Alexandra Badicioiu
Matei

Nu m-a indignat reclama cu fluturele. Nici pentru că e copiată şi nici pentru că te face să plângi pentru un telefon mobil.

Nici nu m-a impresionat peste măsură: tuşele sunt cam îngroşate pentru gustul meu. Un declic s-a produs însă, pentru că în ciuda a toate de mai sus (ni se vând convorbiri telefonice cu lacrimi furate, ambalate într-un dramatic aproape vulgar), e adevărat ceea ce spune şi cam doare: de prea multe ori uităm.

Asta e mesajul pe care l-am reţinut eu. Nu e unul nou, nu are miros de epifanie, ci constituie mai degrabă un reminder emoţional. [ citeste mai departe ]

Se plâng multe sfârşituri. (Sau poate aşa face fiecare epocă, neţinând cont de ironia repetiţiei. Îşi jeleşte ceea ce crede ea că îi sunt morţii). Urşii polari, discheta, ceasornicarii, clima cu patru anotimpuri, cititul, filmele fără efecte speciale, limba română, sânii naturali, timpul liber, presa.

Este bucata aia de civilizaţie în care lucrurile sunt date peste cap mai mult ca de obicei. Mi se spune că, de fapt, aşa sunt toate bucăţile de civilizaţie, narcisiste în natura lor: totul moare cu ele pentru a începe noul denaturat. [ citeste mai departe ]

În mijlocul preocupărilor de toate felurile, ieri m-am oprit aici.

Nu am fost singura. În câteva ore, fotografia asta a călătorit pe toate site-urile de ştiri, bloguri, twittere, facebookuri şi statusuri de messenger. Şi a reuşit să refacă drumul din realitate: printre apocalipse şi tensiuni diplomatice, lumea s-a oprit, o secundă, să îi privească, aşa cum s-a oprit pentru fotograf, în momentul în care a apăsat pe buton, şi poate la fel cum s-a oprit să conteze pentru cei doi. [ citeste mai departe ]

Dar, spre deosebire de alte dăţi, oarecum cu voia lui. Mă rog, pe un blog de femei din România, nu cred că spera să ajungă. O să îl anunţ, însă, că ne-a vizitat şi o să îi las un link. Pentru că asta fac, mai nou, cel care îl cunosc. Îi dau de veste pe unde îl văd, iar el se colecţionează. A fost nevoit să îşi dezvolte acest hobby ciudat după ce a intrat într-un magazin din Soho şi a descoperit că se vând tricouri cu faţa lui.

Mi-a plăcut să scriu povestea lui pentru Realitatea.NET. [ citeste mai departe ]

„M-a enervat, fată, că prea face pe deșteptul”. Nu știu dacă l-ați văzut încă. E spotul realizat de Radu Muntean pentru Festivalul Filmului European, care începe azi.

Măcar pentru asta, și o să trec pe acolo. (Programul, aici).

Un alt spot care m-a făcut să râd la fel de mult a fost cel realizat pentru Tifful din 2010. Tot Radu Muntean:

(Tiff care își pregătește și el tolba pentru anul acesta). [ citeste mai departe ]

De când mă știu, maică-mea și-a dorit să mă vadă în costumaș. Îmi scotea mereu în față, în plimbările noastre prin magazine, sacouri, fuste conice – știți – tipul acela de haine sobre, elegante, care spune lumii că știi ce vrei și cum să ajungi acolo (pe tocuri stiletto). Chestie oarecum în contradicție cu ce spuneam eu că îmi doresc să mă fac când voi fi mare: să fiu studentă, să port blugi, să am părul lung, să beau cafea și să fumez. (Pot spune că mi-am îndeplinit datoria față de visele din copilărie). [ citeste mai departe ]

Nu m-am gândit niciodată să mă las de fumat sau să plec din România. Or fi corelate cele două, nu se știe. Mai ales că, acum ceva timp, cercetătorii descopereau o legătură ciudată între gena fumatului și a prieteniei.

Și, de fiecare dată când mă întorc dintr-un loc străin cu decoruri frumoase și oameni normali, unde aerul se respiră altfel (și îmi place să îl respir, să fie înțeles), drumul de la aeroport spre casă îmi aduce mereu aminte că mă întorc unde trebuie. [ citeste mai departe ]

Acum mai mult timp, unul dintre cei mai controversați comentatori de pe Pandora’s - da, e vorba de cosa nostra - mi-a spus că ar fi bine dacă cititorii-comentatori nu ar mai fi legați de glie (articolele postate) și ar putea propune singuri teme de dezbatere, subiecte, articole.

Mi s-a părut o idee bună, doar că implementarea ei s-a tot amânat. Până acum. Cei care vor să schimbe tabăra, pot să o facă aici. Textele propuse vor intra în așteptare, vor fi selectate de editor și postate apoi pe site. Ca și pentru autoare, criteriile sunt simple: scriitură și atitudine. [ citeste mai departe ]

Femeile nu știu ce vor. Au o chestie cu pantofii. Plâng ușor. Sunt complicate. Nu beau bere. Își lasă unghiile să crească, dar își smulg părul de deasupra ochilor. Vor copii. Vor să vorbească des. Întreabă tot felul de ciudățenii. Se îmbracă diferit în fiecare zi. Au cinci nume pentru aceeași culoare. Sunt sensibile la lumină, temperatură, tăcere. Reacționează emoțional vizavi de felul în care sunt așezate obiectele de mobilier în spațiu. Cresc plante din care nu se poate face mâncare. Numără timpul și se bucură când ajung la o cifră rotundă. [ citeste mai departe ]

Nu este încă un text despre ziarele de hârtie care tot mor. Ci despre unul din efectele neobservate și colaterale ale marelui deces.

În avalanșa de bucurii și avantaje cu care onlineul românesc acoperă ultimele oftaturi ale celor care plâng presa tipărită, printre click, share, video și like, noua media instant ascunde în pântecele ei colectiv un alt tip de dispariție.

Aceea a titlurilor (cu semnificația lor demodată, pe care o voi descrie mai jos). [ citeste mai departe ]