rau cand ei n-au realizat mare lucru, sa-si ia masini scumpe si apoi sa nu aiba bani de paine, sa critice in loc sa construiasca.

Apoi, am descoperit motivul care sta in spatele tuturor acestor comportamente. Este atat de simplu incat am ras cu durere cand am descoperit. Romanii nu au simt social. Acesta este adevarul trist. Partea buna este insa ca acest simt se poate educa.

Am gasit raspunsul la workshopul de improvizatie Improvisneyland. Aici am facut un joc care se chema simplu: “Numaratul pe intuneric”. Cel mai simplu si mai greu joc pe care l-am jucat vreodata. Cel mai revelator.

Trebuia sa stam in cerc, cu ochii inchisi, cu spatele unii la ceilalti si sa numaram. Fiecare sa spuna un numar. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7… Singura regula era sa nu spunem mai multi, in acelasi timp, acelasi numar. Aveti idee cat de greu este? La inceput faceam ceva de genul: 1, 2, 3, 3… 1, 2, 2, 2… 1, 2, 3, 4, 5, 6, 6.  Dupa fiecare greseala, o luam de la capat. Apoi ceva minunat a inceput sa se intample. Sa ne simtim unii pe ceilalti la un nivel supra-personal. La un nivel social sa-i spunem.

Am inceput sa simtim care este locul nostru in grup, care este si locul celorlalti – a fiecaruia in parte. Unii erau mai curajosi, spuneau numarul primii si mai des. Altii mai timizi, asteptau un moment in care nimeni nu zicea nimic si doar atunci spuneau repede, numarul lor. Apoi am scapat, incet, toti de frica (si celor curajosi le era de fapt frica, vroiau sa spuna primii ca sa nu existe posibilitatea de a se suprapune cu altcineva). Si atunci am inceput sa simtim cum ne aducem contributia grupului. Daca urma 21 stiam ca asta e numarul meu si trebuia sa-l spun. Si ceilalti, intr-un fel misterios simteau ca nu e randul lor si asteptau ca numarul 21 sa fie spus.

Dupa reluarile de la inceput – si au fost destul de multe – am numarat impreuna pana la 60. Va vine sa credeti? A fost una dintre cele mai profunde experiente pe care le-am avut. Si la multe alte jocuri de la workshop am simtit mici revelatii, insa la jocul acesta am inteles cel mai mult despre mine si oamenii din jur. Despre societate. Despre cum ar trebui ea sa functioneze, intr-o armonie perfecta – asa cum se intampla pe scena intr-o piesa de teatru, intr-o orchestra sau o formatie de muzica rock, intr-o coregrafie de dans, intr-un stol de pasari calatoare sau intr-un musuroi de furnici. Fiecare sa-si stie rolul si sa-l simta pe al celorlalti. Sa comunice la nivel social, sa se ajute reciproc. Asta lipseste romanilor

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60. Armonie perfecta

Apoi te nasti si te imbratiseaza. E cald la sanul ei, iar laptele ei e fierbinte. Atunci tot ce stii e ca vrei sa gasesti cu gurita un sfarc, din care sa obtii lighidul acela parfumat si hranitor. Apoi te doare burtica. Apoi gingiile, cand iti cresc dintisorii. De fiecare data cand plangi, ea te ia in brate si te linisteste. Bataile inimii ei, mai rare decat ale tale, iti scad tensiunea crescuta si te fac sa taci. Sa ganguresti un pic, apoi sa adormi. Pe masura ce cresti te ia tot mai rar in brate, ca sa nu te inveti, dar si cand te ia, e asa de bine si… cald.

Apoi te faci mare – ai 1-2 ani si inveti sa mergi, 3-4 ani si investi sa vorbesti, 5-6 ani si inveti sa comunici, 6-7 ani si te pregatesti pentru scoala, pentru relatii din ce in ce mai complexe cu ceilalti oameni, 13-14 ani si inveti sa iei decizii, 14-15 ani si esti la liceu, 18-19 ani si mergi la facultate. In toata aceasta perioada, imbratisarile mamei sunt din ce in ce mai rare, insa la fel de dulci. Va certati destul de mult, fiindca ea are autoritate, iar tu ai propriile pareri, insa o iubesti in continuare. De cate ori te imbratiseaza, iti amintesti ca esti copilul ei.

In tot acest timp faci cunostinta cu alte trei tipuri de femei. Sora (daca ti s-a dat), Prietena si Iubita. Mai sunt si celelalte femei, pe care le vezi pe strada, cu care esti coleg, insa nu te intereseaza, sau femeile de la posta, de la casierie sau secretariat. Nici ele nu te intereseaza. Uneori te ajuta si le admiri – atunci cand sunt profesoare, sau doctori, insa nu ajungi sa ai o relatie apropiata cu ele, incat sa le simti caldura. Mai sunt si fetele de care ai vrea sa te apropii, insa ele nu sunt de acord. Destul de multe. Apoi, cu Sora s-ar putea sa te certi, cu Prietena sa ai o relatie calduta, dar daca ai norocul de a gasi o Iubita, atunci vei simti caldura, fierbinteala ei ametitoare.

Femeia e ceva cald. Atunci cand e iubita ta mai ales. E calda, cand doarme langa tine, sau e cald in ea, cand va simtiti bine. E calda cand te mangaie si te saruta pe frunte, cand te sprijina cand esti descurajat. Alteori arde – cand e suparata, cand ai facut ceva gresit. Dar de obicei e calda, si, daca va iubiti, abia astepti sa ajungi langa ea. Fiindca iti ofera un loc in care sa te odihnesti dupa ce ai muncit toata ziua. E ca un platou insorit, de munte, pe care un soim se asaza dupa ce a zburat ore in sir.

Apoi am crescut si am inceput sa organizez concursuri, la finalul carora iarasi, intr-un fel ofeream cadouri, sub forma de premii. La fel si de ziua prietenilor, imi placea foarte mult sa ma gandesc ce cadou foarte personalizat si util sa iau. Iar din cand in cand veneau Sarbatorile, cand Mos Nicolae sau Mos Craciun imi sopteau in somn ce-si dorea fiecare din cei care mi-s dragi mie si ma angajau junior elf, project based Cu plata in zambete.

In urma tuturor incursiunilor mele prin magazine alaturi de prieteni, cand trebuia sa cumparam impreuna ceva, in urma discutiilor sau frazelor prinse in zbor, am realizat ca oamenii in general au o problema atunci cand vine vorba de a lua un cadou. Pur si simplu nu stiu ce sa ia si de cele mai multe ori cheltuie multi bani pe lucruri comune, fara sens, nepersonalizate, in fata carora cel care le primeste zambeste un pic si apoi le pune intr-un colt sau le da mai departe. De cate ori nu ati facut si voi asa? Sunt lucruri facute doar sa ocupe spatiu.

Asa ca, m-am gandit sa fac o lista de sugestii, pentru cei care au prieteni de sarbatorit sau au semnat un contract de colaborare cu Mosul.

In primul rand ganditi-va bine la persoana care va primi cadoul. Care e relatia pe care o aveti cu ea? Care sunt pasiunile ei? Ce amintiri aveti cu ea, cand a fost foarte fericita? Care a fost motivul pentru care a fost fericita? Ce nu-i place de nicio culoare? Poate va vin deja idei, despre ce ar vrea sa primeasca. Oricum, sa incepem prin eliminare:

Hainele

Cred ca hainele cele mai potrivite sunt cumparate: 1. Chiar de persoana in cauza, fiindca are o imagine de ansamblu asupra intregii sale garderobe, stie exact ce-i lipseste sau daca are cu ce sa asorteze acel lucru; 2. De parinti, fiindca ei au un simt aparte al marimilor, stiu exact cand ceva iti va veni bine sau nu; 3. De iubit/ iubita, fiindca ceva de imbracat din partea lui/ei e ca o imbratisare, stiu de asemenea si ce te va avantaja mai bine.

Prin urmare, hainele cumparate de prieteni au o sansa foarte mica sa fie potrivite ca stil si masura. Doar daca sunt prieteni foarte apropiati, foarte atenti la stilul tau pot nimeri ceva potrivit cat de cat. Insa sugestia mea este sa nu cumparati haine decat daca faceti parte din categoriile 2 sau 3 de mai sus. Altfel, risipiti un cadou care ar fi putut contine ceva mult mai personal si util, pe ceva de imbracat care risca sa fie in plus, intr-un sifonier deja plin.

Parfumatele

Si voi include aici: parfumuri, geluri de dus, sare de baie, creme, deodorante, sampoane, masca de par, machiaje, lumanarele parfumate, betisoare parfumate si alte obiecte parfumate. Daca stiti despre voi ca nu aveti pic de imaginatie sau interes pentru celalalt, cu cateva exceptii, puteti sa le cumparati.

Iar exceptiile sunt: 1. Membri familiei, fiindca ei vor vrea sa cumpere ceva util si simplu, iar noi le putem ingadui asta; 2. In cazul in care stiti care este parfumul folosit de acea persoana si aveti informatii confidentiale care spun ca tocmai s-a terminat. 3. In cazul in care doriti sa petreceti sau stiti ca va avea cu cine sa petreaca o seara parfumata, intr-o cada plina de spuma cu lumanarele pe margine.

Bijuteriile

Aici se aplica aceleasi criterii ca si la haine. Este greu sa cumperi ceva potrivit si de cele mai multe ori, daca nu implica un simbol puternic (un lantisor cu greieras fiindca asa a fost ea alintata de cand a cantat in excursia aia la Cheia, noaptea la vioara si a impresionat pe toata lumea) sau un mesaj puternic (un inel de logodna cu piatra rosie ca pasiunea ta), vor ajunge doar o gramajoara de pietricele printre alte pietricele in cutia ei cu margele.

Obiectele

Deoratiunile interioare cred ca sunt unele dintre cele mai depersonalizate si inutile lucruri care se pot cumpara. Tot ce fac este sa adune praf. Si in cazul lor, daca nu inseamna ceva in mod special sunt pur si simplu bani aruncati. Asa ca hai sa trecem si la asa da:

Cartile – Da

Cartile sunt intotdeauna o decizie buna. Este putin probabil sa gresiti aici, in afara cazului in care avea deja acea carte. De la literatura, carti de specialitate, enciclopedii, carti de povesti, manuale de limbi straine, dictionare, albume, cartile nu pot face decat bine. Deschid mintea celuilalt, il invata si bucura in acelasi timp. Asadar, sunt si utile si distractive. Fac prin urmare un dublu bine.

Jocurile – Da

Jocuri de sociatate (board games) pentru cei sociabili (extroverti) sau jocuri logice si puzzle-uri pentru cei mai putini sociabili (introverti) sunt iarasi idei bune de cadouri. In primul rand distractive, pun creierul la treaba, dezvolta unele abilitati si relaxeaza.

Biletele – Da

La film, concert, teatru, spectacole pe care isi doreau sa le vada, orice evenimente de acest gen. Sau chiar bilete de avion. Toate acestea vor fi iarasi cadouri foarte bine-venite, sunt lucruri pe care si celalalt le-ar fi cumparat insa poate nu le avea ca prioritate, sau nu avea bani momentan. Singurul dezavantaj este ca sunt de unica folosinta Insa daca le alegem bine – si este destul de greu sa gresim, doar daca avem ghinion – vom reusi sa facem o bucurie frumoasa celuilalt.

Abonamentele – Da

Aici intram in zona lucrurilor foarte utile si foarte distractive. Mai mult decat biletele, presupun o experienta indelungata care lasa invataturi, asa cum fac cartile, si senzatie de bine, asa cum fac jocurile. Pot fi abonamente la: cursuri de dans, pillates/taebo/zumba, masaj, spa, piscina, concerte (poate ii place muzica clasica), pe websiteuri cu tutoriale, cursuri de dezvoltare personala, workshopuri de improvizatie. Iar aici lista este foarte deschisa si poate include mii de idei bune. Doar sa va ganditi ce i-ar placea dragilor vostri si sa faceti putina cercetare.

Gadgeturile – Da

Gadgeturile si alte instrumente pot fi foarte utile: cele de bucatarie, de mesterit, sportive, de comunicat, amintit sau de citit sunt minunate. Doar sa gasiti ceva potrivit.

Cadourile pofticioase sunt si ele intotdeauna delicios primite (dulciurile, fructele, mesele la restaurant sau mancarurile gatite acasa cu multa dragoste). La fel si imbratisarile. Uneori imbratisarile sincere sunt cele mai nepretuite cadouri

Lista mea se opreste aici. Va invit si pe voi sa o continuati sau sa aduceti opinii si amintiri in legatura cu sugestiile de mai sus. In final, concluza mea este: daca nu stiti ce sa luati si vreti sa luati un cadou care sa bucure mult, sa va ganditi sa fie Personalizat si: 1. Util; 2. Distractiv; 3. Cu mesaj.

Pregatiri de Sarbatori frumoase!

«Pagini despre sufletul romanesc» cuprinde sapte capitole structurate sub forma de sapte probleme de dezbatere: Ce e etern si ce e istoric in cultura romana, Suflet agrar si suflet pastoral, «Bisericutele noastre», Pentru o alta istorie a gandirii romanesti, Cum gandeste poporul roman, Sufletul romanesc si muzica si Ardealul in spiritualitatea romaneasca. Miza acestei carti se concentreaza in jurul poporului roman si afinitatii sale catre o traire de tip stationar ce ii confera «etenitate» in sensul unui conservatorism si a unei traditii bine inradacinate. Intrebarea pe care Noica o ridica este «de ce nu avem o gandire filosofica autentica ?»

«Invataturile lui Naeagoe Basarab catre fiul sau Theodosie», este amintita de doua ori, in capitolele « Ce e etern si ce e istoric in cultura romana » si « Pentru o alta istorie a gandirii romanesti », parand a fi nucleul acestui studiu. In cel dintai capitol aceasta este vazuta ca fiind primul punct marcant pentru gandirea romaneasca ce detinea la acel moment, in secolul 16, o constiinta orientata catre absolut, o constiinta spirituala.

“Ca, mai intai de toate este tacerea, iar tacerea face oprire, oprirea face umilinta si plangere, iar plangerea face frica, si frica face smerenie, smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, iar acea socoteala face dragoste, iar dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii. Atuncea va pricepe omul ca nu este departe de Dumnezeu”

In acest citat, spune Noica, «e ceva iremediabil liric ca la inceputurile oricarei reflexii filozofice» si «indica o anumita tehnica de viata spirituala».

Trecand apoi prin cateva proverbe ce evidentiaza trasaturile mentalitatii noastre neschimbate inca de la inceputuri, cum ar fi «Ceasul umbla, loveste si vremea sta, vremuieste», «Vremea vremuieste si omul imbatraneste», autorul ne dezvaluie substanta lor ce consta intr-o atitudine calma, cugetata, resemnata in fata devenirii. Iar acesta, observa el, este un cuvant pentru care norong>primul punct marcant pentru gandirea romaneasca ce detinea la acel moment, in secolul 16, o constiinta orientata catre absolut, o constiinta spirituala.

O alta problema care se pune este daca avem un suflet agrar sau unul pastoral. Noica spune ca-l avem pe cel din urma, fiindca departarea de lume, izolarea in mijlocul naturii ne-au adus intelepciunea si stabilitatea. Intelepciunea care a dat roade in cultura noastra populara si stabilitatea care a pastrat traditiile. Asa cum afirma si Densusianu, «dorul», acest sublim cuvant intraductibil, definitoriu poporului nostru, « nu poate fi inteles decat nascandu-se in lumea pastorilor, unde singuratatea si despartirea sunt experientele cele mari ».

Analizand apoi alte proverbe si cantece ale peisajului nostru rustic, Noica ajunge sa patrunda «sufletul romanesc» in cele mai profunde adancimi. Acesta ni se dezvaluie sincer si cald, primitor ca cel al Ardealului insusi, pe care il elogiaza in final, contemplativ dar si dinamic ca expresie a «cutreierarii», inclinat deopotriva spre frica si iubirea de Dumnezeu, creat si creator de arta.

In capitolul «Bisericutele noastre», titlu de altfel ironic, Noica are in vedere nepasarea si nepriceperea noastra in fata Marilor Biserici ale Stramosilor nostri, in special ale Moldovei, care se degradeaza incet pentru ca noi nu mai intelegem ca acolo e “duh al istoriei” si “sete de putere”. Noi, cei de astazi, «privim, si nu crestem, nu intraznim. Iar sfintii ne mor pe pareti si in suflete, pentru ca nu indraznim.»

Consider ca acestea sunt niste acuzatii extrem de intemeiate ce spune despre noi ca suntem un popor pasiv, invatat sa se impace cu orice ar fi rau, resemnandu-se. Singura noastra emotie in fata lor ramanane «tandretea», sentiment orientat spre trecut, la fel ca si nostalgia ce inca o data releva firea noastra «eternizata», sentimente ce nu pot duce la nici o schimbare. Astfel, ajungem la concluzia ca noi nu am fost si nu suntem inca orientati cu totul spre devenire, curiozitate stiintifica, implinire morala, asa cum ar trebui sa fim. Sentimente ca mandria, demnitatea, onoarea unor popoare razboinice ca cele germanice, ar fi putut inalta o constiinta filosofica.

Asadar va fi totusi posibila o filosofie cu adevarat romaneasca? Intr-o viziune taraneasca nu se poate ajunge decat la intelepciune, afirma Noica, dar pe registrul unei creatii culte, da, se va putea ajunge. Marturie ne sta chiar marele autor. Ramane doar sa cititi si veti intelege ca aceasta carte reprezinta mai mult decat o prezentare a vietii romanesti, dar un veritabil tratat de filosofie a valorilor, a valorilor noastre.

Articolul scris de George Friedman il gasiti pe Stratfor.com. Cred ca ar trebui citit de toti romanii, cu precadere de politicieni si jurnalisti. Marele analist politic a calatorit in Europa de Est si a analizat cateva tari. S-a oprit si la noi.

Cateva puncte de vedere care mi s-au parut excelente:

“In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.”

Avem o lume care ne moare in brate. O stiti? E lumea de la tara, cu toate minunatiile si greutatile ei. Se duce. In cativa ani va sufla vantul printre ultimii copaci ramasi netaiati, va intra in casele cu usile date de perete, parasite, prin staule si hambare, va ridica colturile stergarelor de pe masa, va imprastia praful de sub paturi, va zgaltai ulcelele din bucatarie si va zbura apoi rapid spre locuri mai pline de viata, la oras, unde toata lumea se va fi mutat deja.

Mai sunt inca bunicii nostri acolo. Au 70-80 de ani, insa multa energie, povesti de spus, imbratisari si lacrimi. Ei sunt cei care se bucura cand ii vizitam, au grija de casa, de animale, de gradina – stiu cand si cum sa planteze, sa taie, sa lege, sa culeaga via, sa faca vinul. Insa toata stiinta asta va ramane in acelasi pamant unde se vor odihni si ei. Casele lor sunt atat de frumoase, curate, ordonate, fiecare lucru isi afla locul sau, ciclicitatea timpului se opinteste in fiecare Sarbatoare a calendarului Sfant si astfel reuseste sa mearga inainte, pastrandu-si tineretea si placerea de a trai. Totusi, pana cand?

Bunicii nostri traiesc din bruma de pensie pe care o primesc, insa nimic nu le lipseste. Oamenii de 30-40 de ani, care mai sunt la tara acum, sunt cei care au fost prea legati de casa, de parinti, sau pur si simplu prea fricosi sau incompetenti ca sa plece la oras, asa cum au facut toti ceilalti. Copii vezi din ce in ce mai rar. Iarna glasurile lor raraite, sasaite, peltice si tremurate nu mai bucura inimile gazdelor cu colinde. Toti cei care mai muncesc la tara acum sunt ori profesori, preoti, functionari sau muncitori. Astea sunt singurele optiuni pe care le ai in cazul in care vrei sa te muti acolo.

Lumea de la tara ne moare in brate. Poti avea casa, gradina, animale, canalizare, gaze, internet, tot ce si-ar fi putut dori cineva cu ani in urma pentru a locui acolo si nu poti face asta acum, fiindca nu ai avea ce sa muncesti. Iar bani iti trebuie, nu poti trai doar din ce cultivi si cresti. Ai nevoie de bani iarna pentru caldura macar. Mi se pare foarte trist, pentru ca era o lume frumoasa. Lucrurile pe care simt ca le vom pierde sunt:

- senzatia de osteneala pe care o ai dupa o zi de munca cu sapa, facand brazde, cu coasa la fan si apoi cu furca la adunat si facut capita, la plantat, la scos buruieni, la taiat via, dat mancare la pasari… acea senzatie de placuta sfarseala, dupa ce sangele ti s-a pus in miscare, cand iti simti toate oasele si ajungi sa spui ca cel mai placut lucru din lume este sa te intinzi pe pat. Se poate sa avem acum aceeasi senzatie dupa 2 ore la sala de fitness, dar ce multumire de sine ai cand stii ca ai consumat energie in gol, nu ai construit nimic, doar ti-ai lucrat muschii?…

- senzatia de familie, cand se aduna toti in jurul mesei si asteapta sa se faca mamaliga, ciorba si carnea de pe gratar sau varza calita, placintele din cuptor… momentele in care se aduna mai multi in bucatarie si stau de povesti la un pahar de vin sau unul de tuica, cand povestesc amintiri sau pun la cale planuri de extindere a casei. Se poate sa avem aceeasi senzatie si acum cand ne vedem cu prietenii in oras sa bem ceva, dar ce placere gasesti in discutii simple, fara finalitate practica, pe care le ai uneori doar fiindca trebuie sa socializezi?…

- senzatia de sarbatoare, de Craciun sau Paste, ori alte Sarbatori deja uitate. Cand incepi sa te pregatesti cu saptamani inainte gandindu-te la ce meniu vei face, apoi faci de mancare fara sa o gusti fiindca e Post, cand iti pregatesti cele mai bune haine si faci o baie buna inainte sa iesi din casa. Ce placere e sa mergi la Biserica iar apoi sa te intorci acasa si sa gasesti liniste, miros de cozonaci si vin fiert, sa canti colinde daca e iarna, sau macar o Maria Tanase sau un Gica Petrescu. Se poate sa avem aceeasi senzatie si la un mall dupa ce am vazut un film in avanpremiera apoi mergem la un restaurant sa mancam, dar ce placere gasesti in ele cand „Craciunul” si „Pastele” raman doar doua sloganuri ce vand?…

Astea sunt lucrurile pe care simt ca le pierdem si e pacat. Poate reusim sa le ducem mai departe cumva, la oras, sa facem sa fie liniste si aici, chiar dupa 8 ore de lucru la birou si apoi mers prin trafic, sa simtim ca e „acasa” chiar daca nu ne mai legam asa de mult de ea fiindca nu sunt atat de multe de facut (doar sters praful, dat cu aspiratorul, facut mancare), sa simtim ca avem o familie, chiar daca nu locuim in acelasi loc si nici macar aproape de parintii si bunicii nostri, invitandu-i din cand in cand si mai ales de sarbatori la noi. Sau sa incercam sa uitam de toate acestea si sa ne adaptam cat mai bine la viata de oras, incepand sa credem in Branduri asa cum parintii nostri credeau in Sfinti?

Cele mai frecvente sunt, surpriza, chiar denumite “tribale” si exprima sufletul razboinic al celui care le poarta. Apoi, dupa caz, avem fluturasi, flori si stelute pentru fete si demoni, cruci si spini pentru baieti. Avem tatuaje pentru rockeri, bikeri, pirati, marinari sau doar indragostiti ce-si tatueaza imagini in oglinda sau numele celuilalt (pe care-l regreta apoi dupa ce s-au despartit). Mai avem caractere japoneze, chinezesti, simboluri celtice si inscrisuri in sanscrita. Mai avem si tatuaje amuzante. Cele mai multe, facute la betie.

Gandirea magica, credinta in simboluri poate determina pe cineva sa-si faca un tatuaj, pentru ca astfel se defineste pe sine si se exprima. Tatuajele pot fi un manifest. Dorinta de apreciere, de individualism, de a iesi in evidenta sunt si ei buni motivatori. Totusi, de ce sa nu fie de ajuns hainele sau parfumul, tunsoarea sau machiajul pentru a ne defini, exprima, pentru a primi aprecieri, a ne individualiza si a iesi in evidenta, inainte ca ceilalti sa ajunga sa ne cunoasca si tocmai pentru asta?

Tatuajul in momentul in care este facut doare. Depinde de complexitatea lui, insa orice s-ar spune, implica un ac destul de serios. Astfel, cel care alege sa-si faca un tatuaj, pentru un timp, alege durerea. Ce il determina sa faca asta, stiut fiind faptul ca oamenii cauta instictiv placerea si nu opusul ei? Daca intrebam psihologii, acestia ne-ar spune ca emotia este definitorie. Ea ne indeamna sa facem alegeri impotriva firii noastre, uneori chiar impotriva instinctului de conservare, atunci cand suntem motivati de… iubire.

Din iubire se fac asadar tatuajele? Pentru ca iubim sau cautam iubire? Ce parere aveti? Daca aveti un tatuaj, ce emotie v-a determinat (cu adevarat) sa il faceti? Daca nu aveti inca, v-ati face? De ce? Asteptam si pareri impotriva acestor accesorii speciale.

Intre timp sa o admiram pe Rihanna, care si-a tatuat – o nota muzicala, simbolul zodiei pestilor, o rugaciune sanscrita, o stea, cuvantul “love”, o fraza in araba care inseamna “Freedom is God”, o constelatie, un craniu cu fundita roz, expresia “shhh…”, data 04.11.1986 (data de nastere a celei mai bune prietene), o ghiara de dragon cu flori de hibiscus, un pistol, fraza “Never a failure, always a lesson”…

(de aici)

Si pe Angelina Jolie, care are tatuata fraza “Know your rights”, o incantatie buddhista, o fraza in araba care inseamna “determinare”, numarul roman XIII caruia i-a adaugat apoi V MCMXL – 13 mai 1940, data la care Winston Churchill a tinut faimosul discurs de aparare a Angliei de Germania nazista in care a spus “I have nothing to offer but blood, toil, tears and sweat”, versul scris de Tennessee Williams “A prayer for the wild at heart, kept in cages”, o cruce alaturi de citatul “Quod me nutrit me destruit”, un simbol (runa) ce alunga frica, coordonatele geografice unde copiii ei adoptivi s-au nascut, un tigru bengalez, cateva tribale, un dragon, un desen abstract si un caracter japonez ce inseamna “curaj”…

(de aici)

Din timp in timp cred ca avem nevoie sa fim bebelusi din nou. Sa ne improspatam viziunea asupra vietii, sa intram mai adanc in intelesurile ei. Pe masura ce crestem incepem sa stim anumite seturi de lucruri atat de bine incat ne obisnuim cu ele si nu le mai vedem. De pilda, spalatul pe dinti, stransul mainii celuilalt cand facem cunostinta cu el, stersul mesei dupa ce am mancat, mangaierea unui prieten cand e suparat, banalul gest de punere a barbiei in palma cu cotul sprijinit de masa cand ascultam ceva mai mult sau mai putin interesant, mersul la piata, taierea unei paini, click-ul pe mouse. Toate acestea ni se par atat de normale incat nu le mai acordam nicio importanta.

Mergand in parc cu fratiorul meu cand avea 1 anisor am vazut lumea prin ochii lui. Vedea pentru prima data un tufis, un soare printre frunze, oameni cu carucioare si se bucura cu uimire. A vazut apoi un trandafir, a pus manuta pe frunzele lui si le-a tras sa il vada mai bine. Isi descoperea manutele si se mai lovea din cand in cand incercand sa ia o jucarie cu ele. Descoperea lumea si avea modestia celui care stie ca nu stie. Ingamfarea apare abia mai tarziu, cand deja ai relatii sociale si iluzia ca stii ceva destul de bine.

Ma uitam la fetita prietenei mele cand avea 3 luni si ma intrebam: cum o fi sa nu ai dintisori, sa bei laptic toata ziua, sa fii mutata de colo-colo, sa nu poti sa vorbesti cand cei din jur scot tot felul de sunete ciudate si par a se intelege intre ei, sa nu pricepi ce e cu toate obiectele, luminile si actiunile ce se petrec in jurul tau? Cum e sa iesi dintr-un mediu inghesuit dar ideal unde mami te hraneste si respira pentru tine, unde esti plimbat fara sa stii, unde auzi sunetele estompate si e o temperatura constanta, intr-un mediu rece cu oameni care te trag si te infasa, unde trebuie sa respiri singur si sa mananci? Unde te doare burtica de la colici si trebuie sa fii dat cu o gramada de alifii si sa porti si pempersii aia enervanti? Ce sa mai vorbim apoi de botez unde stai in fundul gol in fata a o gramada de lume si apoi de nenea ala care canta si te baga in apa de trei ori? Ce sa mai vorbim de rudele care vin sa te pupe si sa te giugiuleasca…

Tot ce se intampla bebelusilor e nou si in acelasi timp destul de stresant. Cred ca sunt foarte uimiti, dar simt si multa bucurie cand sunt stransi in brate cu caldura. Citeam undeva ca pentru copiii mici mangaierile sunt ce sunt pentru adultii de mai tarziu complimentele. Lucruri de care avem nevoie pentru a ne simti bine.

Asadar, fiindca cu trecerea timpului pielea ni se intareste si devenim mai insensibili la minunea de a trai, de a putea sa ne miscam mainile spre ceva ce dorim sa apucam, de a vedea soarele printre frunze sau un trandafir rosu, ce ar fi sa fim din cand in cand bebelusi din nou? Sa admitem ca stim atat de putine lucruri, iar cele pe care le stim, atat de superficial. Sa ne uitam cu ochii mari in jur si sa invatam. Sa tacem pentru a putea asculta. Doar cat sa ni se faca pielea sensibila din nou. Ganditi-va la acest proces ca unul de hidratare a pielii in profunzime. Ce ziceti, incercam?

“Boyfriend! You’ll never be broke, hungry or horny again!”. Poate ati observat si ca la sfarsit, cu stelute si litere mici, scria “Boyfriend may not be capable of real love or compassion”. Daca nu, dati inapoi.

Am vazut multe fete superbe care aveau cate un Boyfriend pe care-l tineau de mana in umbra lor. Ati observat? Acele cupluri unde ea dicteaza tot, iar el e de acord. Unde el e gentleman, iar ea cam scorpiuta. Ea foarte efervescenta, iar el tacut si plictisitor. Insa au relatii care functioneaza perfect. Nu se cearta niciodata.

Ea vorbeste despre el zicand “al meu” sau “puiu”. El ii spune “puiut” si “mami”. Merg peste tot impreuna, de mana, el plateste, ea zice ce vrea. Ea are nevoie mereu de complimente, el de cineva care sa-i arate drumul. In viata lor nu sunt prea multe provocari, discutii profunde si scopuri inalte. Doar mult egoism, din partea ei, si multa naivitate, din partea lui. Iar relatia lor are viitor, pentru ca ea nu se plictiseste. Poate sa-l insele dar nu il paraseste pentru ca ii ofera siguranta. Si reciproca poate fi adevarata. Cand el are o Girlfriend ascultatoare.

Am vazut si cupluri care se cearta mereu. Unde amandoi au o personalitate foarte bine conturata si fiecare trage in partea opusa. Unde fiecare vrea sa fie ca el. Oameni care sar, aluneca, se avanta, cad, se ridica, pasesc, fac dragoste si apoi adorm linistiti. Acolo se intampla dragoste adevarata. Compasiune, atunci cand ambii pot trece peste egoism. Viata. Doar, cu posibilitatea ca totul sa se termine oricand. Spre deosebire de relatia descrisa mai sus, aceasta este mult mai instabila.

Asadar, ce alegem? Drumul usor, cu un Boyfriend sau o Girlfriend care sa ne asculte, sau drumul accidentat, alaturi de un sau o Loveofmylifefriend?

Oamenii pe care ii cunosc se impart in doua categorii. La aceeasi varsta, unii se gandesc ca vor un loc de munca stabil si o familie, ceilalti se gandesc sa plece undeva, sa se formeze, sa mai invete, sa aiba experiente care sa-i maturizeze, sa se autodepaseasca si sa schimbe un pic lumea in bine. Fiindca si primii, si ultimii sunt de acord ca nu prea poti schimba lumea in bine de aici.

Si acum sincer. Vrei sa devii scriitorul unui bestseller international? Chiar daca ai talent pentru asta, stil propriu, putere de munca, tot 8% din vanzarea cartilor tale iei, nu te poti intretine cu acesti bani pentru a continua si trebuie sa te promovezi singur fiindca editurile nu stiu cum sau nu le intereseaza. Iar daca ai cumva norocul sa fii Cartarescu, multi stramba din nas ca esti “comercial”.

Daca vrei sa devii un excelent specialist, in orice domeniu, oricare ar fi el, tot mult mai putini bani iei lucrand aici, acumulezi nervi si frustrari datorita unui sistem sau unor oameni, te lovesti de felul de a face afaceri a romanilor, mai mult bisnita decat business. Daca vrei sa schimbi lucrurile in bine pe calea politicii, iar nu prea ai sanse. Prin mass-media? Din ce in ce mai greu. Prin invatamant? Si mai greu. Spiritualitate? Cui ii pasa.

Asa ca, in final solutiile cele mai sanatoase pentru corp si minte ar fi doua. Sa te angajezi aici si sa muncesti pentru bani, daca vrei sa practici o forma de arta sa faci asta doar ca hobby fiindca pictor celebru sau chitarist de exceptie poti deveni, insa mai mult pentru tine si prietenii tai, sa iti intemeiezi o familie fiindca in mai multi viata e mai usoara si sa incerci sa te enervezi cat mai putin pe nesimtiti si trafic. Sau sa pleci. Sa inveti in alta tara, fiindca studiile de aici nu sunt foarte recunoscute, apoi sa te angajezi. Locuiesti un timp intr-o tara, un timp in alta, apoi te intorci si poti incepe lucrurile de la alt nivel. Pentru ca in Romania poate fi si minunat, atata timp cat esti CEO.

Vedeti alte posibilitati? Voi ce ati alege?

Ca sa o luam de la inceputuri si de la instincte, femeile stateau in pestera, pregateau mancarea, aveau grija de copii, iar barbatii se duceau sa vaneze. Femeile asteptau sa fie curtate, iar barbatii se intreceau pentru ele. O data ce un barbat si o femeie se luau, ramaneau impreuna intreaga viata. Nu am auzit de divorturi in societatile primitive sau traditionale. De asemenea, nu era permis nici sexul inainte de casatorie.

In societatea de azi ne schimbam jobul sau partenerii mai des decat faceau parintii sau bunicii nostri. Rata divorturilor a crescut, nemaifiind neobisnuit ca cineva sa treaca prin 2-3 casatorii de-alungul vietii. Oamenii sunt si mai putin credinciosi, dupa ce isi jura ca vor fi pentru totdeauna alaturi la bine si la rau, pot foarte usor apoi sa calce stramb si sa se desparta. Nu mai avem frica nici de traditie, nici de religie.

Barbati care accepta sa aiba o relatie cu femeia altora, femei care accepta sa fie amante, prietene care se comporta ca iubite, swingers, groupies si alte combinatii de acest fel. Se intampla in jurul nostru si nu ne putem opune lor. Putem doar sa ne alegem un fel sau altul de a trai. Chiar asa?

Mi se pare ca suntem prinsi intr-o capcana. Cel putin noi femeile. Daca nu ne culcam cu un tip inainte de casatorie, putem avea o surpriza neplacuta apoi. Daca ne culcam si nu ne casatorim cu el, se intampla ceva si ne despartim, apoi cautam alta relatie. Daca nici asta nu merge, cautam alta. Si tot asa pana o gasim pe cea potrivita, pana il gasim pe cel cu care vrem sa ne petrecem intreaga viata. Unele sunt mai norocoase – gasesc mai repede, altele mai tarziu. Si cele care gasesc mai tarziu, si au trecut deja prin, sa zicem, 10 relatii – sunt femei usoare? Iar aici nu am luat in calcul decat relatiile care s-au vrut a fi serioase; de cele de placere, de-o vara, nici n-am mai pomenit.

La barbati, cred ca e invers si sa ma contraziceti daca gresesc. Ei nu au multe relatii fiindca sunt cu cineva, nu merge si merg mai departe pana gasesc, ci fiindca au multe relatii doar de placere, pe care nu se gandesc sa le transforme in ceva serios. De aceea poate ca la ei “nu se pun”, fiindca nu au fost cu implicare emotionala, cum se intampla de obicei la femei. La ei a fost ca o plimbare in parc si o inghetata.

Carla Bruni spune intr-o melodie “In ciuda celor 40 de ani/ In ciuda celor 30 de amanti/ Sunt un copil”. Intr-un episod din “Totul despre sex” fetele numara cati parteneri au avut – una dintre ele (Samantha) nu si-i mai aminteste pe toti, alta (Miranda) numara 40. Se spune ca unui barbat e bine sa-i spui, indiferent de adevar, ca este al treilea din viata ta.

Asadar, doamnelor, domnilor: