Singurătatea: o comedie!

Îmi place mult, Oana, cum povesteşti. Culmea e că acest text despre singurătate are un ritm alert care m-a binedispus.

Ai spus lucrurile senin şi tare frumos. Simplu şi direct. Amuzant (!) e că se poate cu mult mai rău, cu mult mai aberant şi toxifiant să fii singur în doi. Să reinventezi cu fiecare clipire absurdul.

Nu ştiu de ce, dar îmi vine să cânt.

Mulţumesc.

Ana,

Ma bucur că te-a binedispus textul! Filmele erau oricum foarte amuzante! Mulțumesc și eu!

@ Fata cu cercel de perla

Ce ai fumat?

Obişnuit, Radu, obişnuit. Nimic special. De ce?

Sarut mana Oana

N-am nimic de comentat, imi place cum ai scris, doar ca rolul Robert Pujol este jucat de catre Fabrice Luchini. Depardieu(Depardel cum ii zic eu) joaca rolul sindicalistului uns cu toate alifiile. Daca poti du-te la filmul belgian “Kill me, please”. Acolo ai sa vezi la ce situatii extreme duce singuratatea.

“Ne prostituăm suferind crize de identitate acute.”

Dap, ai ilustrat perfect prin asta fenomenul singuratatii de azi. Incercam sa facem prea mult pe placul altora si sa intram in gratiile lor, pierzandu-ne identitatea.

PS: Apropo, tu de ce te-ai izolat total pe “bucatica” ta si nu te (mai) vede omul nicaieri (decat cel mult cu vreun “bravo” timid pe la Ana sau Nora)? Nu cumva ai ajuns sa te “prostituezi” la fel?

@Christian Dur: Mulțumesc pentru recomandări și pentru atenționare. M-am grăbit și uite cum dezinformez oamenii.

@Florin Bratu: Eu nu prea am timp să polemizez,dar să știi că, dimineața, citesc tot ce apare nou. Și într-adevăr sunt cam izolată (și online și offline). Mă bucur însă să te salut și să te felicit pentru textul „De ce nu te-aș lua de nevastă” pentru originalitate și stil.

@Oana – Mersi. Dar nu la nimicurile mele sau la polemici ma gandeam. Imi parea rau doar ca la inceput pareai plina de viata, naturala si foarte deschisa la orice, iar azi lasi impresia uneia care s-a retras (timida si-n stil …politically correct) in vizuina ei. Pacat.

Un exercițiu de probare a unei imaginii deformate a cuplului conjugal.

Schimba si tu in a unei imagini sau a imaginii. Probabil ai reformulat in timp ce scriai de a iesit asa. A, da, si nu aproba comentariul

@ Ana

De exemplu de asta:

“Să reinventezi cu fiecare clipire absurdul.”

Inteleg ca ti-a placut articolul, dar nici maca Jary sau Ionescu n-au facut asta. Deci? Ce-ai fumat?

Se poate, Radu, chiar se poate. Habar nu ai cât e de trist şi cât doare, fericitule!

Chiar clipirile să fie pe lângă normal, sănătos, omenesc. Să fie nişte exerciţii false de personaje ieftine. Iar de la absurd la insanitate şi grotesc, da, da, în combinaţia asta dezastruoasă, nu mai e decât… o clipire de pas.

Repet, obişnuit, Radu, obişnuit. Deşi am început s-o mai curtez iar şi pe aia electronică. N-are cum să fie totuşi de la ea, că e inofensivă şi, până acum, inutilă. Dar îi mai dau o şansă.

ma omoara limba asta de lemn mai ales cand este folosita la inceputul unui text. partea buna este ca devine rapid, chiar daca involuntar, distractiva – la identitatile acute mi-a iesit cafeaua pe nas. ce drak mai este si criza asta de identitate?

@ dr.nenea

Criza de identitate e o scuza pentru perioadele alea cand te fte o lene…

@dr.nenea – Eu chiar pasajul acela l-am gasit remarcabil (si nu glumesc, l-am explicat mai sus). Romanii-s bolnavi dupa imagine si-ajung sa se modeleze in functie de perceptia altora.

Nu stiu daca te-ai uitat la The Kennedys, dar la un moment dat ii spune taica-sau lui JFK: “Nu conteaza cum esti, conteaza doar ce gandesc ceilalti despre tine”.

Dar astia faceau politica, pe cand la noi ceilalti apare vrei nu vrei si clipa cand ne dam seama ce prostie a fost sa ne luam dupa turme. De-aici crizele despre care cred ca vorbea si Oana…