IIFF 2010, intre un raliu, mici, bere si Sfanta Paraschiva

Anul trecut, trei sali de cinema dintr-un mall iesean s-au deschis pentru un festival de film aflat la prima editie. Dupa care s-au inchis. Anul asta, in a  doua saptamana din octombrie, proprietarii acestora “s-au riscat” (zic unii) si au lasat iar filmele sa intre. Bine-au facut.  A fost lume cat de cat la lungmetraje si documentare, mai putin la scurtmetraje, da’ important e ca s-a dus vorba despre festival. Un eveniment strecurat intre un raliu si Sfanta Paraschiva, vorba lui Vivi Dragan Vasile, Festivalul International de Film de la Iasi, aflat la cea de-a doua editie, a reusit cumva sa aduca oameni la cinema.
Dar, cam cat s-a investit, atata s-a scos. Adica putin. Pe bune, festivalul a avut un buget infiorator de mic, pretul biletelor a fost infim, si abia se umpleau uneori salile alea mici pe jumate, cu exceptia filmelor de public Buna, ce faci? si Nunta in Basarabia, la care a fost plin ochi si lumea a aplaudat de mama focului.
Merita, in cazul asta, efortul de-a organiza un astfel de eveniment la Iasi? Raspuns corect: DA. Pentru ca oamenii merita.
Chiar si in cazul in care n-ar fi “concurat” cu zilele berii si serile de karaoke sau concertele din fata Palatului Culturii, cu raliul sau cu mai stiu eu ce alta sarbatoare populara, si ar fi avut parte de vreme mai buna, festivalul n-ar fi putut aduce cu mult mai mult public. Cu mai multi bani si implicit cu o mai eficienta organizare, poate.
Ce conteaza, insa, la Iasi, e “antrenamentul cinematografic” in restul anului. Intr-un oras atat de important, sa ai doar doua sali centrale de cinema lasate in paragina si  alte cateva sali mici in doua malluri e destul de trist.
Nu e de ajuns sa rulezi niste filme pe un ecran mare ca sa-ti vina oamenii sa le vada. Trebuie sa stii cum sa-i chemi, sa-i dezmortesti.
IIFF ar putea schimba cate ceva in sensul asta, daca ar sustine, de exemplu, o cinemateca in timpul anului, daca ar avea un buget decent pentru proiectii, invitati straini, evenimente speciale etc
Eh, om trai si om vedea. Important e ca s-a intamplat, ca am vazut filme, unele bune catre foarte bune, ca am intalnit oameni faini, ca am vazut locuri misto.

***

FILME
Despre o parte din cele care mi-au placut au scris deja  Dora & Costi, cu care am petrecut intr-un “anturaj relaxant” si-o “atmosfera ambianta“, ca sa mai citez din anuntul matrimonial care ne-a facut sa radem 3 zile. Cautati neaparat sa vedeti STREET DAYS – debutul georgian care-a luat trofeul IIFF 2010, votat in unanimitate de juriu -, STANDING ARMY – documentarul despre bazele militare americane din lume, interesele, afacerile si oamenii din jurul lor -, La revedere, ce mai faci? – castigatorul premiului pentru cel mai bun documentar, un film plin de aforisme savuroase care te cam pun pe ganduri -, The Runaways – filmul in care am vazut ca Kristen Stewart poate fi actrita, iar Dakota Fanning e minunata-, si Bee Moldovan, regizat de Cumatrenco Sergiu Junior si Valeriu Sova, un documentar simplu, sincer, spiritual si mai ales… moldovenesc.

Daca n-ati facut-o deja, mergeti la MORGEN, lungmetrajul de debut al lui Marian Crisan,  desemnat Cel mai bun film de lungmetraj romanesc la IIFF 2010. Nu-i vorba nici de viata oamenilor din Salonta, nici despre cum se inteleg turcii cu romanii langa granita, asa cum au auzit niste domnisoare povestind la iesirea din cinema. Mergeti la cinema, sa vedeti ce cauta cumnatul lui Nelu Manciu noaptea pe hotar cu un turc in masina… Ne vorbim dupa, minimalist.

Luna viitoare intra in cinematografe al doilea film al lui Calin Netzer, Medalia de onoare, in care Victor Rebengiuc are o partitura memorabila. Prezentata dupa gala de inchidere a festivalului, pelicula a fost indelung aplaudata, iar regizorul (Calin Netzer) si directorul de imagine (Liviu Marghidan) au fost felicitati de invitati si profesionisi in domeniu. Si pe buna dreptate. Astept sa-l revad la Bucuresti, sper sa nu lacrimez iar, ci doar sa-mi placa la fel de mult la prima oara.

N-am sa vorbesc despre cele mai aplaudate filme de aici – Buna, ce faci? si Nunta in Basarabia. Apreciez imaginea & stilul primului si jocul actorilor celui de-al doilea, aplaud intentia regizorilor de a face filme in primul rand pentru public si sper sa revina cu alte productii mai bune.  Merita vazute la mall, la un popcorn sau o bere cu prietenii, oricum, s-ar putea sa va asigure distractia de weekend.
Da, cinema-ul romanesc sufera de machism, cum zice Nap Toader, dar uneori, in doza potrivita, s-a intamplat sa faca foarte bine. Pe viitor, la festivalurile de la noi si nu numai, as vrea sa vad filme bune facute de femei (Iulia Rugina, Adina Pintilie, Eva Pervolovici, Andra Chiriac sunt cateva nume dintre regizoarele care cred ca au sanse sa castige si spectatori si premii)

***

LOCURI
Iasul are istorie, dar mai ales, are spirit. Nu e vorba numai de parcuri, muzee, biserici, monumente, case, strazi. M-am plimbat cu autocarul pe un traseu standard (centru, Copou, Cetatuia, Bucium). Ca turist, ai cat de cat ce vedea intr-un tur ghidat, de-o zi. Ca roman, daca te trezesti brusc in aerul tare al Moldovei, pai sa te tot preumbli, ca localnicii te indruma zambitori si prietenosi. In Iasi se traieste romaneste, in cel mai simplu sens al cuvantului, in Iasi se vorbeste si se simte aprig, indiferent de origine si culoarea pielii (sunt foarte multi straini care-au ramas sa munceasca aici si iubesc sincer locul asta). Si mai nou, sunt cativa “inconstienti” care  se aventureaza in cate-o afacere din pasiune. Printre ei se numara proprietarii cramei GRAMMA, care au intrat de curand pe piata cu cateva vinuri albe, foarte bune. Sper sa aiba succes si in afara cu Aligote-ul care m-a alintat aproape in fiecare seara.
Un alt exemplu care ma bucura: Vlad Cepoi, cel care detine barul GOPPO (teatru muzica idei pe Gandu’ 2) unde-am stat prima oara la povesti pe indelete cu Anca Gradinariu, directorul artistic IFF, si colegii Dora & Costi.
V-am povestit de intalnirea haioasa de la semafor. Ei bine, cel pe care-l salutasem in trafic era amicul Vlad. L-am reintalnit in Goppo, cand am ajuns acolo a doua oara cu amicii, gratie minunatului Vlad Logigan, care mi-a semnalat ca “stie orice taximetrist unde e, langa tarom”. Vlad Cepoi e regizor la teatrul din Botosani, si din aprilie, patron de bar misto. Are ajutoare tinere, clienti fideli si cont pe FB pe care va invit sa-l vizitati, sa aflati ce mai pune la cale.

***

OAMENI

Dinu Cocea, Maria Dinulescu, Liviu Marghidan, Calin Netzer, Nap Toader, Vlad Logigan, Dan Ratiu, Dan Burlac, Victoria Bobu, Constantin Florescu, Virgiliu Margineanu, Igor Caras, Cornel Gheorghita, Adina Dulcu, Aron Dimény, Elena Popa, Petrica Nicolae, Yilmaz Yalcin, Elvira Rimbu, Alexandru Maftei, Dana Voicu, Ionel Mihailescu, Patricia Moga, Sorin Dragoi si Alex Ross, Mihai Chirilov, Andrei si Codruta Cretulescu, Florin Barbu, Dana Enulescu sunt cateva nume din lista de invitati ai festivalului. Cu totii s-au simtit bine la Iasi, indiferent de vreme, probleme tehnice etc Pentru ca aici oamenii sunt haiosi, energici, iubitori de muzici si glume bune, rezistenti la bautura si discutii indelungate. Si de-o parte, si de alta a Prutului.
Cu virusi de voie buna.

Mda, a fost tare frig la Iasi, dar tare cald intre oameni.

PS: Dedicatie speciala, Fara Zahar, pe care i-am vazut in concert la Iasi.

Piesa cu Dunitru, pe care se dezbracau unele fete la maieu si dansau pe mese.  Fara Zahar rules.

Piesa de cuplu, in trend ovulativ:

MOTO: We wanted to fight til the last man, but there were not enough of us. (Goodbye, How Are You? a.k.a. Aphocalypse Now)

PPS. Am vrut sa pun o poza cu bateristul trupei Cassa 3 (niste tineri pe care i-am ascultat in club XS si care nu suna rau) dar n-am gasit.