Ernesto Sábato – 99 « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Ernesto Sábato – 99

vezi toate articolele de
01 mai 2011 la 12:02 5 comentarii 624 vizualizari.

Verbul a sabatiza nu există, dar eu l-am inventat în 2006 pentru a celebra întâlnirea în carne și oase cu Ernesto Sábato, autorul capodoperei Despre eroi şi morminte şi a celorlalte două cărţi celebre – Tunelul şi Abaddon, exterminatorul. Mi-a plăcut să cred că verbul a sabatiza conţinea felul de a scrie al marelui scriitor argentinian, cu ale sale tehnici ritualice de a portretiza coşmaruri, cu halucinaţiile în trombă narativă şi mai ales cu farmecul post-kafkian al hibridării solitudinii, înstrăinării de lume şi adâncimilor sufleteşti.

L-am întâlnit în carne şi oase pe Ernesto Sábato, la Buenos Aires, la 1 septembrie 2006, în casa lui situată în afara metropolei, într-o zonă numită Santos Lugares. Mă aflam alături de Corin, al cărui maestru recunoscut în proză, pe lângă Kafka şi Bulgakov, este Sábato însuşi. Ne-am găsit în faţa unei case înconjurată de o grădină “nebună”, cu rododendroni uriaşi şi tuia. O casă cu destule camere unde, într-una din ele, aşezat la birou, îmbrăcat în bluejeans şi o cămaşă roşie, ne aştepta scriitorul. Ştia că suntem scriitori români şi mai ştia că el este (cel puţin pentru unul dintre noi) un magistru al prozei secolului XX.  În 30 aprilie 2011, la 99 de ani, Ernesto Sábato a murit.

Cu oarecare vreme înainte de a ajunge în Argentina, în 2006, am început să recitesc Despre eroi şi morminte şi să-mi notez locurile cheie din roman, pentru a filma nu doar un Buenos Aires real, de azi şi acum, ci şi unul fantasmatic. Puhoiul de străzi şi locuri din romanul lui Sábato m-a familiarizat sonor cu oraşul. Deci: parcul Lezama, strada Balcarce, parcul Colon, parcul Retiro, strada Garay, strada Isabel Catolica, strada Amiral Brown, bulevardul Pedro Mendoza, strada Belgrano, strada Pueyrredon, strada Leandro Alem, Piaţa 9 Mai, strada Callao, Piaţa Imaculatei Concepţii, Luna Park, bulevardul General Paz, strada Corrientes, strada Cangallo, Piaţa San Martin etc.

În imaginile postate aici pot fi zărite casa și grădina lui Sábato, odaia de scris, faimoasa biserică Imaculata Concepțiune (pe unde se cobora spre subterana orbilor din Despre eroi și morminte), precum și scările care duceau la subterană (astăzi, ele fac parte dintr-un restaurant, iar intrarea către tunel a fost zidită).

Text publicat pe Mesmeea Cuttita’s Blog

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


5 comments
  • 1

    Mulţumesc, Ruxandra Cesereanu.

    Am împrumutat cuiva Tunelul în 1998 şi nu l-am recuperat nici nă azi. Am cumpărat altă ediţie, dar de senzaţia de pierdere nu pot scăpa, deşi nu e singura carte care nu mi-a fost restituită.

    Am primit în dar Abaddon, exterminatorul şi deşi nu e nici pe departe singura carte primită vreodată, de ea m-am bucurat cel mai mult. A fost un fel de act recuperatoriu, chiar dacă o citisem cu destulă vreme în urmă. În clipa aia era a mea. De bucurie, am recitit-o.

    Şi mai am trei cărţi care-mi sunt foarte dragi:

    Gulagul în conştiinţa românească, Imaginarul violent al românilor şi Biblioteca stranie.

    Mulţumesc încă o dată, Ruxandra Cesereanu.

  • 2

    nu a murit.

    eu mă întîlnesc zilnic cu un bătrînel care seamănă leit cu el. leit. îşi tîrşîe pantofii, tîrş-tîrş şi duce un căţel în lesă. asemănarea e izbitoare. la ora 8.25 dimineaţa, fix, la intersecţia a două străzi, mă întîlnesc cu el.

    aşa că nu cred că a murit. sînteţi siguri? joi părea slăbit, dar totuşi senin.

  • 3

    s-a stins (doar fizic) într-o sâmbătă (sabato).

    dar va continua existe cine ştie câte secole în sufletul celor ce i-au îndrăgit şi-i vor îndrăgi opera. Andreea, te îndoieşti pe bună dreptate că a murit. :)

    tocmai începusem (altă coincidenţă) să-i citesc „testamentul spiritual”, Înainte de tăcere.

    Sunt mulţi cei careîn furtună continuă să lupte, oferindu-şi timpul şi chiar viaţa pentru celălalt…Arătându-ne că, în aceste vremuri de false triumfalisme, adevărata rezistenţă este aceea care se bate pentru valori considerate pierdute.

    Ernesto Sábato.

  • 4

    am trăit trei zile stranii: plaja, marea.

    pe toate drumurile au venit spre mine amintiri din alte timpuri.

    nu numai imagini; glasuri, strigăte şi îndelungate linişti de altă dată.

    e ciudat, dar a trăi înseamnă a construi amintiri viitoare; chiar acum, în faţa mării, îmi contruiesc cu minuţiozitate amintiri pentru zilele care vin şi care, uneori, îmi vor aduce tristeţe şi disperare.

    maria iribarne către juan pablo castel

    ernesto sabato, tunelul

    ps.1. inventînd (și) pentru mine lumea “amintirilor vitoare”, ernesto sabato mi-a dăruit mulți ani de viață. nu știu cum să-i mulțumesc. poate, recitindu-i cărțile. poate…

    ps.2. respectele mele, doamna cesereanu.

  • 5

    ‘Acum plec, si o incui’, spune paznicul Legii al lui Kafka. This was.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. Căsătorită cu scriitorul Corin Braga. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză. A publicat șapte cărți de poezie (dintre care amintim Oceanul Schizoidian, Veneția cu vene violete, Kore-Persefona, Coma), cinci cărți de proză (dintre care amintim Tricephalos, Nebulon, Nașterea dorințelor lichide) și șase cărți de eseu.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

  • 1@Ariciul- Smecher sa-i zici lu' tac-tu, asta ca sa nu avem dubii din start. Apoi, poti sa bei ce vrei si cum vrei. Eu doar ti-am demonstrat, pentru ca zici ca habar nu aveai, ca whiskey se bea si cu apa....
    alt Aureliano Buendia la Viaţa, cel mai mare troll
  • 2Morringain, ai sa razi, dar de cand ma dedai la abstinenta, descopar ca ma aflu la mult mai mare cautare. Sa fie vreo doua saptamani de cand m-am sihastrit dintr-ale placerilor amoroase, daca nu chiar...
    alt Aureliano Buendia la Viaţa, cel mai mare troll
  • 3@Raj lt.rez : daca e sa ma uit prin dulap, la ultimele achizitii din magazinele super iubite de la noi - majoritatea hainelor sunt fabricate in China. evident - nu ma simt foarte rusinata din cauza asta,...
  • 4Draghe Doamna Dora, Doamne fere sa faceti o afacere palincoasa cu mine. Ati da faliment. Am avut un butic in 93 si amdat faliment. Eu butic, soacramea batic. Am fost colaborator cu unul si m-a falimentat....
  • 5toata ziua am avut in minte piesa asta:) youtube.com/wat../ buna!...
  • 6@Raj lt.rez. : eu nu ma supar domnule, va astept si la a suta postare, oricum, pareti singurul interesat de subiect...:) si palinca poate ar avea succes, ne gandim la o varianta de promovare si putem sa...
  • 7Foarte frumos si foarte frumoase. Ma gandeam si eu ca ce-ar fi daca ati pune o poza de-a domniei voastre, "mult mai luminoasa si mult mai frumoasa" din cele care mi se pare mie ca nu va lipsesc. Ei,...
  • 8@Aureliano Buendia: conform stereotipurilor, tu, ca masculul feroce din povestea noastra, trebuie sa iesi la vanatoare. Iar ea sa astepte frumos precum domnita inchisa in turn sa vii tu sa o alegi.Eu...
  • 9Onorat forum sunt la a treia postare.Sunt in gips de doua saptamani, d`aia postez in draci.Domle, chinejii astia au marfa ieftina. Mi-a cumparat nevasta o pereche de papuci din plastic cu 10 lei. Tricoul=...
  • 10youtube.com/wat../ ...
  • 11youtube.com/wat../ ...
  • 12Am uitat sa va raportez ca, in luna martie a anului trecut, un rus mi-a batut obrazul cand a venit vorba de basescul nostru. Ma intreb daca o fi stiut ca l-am votat in primul mandat... Va invit Dna Dora...

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.