 | Poftiţi la scris!vezi toate articolele de Laura Laurentiu26 mar 2010 la 22:32 107 comentarii 1125 vizualizari. |
Pentru că pe Pandora’s sunteţi destui cititori care vă descurcaţi bine cu scrisul, m-am gândit că ar fi vremea să profităm de voi, iar Andreea a fost de acord. Asta nu înseamnă să facem bani de pe urma voastră (deocamdată 
), ci să scriem împreună o poveste. Nu e cine ştie ce filosofie, aşa că vă explic imediat ce şi cum.
Pe vremea când era studentă, Letiţia Câmpan împreună cu alte două prietene de-ale ei se jucau un joc pe care l-au numit jointstory. Regula jocului era simplă. Una dintre ele scria introducerea unui text, iar apoi fiecare completa povestea aşa cum credea de cuviinţă, dar astfel încât să existe un fir roşu. Jocul se oprea doar atunci când povestea era încheiată sau ele se plictiseau.
Plăcându-mi ideea, l-am jucat şi eu pe vechiul meu blog, cu o parte din cititorii mei. A fost amuzant, aşa că eu zic că nu ar strica să vedem cum merge şi aici. Sper să vă placă şi să contribuiţi la joc. Acestea fiind zise, vă dau introducerea. Pe măsură ce voi scrieţi la comentarii continuarea, eu o adaug în textul iniţial, ca să vedeţi mai uşor care este stadiul poveştii. Spor!
***
Capitolul 1
Era trecut de 10.00 când deschise ochii, dar nu se grăbi să se dea jos din pat. Întinse mâna alene după telecomanda combinei şi, câteva secunde mai târziu, Ahmad Jamal se auzea discret în fundal. Iubea felul drăgăstos şi masculin în care negrul din Pittsburgh atingea clapele pianului. Îşi aminti zâmbind cum nişte amici pretindeau, în faţa unora şi altora, că tot ce ştia ea despre jazz era meritul lor. Deşi realitatea lor nu coincidea cu a ei, nu îi contrazisese niciodată, pentru că i se părea inutil să o facă. “Oamenii oricum cred întotdeauna doar ce vor ei”, gândi în timp ce închidea alene ochii şi lăsa notele să curgă pe lângă ea.
De undeva din fundul genţii, aruncată aiurea pe fotoliul de lângă pat, se auzi sunetul telefonului. Se trezi din reverie, întinse mâna după geantă şi începu să scormonească în căutarea aparatului. Reuşi să dea de el cu greu şi, înainte de a răspunde, se uită instinctiv la numărul de pe ecran. Nu mai văzuse înşiruirea aia de cifre de mai bine de un an, dar ar fi putut-o recita şi în somn. Privea hipnotizată telefonul care suna, în timp ce corpul i se încordă precum un arc. Ultima misiune nu fusese tocmai un succes şi credea că renunţaseră la ea.
C1-P2
- Avem nevoie de tine, se auzi vocea hîrîită, sper că eşti singură – cine cînta acolo la pian? Doar nu ai cedat iar instinctelor… eşti atît de previzibilă! Cum îţi cîntă omul frumos, cum te pierzi! Vezi că cineva e cu ochii pe tine în permanenţă…
Ea îşi ridică pe furiş breteaua de la cămăşuţa de noapte transparentă, privind cu nelinişte în jur…
- Nu, e doar Ahmad. Cînta… dumnezeieşte.
- Dă-l afară! Auzi… arabi… Peste o oră, în acelaşi loc, îmbăcată corespunzător.
Se dădu jos din pat, oftînd, mîncă la repezeală un ou singuratic, se îmbrăcă atît de anost cît se pricepea şi ieşi grăbită pe uşă. La colţul străzii se ciocni de o pereche de bătrînei care se ţineau de mînă. Aceştia priviră cu scepticism în urma ei, şoptind: “e una din alea…”Jumătate de oră merse pe jos, respirînd aerul proaspăt al dimineţii. Ştia că ce va urma va fi greu şi neplăcut, dar trebuia să o facă. Se opri în faţa porţii somptuoase şi sună scurt, de trei ori.
- Ai venit repede, poftim, spuse el şi-i trînti în braţe un teanc enorm de Biblii nou-nouţe, negre şi apăsătoare. Cam în cinci ore cred că rezolvi zona Vatra Luminoasă. Domnul fie cu tine!
C1 -P3
Preț de câteva secunde se arcui sălbatic într-un exercițiu de echilibristică menit să țină teancul de Biblii împreună. Când își reveni, bărbatul se pregătea să închidă poarta și atunci își dădu seama că de când a primit-o nici măcar nu o privise în ochi. Tânguiala stridentă a balamalei îi aduse aminte pentru ce era cu adevărat acolo. Trecând peste dresul vocii, apucă să spună, cu o fermitate de care nu se crezuse până atunci în stare:
- Cred că mă confundați…
Până aici mersese cu gândul. Pentru câteva clipe își pierdu cumpătul și căzu în transă; nu apucă să vadă cum el oprise poarta și flutura nervos degetele de la mâna liberă, privind în continuare oriunde numai nu înspre ochii ei. Iar ea…ea era undeva în lunile care trecuseră: în beciul din Beirut, în brațele lui George, în genunchi în fața… Aici se trezi brusc și își dădu seama că dacă nu vorbea atunci, viața i se încheia pe acea stradă.
Bărbatul o privea acum drept în ochi; apucă să prindă licărirea întunecată din ochii fetei înainte ca un firav zâmbet zeflemitor să i se instaleze comod pe figură. Niciodată Ana nu arătase așa.
-…de data asta am nevoie doar de una, continuă ea.
Lăsă vraful de Biblii să cadă zgomotos pe caldarâm, în mijlocul porții, oprind una singură în mâna dreaptă. Fără alte adăugiri, făcu stânga împrejur și se depărtă agale.
Bărbatul rămase câteva secunde inert, cu privirea țintă în locul în care stătuse Ana. O ridică apoi ușor, clătină scurt din cap și reintră în curte, lăsând Bibliile împrăștiate pe trotuar. În urma sa,un punct roșu mai zăbovi o clipă pe poarta închisă, apoi se stinse și el.
C1 – P4
Dupa ce trecu de coltul strazii incepu sa fuga nebuneste. Fugea cu mintea golita de ganduri, fara sa mai stie de cine si de ce.
Fugi pana cand un obstacol neasteptat se ivi in fata sa: el era din nou in fata sa. Avea in spate un rucsac, din care scoase Bibliile abandonate mai devreme.
- Ce ti s-a intamplat? Crezi ca poti pleca din chestia asta cand vrei tu? Ai noroc ca nu te spun stii tu cui. Si acum sa mergem.
Ii intinse si ei un ecuson asemanator cu cel pe care-l avea el in piept. Pornira apoi amandoi spre masina care-i astepta.
C1-P5
În maşină, gandul ei zbura din ce in ce mai departe . Se simtea ca si cum existenta celuilalt ii prindea corpul si
sufletul ca intr-o menghina. La un moment ochii lui patrunzatori o privesc, iar acea privire era atat de rece si de dominanta incat corpul ei tresari. La un moment dat si glasul i se auzi.
- Ce vrei? Ce vezi ?
C1-P6
- Ce vreau? Ce vad? Vreau sa vad.
Masina trecea pe langa siruri de obloane zavorate, pe langa fatade banale si usi fara mister. Toata chestia asta cu Bibliile era absurda, nu era nevoie de complicatii si de artificii de roman politist ieftin. Lucrurile erau simple: Ana avea un trecut si trebuia sa plateasca pentru el. De ce se mai oboseau sa o cheme la ordine cu atatea inflorituri de scenariu? Pentru o secunda, pretul i se paru mult prea mare. Nici macar palmele lui George, apasate pe tamplele ei, nu meritau atat de mult.
Oprira in dreptul unui bloc vechi si trist,cu tencuiala jupuita. In timp ce cobora din masina, Ana inregistra fotografic toate detaliile perimetrului. Asa cum fusese antrenata. Perdeaua care falfaia la fereastra etajului doi, batrana care se pregatea, tematoare, sa traverseze. Secunda in care ar fi putut sa scape trecu, nefolosita. El ii apucase strans cotul si o conducea catre intrare. Mirosea a plapumi de lana mucegaite si a pipi de pisica. O lipi cu spatele de perete si o privi fara echivoc:
- Sper ca ai inteles. Nu vom renunta pana cand nu ii gasim.
C1-P7
“Ce sa inteleg? Pe cine sa gasim? Ce cautam in scara asta? De ce vocea ta e schimbata? Oare numai privirea e cea care ramane vesnic la fel?” Intrebari care ii intepau mintea. In acele cateva secunde de chin, ar fi acceptat orice raspuns numai sa scape de acel mister.
El o priveste si tace. O tacere prelungita, din aceea care-si spune cuvantul, iar Ana auzea atat de bine raspunsul la intrebarile ei. Privindu-i linistea a cazut intr-o stare de som partial s-a pierdut, a zburat libera prin oceanul de nori, a adormit si s-a prabusit in momentul rasaritului la mare intr-o zi de mai. Avea nadejdea unui nou inceput.
Acum putea sa vada ce vedea si el: marea, soarele, norii, pescarusii, valurile, nisipul . scoicile…ploaia. Incet, incet s-a dezmeticit. si deodata stiga:
-Unde estiiii ? Unde sunt ?
C1 – P8
- Acum sîntem aici şi trebuie să rezolvam treaba asta; mai tîrziu, mai vedem noi… şopti el, trecîndu-şi dosul mîinii peste clavicula ei translucidă. Am auzit că tot jazzul îţi place…
…
- Ce căutăm de fapt? Ce trebuie să fac?
- Intri, laşi biblii.. îţi ţii discursul… Observă-i cu atenţie pe cei doi copii. Vezi, cu cine seamăna? Priveşte-le ochii migdalaţi şi poate o să înţelegi. Ai făcut prea multe prostii pîna acum, dacă nu te descurci nu cred că te mai pot ajutat de acum înainte! Iar Cevală ăla… altul mai ticălos nu puteai găsi…
Ana sună insistent la uşa pe care cineva scrijelise cu ură imprecaţii inimaginabile, încercînd să le şi ilustreze prin desene sugestive şi dincolo se auziră paşi înceţi şi de undeva de mai departe, plînsetul unui copil.
C1-P9
Asteptand ca usa sa se deschida, Ana isi puse ordine in ganduri. Asadar, stiau si de Cevala, stiau ca intotdeauna avea grija sa isi pastreze un as in maneca. Oricum, seara anterioara fusese un dezastru – ii lasase in gura un gust coclit si inca o zgarietura pe suflet. Mitocanul ala, cu sosetele lui de plastic si colonia lui proasta, el chiar isi imaginase ca ea … In fine, ferestrele larg deschise si swingul lui Ahmad mai imprastiasera duhoarea de periferie.
Privi, circumspecta, usa care se intredeschidea. Se astepta sa intalneasca privirea unui adult, la inaltimea privirii ei. Nimeni. Ochii ii coborara incet, spre fetita cu breton de un negru sticlos, nu mai inalta decat clanta. Alti pasi ingrijorati se auzira de dincolo de glasvandul care separa vestibulul ingust de restul apartamentului.
- Mei Mei, de cate ori ti-am spus? Nu deschizi usa strainilor!!!
O femeie tanara, cu ochi obositi si parul prins, de doamne-ajuta, intr-un fel de coada, isi facu aparitia. Isi stergea mainile frenetic, pe sortul cadrilat. Smuci copilul de langa usa si o privi pe Ana circumspect, cu capul plecat intr-o parte.
- O zi buna, ne scuzati…
Ana arata spre ecusonul din piept.
- Am venit sa va aducem Cuvantul Domnului.
- N-avem nevoie, domnisoara, de nici un cuvant. Avem noi cuvintele noastre. Nu ne mai trebuie altele, ca si-asa…
Tanara inchidea incet usa. Cu aparenta de calm si viteza de cobra, Ana isi propti piciorul in usa intredeschisa.
- Numai un moment, ascultati-ma putin! Nu m-ati inteles, nu suntem aici pentru a va converti. Doar sa schimbam cateva vorbe. Niste frati si surori, care va stiu problemele, m-au indreptat incoace, Domnul fie laudat! Au vazut cum va e tulburata linistea.
Ana urmari cu degetul, pe usa, conturul insultelor scrijelite acolo. Ochii femeii ii urmareau miscarea – era pe calea cea buna. Usa se deplasa aproape imperceptibil.
- Am auzit de greutatile voastre, am venit sa va aducem sprijin si alinare.
Ochii fetitei – migdalati, asa cum fusese prevenita- o fixau pe Ana de dupa fustele mamei. Femeia ofta si impinse usurel usa deoparte.
- Ati auzit? Ce-oti mai fi auzit? Of,of, of, ne stie toata lumea, ne stie tot blocul, parca am fi atractii de circ. Si ce vina avem? Va spun eu, nici o vina. Daca barbati-miu ar fi aici, le-ar arata el. Da’ nu e si io nu mai pot, ma credeti? Ce vina au copilasii astia? Ca arata altfel, ca vorbesc altfel?
De-acum, femeia nu isi mai stapanea nici lacrimile… Facu un gest moale cu mana, poftind-o inauntru. Ana arunca o privire scurta catre umbra coridorului. O aprobare scurta, cu barbia, a omului din bezna ii confirma ca drumul era liber. Pasi in apartament, cu senzatia limpede ca e gata sa comita un rau ireparabil.
C1- P10
Un miros stătut de usturoi ieşea din pereţi. Figuri întunecate şi capete acoperite i se învălmăşiră în minte. Tabăra de antrenament… toţi localnicii miroseau a usturoi, le ieşea prin piele. Ardei umpluţi cu orez şi mult usturoi, zi de zi. Din cauza climei, i se spusese. O uimiseră cei doi camarazi nemţi prezenţi în tabără, nu păreau afectaţi de meniul unilateral. Aveau prieteni refugiaţi, aliaţi de nădejde, cu aceleaşi preferinţe culinare.
Alături de ei tabăra păruse mai suportabilă. I-a aşteptat în zadar să apară la Summit, se organizaseră special pentru asta, pregătiseră un “foc de artificii”. Dar n-a mers. Au fost opriţi la frontieră. Apoi a venit vestea: Hans, dragul de el, murise lovit de trenul pe care încerca să-l oprească, legat de şină.
În camera alăturată se zărea un reşou improvizat dintr-un bloc de b.c.a. scobit. Amărîţii erau debranşaţi de la gaze, curentul se mai putea aranja… Desigur, aveau o Amprentă foarte mare.
Nu-i prea păsa de Amprentă. Fusese reeducată intensiv să-şi micşoreze Amprenta, nişte imbecili calculaseră Amprenta pentru o apăsare de buton, pentru un sms. Să renunţe la telecomandă, la filtrul de cafea, la…? Nu pentru asta li se alăturase. La urma urmei chiar şi bunul Al, căruia îi sorbeau cu toţii cuvintele, avea o amprentă cam mare. Duşmanii îi publicaseră factura de curent. Dar Al, desigur, ştie ce face. El trăieşte numai pentru Cauză.
Nu cunoştea această adresă, multe se întîmplaseră într-un an… el nu-i spusese, încă, nimic. N-ar fi riscat, sigur era doar o acoperire. Poate la alt
etaj… Aşa că pipăi şi scoase o biblie uşoară.
Cele grele erau trase în ţiplă, întocmai ca revistele porno, să nu li se vadă conţinutul. Şi cîteva uşoare, la fel, pentru orice eventualitate. Le deoebea cu ochii închişi. Îşi aminti ziua aceea în care curierul îi adusese revista glossy, învelită în ţiplă şi la fel de grea… Amintirea transpiraţiei reci o simţea şi acum. Era şi el acolo, o sfredelea cu privirea. Simţise că-i ascunde ceva – măcar sentimentul era reciproc. Nu fusese instruită, foloseau şi reviste? Deschisese revista cu groază, încercînd să-şi ascundă faţa lividă. În revistă era o pungă cu detergent.
Capitolul 2
- Corina, ce dracu îmi tot schimbaţi măi telefoanele, iar nu ştiu să umblu cu ăsta!
- E simplu şefu, cu butonul ăsta mă chemaţi pe mine, iar cu ăsta aveţi ton de exterior;
- Dă-le dracu. Cheamă-l pe Cevală!
…
- Da şefu, ordonaţi!
- Bă tu ai rămas de pe vechi? Dacă te mai aud cu ordonaţi te ia mama dracu!
Tu te ocupi de Ana, sau cum îi zice ăleia?
- Da şefu!
- Te ocupi pe pi-da mătii! Au reactivat-o ăia şi tu habar n-ai.
- Nu şefu, aseară am fost eu la ea.
- Bă prostu dracu, aseară ţi-ai tras-o tu cu ea şi astăzi se plimba cu săcuiu cu biblii pe stradă!
Hai, liber! De azi, ne ocupăm noi.
- Păi şi eu şefu?
- Ce bă vroiai să te însori cu ea?
- Nu da orişicât.
- Tu mai bine vezi că iar s-a apucat fraieru ăla de senator să dea declaraţii pe la televiziuni. Ce dracu nu l-ai instruit bă? Vezi ocupă-te de prost ca lumea.
C2-P2
Colonelul se saturase demult de prosti. Si de naivi. De oameni ‘cu atasamente’ – parca asa le zicea undeva, intr-un curs din vremea scolii. Nu ca si-ar fi facut prea multe sperante cu Cevala – era un executant bun si atat. Il mostenise – un alt obiect de inventar intre atatea altele – de la predecesorul sau, un ofiter facut pe puncte si obisnuit sa manuiasca mai degraba obiectele contondente decat stiloul sau aparatura electronica.
Dar ceilalti – ei, bine, ceilalti erau cu adevarat periculosi. Rafinati, inarmati cu multa rabdare si cu resurse nelimitate. Jocul devenea interesant, chiar si pentru el. Si in mijlocul intregii nebunii, Ana. Pe ea chiar nu stia din ce film sa o ia, cu ce sa o manance.
C2-P3
După ce ieși Cevală, se învârti lent de două ori pe fotoliul ergonomic, singurul accesoriu demn de mileniul III prezent în cameră…apoi calm, ca în reluare, se ridică și merse până la fereastra imensă care dădea în curte. Privi jos. “Bă, da’ nu ne mai dau bani nici să zugrăvim zidurile astea, stăm aici ca șobolanii”. Parcă pentru a îi confirma gândul, santinela de la poartă stătea zgribulită în gheretă, cu mâna pe arma de la șold. Mai stătu neclintit două minute.
Apoi reveni la birou. Luase o decizie. Mâinile îi erau acum sigure pe telefon, iar vocea îi devenise fermă și egală, aproape caldă. Secretara fu cât pe ce să nu-l recunoască atunci când o apelă:
- Corina, dragă, cheamă-l acum pe Stăncioiu de la a treia. Îi spui să vină singur cu tot ce știe despre Ana și că vreau să…[ezită o clipă]…să stăm puțin de vorbă. Când vine, îl introduci imediat și după ce intră mă întrerupi doar dacă ninge în Sahara. Mersi!
Nu mai așteptă răspunsul și puse receptorul în furcă. Își aprinse apoi o țigară și continuă să se învârtă lent în fotoliu. Pe fereastră nu mai avea chef să se uite ca să nu se indispună. Hotărî să aștepte și atât.
Peste cinci minute telefonul sună. Răspunse scurt, fără pauză:
-Trimite-l înăuntru.
Ușa se deschise și un tip înalt, brunet, intră cu mișcări de mătase, alunecând apoi până în fața biroului fără ca parchetul vechi de treizeci de ani să dea vreun semn de neliniște.
“De asta spun ratații ăștia că e cel mai bun”, apucă să gândească, înainte ca brunetul să se oprească și să spună simplu:
- Locotenent George Stăncioiu, la ordin!
C2-P4
- Băi Stăncioiule, tu ştii de ce câştigăm noi de vreo patruzeci de ani tată?
Pentru că nu suntem subtili. N-avem timp. Noi când nu înţelegem ce fac unii şi ce vor, noi îi distrugem, bă! Nu ne mai complicăm. De asta ne-au şi luat frica toţi şi nu-i mai mănâncă-n cur pe aici.
Bă, dar în cazul ăstora cu bibliile, ăştia cum le-aţi zis …
- Bibliotecarii.
- Aşa bă! Cu bibliotecarii facem o excepţie. Pentru că vezi tu, chiar aşa năroji cum ne cred alţii, noi nu intervenim în viaţa civililor bă! E tentant să te joci de-a Dumnezeu, dar e şi periculos.
L-am băgat pe prostul ăla peste Ana şi lindicu dracu a distrus fata. A ajuns săraca la treizeci de ani, fără familie, fără poftă de nimic. Fumează toată ziua şi bea câte un kil de cafea de i s-a făcut pielea pe faţă ca lu Gheorghe Doja.
Intră bă tu şi rezolvă, ajut-o discret în ce-i dau bibliotecarii de făcut.
Unde lucrează?
- La camera de muncă,
- Bun, vezi pe cine ai pe acolo. Salt-o un pic, un salariu mai mare, ceva. Iar pe fraierii ăia, pe bibliotecari, lasă-i bă să facă ce vor. Că oricum n-au nici-o şansă.
- V-aţi înmuiat şefu!
- Du-te bă dracu, rezolvă şi lasă psihiatria pentru filmele cu proşti!
C2-P5
I was dreaming of the past.
And my heart was beating fast,
I began to lose control,
I didn’t mean to hurt you,
I’m sorry that I mad you cry,
I didn’t want to hurt you,
I’m just a jealous guy,
- Băi Corina, dă bă muzica aia mai încet că nu suntem la căminul cultural!
- Ce şefu nu vă place? E de pe vremea dumneavoastră!
…
- Vremea mea! Vremea mea e de mâine în colo fraiero, da voi de unde dracu să ştiţi!
…
Degeaba! Nu-l mai auzea nimeni!
C2-P6
Rezonanta glasului sau se auzi atat de puternic incat la un moment dat ecoul se intoarse la el il izbi in ganduri,
il sperie si izbucni :
- Stancioiuleee , unde esti?
Corina avu o tresarire ca si cum cineva ar fi strigat-o, dar ingnorand gandul se aseza tacticoasa la birou si incepu a scrie la masina ceea ce nu terminase. Degetele ei albe si subtiri, ce pareau ai fi de pianist la prima vedere , bateau cu o rapiditate si cu exactitate de robot acele pagini ce urmau sa schimbe destine.
La un moment dat se auzi telefonul ca o bomba ce tocmai explodase in incaperea cu o liniste aparenta
si apasatoare .
- Alo da, aici Corina. Cine e? Sa traiti domnule Stanicioiu. Am inteles am sa comunic imediat. Sigur. Fata ei se ingalbeni, ochii mici si plini de enigme si fragmente de viata ii devenira acum mari si speriati cautatori de siguranta si liniste. Mainile ii tremurau, in palme il alunecau parca siroaie de transpiratie. Nu se putea stapani.
- Ce ? Cum e posibil? Nu, nu cred una ca asta! Nu se poate!
Ce ii spusese Stancioiu era atat de grav incat era aproape sa isi piarda controlul. Se auzi ragnetul sefului din cealata camera.
- Corina ! Cine dracu a mai fost acum, fir-ar mama lor a dracu sa fie!
C2-P7
Era ingrozitor , nu putea sa inteleaga …Fara sa-i pese de vocea rea a sefului , sari de pe scaun , rasturnandu-l cu un zgomot asurzitor peste cosul de hartii si fugi pe usa , luandu-si trenciul in zbor , ca pe o carpa nefolositoare …Afara ploua si era murdar – ca peste tot in Bucuresti, cand ploua sau cand nu ploua – dar acum nu mai vedea mizeria din jur ..Ochii ei ardeau si gandul nu-i era decat cum sa ajunga mai repede la apartamentul unde era fetita cu ochii oblici ..ca de obicei, nu erau taxiuri nicaieri , iar asta o innebunea si mai tare …Disperata , iesi in fata primei masini aparute in cale si – fluturand legitimatia de serviciu – se urca pe scaunul de langa sofer , srigandu-i in fata : Du-ma in Drumul Taberei , repede ! Soferul , un batranel timid si civilizat , vru sa intrebe despre ce este vorba, dar privirea plina de salbaticie a Corinei il inspaimanta si demara in tromba …La primul stop, opri cuminte , dar Corina tipa iarasi la el , isterica :
- Da-i drumul , treci pe verde !
Omul se fastaci , invocand legea , dar Corina tipa iar :
- Eu sunt legea acum, da-i drumul , ti-am spus !
Masina trecu pe verde , in claxoanele si injuraturile strigate ale celor care asteptau la stop si ale celor care erau cat pe ce sa-i acroseze in intersectie …Pana in Drumul Taberei , mosul a condus ca Ayrton Senna , uimit si el de ceea ce facea din cauza acestei femei micute , dar atat de salbatice …Ajuns la adresa, vru sa mai spuna ceva , dar Corina iesi din masina ca o nebuna, lasand portiera deschisa …Omul isi facu cruce speriat si pleca de acolo fara sa se uite nici macar in oglinda retrovizoare . Avea impresia ca a visat , dar mainile ii tremurau inca pe volan.
Corina fugi spre intrarea in scara blocului , dar simti in stomac o lovitura ca un pumn fierbinte, cand recunoscu uniformele celor de la Criminalistica …Erau deja acolo , deci era adevarat …In fata usii apartamentului, o gramada de gura-casca se inghesuiau sa vada ceva , netinand seama de rugamintile sectoristului, care se chinuia sa pastreze o bruma de ordine in “perimetru”…Corina arata legitimatia si intra in apartament ca o furtuna, printre cei adunati acolo , oameni avizi de spectacolul morbid ce se anunta inca de la intrare . Grabita, aluneca pe ceva uleios in holul de la intrare si realiza ca era sange doar dupa ce se uita la maneca bluzei , care devenise rosie …Peste tot era sange , pe pereti, pe jos, pe mobile …Cu stomacul strans – desi vazuse si facuse multe la viata ei – intra in sufrageria plina de sange ca intr-un decor de film horror prost – si merse catre usa dormitorului mic , acolo unde era camera fetitei cu ochii oblici …Picioarele nu o mai ascultau, o moliciune pusese stapanire pe ea …Nu putea sa vada asta , era prea mult…Amintirile navalira ca o avalansa in mintea ei , scenele de groaza vazute in misiunea din Somalia revenira cu brutalitate , spargand bariera mentala a uitarii autoimpuse , cu o acuitate ce o facu aproape sa tipe ….Pe covor , langa patul fetitei …..
C2-P8
Urla, urla cat putea de tare inauntrul ei, imaginea pe care o avea in fata era terifianta ,ochii reci si fara viata ai micutei ii tintuiau privirea si parca o sfredelea .Nu, nu auzea nimic ci doar privirea ii era atintita asupra corpului fara viata dar, inauntrul ei in mintea ei se desfasurau imagini si rupturi de intamplari de viata de parca era o caseta video pusa pe derulat cu imagini.
Multimea de gura casca se agita in continuu, se auzeau voci ale oamenilor de la criminalistica. Voci puernice de revolta si multe intrebari care parca dispareau in neant. Corina zacea langa patul micutei cu ochii fixati in gol, parea singura in camera desi erau multi care misunau pe acolo. La un moment dat se auzi un glas puternic care isi facea loc in multime prin curajul si inversunarea ce da dovada.
Era ea. Ana se intorsese, si incerca sa ajunga la usa si sa vada ce se intampla. La un moment dat mana Anei o atinse pe cap pe Corina. Corina se zbatu la fel ca pasare ce tocmai urma sa fie sacrificata . Tresari si uitandu-se inapoi zari chipul Anei.
- Tu? Tu aici? Cand…cum …? De unde ai..? De ce te-ai intors? Ce vrei ? Ce mai vrei?
- M-am intors , spuse Ana cu o voce joasa si aproape neinteligibila. M-am intors pt ca vreau sa termin odata
cu acest drum cu aceasta poveste. Stiu ca Stancioiu e pe urmele mele. Nu imi mai este frica. Vreau sa ii infrunt
Un agent de criminalistica le întrerupse brusc .
- Haideti! Haideti! Ca nu avem timp sa stam aici la sezatoare ce dracu faceti? Trebuie sa terminam ce avem de facut.
Numai cascati gura si plecati odata .
- La ce morga duceti cadavrul?, intreba Corina. Agentul ii raspunse sec .
- La IML, d-soara. Ce dracu, nu stiti nici atat?
Cele doua iesira din incaperea de unde trupul zacea jos, indepartandu-se usor spre iesirea din imobil. Multimea ramasese in urma lor, vocile se indepartau si se pierdeau pe masura ce ele traversau culoarul morbid si stramt al blocului.O lumina puternica le izbi in ochi cand ieseau din bloc ca si cum cineva incerca sa le orbesca .
- Vino, spuse Corina către Ana, cu o voce ce parea a supune si cel mai incapatanat individ. Sa mergem sa bem o cafea si sa stam de vorba. Curand trebuie sa ajung inapoi la Cevala, nu am prea mult timp la dipozitie.
Taxiul in care se urcasera demara in tromba spre o directie necunoscuta.
C1-P9
Stateau fata in fata fara a scoate un cuvant.Se priveau ,ochii amandoura pareau rosti cuvintele ce inca nu se auzeau .Corina trase adanc din tigara lunga si subtire pe care o tinea cu o maniera demna de o dama respectabila din inalta societate si izbugni catre Ana
-Fugi ,dispari ,esti proasta vrei sa mori de ce te-ai intors?Vor sa te agate ,sa te infunde si se ridica
brusc de la masa fara ca Ana sa apuce sa scoata un sunet .Ea ramase cu mana intinsa in aer privind cum silueta
Corinei dispare incet incet .
Ana lua telefonul si cu o voce ragusita se rasti la el
-unde esti vreau sa vi aici imediat .Trebuie sa iti spun ceva.
De partea cealata vocea barbatului parea nedumerita si socata .
Unde?unde sa vin?spune-mi unde esti?
Ana ii dadu adresa si inchise telefonul asteptand parca sa se termine totul.
In apartamentul in care fetita fusese gasita criminalistii terminasera de facut poze luat probe si intervievat
vecinii.Urma ancheta ce avea ca scop descoperirea criminalului.Din declaratiile oamenilor se pare ca fusese zarita
o pers de sex feminin ce intrase in casa unde locuia copila ,chiar cu cateva zile in urma,de catre o vecina ce statea
la doua usi de apt lui Mei Mei.Fara a vedea cu exactitate cine este pt ca era atat de intuneric pe holul acela
blestemat vecina declara ca a intrebat-o pe pers in cauza ce cauta si ce doreste cu fam aceea ,ca nu este nimeni
si sa numai insiste,dar,pers intrase in casa de parca cunostea casa si avea cheile . Iesi la fel de rapid trecand
razant pe langa ea disparand fara a apuca sa vada cine este si cum arata cu adevarat.Un lucru ii atrasese
atentia femei si anume acea carte pe care o tinea in mana respectiva persoana.
Anchetatorii gasisera o biblie de altfel pe masuta unde Mei Mei isi tinea jucariile Era cam neobisnuita si avea unele
semne pe coperta.
Corina ajunse in sfarsit la birou dadu sa deschida usa cand se auzi vocea puternica a coonelului in camera sa ce
parca se certa cu cineva la telefon
Intra pe usa, iar in clipa urmatoare ochii si privirea colonelului o impuscara ca si cum cineva folosise pistolul.
-Unde dracu umbli nenoricito?te caut de doua ore ca un bou ?ce iti imaginezi tu ca e aici ?tarlaua ma-tii ?
Nenorocita dracu ce esti te omor ai auzit ?!de mainile mele o sa mori daca mai faci asta odata.Eu te-am adus
eu te omor!
M-a sunat Stancioiu sa imi spuna !De ce nu mi-ai spus nenorocito ?!!Ridica pumnul sa dea in ea dar…
-Sefu…eu..
-Sa taci sa taci am spus ca te omor!Sa mi-l aduci ce Cevala acum.
Etichete: cititori, joc, jointstory, poveste, scris
Comentează
Cele mai recente
Astro Vesta (Maria Onea) 13 feb la 23:18 |
La începutul anului 2006, mi s-a cerut să fac horoscopul lui Traian Băsescu de către un [ citeste mai departe ]
Ana Barton 13 feb la 17:20 |
Văd prin geam că s-a spart sita. Abia acum înţeleg ce înseamnă cu nemiluita. Poate tu [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 11 feb la 20:14 |
Mamaia mea mi-a spus odată să nu regret ce-am făcut ci ce n-am făcut în viață. Nu m-am luat [ citeste mai departe ]
 | blackhole 09 feb la 17:32 |
In caz ca vreti sa va raspundeti la aceasta intrebare extrem de importanta, trebuie sa va raspundeti [ citeste mai departe ]
 | andreea 09 feb la 17:29 |
Se întîmpla ceva cu ea. De cînd era mititică, observase că atunci cînd îşi spunea "acum [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 08 feb la 17:55 |
Ieri seară la 20:00 am ieșit la teatru, la Green, pe Victoriei. Cei care au mai fost pe acolo [ citeste mai departe ]
Ana Barton 08 feb la 11:00 |
Apa care arde. Asta înseamnă. Nu fiartă, nu fierbinte, nu clocotită. Şi, bun înţeles, nu [ citeste mai departe ]
Astro Vesta (Maria Onea) 07 feb la 01:58 |
Prima femeie de pe Pământ, potrivit mitologiei greceşti, a fost Pandora, cea pe [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 05 feb la 19:03 |
Cu foarte puţin timp în urmă preşedintele spunea în discursul său: În [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 03 feb la 13:04 |
Nu, n-aș fi vrut să-l cunosc pe Cătălin. Cel puțin nu așa. Dar ce? Parcă în viață ai totul [ citeste mai departe ]
Ana Barton 01 feb la 16:00 |
Poa' să pară cum o părea. Să râză lumea cât o vrea. Eu tot joc şotron. Nu mă pot abţine [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 01 feb la 00:41 |
Poate vă mai amintiți de programul ”Școala altfel”, propus de ministrul Funeriu la finele [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 29 ian la 17:42 |
Desigur, România a mai făcut un pas mic şi servil în faţa corporaţiilor și marilor puteri şi [ citeste mai departe ]
Alex Mazilu 27 ian la 22:37 |
De prea multe ori am auzit astăzi ”România paralizată de ninsori” sau lucruri de genul ăsta. [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 27 ian la 21:35 |
Am descoperit de curând o prăjitură nouă. Camelia. Primul strat e rupt parcă din amandină, [ citeste mai departe ]
 | Crina Soroiu 27 ian la 15:48 |
Discursul proaspăt al șefului statului a fost unul fără substanță, incluzând doar [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 27 ian la 15:48 |
În contextul protestelor, care continuă, reprezentanții puterii au decis că o încercare, de a [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 25 ian la 20:44 |
Am înțeles din discursul președintelui că de fapt una dintre problemele cele mai grave în acest [ citeste mai departe ]
Ana Barton 25 ian la 19:18 |
Ştii, nici mie nu mi-e tocmai moale să-mi iau întrebările la întrebări. Dar poate că e [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 24 ian la 19:51 |
Asta spunea creatorul statuii domnitorului, sculptorul Marcel Voinea, la sfârșitul comemorării de [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 21 ian la 13:37 |
Între două demonstrații, pentru destindere, vă recomand memoriile crocodilului [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 21 ian la 02:59 |
Puterea... ploii a fost de partea puterii. Da, vremea și vremurile ”indecise” din oraș în [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 19 ian la 17:16 |
Revoluție - adică. Măcar pentru că brusc reprezentanții puterii sunt mult mai deschiși unui [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 19 ian la 16:05 |
Protestele românilor împotriva actualei conduceri, determinate, aparent doar, de recenta demisie a [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 19 ian la 14:31 |
Nu fac parte din tagma celor care se pricep la relații, nu dau sfaturi prietenilor căsătoriți [ citeste mai departe ]
Ana Barton 19 ian la 13:50 |
Hai, că are dreptate femeia asta: ţara arde, iar babele se piaptănă. Da, da' se piaptănă scurt, [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 ian la 18:47 |
Am primit comunicatul acesta:
Peluza Sud Dinamo, grupul de suporteri ai echipei [ citeste mai departe ]
 | morringain 15 ian la 01:34 |
Pentru postul asta o sa imi atrag ura multora. Asta e.
Asistam in ultimele zile la o isterie [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 15 ian la 01:33 |
O retrospectivă asupra realității politice românești, în 2011 aduce în atenție o scenă [ citeste mai departe ]
Ana Barton azi la 15:20 |
Mă dezbrăcam încet de somn, de dimineaţă, şi mă-mbrăcam cu ziua. Şi mi-a venit un fel de [ citeste mai departe ]
Ce fac prietenii tăi pe Pandoras
Ultimele comentarii
1Chiar dacă scriem sub semnul IF, eu vă doresc tuturor în mod necondiționat ,o zi superbă.... 
junghiul la Cum te leagănă mă-ta2Salutare Seva!Mă bucur că nu ești de acord cu mine , de multe ori nici eu nu sunt de acord cu mine și asta poate însemna că ne potrivim!CLĂTĂRÍ vb. v. agita, clăti, clătina, limpezi, zgudui, scutura.A... junghiul la Ati vazut o devoratoare maro?3Aaaa! Maria Onea! Asta vine de la Maria alu' întâiul?Nu sunteți doamna Băsescu?Săru-mâna.... junghiul la Uraganul Băsescu4Anti , nu știu dacă a murit sau nu-l mai vedem noi de sub zăpadă.... junghiul la Cum te leagănă mă-ta5Niște prietene de suflet mi-au spus că tipii ăștia de-ți propun creme hidratante îți pot lăsa și oareșce micoze. Mi-ar părea rău, să știi!... junghiul la Cum te leagănă mă-ta6Tribut to Lulubelle III,un veritabil simbol viu al Mamei Pământ, no ofence Joiana.Eu și cealaltă față ( nu The dark side of the moon),am văzut lumina în același an (altă mamă).If I were the... junghiul la Cum te leagănă mă-ta7O Scrisoare pentru Pandora!Nu! Nu! si Nu! Nu se poate…Oglinda chipului frumos e rastignita pe crucea gatului si-o tin pana-m amorteste sangele din mana mea. Sinea mea launtrica se rataceste prin tempului... 
Anti Nationalist la Cum te leagănă mă-ta8O Scrisoare pentru Pandora!Nu! Nu! si Nu! Nu se poate...Oglinda chipului frumos e rastignita pe crucea gatului si-o tin pana-m amorteste sangele din mana mea. Sinea mea launtrica se rataceste prin... Anti Nationalist la Uraganul Băsescu9Foarte bine Astro Vesta, mai schimba registrul ca mai nou, dupa unele din ultimele texte, zici ca suntem la cenacluri literare din scoala generala :) Cu limbile aferente.... laurentiu la Uraganul Băsescu
Dora Constantinovici
4399 citiriAna Barton
2860 citiriFlorentina Mușat
2849 citiriandreea
2016 citiriAstro Vesta (Maria Onea)
1207 citiriDoria Niculescu
985 citiriMaria Moiş
870 citiriblackhole
645 citiriRuxandra Predescu
288 citiriLaura Laurentiu
264 citiri
Astro Vesta (Maria Onea)
2 postariAna Barton
2 postariFlorentina Mușat
o postareDora Constantinovici
o postareandreea
o postareblackhole
o postare
Dora Constantinovici
23802 citiriFlorentina Mușat
16272 citiriAna Barton
13677 citiriMaria Moiş
10209 citiriDoria Niculescu
4260 citiriandreea
2680 citirimorringain
1834 citiriCrina Soroiu
1712 citiriAlex Mazilu
1612 citiriRuxandra Predescu
1355 citiri
Dora Constantinovici
7 postariAna Barton
6 postariCrina Soroiu
4 postariFlorentina Mușat
4 postariMaria Moiş
3 postariAstro Vesta (Maria Onea)
2 postariAlex Mazilu
o postareandreea
o postareblackhole
o postaremorringain
o postare
Top Articole
- andreea: Poate că pisica ştie mai bine ce şi cum… (1962 citiri)
- Ana Barton: Горящая вода (1745 citiri)
- Florentina Mușat: Tu în ce parte a baricadei te afli? (1493 citiri)
- Astro Vesta (Maria Onea): Pandora din noi (1028 citiri)
- Dora Constantinovici: Centrul laBOMBA, un loc fără sprijin (806 citiri)
- Ana Barton: Cum te leagănă mă-ta (708 citiri)
- blackhole: Ati vazut o devoratoare maro? (587 citiri)
- Astro Vesta (Maria Onea): Uraganul Băsescu (179 citiri)
- Ana Barton: Горящая вода (280 comentarii)
- andreea: Poate că pisica ştie mai bine ce şi cum… (213 comentarii)
- Florentina Mușat: Tu în ce parte a baricadei te afli? (161 comentarii)
- Astro Vesta (Maria Onea): Pandora din noi (158 comentarii)
- Ana Barton: Cum te leagănă mă-ta (76 comentarii)
- Dora Constantinovici: Centrul laBOMBA, un loc fără sprijin (72 comentarii)
- blackhole: Ati vazut o devoratoare maro? (35 comentarii)
- Astro Vesta (Maria Onea): Uraganul Băsescu (11 comentarii)
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Dar cum decideţi dacă un comentariu este continuare la poveste sau este chiar comentariu? Oricum, succes!
2010-03-26 22:53:36 | Raporteaza
@cosa nostra: nu cred că e aşa complicat să le identific. spre exemplu, ăsta al dvs. nu e continuarea poveştii, dar mi-ar plăcea să încercaţi să o continuaţi.
2010-03-26 23:08:01 | Raporteaza
Se pare ca fostul iubit a sunat din nou. Dar oare ce mai vrea? Oare si-a dat seama ca a gresit si vrea sa isi ceara iertare? Oare si el mai tine la ea? Oare ce e? S-a gandit ceva timp daca va sa raspunda la telefon sau nu. Si in final isi zise sa raspunda. Atunci auzi vocea aceea pe care o adora odata. El spuse simplu: “Buna scumpo. Ce mai faci?” Iar ea i-a raspuns, inca surprinsa: “Buna dragul meu. Bine. Stateam. Tu ce faci? Ce ai mai facut? Ce e cu tine? Ca nu ai mai sunat de atata timp.” “Nu fac foarte bine. Nu am mai sunat pentru ca.. pentru ca.. nu stiu dar as vrea sa ne vedem. Vreau sa ne vedem cat mai curand.” “Bine. Atunci vino la mine. Stau tot acolo. Te astept.” Si astfel cei doi s-au intalnit dupa mult timp de cand nu se mai vazusera. Atunci femeia a aflat ca s-au despartit dintr-o prostie. El crezuse ca ea are pe altcineva si ea crezuse acelasi lucru. Dar totul se intamplase din cauza unei singure persoane, care era invidioasa pe fericirea lor. Atunci fiecare si-a dat seama cat de mult a gresit cand nu i-a dat celuilalt timpul necesar sa explice totul. Dar bine ca barbatul a avut curajul sa sune din nou pentru ca si-a dat seama ca are nevoie de iubita lui.
Si astfel putem invata si noi ceva. Putem invata sa avem incredere in persoana iubita si nu credem pe altii cand ne spun cate ceva rau. Invatam ca trebuie sa ii ascultam pe ceilalti pana la capat cand au ceva de zis. Si invatam ca daca exista iubire putem trece peste tot iar o iubire adevarata dureaza o vesnicie. Numai bine!
2010-03-27 00:15:29 | Raporteaza
@cris: mulţumesc tare mult că ai intrat în joc, doar că nu ai fost prea atent/ă la ultima frază a textului meu şi din acest motiv continuarea ta nu se leagă de ce am scris eu. nu era vorba de niciun iubit. în faza asta cel puţin
în plus, nu ai lăsat finalul liber şi alţii nu mai au posibilitatea să continue povestea. mai fă o încearcare.
2010-03-27 00:44:55 | Raporteaza
- Aaalo, şopti cu voce tremurată… - Avem nevoie de tine, se auzi vocea hîrîită, sper că eşti singură – cine cînta acolo la pian? Doar nu ai cedat iar instinctelor… eşti atît de previzibilă! Cum îţi cîntă omul frumos, cum te pierzi! Vezi că cineva e cu ochii pe tine în permanenţă… Ea îşi ridică pe furiş breteaua de la cămăşuţa de noapte transparentă, privind cu nelinişte în jur… - Nu, e doar Ahmad. Cînta… dumnezeieşte. - Dă-l afară! Auzi… arabi… Peste o oră, în acelaşi loc, îmbăcată corespunzător. Se dădu jos din pat, oftînd, mîncă la repezeală un ou singuratic, se îmbrăcă atît de anost cît se pricepea şi ieşi grăbită pe uşă. La colţul străzii se ciocni de o pereche de bătrînei care se ţineau de mînă. Aceştia priviră cu scepticism în urma ei, şoptind: “e una din alea…”
Jumătate de oră merse pe jos, respirînd aerul proaspăt al dimineţii. Ştia că ce va urma va fi greu şi neplăcut, dar trebuia să o facă. Se opri în faţa porţii somptuoase şi sună scurt, de trei ori.
- Ai venit repede, poftim, spuse el şi-i trînti în braţe un teanc enorm de Biblii nou-nouţe, negre şi apăsătoare. Cam în cinci ore cred că rezolvi zona Vatra Luminoasă. Domnul fie cu tine!
2010-03-27 00:44:58 | Raporteaza
@andreea: despre asta vorbeam
2010-03-27 00:50:10 | Raporteaza
@Laura Laurentiu:
OOOOh! super! e asa de intrigant, dar m-ai luat pe neasteptate cu ultima fraza, trebuie sa ma concentrez sa vad cum am putea-o continua far sa o stricam….
aaah, ia sa vedem. …
2010-03-27 02:05:09 | Raporteaza
@cosa nostra:
cred ca ati scrie bine… va repet invitatia Laurei.
2010-03-27 02:05:57 | Raporteaza
Preț de câteva secunde se arcui sălbatic într-un exercițiu de echilibristică menit să țină teancul de Biblii împreună. Când își reveni, bărbatul se pregătea să închidă poarta și atunci își dădu seama că de când a primit-o nici măcar nu o privise în ochi. Tânguiala stridentă a balamalei îi aduse aminte pentru ce era cu adevărat acolo. Trecând peste dresul vocii, apucă să spună, cu o fermitate de care nu se crezuse până atunci în stare:
- Cred că mă confundați…
Până aici mersese cu gândul. Pentru câteva clipe își pierdu cumpătul și căzu în transă; nu apucă să vadă cum el oprise poarta și flutura nervos degetele de la mâna liberă, privind în continuare oriunde numai nu înspre ochii ei. Iar ea…ea era undeva în lunile care trecuseră: în beciul din Beirut, în brațele lui George, în genunchi în fața… Aici se trezi brusc și își dădu seama că dacă nu vorbea atunci, viața i se încheia pe acea stradă. Bărbatul o privea acum drept în ochi; apucă să prindă licărirea întunecată din ochii fetei înainte ca un firav zâmbet zeflemitor să i se instaleze comod pe figură. Niciodată Ana nu arătase așa.
-…de data asta am nevoie doar de una, continuă ea.
Lăsă vraful de Biblii să cadă zgomotos pe caldarâm, în mijlocul porții, oprind una singură în mâna dreaptă. Fără alte adăugiri, făcu stânga împrejur și se depărtă agale. Bărbatul rămase câteva secunde inert, cu privirea țintă în locul în care stătuse Ana. O ridică apoi ușor, clătină scurt din cap și reintră în curte, lăsând Bibliile împrăștiate pe trotuar. În urma sa,un punct roșu mai zăbovi o clipă pe poarta închisă, apoi se stinse și el.
2010-03-27 02:17:47 | Raporteaza
Bun, şi ce ne facem dacă imaginăm o continuare, ne căsnim s-o scriem şi când s-o postăm, vedem că cineva tocmai a postat între timp şi ne-a stricat toată logica?
2010-03-27 06:43:44 | Raporteaza
@adrian: bună treabă. să vedem cum iese cineva din asta.
2010-03-27 07:07:47 | Raporteaza
@cosa nostra: da, asta e o mică problemă, dar nu prea am cum să o gestionez. singura rezolvare e să scrieţi mai repede ca alţii.
2010-03-27 07:15:23 | Raporteaza
@laura Noi, astia care am mai fost, mai putem inca o data? ca parca e prea serioasa treaba
@cosa nostra Ce va lasati asa de greu? Va roaga niste doamne…
2010-03-27 10:50:39 | Raporteaza
@andreea: ooo, da. se poate de câte ori vrei. nu îngraşă
2010-03-27 10:52:33 | Raporteaza
sa mai asteptam… poate mai sint si alti artisti…
2010-03-27 10:57:19 | Raporteaza
Dupa ce trecu de coltul strazii incepu sa fuga nebuneste. Fugea cu mintea golita de ganduri, fara sa mai stie de cine si de ce. Fugi pana cand un obstacol neasteptat se ivi in fata sa: el era din nou in fata sa. Avea in spate un rucsac, din care scoase Bibliile abandonate mai devreme. - Ce ti s-a intamplat? Crezi ca poti pleca din chestia asta cand vrei tu? Ai noroc ca nu te spun stii tu cui. Si acum sa mergem. Ii intinse si ei un ecuson asemanator cu cel pe care-l avea el in piept. Pornira apoi amandoi spre masina care-i astepta.
2010-03-27 11:50:36 | Raporteaza
… de data asta eu vreau doar sa vad cum continua… imi place si deocamdata nu ma bag
2010-03-27 12:14:32 | Raporteaza
Să vă spun de ce nu va merge: Cititorii intră aici să citească şi eventual să dezbată subiecte mai mult sau mai puţin arzătoare, reale. Nu poveşti sau nuvele. Nu cred că sunt printre noi mulţi critici literari. Şi dacă ar fi nu cred că acesta este targetul lor. Şi hai să zicem că te pasionează poveştile. Le citeşti. Ce ai mai avea de spus?. Nu ai cum să combaţi ideile expuse într-o poveste, tocmai că e poveste. Mulţi dintre cititori pot analiza cu acurateţe ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi şi vor să citească articole despre asta. Dintre aceştia sunt mulţi care şi comentează fiind sau nu de acord cu ce citesc. Dar ca să compui poveşti, să imaginezi scenarii, trebuie să ai un altfel de talent. Să fii scriitor.
Nu am intervenit aici să vă descurajez. Voi citi, dar probabil nu voi avea ce să comentez.
2010-03-27 13:02:28 | Raporteaza
@Lady Io: heeei, ţi-era dor de joacă, nu?
2010-03-27 15:38:18 | Raporteaza
@Letitia S. Campan: tu ai să dai tuşa finală.
2010-03-27 15:38:43 | Raporteaza
@cosa nostra: îmi cer scuze că nu am răspuns mai repede, dar am grădinărit un pic.
da, înţeleg ce ziceţi şi aveţi într-un fel dreptate. oamenii simt aici nevoia să combată, să schimbe idei, să analizeze, să critice etc. platforma asta e însă extrem de versatilă, suportă orice idee şi orice abordare, aşa că putem face multe lucruri în spaţiul ei. inclusiv să ne jucăm scriind.
sunt conştientă că mulţi nu vor completa povestea din diferite motive – e frumos afară şi nu au timp de net, nu le place joaca asta, nu mă plac pe mine, nu au talent la scris, nu au curaj etc. dar câtă vreme sunt trei cititori creativi care scriu împreună, eu mă declar mulţumită.
şi, în final, sper să iasă o poveste care să vă tihnească, chiar dacă nu veţi contribui la ea, ci doar o veţi citi.
2010-03-27 15:48:30 | Raporteaza
Da! Şi mă rog, ce faceţi dumneavoastră prin grădină?
2010-03-27 16:01:46 | Raporteaza
@cosa nostra: am tuns trandafirii, am plantat nişte flori de vară (rochiţa rândunicii, floarea miresei, micşunele, nemţişori, bănuţei etc.) şi am schimbat alte două flori în ghivece mai mari. cam asta.
2010-03-27 16:14:08 | Raporteaza
Mie mi s-au uscat toţi trandafirii. Cam optzeci de tufe. Şi nu numai mie. La toţi pe aici. Sper să mai iasă totuşi ceva din ei. Florile celelalte trebuie plantate? Nu ies singure an de an?
2010-03-27 16:32:47 | Raporteaza
in masina ,gandul ei zboara din ce in ce mai departe se simtea ca si cum existenta celuilalt ii prindea corpul si sufletul ca intr-o menghina .La un moment ochii lui patrunzatori o privesc ,iar acea privire era atat de rece si de dominanta incat corpul ei tresari la un moment dat si glasul i se auzi.Ce vrei? ce vezi ? cine.. ?esti tu sau …?Spune-i sa ma lase in pace sa nu ma mai caute. Heei Laura ! bine ai revenit ,uite, ti-am scris un pic din cum am gandit eu continuarea ,sper ca nu sunt pe dinafaraa
)O dupa amiaza placuta iti doresc .Imbratisari caldee
2010-03-27 18:09:53 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Sa stii
, chiar imi aminteam cu placere de data trecuta.
2010-03-27 18:19:30 | Raporteaza
ilustratie muzicala
youtube.com/wat../
2010-03-27 18:31:43 | Raporteaza
@cosa nostra: ba ies, dar acum le-am pus prima dată, pentru că am schimbat un pic designul grădinii. la anul nu mai am treabă cu ele. şi care e motivul uscării trandafirilor? nu l-aţi dibuit?
2010-03-27 20:38:56 | Raporteaza
@makedon: mersi de primire.
foarte bine ai făcut că ai scris. să vedem ce se mai arată de-acum. sunt chiar curioasă.
2010-03-27 20:40:23 | Raporteaza
@andreea:
noah, asta da! şi eu care mă aşteptam la ilustraţie muzicală pentru text 
fuuuuarte faină piesă. de vis! 
2010-03-27 20:41:45 | Raporteaza
- Ce vreau? Ce vad? Vreau sa vad.
Masina trecea pe langa siruri de obloane zavorate, pe langa fatade banale si usi fara mister. Toata chestia asta cu Bibliile era absurda, nu era nevoie de complicatii si de artificii de roman politist ieftin. Lucrurile erau simple: Ana avea un trecut si trebuia sa plateasca pentru el. De ce se mai oboseau sa o cheme la ordine cu atatea inflorituri de scenariu? Pentru o secunda, pretul i se paru mult prea mare. Nici macar palmele lui George, apasate pe tamplele ei, nu meritau atat de mult.
Oprira in dreptul unui bloc vechi si trist,cu tencuiala jupuita. In timp ce cobora din masina, Ana inregistra fotografic toate detaliile perimetrului. Asa cum fusese antrenata. Perdeaua care falfaia la fereastra etajului doi, batrana care se pregatea, tematoare, sa traverseze. Secunda in care ar fi putut sa scape trecu, nefolosita. El ii apucase strans cotul si o conducea catre intrare. Mirosea a plapumi de lana mucegaite si a pipi de pisica. O lipi cu spatele de perete si o privi fara echivoc: - Sper ca ai inteles. Nu vom renunta pana cand nu ii gasim.
2010-03-27 21:55:16 | Raporteaza
@adnana
2010-03-27 22:01:36 | Raporteaza
Laura Laurenţiu, Nu ne-am dat seama care a fost motivul. Dar oricum aşa s-a întâmplat la toţi nu numai la mine. Dar să revenim on topic: Cum s-ar putea dezvolta o astfel de poveste pe mai multe planuri? Adică în timp ce se petrece într-un loc ceva, în alt loc se petrece altceva şi cu alte personaje. Urmând ca până la urmă să se intersecteze planurile şi personajele. De asta spuneam eu că e greu. Să zicem că eu deschid un nou plan. Un alt comentator vrea să continue. Cum ştim care plan este cel continuat? Eu am văzut un roman în faza de lucru. Nu semăna deloc cu manuscrisul final. Planurile erau numerotate. Pe margine erau scrise notiţe. Creaţia cu autori multipli e mult mai grea decât ar părea la prima vedere.
2010-03-27 22:02:10 | Raporteaza
@adnana: cool! ne place, ne place. dar am impresia că andreea avea ceva în plan cu Bibliile ălea. nu cred că le lasă ea să se piardă aşa uşor. de-abia aştept să văd ce urmează
2010-03-27 22:12:36 | Raporteaza
@cosa nostra: am putea numerota planurile. ăsta să fie cap 1 şi celălalt cap 2. şi cine vrea să continue primul cap scrie înaintea comentariului cifra 1, şi eu trec completarea respectivă în continuarea acestui text. când apare cifra 2, trec completarea sub textul de la cap 2. în articolul de sus apare ceva de genul:
Cap 1 xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.
Cap 2 xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.
astfel ambele capitole se pot completa deodată. un paragraf sus, unul jos. unde are chef lumea să scrie. şi aşa pot intra şi alte capitole.
2010-03-27 22:18:40 | Raporteaza
@andreea:
2010-03-27 22:29:57 | Raporteaza
Capitolul 2. - Corina, ce dracu îmi tot schimbaţi măi telefoanele, iar nu ştiu să umblu cu ăsta! - E simplu şefu, cu butonul ăsta mă chemaţi pe mine, iar cu ăsta aveţi ton de exterior; - Dă-le dracu. Cheamă-l pe Cevală! … - Da şefu, ordonaţi! - Bă tu ai rămas de pe vechi? Dacă te mai aud cu ordonaţi te ia mama dracu! Tu te ocupi de Ana, sau cum îi zice ăleia? - Da şefu! - Te ocupi pe pi-da mătii! Au reactivat-o ăia şi tu habar n-ai. - Nu şefu, aseară am fost eu la ea. - Bă prostu dracu, aseară ţi-ai tras-o tu cu ea şi astăzi se plimba cu săcuiu cu biblii pe stradă! Hai, liber! De azi, ne ocupăm noi. - Păi şi eu şefu? - Ce bă vroiai să te însori cu ea? - Nu da orişicât. - Tu mai bine vezi că iar s-a apucat fraieru ăla de senator să dea declaraţii pe la televiuni. Ce dracu nu l-ai instruit bă? Vezi ocupă-te de prost ca lumea.
2010-03-27 22:43:52 | Raporteaza
@cosa nostra: vedeţi că se poate?
2010-03-27 22:45:33 | Raporteaza
Erată: “pe la televiziuni” în loc de “pe la televiuni”
Nu ştiu, să vedem cât durează!
2010-03-27 22:48:23 | Raporteaza
@cosa nostra: până ne plictisim
2010-03-27 22:50:43 | Raporteaza
Ce sa inteleg? Pe cine sa gasim? Ce cautam in scara asta? De ce vocea ta e schimbata? Oare numai privirea e cea care ramane vesnic la fel? Intrebari care ii intepau mintea. In acele cateva secunde de chin, ar fi acceptat orice raspuns numai sa scape de acel mister.
2010-03-27 23:00:22 | Raporteaza
pffuii, ce bine! o mana de barbat – se vede
@laura: mersi, dar sa stii ca nu am renuntat nici eu la biblii … le-am dat doar un rol secundar
2010-03-27 23:04:42 | Raporteaza
@Magic: bun. am pus în continuare la cap 1. mersi
2010-03-27 23:07:44 | Raporteaza
El o priveste si tace. O tacere prelungita, din aceea care-si spune cuvantul, iar Ana auzea atat de bine raspunsul la intrebarile ei. Privindu-i linistea a cazut intr-o stare de som partial s-a pierdut, a zburat libera prin oceanul de nori, a adormit si s-a prabusit in momentul rasaritului la mare intr-o zi de mai. Avea nadejdea unui nou inceput. Acum putea sa vada ce vedea si el: marea, soarele, norii, pescarusii, valurile, nisipul . scoicile…ploaia. Incet, incet s-a dezmeticit. si deodata stiga: -Unde estiiii ? Unde sunt ?
2010-03-27 23:07:59 | Raporteaza
Cap !
2010-03-27 23:08:55 | Raporteaza
@adnana: bibliile rocks!
2010-03-27 23:10:10 | Raporteaza
Colonelul se saturase demult de prosti. Si de naivi. De oameni ‘cu atasamente’ – parca asa le zicea undeva, intr-un curs din vremea scolii. Nu ca si-ar fi facut prea multe sperante cu Cevala – era un executant bun si atat. Il mostenise – un alt obiect de inventar intre atatea altele – de la predecesorul sau, un ofiter facut pe puncte si obisnuit sa manuiasca mai degraba obiectele contondente decat stiloul sau aparatura electronica.
Dar ceilalti – ei, bine, ceilalti erau cu adevarat periculosi. Rafinati, inarmati cu multa rabdare si cu resurse nelimitate. Jocul devenea interesant, chiar si pentru el. Si in mijlocul intregii nebunii, Ana. Pe ea chiar nu stia din ce film sa o ia, cu ce sa o manance.
2010-03-27 23:19:44 | Raporteaza
evident, e pentru capitolul 2
2010-03-27 23:20:35 | Raporteaza
Capitolul 2
După ce ieși Cevală, se învârti lent de două ori pe fotoliul ergonomic, singurul accesoriu demn de mileniul III prezent în cameră…apoi calm, ca în reluare, se ridică și merse până la fereastra imensă care dădea în curte. Privi jos. “Bă, da’ nu ne mai dau bani nici să zugrăvim zidurile astea, stăm aici ca șobolanii”. Parcă pentru a îi confirma gândul, santinela de la poartă stătea zgribulită în gheretă, cu mâna pe arma de la șold. Mai stătu neclintit două minute. Apoi reveni la birou. Luase o decizie. Mâinile îi erau acum sigure pe telefon, iar vocea îi devenise fermă și egală, aproape caldă. Secretara fu cât pe ce să nu-l recunoască atunci când o apelă:
- Corina, dragă, cheamă-l acum pe Stăncioiu de la a treia. Îi spui să vină singur cu tot ce știe despre Ana și că vreau să…[ezită o clipă]…să stăm puțin de vorbă. Când vine, îl introduci imediat și după ce intră mă întrerupi doar dacă ninge în Sahara. Mersi!
Nu mai așteptă răspunsul și puse receptorul în furcă. Își aprinse apoi o țigară și continuă să se învârtă lent în fotoliu. Pe fereastră nu mai avea chef să se uite ca să nu se indispună. Hotărî să aștepte și atât.
Peste cinci minute telefonul sună. Răspunse scurt, fără pauză: -Trimite-l înăuntru.
Ușa se deschise și un tip înalt, brunet, intră cu mișcări de mătase, alunecând apoi până în fața biroului fără ca parchetul vechi de treizeci de ani să dea vreun semn de neliniște. “De asta spun ratații ăștia că e cel mai bun”, apucă să gândească, înainte ca brunetul să se oprească și să spună simplu: - Locotenent George Stăncioiu, la ordin!
2010-03-27 23:32:09 | Raporteaza
@adnana: done!
2010-03-27 23:33:39 | Raporteaza
@adnana: oh, ce șansă! am scris și eu pt capitolul doi și apoi am văzut că ai pus..dar postările noastre merg una în continuarea celeilalte
.
2010-03-27 23:34:49 | Raporteaza
@adrian: EXACT! vedeţi, ni se arată să scoatem o carte împreună! mă rog, mai mult voi, că eu nu am “produs” prea mult. dar nu vreau să mă amestec că e prea frumos doar să stau să citesc
2010-03-27 23:38:23 | Raporteaza
Cap I - Acum sîntem aici şi trebuie să rezolvam treaba asta; mai tîrziu, mai vedem noi… şopti el, trecîndu-şi dosul mîinii peste clavicula ei translucidă. Am auzit că tot jazzul îţi place… … - Ce căutăm de fapt? Ce trebuie să fac? - Intri, laşi biblii.. îţi ţii discursul… Observă-i cu atenţie pe cei doi copii. Vezi, cu cine seamăna? Priveşte-le ochii migdalaţi şi poate o să înţelegi. Ai făcut prea multe prostii pîna acum, dacă nu te descurci nu cred că te mai pot ajutat de acum înainte! Iar Cevală ăla… altul mai ticălos nu puteai găsi…
Ana sună insistent la uşa pe care cineva scrijelise cu ură imprecaţii inimaginabile, încercînd să le şi ilustreze prin desene sugestive şi dincolo se auziră paşi înceţi şi de undeva de mai departe, plînsetul unui copil.
2010-03-28 01:00:06 | Raporteaza
Capitolul 2 - Băi Stăncioiule, tu ştii de ce câştigăm noi de vreo patruzeci de ani tată? Pentru că nu suntem subtili. N-avem timp. Noi când nu înţelegem ce fac unii şi ce vor, noi îi distrugem, bă! Nu ne mai complicăm. De asta ne-au şi luat frica toţi şi nu-i mai mănâncă-n cur pe aici. Bă, dar în cazul ăstora cu bibliile, ăştia cum le-aţi zis … - Bibliotecarii, - Aşa bă! Cu bibliotecarii facem o excepţie. Pentru că vezi tu, chiar aşa năroji cum ne cred alţii, noi nu intervenim în viaţa civililor bă! E tentant să te joci de-a Dumnezeu, dar e şi periculos. L-am băgat pe prostul ăla peste Ana şi lindicu dracu a distrus fata. A ajuns săraca la treizeci de ani, fără familie, fără poftă de nimic. Fumează toată ziua şi bea câte un kil de cafea de i s-a făcut pielea pe faţă ca lu Gheorghe Doja. Intră bă tu şi rezolvă, ajut-o discret în ce-i dau bibliotecarii de făcut. Unde lucrează? - La camera de muncă, - Bun, vezi pe cine ai pe acolo. Salt-o un pic, un salariu mai mare, ceva. Iar pe fraierii ăia, pe bibliotecari, lasă-i bă să facă ce vor. Că oricum n-au nici-o şansă. - V-aţi înmuiat şefu! - Du-te bă dracu, rezolvă şi lasă psihiatria pentru filmele cu proşti!
2010-03-28 07:46:37 | Raporteaza
Laura Laurenţiu Propunere: Fiecărei noi adăugări la un capitol să-i puneţi un semn distinctiv şi un număr care să-o diferenţieze de celelalte, astfel încât un cititor care vrea să vadă ce a mai apărut nou să nu fie nevoit să recitească tot capitolul. Ca o sugestie, ceva de genul: C1-P12 C1 fiind capitolul, P12 fiind postarea a 12-a din acel capitol.
2010-03-28 09:23:03 | Raporteaza
@cosa nostra: ok. iniţial mă gândeam să pun paragrafele respective cu diferite culori, dar era prea pestriţ. apropo, putem avea şi capitolul 3, dacă cineva doreşte să mute acţiunea undeva în trecut, în Beirut, să zicem. sau peste Ocean….
2010-03-28 09:32:55 | Raporteaza
Capitolul 2 I was dreaming of the past. And my heart was beating fast, I began to lose control,
I didn’t mean to hurt you, I’m sorry that I mad you cry, I didn’t want to hurt you, I’m just a jealous guy,
- Băi Corina, dă bă muzica aia mai încet că nu suntem la căminul cultural! - Ce şefu nu vă place? E de pe vremea dumneavoastră! … - Vremea mea! Vremea mea e de mâine în colo fraiero, da voi de unde dracu să ştiţi! … Degeaba! Nu-l mai auzea nimeni!
2010-03-28 10:01:02 | Raporteaza
Ah, joculetul de scriere
.. Multe s-au intamplat while I was reading/sleeping 
). Raman la cetit, vad ca devine din ce in ce mai funny 
2010-03-28 10:08:50 | Raporteaza
cap II fundal sonor…
youtube.com/wat../
2010-03-28 10:23:14 | Raporteaza
@domnisoaraT: ia pune tu mâna pe tastatură şi bagă un paragraf. şi aşa e urât afară şi nu ai unde merge
2010-03-28 10:29:11 | Raporteaza
@andrea: hehe, când scoatem cartea, o vindem la pachet cu CD-ul cu ilustraţiile tale muzicale şi cu instrucţiuni care piesă unde se ascultă
2010-03-28 10:31:53 | Raporteaza
mai, nene, m-am semnat “andrea”! – @59 dar tot io’ sint…
2010-03-28 10:47:42 | Raporteaza
adevarul e ca s-a imbirligat rau de tot, nu stiu cum o mai scoatem la capat!
parca-i o combinatie de Coelho cu Rodica Ojog Brasoveanu.
2010-03-28 10:49:51 | Raporteaza
@andreea: o scoatem, o scoatem…doar ca acum trebuie sa ne gandim putin mai mult si sa fim mai atenti la ce au scris cei dinaintea noastra. de ex mie mi-au scapat niste inadvertente, dar nu ‘omoara’ textul. cred ca se apropie momentul in care povestea o sa decoleze de una singura si va fi nevoie de toata priceperea colectiva ca sa o tinem in aer. dar devine chiar palpitant!
2010-03-28 11:00:38 | Raporteaza
@andreea: un Babilon scriitoricesc, de-a dreptul.
dar îi poate pune capăt cineva foarte repede cu un atentat izbutit. 
2010-03-28 11:04:21 | Raporteaza
Banc de dimineata:
“Cica in Caracal, in fata unui bloc cu 10 etaje, un oltean cosea linistit iarba… hrrrsssht… hrrrsssht… Deodata apare in zbor un deltaplan, care purtat de o pala de vint se izbeste de bloc pe la etajul 6-7 si se prabuseste in fata lui. Zice olteanul, scarbit : ” Tara de cacat , atentate de cacat !”
2010-03-28 11:08:38 | Raporteaza
Rezonanta glasului sau se auzi atat de puternic incat la un moment dat ecoul se intoarse la el il izbi in ganduri, il sperie si izbugni :Stancioiuleee ,unde esti? Corina avu o trasire ca si cum cineva ar fi strigat-o dar ingnorand gandul se aseza tacticoasa la birou si incepe a scrie la masina ceea ce nu terminase .Degetele ei albe si subtiri pareau ai zice la prima vedere a fi de pianist ,bateau cu o rapiditate si cu exactitate de robot acele pagini ce urmau sa schimbe destine. La un moment dat se aude telefonul care parca parea o bomba ce tocmai explodase in incaperea cu o liniste aparenta si apasatoare .Alo da,aici Corina cine e? Sa traiti domnule Stanicioiu Am inteles am sa comunic imediat .Sigur .Iar fata ei se ingalbeni ochii mici si plini de enigme si fragmente de viata ii devenira acum mari si speriati cautatori de siguranta si liniste Mainile ii tremurau ,in palme il alunecau parca siroaie de transpiratie nu se putea stapani. Ce ?cum e posibil?nu nu cred una ca asta!nu se poate! Ce ii spusese Stancioiu atat de grav incat sa o tulbure asa de rau si de vizibil incat sa isi piarda controlul Se auzi ragnetul sefului din cealata camera Corina ! cine dracu a mai fost ?fir-ar mama lor a dracu sa fie! Heloo Lauraa! uite am incercat sa continui povestea care imi place din ce in ce mai mult si abia astept sa vad ce se mai intampla.Sper ca am nimerit-o
Iti doresc o duminica superba .
P.S incerc si o ambianta sonora
youtube.com/wat../
2010-03-28 15:17:35 | Raporteaza
@licurici:
), da, in mod normal nu as avea unde merge, dar is deja la munci, iar aseara, cand am vazut joculetul, tocmai terminasem de lucrat la o carte, ceva psihanaliza pentru mame, asa ca n-am mai avut fortele necesare sa intru in hora ta 
. Maybe next time.
2010-03-28 15:18:43 | Raporteaza
Cap 1
Asteptand ca usa sa se deschida, Ana isi puse ordine in ganduri. Asadar, stiau si de Cevala, stiau ca intotdeauna avea grija sa isi pastreze un as in maneca. Oricum, seara anterioara fusese un dezastru – ii lasase in gura un gust coclit si inca o zgarietura pe suflet. Mitocanul ala, cu sosetele lui de plastic si colonia lui proasta, el chiar isi imaginase ca ea … In fine, ferestrele larg deschise si swingul lui Ahmad mai imprastiasera duhoarea de periferie. Privi, circumspecta, usa care se intredeschidea. Se astepta sa intalneasca privirea unui adult, la inaltimea privirii ei. Nimeni. Ochii ii coborara incet, spre fetita cu breton de un negru sticlos, nu mai inalta decat clanta. Alti pasi ingrijorati se auzira de dincolo de glasvandul care separa vestibulul ingust de restul apartamentului. - Mei Mei, de cate ori ti-am spus? Nu deschizi usa strainilor!!! O femeie tanara, cu ochi obositi si parul prins, de doamne-ajuta, intr-un fel de coada, isi facu aparitia. Isi stergea mainile frenetic, pe sortul cadrilat. Smuci copilul de langa usa si o privi pe Ana circumspect, cu capul plecat intr-o parte. - O zi buna, ne scuzati… Ana arata spre ecusonul din piept. - Am venit sa va aducem Cuvantul Domnului. - N-avem nevoie, domnisoara, de nici un cuvant. Avem noi cuvintele noastre. Nu ne mai trebuie altele, ca si-asa… Tanara inchidea incet usa. Cu aparenta de calm si viteza de cobra, Ana isi propti piciorul in usa intredeschisa. - Numai un moment, ascultati-ma putin! Nu m-ati inteles, nu suntem aici pentru a va converti. Doar sa schimbam cateva vorbe. Niste frati si surori, care va stiu problemele, m-au indreptat incoace, Domnul fie laudat! Au vazut cum va e tulburata linistea. Ana urmari cu degetul, pe usa, conturul insultelor scrijelite acolo. Ochii femeii ii urmareau miscarea – era pe calea cea buna. Usa se deplasa aproape imperceptibil. - Am auzit de greutatile voastre, am venit sa va aducem sprijin si alinare. Ochii fetitei – migdalati, asa cum fusese prevenita- o fixau pe Ana de dupa fustele mamei. Femeia ofta si impinse usurel usa deoparte. - Ati auzit? Ce-oti mai fi auzit? Of,of, of, ne stie toata lumea, ne stie tot blocul, parca am fi atractii de circ. Si ce vina avem? Va spun eu, nici o vina. Daca barbati-miu ar fi aici, le-ar arata el. Da’ nu e si io nu mai pot, ma credeti? Ce vina au copilasii astia? Ca arata altfel, ca vorbesc altfel? De-acum, femeia nu isi mai stapanea nici lacrimile… Facu un gest moale cu mana, poftind-o inauntru. Ana arunca o privire scurta catre umbra coridorului. O aprobare scurta, cu barbia, a omului din bezna ii confirma ca drumul era liber. Pasi in apartament, cu senzatia limpede ca e gata sa comita un rau ireparabil.
2010-03-28 17:45:18 | Raporteaza
boohoohoohoo
am scris o tona, direct aici, fara sa fac si o copie in word, ca tot omu’ precaut, i-am dat ’send’ si s-a dus in …neant! acu’ mi-e somn si mi-e foame, asa ca ramane cum am stabilit. 
2010-03-28 19:32:54 | Raporteaza
@andreea: bancul de dimineaţa l-am citit seara, dar e fuuuuarte fain. m-am râs.
2010-03-28 20:33:02 | Raporteaza
@makedon: e palpitant, e drept. să vedem cât ne ţine
mersi de piesă. punem şi asta pe viitorul CD 
2010-03-28 20:40:19 | Raporteaza
@domnisoaraT: ok. noi suntem aici. nu plecăm nicăieri
2010-03-28 20:40:55 | Raporteaza
@adnana: poate o fi în spam. mă uit imediat. dacă s-a pierdut de tot înseamnă că nu era continuarea bună.
ps: YEEES! l-am găsit!!
2010-03-28 20:43:29 | Raporteaza
@adnana: felicitari adnana ,mi-a placut mult cum ai scris.:-)De n-o iesi asta un best seller sa imi zici mie.:-)
2010-03-28 21:00:08 | Raporteaza
C1- P10
Un miros stătut de usturoi ieşea din pereţi. Figuri întunecate şi capete acoperite i se învălmăşiră în minte. Tabăra de antrenament… toţi localnicii miroseau a usturoi, le ieşea prin piele. Ardei umpluţi cu orez şi mult usturoi, zi de zi. Din cauza climei, i se spusese. O uimiseră cei doi camarazi nemţi prezenţi în tabără, nu păreau afectaţi de meniul unilateral. Aveau prieteni refugiaţi, aliaţi de nădejde, cu aceleaşi preferinţe culinare. Alături de ei tabăra păruse mai suportabilă. I-a aşteptat în zadar să apară la Summit, se organizaseră special pentru asta, pregătiseră un “foc de artificii”. Dar n-a mers. Au fost opriţi la frontieră. Apoi a venit vestea: Hans, dragul de el, murise lovit de trenul pe care încerca să-l oprească, legat de şină.
În camera alăturată se zărea un reşou improvizat dintr-un bloc de b.c.a. scobit. Amărîţii erau debranşaţi de la gaze, curentul se mai putea aranja… Desigur, aveau o Amprentă foarte mare. Nu-i prea păsa de Amprentă. Fusese reeducată intensiv să-şi micşoreze Amprenta, nişte imbecili calculaseră Amprenta pentru o apăsare de buton, pentru un sms. Să renunţe la telecomandă, la filtrul de cafea, la…? Nu pentru asta li se alăturase. La urma urmei chiar şi bunul Al, căruia îi sorbeau cu toţii cuvintele, avea o amprentă cam mare. Duşmanii îi publicaseră factura de curent. Dar Al, desigur, ştie ce face. El trăieşte numai pentru Cauză.
Nu cunoştea această adresă, multe se întîmplaseră într-un an… el nu-i spusese, încă, nimic. N-ar fi riscat, sigur era doar o acoperire. Poate la alt etaj… Aşa că pipăi şi scoase o biblie uşoară. Cele grele erau trase în ţiplă, întocmai ca revistele porno, să nu li se vadă conţinutul. Şi cîteva uşoare, la fel, pentru orice eventualitate. Le deoebea cu ochii închişi. Îşi aminti ziua aceea în care curierul îi adusese revista glossy, învelită în ţiplă şi la fel de grea… Amintirea transpiraţiei reci o simţea şi acum. Era şi el acolo, o sfredelea cu privirea. Simţise că-i ascunde ceva – măcar sentimentul era reciproc. Nu fusese instruită, foloseau şi reviste? Deschisese revista cu groază, încercînd să-şi ascundă faţa lividă. În revistă era o pungă cu detergent.
2010-03-28 23:15:24 | Raporteaza
C1- P10 bis
Munca cu cartea o învăţase de la bunica ei, ilegalistă, în a cărei casă din Vatra Luminoasă locuia şi azi. De bidonul de lapte cu fund dublu din amintirile bătrînei îi povestise mai multe tatăl ei. Pentru el fusese materie de şcoală, văzuse unul şi la muzeu, dar – zicea el – era mai mult folosit pentru a căra portofele furate. Găsise ascunzătoarea bătrînei în zidul casei şi în ea două pistolete ruseşti ruginite şi o grenadă antitanc. Îşi dorise să-l răpună pe dictator – “Îi omor cu armele lor!” – zicea. Dar nu şi-a pus niciodată planul în aplicare. Cu gîndul la tatăl, deschise Biblia la Matei 6:34 şi citi: “Nu vă îngrijiţi de ziua de mîine, căci ziua de mîine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”
2010-03-29 01:29:03 | Raporteaza
Era ingrozitor , nu putea sa inteleaga …Fara sa-i pese de vocea rea a sefului , sari de pe scaun , rasturnandu-l cu un zgomot asurzitor peste cosul de hartii si fugi pe usa , luandu-si trenciul in zbor , ca pe o carpa nefolositoare …Afara ploua si era murdar – ca peste tot in Bucuresti, cand ploua sau cand nu ploua – dar acum nu mai vedea mizeria din jur ..Ochii ei ardeau si gandul nu-i era decat cum sa ajunga mai repede la apartamentul unde era fetita cu ochii oblici ..ca de obicei, nu erau taxiuri nicaieri , iar asta o innebunea si mai tare …Disperata , iesi in fata primei masini aparute in cale si – fluturand legitimatia de serviciu – se urca pe scaunul de langa sofer , srigandu-i in fata : Du-ma in Drumul Taberei , repede ! Soferul , un batranel timid si civilizat , vru sa intrebe despre ce este vorba, dar privirea plina de salbaticie a Corinei il inspaimanta si demara in tromba …La primul stop, opri cuminte , dar Corina tipa iarasi la el , isterica : Da-i drumul , treci pe verde ! Omul se fastaci , invocand legea , dar Corina tipa iar : Eu sunt legea acum, da-i drumul , ti-am spus ! Masina trecu pe verde , in claxoanele si injuraturile strigate ale celor care asteptau la stop si ale celor care erau cat pe ce sa-i acroseze in intersectie …Pana in Drumul Taberei , mosul a condus ca Ayrton Senna , uimit si el de ceea ce facea din cauza acestei femei micute , dar atat de salbatice …Ajuns la adresa, vru sa mai spuna ceva , dar Corina iesi din masina ca o nebuna, lasand portiera deschisa …Omul isi facu cruce speriat si pleca de acolo fara sa se uite nici macar in oglinda retrovizoare . Avea impresia ca a visat , dar mainile ii tremurau inca pe volan. Corina fugi spre intrarea in scara blocului , dar simti in stomac o lovitura ca un pumn fierbinte, cand recunoscu uniformele celor de la Criminalistica …Erau deja acolo , deci era adevarat …In fata usii apartamentului, o gramada de gura-casca se inghesuiau sa vada ceva , netinand seama de rugamintile sectoristului, care se chinuia sa pastreze o bruma de ordine in “perimetru”…Corina arata legitimatia si intra in apartament ca o furtuna, printre cei adunati acolo , oameni avizi de spectacolul morbid ce se anunta inca de la intrare . Grabita, aluneca pe ceva uleios in holul de la intrare si realiza ca era sange doar dupa ce se uita la maneca bluzei , care devenise rosie …Peste tot era sange , pe pereti, pe jos, pe mobile …Cu stomacul strans – desi vazuse si facuse multe la viata ei – intra in sufrageria plina de sange ca intr-un decor de film horror prost – si merse catre usa dormitorului mic , acolo unde era camera fetitei cu ochii oblici …Picioarele nu o mai ascultau, o moliciune pusese stapanire pe ea …Nu putea sa vada asta , era prea mult…Amintirile navalira ca o avalansa in mintea ei , scenele de groaza vazute in misiunea din Somalia revenira cu brutalitate , spargand bariera mentala a uitarii autoimpuse , cu o acuitate ce o facu aproape sa tipe ….Pe covor , langa patul fetitei …..
2010-03-29 01:29:26 | Raporteaza
Da, s-a ales bules de opera nostra! Sunt puţini cititori interesaţi. De fapt cel mai puţini! Chestia cu acţiunea poate fi interesantă, când scriu mai mulţi. Chestia cu stilul descrierii acţiunilor – că e neunitar, e cam naşpa! Hai să zicem că ar merge, totuşi, şi aşa. Dar să iniţiezi un personaj cu un anumit caracter şi de fiecare dată, în altă postare el să fie altfel, asta nu mai merge! Eu am iniţiat un personaj complex, ciudat, puternic şi foarte REAL. Căruia datorită luptelor crunte pe care le-a dus în vremea rece a luptelor, i se cam rupe de tot. Care nu e îngrădit de legi şi de care şi eventualii şefi se tem. Nu are familie, nu are ce pierde pentru că nu are nimic, nu are ce câştiga pentru că nu mai vrea nimic. Un om care trăieşte cu ţigări, coniac şi luptă surdă şi încâlcită. Un personaj pe care eu l-am cunoscut personal în lumea reală. După o postare sau două, acest personaj a devenit cam ca în filmele americane unde oricine se teme să nu fie dat în judecată de hărţuire sexuală la birou. Da, e interesant să iei o acţiune s-o continui şi să-i dai un sens nou, iar următorul să fie nevoit să se descurce mai departe. Lucrarea în ansamblu ar fi mişto. Dar peticirea caracterelor o distruge. Devine o înşiruire de poveşti distincte, cu personaje diferite dar cu aceleaşi nume.
Mă rog, eu vă urez succes în continuare!
2010-03-29 07:38:02 | Raporteaza
Saluuut Laura ,am stat si mi-am stors eu capsorul asta din dotare si am mai scos un fragment
)
Sper sa iti placa ,eu abia astept sa vad cum se termina actiunea.:-))Iti doresc o saptamana superba .
P.S si uite pt tine cu drag getawallpaper.c../
Urla ,urla cat putea de tare inauntrul ei ,imaginea pe care o avea in fata era terifianta ,ochii reci si fara viata ai micutei ii tintuiau privirea si parca o sfredelea .Nu, nu auzea nimic ci doar privirea ii era atintita asupra corpului fara viata dar,inauntrul ei in mintea ei se desfasurau imagini si rupturi de intamplari de viata de parca era o caseta video pusa pe derulat cu imagini .Multimea de gura casca se agita in continuu ,se auzeau voci ale oamenilor de la criminalistica .voci puernice de revolta si multe intrebari care parca dispareau in neant .Corina zacea langa patul micutei cu ochii fixati in gol,parea singura in camera desi erau multi care misunau pe acolo. La un moment dat se aude un glas puternic care isi facea loc in multime prin curajul si inversunarea ce da dovada. Era ea ,Ana se intorsese ,si incerca sa ajunga la usa si sa vada ce se intampla. La un moment dat mana Anei o atinse pe cap pe Corina.Corina se zbatu la fel ca pasare ce tocmai urma sa fie sacrificata .Tresari si uitandu-se inapoi zari chipul Anei. -Tu?tu aici?cand…cum …? de unde ai..?de ce te-ai intors?ce vrei ?ce mai vrei? -M-am intors ,spuse Ana cu o voce joasa si aproape neinteligibila.M-am intors pt ca vreau sa termin odata cu acest drum cu aceasta poveste.Stiu ca Stancioiu e pe urmele mele .Nu imi mai este frica .Vreau sa ii infrunt Brusc,intra in discutia lor un agent de criminalistica ce le intrerupe . -Haideti!Haideti! ca nu avem timp sa stam aici la sezatoare ce dracu faceti?trebuie sa terminam ce avem de facut. numai cascati gura si plecati odata . -La ce morga duceti cadavrul intreba Corina ?Agentul ii raspunse sec . La IML d-soara ce dracu nu stiti nici atat? Cele doua iesira din incaperea de unde trupul zacea jos, indepartandu-se usor spre iesirea din imobil. Multimea ramasese in urma lor ,vocile se indepartau si se pierdeau pe masura ce ele traversau culoarul morbid si stramt al blocului.O lumina puternica le izbi in ochi cand ieseau din bloc ca si cum cineva incerca sa le orbesca . -Vino,spuse Corina cu o voce ce parea a supune si cel mai incapatanat individ ,catre Ana .Sa mergem sa bem bem o cafea si sa stam de vorba.Curand trebuie sa ajung inapoi la Cevala ,nu am prea mult timp la dipozitie. Taxiul in care se urcasera demara in tromba spre o directie necunoscuta.
2010-03-29 11:46:37 | Raporteaza
Vatra Luminoasa? Drumul Taberei?
2010-03-29 12:24:42 | Raporteaza
ARGUMENT ȘI PROPUNERE
Stimați colegi contributori la poveste,
Urmăresc postarea de când a fost creată și m-am și dat cu tastatura pe alocuri.
Aș dori să vă prezint următoarea SITUAȚIE: în mod evident, inima poveștii a început să bată și ne vine tot mai greu să o controlăm, deși ne place. Avem un număr de cititori/contributori fideli, care s-au atașat, pare-se, de poveste, și numărul lor crește. Avem, de asemenea, personaje (Ana, colonelul, bibliotecarii, Corina, Cevală, Stăncioiu etc.) și un fir narativ pe care l-am cam prins cu toții. ‘cosa nostra’ și ‘un observator’ au dreptate în observațiile lor – evident, nu suntem organizați și, de bine ce tocmai am decolat, ne îndreptăm fix spre Balotești dacă ne bazăm în continuare pe spontaneitate și imaginație individuală.
În continuare, vă prezint următoarea PROPUNERE: structura platformei nu ne permite să ținem în aer povestea multă vreme de-acum încolo. Așa că, dacă tot ne-am atașat de ea (eu m-am atașat, cel puțin), propun să ne mutăm pe altă platformă (de exemplu, blogul cuiva sau un blog nou, contează mai puțin) și să ne continuăm jocul acolo. Și dacă tot va deveni un joc, trebuie să aibă și o listă scurtă de reguli, prezentată mai jos exclusiv în scop orientativ:
- scriem pe turnuri, respectiv stabilim o ordine în care fiecare își aduce contribuția, eventual și la ce capitol; dacă persoana care este la rând să scrie nu își postează contribuția în 24 de ore de la ultima postare, mergem mai departe pe listă. Putem acomoda fără probleme, pe baza bunului simț, noi contributori; - fiecare scrie între 30 și 60 rânduri, pentru a echilibra contribuțiile; - ATENȚIE maximă la ce au scris cei dinainte! Cred că ar fi constructiv să ne imaginăm că nu mai desenăm pe asfalt și că, dacă tot avem condei și imaginație, putem dispune de ele pentru a crea în continuarea contribuțiilor anterioare. În acest sens, propun să avem un cenzor (sau doi cenzori, în fine…) care să controleze eventualele inadvertențe – cred că Laura, dacă va dori, este cea mai indicată. Fără supărare, dar majoritatea am luat-o mai mult sau mai puțin pe arătură la un moment dat; - ultima propunere ar fi să reîncepem cele două capitole; Laura și Cosa Nostra le pot rescrie, cu eventualele adăugiri pe care le consideră necesare, astfel încât să știm cu toții de unde plecăm. Nu trebuie să ajungem în punctul în care suntem acum, dar simțim cu toții deja cam în ce parte bate vântul.
La asta m-am gândit. Sper din tot sufletul să putem continua povestea în chip organizat. Fără a ne propune să umplem librăriile, putem juca un joc inteligent care ne disciplinează creativitatea.
Răspunsurile voastre vor vorbi de la sine! La o grabnică revedere!
2010-03-29 14:12:55 | Raporteaza
@adrian: eu sunt de acord cu mutarea şi continuarea în forma în care ai propus-o. oricum, vroiam să îi răspund lui “cosa nostra” că, în eventualitatea în care chestia asta se va finaliza, un editor va putea începe o editare astfel încât să devină unitară ca şi stil.
nu înţeleg însă prea exact ce presupune reînceperea capitolelor. aici aş avea nevoie de unele detalii în plus, ca să văd la ce anume te-ai gândit.
astea fiind spuse, aştept părerile restului contributorilor şi propuneri unde poate fi mutat textul. eu sunt dispusă să îl găzduiesc pe blogul meu personal, dar dacă sunt alte idei mai bune, sunt perfect de acord cu oricare din ele.
2010-03-29 15:52:36 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Saluuut Lauraa .Eu as fi foarte bucuros sa contribui in continuare dar numai ca nu stiu care este blogul tau iar cred ca propunerea lui Adrian de a rescrie capitolele se referea mai degraba la o ordonare cronologica a textului ,asa cred eu ,ramane sa ne explice mai in detaliu el .
P.S ma omoaraaaa biroul astaa imi vine sa il arunc pe fereastra si sa las tot balta sa ies la soareeee.:-))
2010-03-29 16:16:51 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Bună! reînceperea capitolelor pe care o aveam în cap viza două lucruri: - e cam greu să continuăm acțiunea de unde suntem acum, pentru că ar însemna să asimilăm toate inadvertențele pe care le-am comis până în acest moment și să clădim pe ele; - în linia a ceea ce a spus ‘cosa nostra’, entuziasmul ne-a făcut să pierdem pe drum esența unor personaje.
Propunerea ar fi fost ca tu să dai din nou începutul pentru primul capitol (așa cum ai început, de fapt, povestea), cosa nostra să facă același lucru pentru al doilea capitol (mergând în linia în care ele s-au dezvoltat până acum), și de aici să continuăm “pe curat”, cu ceva mai multă precauție. Poate ajungem tot în punctul în care acțiunea se află acum, poate nu. Dar orice ar ieși, are șanse mai mari să fie omogen. Pierdem ceva din timpul scurs până acum, ce-i drept, dar dacă tot vrem să facem treabă, cred că ne putem permite.
2010-03-29 16:30:20 | Raporteaza
nu-i corect nu ma mai joooc .Pai cum,adica eu mi-am pus imaginatia la fiert si vine acum adrian sa ne spuna ca nu e bine ce am scris noi ceilalti ca numai cosa noasta e bun si ca trebuie sa reluam de la cap ”pe curat” De unde atata pricepere la acesti domni?sunt scriitori sunt publicisti?Scriitura de fata nu e decat un joc frumos caruia i se poate alatura oricine cu conditia sa urmareasca firul povestii de acolo de unde ramane.Nu cred ca face obiectul vreunei competitii iar moderatoarea este doar autorea ideii acestui joc si anume d-soara/dna Laura. In speranta ca nu am suparat pe nimeni ,aceasta este umila mea parere la comentariile 83 si 85 O seara frumoasa
2010-03-29 17:52:29 | Raporteaza
@Laura Cum stau lucrurile? Subiectul nu poate sta aici mai mult de o perioada determinata de timp? Ne da afara cineva?
2010-03-29 18:33:25 | Raporteaza
da, trebuie sa fiu de acord ca actiunea e cam insailata si ne-am ratacit fiecare pe unde am vrut.
daca vrem sa continuam, ne trebuie un set de reguli – poate ne ajuta aici Letitia, care stie jocul mult mai bine. in plus, cred ca trebuie sa ne ‘acordam’ un strop si stilul – unele personaje sunt anemice, in timp ce altele sunt conturate prea gros. ma rog, odata stabilite regulile, probabil ne-ar fi mult mai usor sa conducem synopsis-ul.
poate ca ar trebui sa stabilim si CE construim – povestire, nuvela, roman – altfel brambureala va fi prea mare.
2010-03-29 18:36:01 | Raporteaza
@makedon: multumesc
2010-03-29 18:36:19 | Raporteaza
@makedon: Vă rog să mă iertați dacă am jignit pe cineva, în particular pe dumneavoastră, întrucât ați răspuns la comentariu. Nu am avut nicidecum intenția de a plasa calificative, nu am calitatea. Propunerea mea a fost o reacție personală la impresia că jocul se apropie de sfârșit dacă nu îl reformăm puțin. Am propus ca Laura și cosa nostra să scrie din nou începuturile din simplul motiv că ei au fost cei care au deschis cele două fronturi pe care ne batem cu toții acum, nimic mai mult. Și eu sunt dispus să îmi arunc la gunoi ideile pe care le-am introdus în poveste până acum dacă vom începe un demers organizat; găsim altele, nu e problemă. A fost doar o sugestie. O susțin și cred în ea, dar în mod evident este discutabilă.
2010-03-29 18:54:46 | Raporteaza
@all: 1. nu ne dă afară nimeni de aici. n-ar avea de ce. adrian venise cu propunerea mutării doar pt că i se părea că s-a scăpat povestea de sub control şi ar putea fi rescrisă mai omogen, din câte am înţeles eu. în ideea asta, dacă vreţi să o luăm de la început mai unitar, o putem face în altă parte ca să nu îi plictisim pe restul cititorilor Pandora’s cu o nouă postare. dacă rămâne în forma asta, o putem continua aici şi cum iese, iese.
2. reguli nu sunt la jocul ăsta, de fapt. singura regula era ca paragrafele să se continue logic şi citibil. dar putem face noi reguli noi, de comun acord. poate că din acest motiv ar fi bun un grup pe yahoo sau ceva de genul ăsta, unde să discutăm pe măsură ce evoluează povestea. nu ştiu, zic şi eu.
3. adevărul e că eu am pornit chestia asta ca un joc, să ne mai destindem de la discuţii în contradictoriu. nu mă aşteptam să prindă şi să iasă o poveste atât de palpitantă, din acest motiv nu m-am gândit ce vreau să facem cu ea după ce ia amploare. rămâne să decidem împreună.
2010-03-29 21:27:36 | Raporteaza
Da, dar eu vă recomand dumneavoastră, cu căldură, să scrieţi şi alte articole în continuare pentru că numai cu acesta nu faceţi nimic după cum se vede! Daţi-ne de dezbătut, de comentat, de certat!
2010-03-29 21:59:14 | Raporteaza
Stateau fata in fata fara a scoate un cuvant.Se priveau ,ochii amandoura pareau a rosti cuvintele ce inca nu se auzeau .Corina trase adanc din tigara lunga si subtire pe care o tinea cu o maniera demna de o dama respectabila din inalta societate si izbugni catre Ana -Fugi ,dispari ,esti proasta vrei sa mori de ce te-ai intors?Vor sa te agate ,sa te infunde si se ridica brusc de la masa fara ca Ana sa apuce sa scoata un sunet .Ea ramase cu mana intinsa in aer privind cum silueta Corinei dispare incet incet . Ana lua telefonul si cu o voce ragusita se rasti la el -unde esti vreau sa vi aici imediat .Trebuie sa iti spun ceva. De partea cealata vocea barbatului parea nedumerita si socata . Unde?unde sa vin?spune-mi unde esti? Ana ii dadu adresa si inchise telefonul asteptand parca sa se termine totul. In apartamentul in care fetita fusese gasita criminalistii terminasera de facut poze luat probe si intervievat vecinii.Urma ancheta ce avea ca scop descoperirea criminalului.Din declaratiile oamenilor se pare ca fusese zarita o pers de sex feminin ce intrase in casa unde locuia copila ,chiar cu cateva zile in urma,de catre o vecina ce statea la doua usi de apt lui Mei Mei.Fara a vedea cu exactitate cine este pt ca era atat de intuneric pe holul acela blestemat vecina declara ca a intrebat-o pe pers in cauza ce cauta si ce doreste cu fam aceea ,ca nu este nimeni si sa numai insiste,dar,pers intrase in casa de parca cunostea casa si avea cheile . Iesi la fel de rapid trecand razant pe langa ea disparand fara a apuca sa vada cine este si cum arata cu adevarat.Un lucru ii atrasese atentia femei si anume acea carte pe care o tinea in mana respectiva persoana. Anchetatorii gasisera o biblie de altfel pe masuta unde Mei Mei isi tinea jucariile Era cam neobisnuita si avea unele semne pe coperta. Corina ajunse in sfarsit la birou dadu sa deschida usa cand se auzi vocea puternica a coonelului in camera sa ce parca se certa cu cineva la telefon Intra pe usa, iar in clipa urmatoare ochii si privirea colonelului o impuscara ca si cum cineva folosise pistolul. -Unde dracu umbli nenoricito?te caut de doua ore ca un bou ?ce iti imaginezi tu ca e aici ?tarlaua ma-tii ? Nenorocita dracu ce esti te omor ai auzit ?!de mainile mele o sa mori daca mai faci asta odata.Eu te-am adus eu te omor! M-a sunat Stancioiu sa imi spuna !De ce nu mi-ai spus nenorocito ?!!Ridica pumnul sa dea in ea dar… -Sefu…eu.. -Sa taci sa taci am spus ca te omor!Sa mi-l aduci ce Cevala acum.
2010-03-29 23:54:50 | Raporteaza
@Laura Ieri imi propusesem sa scriu un fel de caracterizare a Anei, ceva din care sa reiasa de ce face ce face si cum de a ajuns la asta. Azi parca nu mai vreau. Tu ce zici? Mie imi pare rau ca Gramofon cu Microfon a omorit fetita… ma gindeam cum ar fi sa ii provoc si eu colonelului cel nervos un atac de cord…
Eventual, poti deschide un nou topic “Poftiti la scris reloaded” in care sa continuam povestea sau sa analizam contributiile povestitorilor.
2010-03-30 11:01:06 | Raporteaza
@andreea: Hei Andreea salut! Ar fi super tare sa faci o caracterizare Anei si sa explici de ce face ce face ,iar in ceea ce il priveste pe colonel cred ca o sa ii vina randul si lui atunci cand Cevala sau Stancioiu il vor trada Fetita o putem lega de Ana cumva asaa ca in Dosarele X ,sa fie asa ca o Ana mica ce traieste aceleasi fragmente de viata agitata dar care moare .Ooohoo gata ca te-am ametit de tot asa-i ?Doamnee ce imi mai naste si mintea asta a mea
)))Imbratisari .Saa speram ca povestea va continua si nu se va opri aici.Cred ca trebuie putin cernuta si corectata locatia pe care a dat-o Gramofon Actiunea are loc in Vatra Luminoasa nu in Dr Taberei.
2010-03-30 13:15:34 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Chiar nu aveti treaba! Cat timp jocul propus se refera la dv. si pritenii/prietenele dv. este o problema privata. Atunci cand doriti sa atrageti niste oameni de buna credinta cel putin spre pierdere de timp, fara un scop si fara un rezultat(sperat cel putin), chestiunea se transforma intr-un fel de “joc piramidal”, absolut legal dar discutabil cat este de moral. Chiar indemnul(voalat) la “pierdere de timp” nu mi se pare foarte laudabil. Sa fie mai mult decat simpla pierdere de timp in mintea “organizatorilor”? Sa fie “scoala de literatura/ziaristica”? Sa fie doar “foamea de trafic”? Vom vedea.DOMIPA
2010-03-30 13:27:53 | Raporteaza
@cosa nostra: da, scriu, doar că nu am timp întotdeauna cum aş vrea. spe ca cel de azi să vă placă.
2010-03-30 15:15:26 | Raporteaza
@andreea: eu zic să-l omori pe colonel.
2010-03-30 15:16:57 | Raporteaza
@DOMIPA: ha? când citesc astfel de comentarii îmi dau seama că îmi scapă ceva din viaţa asta. sincer, v-aş răspunde, dar nu am ce. e total nepotrivit ce spuneţi şi nu intru într-o astfel de polemică. numai bine.
2010-03-30 15:18:33 | Raporteaza
Colonelul mai încercă sa zică ceva, dar brusc dădu ochii peste cap, se albi, apoi se înroşi, apoi se învineţi, apoi se îngălbeni şi în sfîrşit duse mîna la inimă şi se prăbuşi, albastru, la pămînt.
(trebuia să sărbătoresc cumva nr. 100)
2010-03-30 21:54:46 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Multumesc.DOMIPA
2010-03-31 07:14:24 | Raporteaza
@domipa: cum a zis si laura, chiar ca imi scapa si mie ceva din povestea asta. e pacat ca indemnul la scris e considerat pierdere de vreme. daca si-ar pierde toti vremea jucandu-se cu cuvintele, inclin sa cred ca lumea ar fi un pic mai senina. fara nici un scop. en fin, doamna/domnule, va puneti prea multe intrebari. @andreea: iaca, am sarbatorit 101 (si nu dalmatieni
)
2010-03-31 08:42:01 | Raporteaza
Ca să nu ziceţi că nu v-am spus, recitiţi #18
2010-03-31 09:23:32 | Raporteaza
@andreea:
să fie primit!
@cosa noastra: păi, dacă aţi cobit.
pt un astfel de joc e nevoie de disponibilitate, abordări pozitive, relaxare etc. dacă din start o vedem o idee proastă, cu siguranţă nu va ieşi nimic bun.
@all: am decis să mut începutul poveştii la mine pe blog. dacă vreţi să îl luăm de la capăt, sunteţi bineveniţi. lauralaurentiu.../
2010-03-31 13:13:00 | Raporteaza
Laura, se vede treaba ca astfel de povesti sunt mai potrivite pe o platforma personala. e ca si cum te astepti ca pe strada sa te intalnesti doar cu oameni cu bun simt. gresit. pe starada nu exista doar oameni cu bun simt. la tine in casa ai sansa mai mica sa intalnesti oameni fara bun simt.
Nu uita: un licurici nu mai lumineaza daca il ti in palma. Un licurici nu lumneaza daca se simte stresat. Lasa-l in iarba si va lumina dupa un timp.
2010-04-04 23:19:35 | Raporteaza
@domnisoaraT: @domnisoara T, @Laura Laurentiu. Stimate doamne, Unele personae se joaca toata viata. Altele iau viata in joaca. Respect joaca semenilor atata timp cat este inocenta. Spuneam si spun ca exista si alte preocupari mai importante decat joaca(fie ea si cu cuvintele). Nu indemn la superficialitate. Dinpotriva. DOMIPA
2010-04-14 09:47:12 | Raporteaza
@SAMANU: n-aş putea spune că nu ai dreptate, dar la povestea asta s-au implicat frumos şi oamenii de pe stradă.
@DOMIPA: înţeleg, doar că există oameni cărora le place din când în când să se joace şi fără a fi superficiali. jocul e o componentă socială serioasă, la urma urmei.
2010-04-14 10:45:21 | Raporteaza