Categoria ‘Psihologie’

Fudulii de eunuc

Acuma, să nu daţi cu pietre că-l pusei în categoria Psihologie, da' nu-mi veni pur şi simplu să-l pun în Life. Doară mă ştiţi naivă şi simţitoare. Vrusei să par şi eu mai intelectuală, mai sofisticată, mai femeia Renaşterii, aşa. Gata cu asta.

Eunucu' e băiat bun şi delicat cu sine însuşi. Nu doar în vis îl dor pe el fostele retrovirtuale (!) lumini ale ochilor. Aievea e chiar mai rău. Devine agresiv. Rupe lanţu' una-două. Care lanţ? Ăla consecutiv extirpării girusurilor lui închipuite, concentrate-n iertatele putirinţe. [ citeste mai departe ]

De profesie… roman

Ante-nota, sau anti-nota... depinde de cititor

Cetitoriule, de esti slab de ingeriu ori esti tare de cerbice fa bine si du-te sa te veselesti cu un pahar de rachie. Zisu' asta de mai josu' nu ti-i spre cetire, nici spre stire ori spre naravire. Ce-o fi mai josu' iaste ce iaste, da' nu iaste de nu iesti cu tate mioarele prin batatura. Noroc!

*****

M-am pomenit in viata ca roman. Curat ghinion! Ori noroc. De la caz la caz, de la om la om norocul si ghinionul fluctueaza nesistematizat. [ citeste mai departe ]

Fericirea are picioare scurte!

Fericirea are picioare scurte. De ce? Nimic mai simplu! Pentru a o lua la goană atunci când ţi-e lumea mai dragă. Şi uite aşa, dispare draga de ea fără vreo înştiinţare prealabilă, fără vreun post-it lipit pe uşa de la frigider, fără vreun avertisment, fără să închidă uşa în urma ei, fără vreun răvaş lăsat pe noptieră, fără o ultimă floare uitată într-un colţ pe etajeră, fără larmă, fără imprecaţii, fără să ştie încotro se îndreaptă şi, evident, fără bilet de întoarcere. [ citeste mai departe ]

Cât de departe ai merge?

Să fi avut vreo 12-13 ani când a murit Pichi, un Chihuahua de al cărui deces se face vinovată întreaga familie, îndopându-l, la propriu, până la refuz. Dar nu era chip să refuzi ochii aia mari, bulbucaţi, umezi şi pofticioşi. Ţin minte că primul gând a fost să port doliu în amintirea lui... Şi l-am plâns... Vai, cât l-am mai plâns! Nici nu vroiam să mai merg la şcoală... După nici o lună, am şi uitat de el. Ne-am luat alt câine, la fel de mic, la fel de gras, şi fiecare şi-a văzut de ale lui. [ citeste mai departe ]

Tanc

Imperativele categorice au valoarea unor fecale de animale de companie într-o cameră închisă în faţa unui rezervor gol şi a hazardului imiment de „oare cum ajung acasă?”. Da, nu îmi mai vine să idealizez când aş vrea doar să îmi plătesc nota şi factura la internet. O să fie revoluţie când o sa ne doară pe toţi la frigider. Până atunci, eu ma hrănesc cu sfaturi, încurajări şi mici plăceri pe datorie.

Acum viaţa reală îmi seamănă a delirul ăla de la gripă pe care îl aveam când eram mică. [ citeste mai departe ]

Gânduri sub piele

Merg pe stradă, în linişte, ascult ce spun oamenii în jurul meu şi dau la o parte, cuminte, tot ce nu ţine de mine.

În port gândurile sub piele, nevăzute, la adăpost. Câteodată îmi fac răni şi gândurile mele de sub piele ţâşnesc printre firişoarele de sânge şi capătă chip. Pe cele rămase le simt adânc, împrumutându-mi senzaţiile lor. Port cu mine o grămadă de emoţii neclare. Încurcate. Tulburi.

Croită din petice, din când în când tânjesc după ordine generală. Alteori îmi sfărâm rostul, înlăturând orice urmă de disciplină. [ citeste mai departe ]

Vise, nineacă…

Mi se spune (vi se spune) să încetăm odată cu visele astea, cu iluziile, că nu-s bune la nimic. Nu mă refer la oniric, ci la imaginativ. La ceea ce poate fi deşi nu este, doar pare. Că lumea-i o părere, o să v-o demonstrez în cele ce urmează. Că de la obiect la "obiectiv" nu-i decât o limitare îndoielnică, poate că bănuiati si voi da' nu ştiaţi de ce vi se pare aievea.

E site de femei, si deh, mai puţin preocupări politice, mai mult înclinaţii filosof-meditative. Păi să vedem.

Ce e realitatea şi la ce foloseşte ea. [ citeste mai departe ]

Alandala vs. control freak

Aştept să se întâmple ceva. Nici eu nu ştiu exact ce. Dar e aşa de bine să fii activ, fiind cât de pasiv poţi tu. Să staai, să staai, să tot stai… având impresia că alergi.

Îmi vin în minte tot felul de imagini şi sunete. Ca şi cum un copil neastâmpărat a pus mâna pe telecomanda ce îmi controlează creierul şi acum o butonează, plin de încântare… Încerc să prind din zbor idei, să duc la capăt măcar un cuvânt din marea de vorbe ce se învârt haotic. Nicio şansă! [ citeste mai departe ]

Greşeala ca păcat

Când greşeşti şi mai ales atunci când greşeşti şi nu-ţi dai tu seama primul, ci altcineva, ai impresia brusc că intri la apă. Parcă şi vezi cum te faci mic, mic în ochii celorlalţi, fie că e vorba de colegi de serviciu, apartament, părinţi, fraţi, prieteni, etc.

Demascarea e atât de dureroasă, te face să cobori brusc de pe piedestalul pe care erai aşezat, direct în rândul celor care greşesc. Îngeri decăzuţi intr-un iad al proştilor. Dacă ar fi să adunăm de câte ori am spus “am greşit”, suma ar fi însăşi viaţa. [ citeste mai departe ]

Tu ce fel de prieteni ai?

Se spune că "familia e dată dar prietenii ni-i alegem singuri" şi, fără îndoială, prietenia e una dintre cele mai faine întâmplări şi bucurii pe care le avem. Sunt nenumărate proverbe şi vorbe de duh, citate, cântece, seriale sau orice alte manifestări artistice în sensul ăsta, nu cred că are rost să le exemplific sau să fac "lobby" pentru această idee.

Tocmai de aceea m-a surprins procentul mare de persoane care, în urma unui studiu, au recunoscut că au printre cei apropiaţi aşa-zişii "prieteni toxici": 80 la sută. [ citeste mai departe ]