1. Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.

2. Daca barbatul crede ca a castigat o disputa, victoria e doar in mintea lui!

3. Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu.

4. Daca dragostea este oarba, casatoria iti deschide ochii.

5. SECRETUL CASATORIEI FERICITE: sa nu ai preferinte ci sa te multumesti cu ceea ce ai.

6. SECRETUL FERICIRII IN CUPLU: Sa nu-ti vina ideea sa compari!

7. Fiecare cuplu are la inceputul relatiei un balcon ca Romeo si Julieta, pe care mai tarziu isi intind rufele.

8. Cand fata ii spune mamei “vreau sa fie totul ca la inceput”, aceasta ii raspunde “pai atunci, ia-ti altul”!

9. Casatoria este sa imparti la doi problemele pe care singur nu le aveai.

10.Daca IUBIREA este raspunsul, puteti sa repetati intrebarea?

restul la spectacol… TE IUBESC! TE IUBESC? Miercuri, 28 Aprilie, ora 20, Laptaria Enache

Cu: Manuela Harabor, Corina Moise, George Corodeanu, Alexandru Grigore.

Singurul copil care a refuzat sa se joace cu mine a fost Victor. Un baietel de 9 ani, care ne-a urmarit atent toata perioada jocului dar care a refuzat sa intre in echipa noastra.

-         Cele 4 ore au trecut. Daca vrei raman si ma joc cu tine separat.

-         Nu vreau sa ma joc.

-         Pot sa te intreb ceva?

-         Da.

-         Cu ce pot sa te ajut?

-         Sa imi raspunzi la o intrebare.

-         Ascult.

-         Tu stii sa zbori?

Dupa ce am inghitit in sec, am raspuns:

-         Nu.

-         Vezi, stiam, de asta nu am vrut sa ma joc cu tine.

-         Da nimeni nu stie sa zboare Victor.

-         Minti. Esti un clown mincinos.

-         Tu stii sa zbori?

-         Da. Am stiut.

-         Ai stiut?

-         Am stiut si nu mai stiu.

-         Poti sa imi dai mai multe detalii?

-         Daca nu stai in picioare ca un cocostarc, iti explic. Aseaza-te pe pat.

M-am asezat pe pat, langa Victor, si am devenit ochi si urechi.

- A fost o data, mai demult, cand eu eram intr-un loc cald, undeva foarte cald , unde se auzea tic – tac, tic- tac. Si la un moment dat a trebuit sa ies de acolo ca ma tot impingeau si a trebuit sa ies. Si cand am iesit, am cazut intr-un loc rece. Si pe traseul asta de la locul cald, la locul rece, cm ma trageau si ma impingeau, mi-au rupt aripile. Si cand am ajuns in locul rece, nu am mai stiut sa zbor.

- Da cine ti-a rupt aripile?

- Doctorii, mama. Cand m-au nascut. Sau pur si simplu aripile s-au rupt de frig, ce nu intelegi?

- Pai si nu crezi ca trebuie sa existe o solutie ca aripile sa se repare.

- Ba da, exista. Una singura.

- Poti sa imi spui care?

M-a tras langa el, si mi-a soptit:

- Mai exista un singur moment in toata  viata cand mai poti sa zbori din nou. Atunci cand mori. Cand mori, primesti aripile inapoi si te duci in locul ala cald unde face tic – tec , tic – tac. Eu de-abia astept sa mor ca sa –mi primesc aripile. Tu iti dai seama? Mi-e mi-au zis ca nu mai am decat cateva zile de trait. Abia astept sa zbor. Tu o sa ramai aici si nu o sa ai aripi si nu o sa zbori. Sic.

- Da, asa e.

- Eu o sa fiu fericit. O sa iti fac cu mana. O sa ma vezi pe sus, zburand si o sa imi faci si tu cu mana, nu? Nu o sa te superi ca eu zbor si tu nu.

- Nu, nu o sa ma supar.

Victor era atat de fericit cand povestea despre aripile lui si despre cum o sa zboare din nou, incat saptamana care a urmat, cand am revenit si patul era gol, o fractiune de secunda mi-a parut tare rau ca nu am si eu aripi.

Sectia de leucemie – Spitalul Fundeni. Pentru un Victor din noi.

Foto: Flickr

Este prima data cand scriu despre un spectacol pe care il regizez inainte de a vedea lumina scenei. Si nu pentru ca am supersitii, ci pentru ca emotiile sunt atat de mari pe ultima suta de metri incat ai senzatia ca nimic din ceea ce incerci sa exprimi, nu e suficient.

“Oscar si Tanti Roz” dupa Eric Emmanuell Schmitt este proiectul cu cele mai multe semne. S-au intamplat atat de multe lucruri de cand am ales sa dramatizez acest text, pana astazi cand il montez si se naste, incat cred cu toata fiinta mea ca este un proiect insemnat.

Primul spectacol pe care l-am vazut in viata mea a fost la Teatrul “L.S. Bulandra”, la sala Icoanei: “Cantec despre mine insumi” interpretat de Florian Pittis, cand aveam 14 ani si cand habar n-aveam ce inseamna de fapt un spectacol. La 16 ani faceam parte din Cenaclul Literar de la Facultatea de Litere condus de acelasi Florian Pittis si la scurt timp am avut onoarea sa-mi semneze prefata la “Dogmatica fericirii” concluzionand astfel: “Citindu-ti cartea, am tras si eu o concluzie: Vrei sa fii fericit? Daca esti pregatit sa suferi, iubeste!, una dintre ideile de baza ale textului lui Schmitt. Pe-atunci nici nu stiam ca teatrul va fi drumul pe care voi merge.

Primul exercitiu scenic pe care l-am facut a fost tot pe scena de la Icoanei, cand eram in primul an de facultate, un experiment de teatru dans dupa “Pescarusul Jonathan Livingstone”. Spectacolul pe care l-am urmarit de la primul spectacol pana la ultima reprezentatie si care a ramas  pana in ziua de astazi spectacolul meu favorit, s-a intamplat tot pe scena de la Icoanei “Poveste de iarna” in regia lui Alexandru Darie. O parte din intalnirile mele importante sunt legate de acest spatiu. Si cum cred ca ceea ce ni se intampla, trebuie sa ni se intample, “Oscar si Tanti Roz” nu putea sa prinda viata decat pe aceasta scena, in acest cadru. Dintr-un anumit punct de vedere, “Oscar si Tanti Roz” este un inceput.

Pe toata perioada repetitiilor am simtit mai mult decat relatia banala dintre regizor – actori, am simtit ca povestea asta ne uneste sufletele, ca ne-am intalnit fara sa ne cunoastem si am descoperit pe parcursul lucrului ca avem de spus acelasi lucru, ca nu este doar o intamplare ci o necesitate. Distributia spectacolului: Oana Pellea in Tanti Roz, Marius Manole in Oscar, Antoaneta Cojocaru in Peggy Blue si Cristina Casian in Bacon. Scenografia este semnata de Adina Mastalier. Dramatizarea si regia imi apartin.

“Oscar si Tanti Roz” nu este doar o lectura importanta sau o poveste simpatica ce trezeste o sensibilitate de care lumea de astazi duce lipsa si de care are nevoie. “Oscar si Tanti Roz” este o calatorie, un itinerariu care te ajuta sa te regasesti, o lupta care te curata, care te invata sa crezi ca in orice moment al vietii tale poti incepe sa traiesti cu adevarat. “La inceput viata e un dar pe care ai tendinta sa il supraestimezi crezand ca e vesnic. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta, de nu intelegi nimic din ea. Si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa il meriti.”

Cea mai des intalnita greseala a oamenilor este ca se comporta de parca ar fi nemuritori. “Oscar si Tanti Roz” ne reaminteste ca viata se scurge fast forward si ca de cele mai multe ori, la final, nu continem decat un infinit gol. Din neatentie ratam cele mai adevarate momente si nu suntem prezenti exact in experientele care ar putea sa ne compuna si sa ne defineasca.

“Priveste lumea in fiecare zi, ca si cum ai vedea-o pentru prima oara”

Cand am citit prima data “Oscar si Tanti Roz” m-a emotionat doar literar. Citind-o a doua oara am intalnit o lume bolnava de care aveam nevoie ca sa imi dau seama cat de valoros e sa fii sanatos. M-am intalnit cu oameni in care moartea si-a facut casa si am inteles cat de putina importanta dam vietii din trupurile si din sufletele noastre. A treia oara povestea asta a depasit si viata, si moartea si mi-a intarit ideea ca aici, pe pamant, fiecare e raspunzator pentru creerea propriului eu. “Numai Dumnezeu are dreptul sa ma trezeasca”