Fetelor, unde vă este literatura, filosofia, ştiinţa?

Motto:

Chaque fois que notre espoir d’un monde meilleur est fondé sur un système, ce système s’effondre parce que les êtres humains sont corruptibles et imparfaits. Je pense que nous devons faire un retour en arrière et travailler à la croissance des êtres humains, de sorte qu’ils ne aient plus besoin de système, mais sachent se gouverner eux-mêmes.

Am văzut aici că a apărut un nou volum din colecţia  de autor Henry Miller şi am întrebat, mirată, de ce în România nu există o colecţie Anaïs Nin. Şi asta pentru că, în umila mea părere, Anaïs ar merita cel puţin la fel de multă atenţie ca şi Henry Miller. Mi s-a spus că e o chestiune legată de drepturile de autor şi monopolul asupra lor, mă rog, justificări editoriale din cele mai rezonabile. Dar, punându-le totuşi pe acestea în paranteză, întrebarea rămâne: de ce discuţia în jurul uneia dintre primele scriitoare care au îndrăznit să vorbească despre corp şi despre cum ne modelează acesta identitatea se reduce la bârfă culturală, la „aia care s-a culcat cu Henry Miller, Artaud, Otto Rank şi alţii?”

Răspunsul: „pentru că asta vinde!” nu mă satisface. De ce ne ignorăm scriitoarele şi apoi întrebăm, cu maliţiozitate abia mascată: “Fetelor, unde vă este literatura, filosofia, ştiinţa?”

Revenind, despre personajul Anaïs  Nin se pot spune multe. Da, a avut în tinereţe multe relaţii erotice cu oameni mai mult sau mai puţin cunoscuţi, şi da, a scris despre ele în Jurnalul ei, ceea ce i-a adus urma de celebritate post mortem la care, îndrăznesc să spun, nu a aspirat. Dar, în primul rând, cette espionne dans la maison de l’amour a fost un om care se hrănea din scris. Uneori şi la propriu. A făcut pe sora medicală cu Miller, i-a dat de mâncare lui Gore Vidal şi s-a lăsat penetrată de gândirea lui Otto Rank. Epuizează aceste informaţii personalitatea lui Anaïs  Nin?

Aş zice că nu. Şi pentru că în Jurnalul de maturitate priveşte cu luciditate aceste episoade ale istoriei personale, le înţelege miza existenţială şi valoarea fondatoare pentru opera ei, înţeleg că acestea au fost experienţe la fel de necesare pentru dezvoltarea ei precum vizitele la prostituate ale lui Henry Miller.

Am ales să pun reflectorul pe Anaïs  Nin, dintre toate ignoratele culturii, din două motive. În primul rând, este un exemplu paradigmatic pentru procesul de selecţie „naturală” din mediul cultural, unde, ca şi în alte domenii, cine împarte (i.e. stabileşte regulile jocului), parte îşi face.

Şi în al doilea rând, pentru relaţia pe care a avut-o cu auto/psiho-analiza. În Jurnalul de tinereţe aflăm confesiunea unei femei confuze, chinuite, frizând când psihoza, când narcisismul cel mai crud. Dar şi o femeie dispusă să caute, să afle, să descopere. (Auto)analiza nu o lasă să fie „încă o isterică”. Rămâne însă o femeie care a jucat, aşa cum spunea Artaud că se întâmplă cu „sinucişii societăţii”, toate jocurile de limbaj – cel erotic, scriitoricesc, psihanalitic, social – în „spaţiul” propriului corp.Miza ei şi a operei sale nu cred să fi fost reputaţia câştigată pe uşa din dosul demnităţii, ci iubirea. Iubirea de viaţă pusă în poveste.

Tout en moi s’est marié, l’amour et le corps, le ciel et l’enfer, le rêve et l’action. Pas de démembrement analytique, ni de séparation des éléments. En tant que femme je réunirai tout ce que a été divisé et je redonnerai naissance à tout ce que a été tué. (Anaïs Nin)