![]() | “Dansaţi, dansaţi… altfel suntem pierduţi!”vezi toate articolele de Geanina Vlad23 aug 2011 la 00:11 84 comentarii 1167 vizualizari. |
Cum faci să aduni o viaţă de om în câteva rânduri? Ai vrea să spui atât de multe şi, totuşi, cuvintele nu sunt suficiente. Mai ales că, despre EA, poţi folosi doar superlative…
Este una dintre cele mai importante dansatoare, coregrafe şi regizoare de balet ale ultimelor decenii, din Europa şi nu numai. A fost numită “cea mai originală voce a dansului contemporan”, “vizionară” sau “Mare Preoteasă a alienării”. Fără ea, teatrul şi opera nu ar fi arătat astăzi la fel, dar influenţele sale se fac simţite şi în artele vizuale sau în cinema. Încet, dar sigur, a redesenat harta artei teatrale, fiind promotoarea unui stil inovator, o fuziune unică între arta suprarealistă, drama sexuală, teatrul radical şi limbajul dansului, cunoscută drept Tanztheater.
Frustrarea, alienarea, cruzimea şi durerea se îmbină genial cu umorul, în majoritatea coregrafiilor ce îi poartă semnătura. Asta deoarece nu a interesat-o niciodată cum se mişcă oamenii, ci ceea ce îi mişcă. Fascinaţia pentru emoţiile primare a condus-o în realizarea majorităţii producţiilor sale memorabile, iar violenţa interacţiunii bărbat-femeie este şi ea o temă predilectă abordată. Lucrările sale descriu, cu o elocvenţă aparte, infinitele moduri în care Ei şi Ele aleg să se iubească sau să se războiască. ”Nu există creaţie teatrală atât de brutală sau de elegantă ca a sa, nu există femei mai puternice sau bărbaţi mai tandri, priviri, paşi, atingeri atât de veritabile precum ale sale.” (Neil Bartlett, 2005)
Amestecul de mişcări, sunete, imagini şi texte pline de tâlc topeşte graniţa dintre dans şi teatru. Producţiile sale multimedia adesea implică muzică
eclectică şi decoruri elaborate (de exemplu, dacă în Vollmond jumătate din scenă este ocupată de un bolovan uriaş şi de apă, in Nelken aceasta este inundată de mii de garoafe. Dintre cele peste 180 de puneri în scenă existente ale operei lui Stravinsky, Încoronarea primăverii, versiunea ei este considerată cea mai spectaculoasă (aici întreaga scenă a fost acoperită cu pamânt). Este greu să recomanzi doar câteva dintre numeroasele sale coregrafii. Dar aş mai aminti Café Müller (inspirat din viaţa personală a artistei, din amintirile sale de copil pe vremea războiului), Viktor (cu o superbă metaforă – barbaţi şi femei care flirtează şi se luptă, îndreptându-se către un mormânt uriaş) sau Kontakthof (interpretat de
dansatori de vârsta a treia şi abordând cu un umor aparte ideea de impulsuri sexuale - publicul fiind forţat să se confrunte cu prejudecăţile şi temerile cele mai profunde, legate de bătrâneţe). Ca o paranteză, dacă aş spune că EA a reuşit să transforme un orăşel banal din Germania, Wuppertal, într-un loc de pelerinaj artistic, nu aş exagera. Astăzi acesta este cunoscut pentru două lucruri: trenul suspendat ce traversează râul din apropiere (Schwebebahn) şi spaţiul unde această remarcabilă femeie a dat viaţă unor viziuni extraordinare despre natura umană.
Artista a primit numeroase distincţii, Laurence Olivier Award (UK), Kyoto Prize (Japonia) sau Goethe Prize (Germania) fiind doar câteva. Printre colaboratorii săi celebri din lumea dansului se numără Kurt Jooss, Paul Taylor sau Antony Tudor, dar a avut şi două apariţii notabile în cinematografie: rolul Principesei Lherimia , în filmul lui Fellini Şi nava merge mai departe (E la nave va – 1983), şi în Vorbeşte cu ea (Hable con ella - 2001) al lui Almodóvar. În iunie şi iulie 2012, în Londra vor fi puse în scenă o parte din creaţiile sale (majoritatea în premieră pentru UK), acestea fiind considerate apogeul Olimpiadei Culturale ce va precede Jocurile Olimpice.
Un singur lucru nu am menţionat… Vorbesc despre Philippina Bausch, cunoscută de orice iubitor de dans drept Pina. Îmi veţi ierta poate efuziunea, dacă vă spun ce m-a determinat să scriu în miez de noapte. Am aflat că, în sfârşit, Pina vine oficial în România! Chiar dacă, dintr-un capriciu al vieţii!?!, o va face doar prin intermediul filmului ce îi poartă numele…
Acesta a avut premiera la Berlinale, rulând ulterior cu casa închisă la cele mai importante festivaluri europene. Pe 9 septembrie va fi însă lansat simultan în România, Finlanda, Cehia şi China. Considerat de către mulți drept evenimentul cinematografic al toamnei, filmul a fost promovat în special online, fiind angrenate în acest demers nume cunoscute precum Victor Rebengiuc sau Maia Morgenstern. Filmat 3D, cu ansamblul companiei Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, acest lungmetraj-documentar ilustrează “ameţitoarea şi inimitabila” artă a marii coregrafe germane, care a murit în vara lui 2009, chiar înainte de debutul filmărilor, la numai 5 zile după ce primise diagnosticul de cancer (vezi relatarea regizorului şi prietenului său apropiat, Wim Wenders, de mai jos).
Vă mai spun doar că PINA a câştigat într-o singură săptămână Marele Premiu la 3D Festival din Paris (24-26 mai 2011) şi Premiul pentru Cel mai Bun Documentar German la Dokville (26-27 mai 2011). Pelicula a fost nominalizată şi la prestigiosul Premiu LUX, oferit de Parlamentul European.
Ce ziceţi, ne vedem într-o sală de cinema pe 9 septembrie?
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Etichete: dans contemporan, film 3D, Pina Bausch, Tanztheater


Dora Constantinovici 16 mai la 10:09 |
În ultimii ani am asistat la o invazie de firme și produse românești care au nume străin. [ citeste mai departe ]
Pandora 15 mai la 19:41 |
Peste 1500 de oameni din 8 țări vor participa la RoNewMedia, cel mai mare festival regional al [ citeste mai departe ]
Very Happy 15 mai la 14:08 |
După ce am văzut atâtea materiale poligrafice şi promoţionale cu mari erori de tipografică am [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 15 mai la 05:07 |
În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul - [ citeste mai departe ]
Iulia Nicolaie 14 mai la 00:45 |
Cunosc două femei de aceeaşi vârstă. Una dintre ele a ales calea creditelor, a construcţiei [ citeste mai departe ]
Very Happy 13 mai la 21:18 |
Voi continua seria de articole despre perioada anilor ’80-’90 întitulate [ citeste mai departe ]
| | Ada Cocos 11 mai la 15:40 |
Cazul nr. 1
Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 11 mai la 15:30 |
Lunea nu e cea mai bună zi pentru revelaţii. Dar nu alegi tu, aşa că n-ai decât să te supui [ citeste mai departe ]
Pandora 11 mai la 15:04 |
Pentru cei pasionați de lectură și cărți - chestiile alea clasice fără butoane sau în [ citeste mai departe ]
Very Happy 10 mai la 11:48 |
Încă un hint, încă o plagiere şi iarăşi în Chişinău!
Ştiţi spotul ăla [ citeste mai departe ]
Very Happy 09 mai la 11:38 |
Când constaţi că articolele pe care le scrii sunt citite şi recomandate - e bine. Când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 07 mai la 18:38 |
Am avut dintotdeauna, de când am reuşit să ajung în podul bunicilor şi am descoperit cărţi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 07 mai la 13:01 |
Am şi eu, ca toată lumea, preferinţele mele în materie de imposibilităţi. Mi se întâmplă [ citeste mai departe ]
Jacqueline 06 mai la 21:49 |
"Intrebare: daca Hillary Clinton ar deveni vreodata presedinta Americii, ce ar fi Bill [ citeste mai departe ]
Diana Petrut 05 mai la 12:11 |
Bunătatea, acea decolorare a fiinţei. Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 04 mai la 23:47 |
Cândva românii au făcut donaţii pentru biserici din Israel. Astăzi, plătim ca şi turişti [ citeste mai departe ]
Very Happy 04 mai la 11:35 |
Luna mai, din considerente dubioase, întotdeauna mi s-a asociat cu comuniştii, cu anii '80-'90 şi [ citeste mai departe ]
Pandora 03 mai la 13:43 |
Începe de azi și promovează filmele de foarte scurt metraj realizate fie de profesioniști [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 01 mai la 13:34 |
Sigur, România este o țară frumoasă. Sigur, ne dăm ochii peste cap neîncrezători atunci când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 01 mai la 11:49 |
Am facut o retrospectivă, cu mintea şi cu sufletul, a sărbătorilor de 1 mai, din viaţa mea şi [ citeste mai departe ]
Very Happy 30 apr la 23:43 |
Într-un articol anterior spuneam ca "(...) pe noi (muritorii de rând) nu ne-a dus mintea şi [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 28 apr la 09:26 |
„Termenul corectitudine politică m-a îngrozit mereu, mi-a amintit de poliţia gândirii a lui [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 27 apr la 22:46 |
În politică astăzi ești, mâine nu ești. E ca atunci când astăzi un fotbalist are o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 27 apr la 08:08 |
Zi mare pentru toți politicienii azi, 27 aprilie. Se votează moțiunea de cenzură. Nu se știe [ citeste mai departe ]
Ana Barton 26 apr la 17:04 |
I-am cunoscut vineri-seara. Am ajuns în casa lor, ştiindu-le doar numele. Să le spunem Filemon [ citeste mai departe ]
Very Happy 26 apr la 00:48 |
De curand, fabrica (autohtona) de incaltaminte - "Zorile", a lansat o noua campanie promotionala. Au [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 25 apr la 20:37 |
26 aprilie 1986, orele 1:23, o zi de sâmbătă, undeva, la mii de kilometri de România, avea loc [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 25 apr la 14:55 |
N-aș putea defini succesul, nu mi-aș găsi cuvintele și categoric aș vorbi despre o noțiune de [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 25 apr la 09:46 |
Mi s-a părut incredibilă teoria economistului Tyler Cowen din cartea An Economist Gets [ citeste mai departe ]
Very Happy 25 apr la 09:07 |
Nu stiu cum e pe la alte case, dar la noi, intrebarea "Ce mancam azi?" isi gaseste raspunsurile pe [ citeste mai departe ]
| 1@Ariciul- Smecher sa-i zici lu' tac-tu, asta ca sa nu avem dubii din start. Apoi, poti sa bei ce vrei si cum vrei. Eu doar ti-am demonstrat, pentru ca zici ca habar nu aveai, ca whiskey se bea si cu apa.... | ||
| 2Morringain, ai sa razi, dar de cand ma dedai la abstinenta, descopar ca ma aflu la mult mai mare cautare. Sa fie vreo doua saptamani de cand m-am sihastrit dintr-ale placerilor amoroase, daca nu chiar... | ||
| 3@Raj lt.rez : daca e sa ma uit prin dulap, la ultimele achizitii din magazinele super iubite de la noi - majoritatea hainelor sunt fabricate in China. evident - nu ma simt foarte rusinata din cauza asta,... | ||
| 4Draghe Doamna Dora, Doamne fere sa faceti o afacere palincoasa cu mine. Ati da faliment. Am avut un butic in 93 si amdat faliment. Eu butic, soacramea batic. Am fost colaborator cu unul si m-a falimentat.... | ||
| 5toata ziua am avut in minte piesa asta:) youtube.com/wat../ buna!... | ||
| 6@Raj lt.rez. : eu nu ma supar domnule, va astept si la a suta postare, oricum, pareti singurul interesat de subiect...:) si palinca poate ar avea succes, ne gandim la o varianta de promovare si putem sa... | ||
| 7Foarte frumos si foarte frumoase. Ma gandeam si eu ca ce-ar fi daca ati pune o poza de-a domniei voastre, "mult mai luminoasa si mult mai frumoasa" din cele care mi se pare mie ca nu va lipsesc. Ei,... | ||
| 8@Aureliano Buendia: conform stereotipurilor, tu, ca masculul feroce din povestea noastra, trebuie sa iesi la vanatoare. Iar ea sa astepte frumos precum domnita inchisa in turn sa vii tu sa o alegi.Eu... | ||
| 9Onorat forum sunt la a treia postare.Sunt in gips de doua saptamani, d`aia postez in draci.Domle, chinejii astia au marfa ieftina. Mi-a cumparat nevasta o pereche de papuci din plastic cu 10 lei. Tricoul=... | ||
| 10youtube.com/wat../ ... | ||
| 11youtube.com/wat../ ... | ||
| 12Am uitat sa va raportez ca, in luna martie a anului trecut, un rus mi-a batut obrazul cand a venit vorba de basescul nostru. Ma intreb daca o fi stiut ca l-am votat in primul mandat... Va invit Dna Dora... | ||
| Ana Barton 1521 citiri |
| Doria Niculescu 787 citiri |
| Very Happy 730 citiri |
| Iulia Nicolaie 616 citiri |
| Dora Constantinovici 612 citiri |
| | Ada Cocos 410 citiri |
| Ruxandra Predescu 255 citiri |
| Maria Onea Vesta 250 citiri |
| Pandora 214 citiri |
| Laura Laurentiu 204 citiri |
| Very Happy 3 postari |
| Dora Constantinovici 2 postari |
| Pandora 2 postari |
| Ana Barton o postare |
| | Ada Cocos o postare |
| Iulia Nicolaie o postare |
| Dora Constantinovici 7525 citiri |
| Cristina Corpaci 6901 citiri |
| Ana Barton 5453 citiri |
| Very Happy 4760 citiri |
| Doria Niculescu 3392 citiri |
| Maria Moiş 1925 citiri |
| Maria Onea Vesta 1862 citiri |
| Florentina Mușat 1636 citiri |
| Diana Petrut 1008 citiri |
| Ruxandra Predescu 1004 citiri |
| Very Happy 11 postari |
| Dora Constantinovici 8 postari |
| Pandora 4 postari |
| Maria Onea Vesta 3 postari |
| Ana Barton 3 postari |
| Iulia Nicolaie o postare |
| | Iuăn de la primarie o postare |
| Florentina Mușat o postare |
| Maria Moiş o postare |
| Cristina Corpaci o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
o precizare: “Pina” a fost deja în România, la TIFF (Cluj). a rulat în a doua zi de festival, la cinema Republica, şi a deschis capitolul proiecţiilor 3D din cadrul TIFF-ului.
2011-08-23 09:28:13 | Raporteaza
@Laura Laurentiu: Pai noi suntem privilegiati, ca de obicei.
Dar restul? 
2011-08-23 09:32:15 | Raporteaza
aici nu era vorba de privilegiu, ci de “adevărul istoric”, ca să zic aşa. nu de altă, dar parcă ţineai la rigurozitatea informaţiei, din câte ţin minte. sau nu?
2011-08-23 09:39:13 | Raporteaza
Cand ai dreptate, ai dreptate.
Mea culpa!
2011-08-23 09:43:05 | Raporteaza
Am vazut “Pina” lui Wim Wenders la TIFF. L-am asteptat cu sufletul la gura si nu m-a dezamagit. Merita vazut, este un spectacol perfect.
2011-08-23 09:48:42 | Raporteaza
@Christian Dur: Te duci sa-l revezi, nu?
2011-08-23 10:06:05 | Raporteaza
cautati-l cu ocazia asta si pe Volker Schlondorff cu toba lui de tinichea, fac parte din aceiasi generatie de razvratiti germani.
2011-08-23 10:27:19 | Raporteaza
@Geanina Vlad: Da, voi merge sa-l revad, desi sunt putine filmele pe care le-as revedea.
2011-08-23 10:41:55 | Raporteaza
@Till Eulenspiegel:
Am vazut “Toba de tinichea”, dar recunosc ca nimic altceva din filmografia lui.
2011-08-23 11:46:25 | Raporteaza
mi-ai amimtit de filmul ăsta…
youtube.com/wat../
ce film!
2011-08-23 18:15:23 | Raporteaza
Nu e acelasi link pe care l-am pus in text? stai sa ma uit!
2011-08-23 18:20:17 | Raporteaza
Da, sunt trailere diferite.
Daca bine stiu eu, din Cafe Muller sunt secventele din film. Ma insel?
2011-08-23 18:22:58 | Raporteaza
unde?
2011-08-23 18:24:24 | Raporteaza
a, hai că m-am prins… of, sînt zăpăcită… dar ce film, totuşi!…
2011-08-23 18:29:20 | Raporteaza
Ok, acum incercam sa ma lamuresc la ce te refereai cu “unde?”
… deh, Almodovar!
2011-08-23 18:32:05 | Raporteaza
da… te stoarce ca pe o lămîie şi la sfîrşit îţi dă şi doi pumni… şi te lasă lat.
2011-08-23 18:36:31 | Raporteaza
… pana la urmatorul film, cand o ia de la capat. Ce “barbar”!
2011-08-23 18:47:43 | Raporteaza
eu cred ca tangoul este singurul dans in care doua suflete se iubesc si se urasc in pasi de dans …
youtube.com/wat../
youtube.com/wat../
youtube.com/wat../
youtube.com/wat../
2011-08-23 19:03:20 | Raporteaza
Florin, asa umbla vorba…
Insa, cum nu exista doi oameni care sa iubeasca la fel, nici expresia pasiunii in limbajul dansului eu nu as limita-o la un singur stil.
Dansul contemporan deja este in alt registru fata de tango, ce sa mai spun de Tanztheater-ul Pinei.
2011-08-23 19:33:19 | Raporteaza
Foarte interesante video-clip-urile dar vă recomand:
w.w.w.Methamorphoses/Mary Zimmerman*s…mitologia legendei …adaptarea lui Ovid…regele Midas până la Afrodita…de la Orfeu și Narcissus…teatru artă,poezie,comedie…metamorfoza dusă până-n zilele de azi !
O piesă de teatru fenomenală, pe o scenă cu un bazin de înot… cu trepte de marmură…la intrarea unui palat…colonade…actorii performând pe scenă dar și în apă…
2011-08-23 20:39:51 | Raporteaza
Văd că nimeni nu pune nici un video-clip cu: „So you think you can dance” USA
2011-08-23 20:56:58 | Raporteaza
Ori cu…„Dansez pentru tine” al lui Ștefan Bănică Junior
2011-08-23 20:58:36 | Raporteaza
2011-08-23 20:59:03 | Raporteaza
Seva, ma omori!
Daca la primul show mentionat de tine am vazut, intr-adevar, niste coregrafii minunate uneori, te asigur ca “Dansez pentru tine” este un afront, pus in aceeasi pagina cu Pina Bausch.
2011-08-23 21:01:26 | Raporteaza
@ Geanina Vlad
“Suna” promitator, abia astept sa-l vad. Ai vazut, sigur cred, Legend of 1900. Ce nota ii dai?
2011-08-23 21:05:45 | Raporteaza
@ Laura Laurentiu
Dai si tu drumul la comentariile alea?
2011-08-23 21:06:09 | Raporteaza
@ Geanina Vlad
Scuze pt comentariul #25. Pun si eu intrebarea asta la fiecare articol. Dar numai o singura data.
2011-08-23 21:06:56 | Raporteaza
@adrenalitera:
Cel cu Tim Roth? 8,5
2011-08-23 21:37:45 | Raporteaza
“genial” teatrul ii doar o chestie de mascarici pentru mascarici. Noa.. ce am vazut eu in ultimul clip – abunda artificialitatea aia observabila si de catre un debil mintal.
2011-08-23 22:10:57 | Raporteaza
@Adrian G:
Make love, not war! Am vazut ca ai venit pornit – ai trimis rapid toate fetele in dormitor…
2011-08-23 22:22:36 | Raporteaza
@Geanina Vlad: Daca nu se pricep la scris.. normal ca le trimit in dormitor.
2011-08-23 22:38:57 | Raporteaza
Ma enerveaza si gusturile tale.
2011-08-23 22:48:04 | Raporteaza
Sa ma duc si eu in dormitor?
2011-08-23 22:49:39 | Raporteaza
@Geanina Vlad: ai texte profunde. Nush de ce te-ai apucat de “reportaje” dinastea.
2011-08-23 23:05:33 | Raporteaza
Pai nu “m-am apucat”, ci “m-a apucat”. Dar imi trece repede.
2011-08-23 23:25:05 | Raporteaza
pai… scrie texte gandite nu axate in principiu pe documentare. De fapt.. scrie cum vrei… dar daca fac misto de tine sa nu te superi!
Femeile atat de slabe is gretoase.
2011-08-23 23:34:16 | Raporteaza
Eu si supararea…
2011-08-23 23:49:16 | Raporteaza
“Dansaţi, dansaţi… altfel suntem pierduţi!” O afirmatie (profunda) care ma sperie.
E prima zi dupa vreo 50 cand am simtit nevoia de tigara. Probabil si din cauza asta arunc vorbe.
2011-08-24 00:03:24 | Raporteaza
Ai reusit sa nu fumezi 50 de zile? Pff, mare lucru!
… iti inteleg atunci nervii
Dar sa nu cumva sa fumezi. Uite, nu mai bine faci misto de textul meu? Nu ma deranjeaza, ti-am zis!
2011-08-24 00:16:16 | Raporteaza
Am mai reusit odata 365 (aproximativ). Titlul e prea serios ca sa pot face misto
2011-08-24 00:41:47 | Raporteaza
Ha ha! Sa mai zica cineva ca titlul nu salveaza textul… Noroc cu Pina!
2011-08-24 00:45:22 | Raporteaza
Cuvantul ei are greutate. Dar bolunzeniile ei..
nu deloc estetice.
2011-08-24 01:00:27 | Raporteaza
nu-s
2011-08-24 01:01:00 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-08-24 01:03:25 | Raporteaza
Ieri mi-a zis cineva de el. dar acuma vad ce rau vorbeste
2011-08-24 01:11:35 | Raporteaza
“Bolunzeniile” ei sunt VIATA. Viata nu-i… estetica.
2011-08-24 01:12:39 | Raporteaza
Ioi, chiar ca rau vorbeste…
2011-08-24 01:14:50 | Raporteaza
psihologiapentr../
2011-08-24 01:16:43 | Raporteaza
cam cioban. Apreciez autodidacticismul… dar asta e sub orice critica
partea buna este ca in strainatate nu-i perceput ca cioban.
2011-08-24 01:24:14 | Raporteaza
aplr-doctorat.b../
2011-08-24 01:24:32 | Raporteaza
Nu mi-a placut absolut deloc.
2011-08-24 01:25:31 | Raporteaza
Vai de capu meu! youtube.com/wat../
2011-08-24 01:26:06 | Raporteaza
Iti bati joc de mine?
Noroc ca am aici trailerul pentru Pina, cu o piesa faina pe fundal, sa imi …clatesc auzul.
Pffffffffffffffffff!
2011-08-24 01:29:42 | Raporteaza
apoi youtube.com/wat../!
asta nu imi pare terapeutica. Pare muzica de film. Mai densa.
2011-08-24 01:32:23 | Raporteaza
2011-08-24 01:36:46 | Raporteaza
Dar macar e MUZICA, nu sunet de magar
Uite muzicasimuzicie../
2011-08-24 01:37:38 | Raporteaza
2011-08-24 01:47:12 | Raporteaza
ce sa zic? cum tie coregrafiile Pinei iti par bolunzenii, mie vocea lui imi pare de magar
2011-08-24 01:51:23 | Raporteaza
… Dar, cum eu te-as contrazice legat de Pina, asa si “spectatorii” lui platitori de bilete ma pot contrazice pe mine.
2011-08-24 01:53:02 | Raporteaza
2011-08-24 01:58:08 | Raporteaza
Mai bine nu!!!
Off, am zis ca nu ma supar …
2011-08-24 02:00:23 | Raporteaza
Cum poti sa te gandesti la asa ceva?
Poftim, nu m-ai suparat, dar m-ai
2011-08-24 02:05:50 | Raporteaza
ce unic era Michael youtube.com/wat../
2011-08-24 02:07:35 | Raporteaza
@Geanina Vlad: analogie… ce sa fac? Nu trebuie sa te… pt ca n-am avut intentia sa o defaimez sau ceva de genu
2011-08-24 16:43:32 | Raporteaza
Punct nevralgic + oboseala (ora tarzie). Acum, apa sub pod.
2011-08-24 17:18:55 | Raporteaza
caldura mare – cateva grade (parca altfel te vede lumea) bip-bip. ta-ta.
coduri de submarine
2011-08-24 22:23:48 | Raporteaza
cumpana (fumez sau nu ultima tigara?)+ adrenalina = nervi dimineata la cafea
2011-08-24 22:42:15 | Raporteaza
nu mai fuma ca sa ajungi ca mine. IMI VINE SA SPARG TOT! Cred ca maine caut ceva calmante. Pai.. ce nu iti cumperi tigari?
2011-08-24 23:12:01 | Raporteaza
prea tarziu, s-a dus deja… fumul pe geam. (eram convinsa ca mai am un pachet)
ne meritam soarta
2011-08-24 23:17:10 | Raporteaza
am mai rezistat odata un an intreg. Le-am luat tot din cauza nervilor. Cred ca trebuie sa reduc si portia de cafea. Asta.. pana nu fac o crima!
2011-08-24 23:26:31 | Raporteaza
@Geanina Vlad: Papusica ? Vin eu la tine numaidecat , mai ales ca am auzit ca esti curtata de cineva ! Acum ma duc sa dansez !
2011-08-25 00:00:35 | Raporteaza
@DANNY: Ideea era sa te duci la film in 9 septembrie, nu sa vii la mine. Nu stiu ce ai auzit…
2011-08-25 08:54:19 | Raporteaza
@DANNY: ce sa cauti la ea daca e curtata ?
2011-08-25 14:07:32 | Raporteaza
Bai, cum cantau sarbii astia prin 75-77 …pana le-a venit nebuneala la cap cu secesiunea …Bosniacii se pare ca sunt vazuti cam ca tiganii la noi , din cate imi dau seama din textul piesei , foarte asemanator cu “textele” manelelor de la noi , dar un pic mai “curat” . Iar vocalistul , e tigan sadea , dupa cum arata . Dar a fost inca de atunci – si ramane si azi – una din trupele mele preferate , cu un sunet “bestial” , mai ales pentru vremurile alea …Ce sa mai zic de coperta albumului , pentru anii ‘75, in socialismul multilateral dezvoltat ( nu in Yugoslavia , insa ) youtube.com/wat../
2011-09-04 16:52:42 | Raporteaza
Textul piesei , in engleza si romana : simplu si frumos
That’s the way honey, when a Bosnian kisses you
Have you kissed anyone yet? Yes you have, but not a Bosnian man. I will gussy up, comb my hair,dress up nice I will smell like the spring You’re gonna love me, I know I will buy you bracelets, and pearl necklaces And cakes and candy For a kiss I’ll give it all In the end, when I say “I love you” Don’t believe me , I’m lying That’s the way honey, when a Bosnian kisses you I will promise, I will cheat, I will fly, I will go mad I will kiss you and I won’t stop Until you say it loud “You’re mine!” I will get drunk, I don’t care, I will fight with my homies For you my head will fall off But I’ll be yours. Yours. In the end, when I say “I love you” Don’t believe me , I’m lying That’s the way honey, when a Bosnian kisses you Hey, stop now Hey, stop now, my honey Hey, stop now…
Asta-i treaba , dulceata , cand te saruta un bosniac
N-ai sărutat pe nimeni încă? Ba da , dar nu un bosniac. Ma voi ferchezui , o sa-mi pieptan parul , ma îmbrac frumos Voi mirosi ca primăvara O sa ma iubesti , eu ştiu Iti voi cumpăra bratari, coliere si perle Şi prăjituri şi bomboane Pentru un sarut voi da totul
În final, când o sa spun “te iubesc” Sa nu crezi , te mint Asta-i treaba , dulceata , când un bosniac te saruta
O sapromit , o sa insel ,o sa zbor, o sa fiu nebun, O sa te sarut si nu ma voi opri Până când nu vei striga : “Tu esti al meu!”
O sa ma-mbat – nu-mi pasa , voi lupta cu neamurile O sa-mi pierd capul pentru tine Dar o sa fiu al tau . Al tau . . În final, când o sa spun “te iubesc” Sa nu crezi , te mint Asta-i treaba , dulceata , când un bosniac te saruta
Hei, opreste-te , Hei, opreste-te acum, dulceata mea , Hei, opreste-te acum …
2011-09-04 16:54:21 | Raporteaza
varianta live , unde apare vocalistul youtube.com/wat../
2011-09-04 16:55:45 | Raporteaza
In vremea aia , la noi erau unii , Phoenix , care au avut cea mai prolifica perioada din existenta lor atunci …Au reusit performanta unica de a intra direct pe locul 1 in Top 20 al lui Cornel Chiriac , la Europa Libera , surclasand trupe grele , ca Uriah Heep si Beatles , cu piesa asta : youtube.com/wat../
2011-09-04 17:20:44 | Raporteaza
Din moment ce nu mai vine nimeni p-aici – nici macar autoarea , dar-mi-te un prieten drag pe care-l asteptam cu nerabdare – inchei apoteotic (
) cu un maestru de necontestat al muzicii (momeala pentru eventualii amatori de muzica buna )
horoscoptv.ro/0../
2011-09-05 03:27:58 | Raporteaza
Bineinteles , am gresit …Pentru a cata oara ? amatorii muzicii bune sa caute aici youtube.com/wat../ nu la zodiac …Pffffff…
2011-09-05 03:29:50 | Raporteaza
80 ? Good number …ceva pentru dimineata ( astept “andreea” , fara intermediari
youtube.com/wat../
2011-09-05 03:33:57 | Raporteaza
Andreeeee-aaaaaa…. chestii arhitecturaleee…. youtube.com/wat../
2011-09-05 03:53:10 | Raporteaza
Papushea rozzzz… youtube.com/wat../
2011-09-05 04:34:48 | Raporteaza
@Gramofon cu Microfon: #79
Chiar trebuia sa il arati pe Dumnezeu?
E misto de remarcat ca si actiunea lui Joska Kappl, pe care ai citat-o mai sus se intampla cam in acelasi an cu concertul celor de la “Meteo”.
2011-09-05 07:44:14 | Raporteaza
@Gramofon cu Microfon:
Imi pare rau ca nu ti-a raspuns nimeni.
O sa consider muzichiile cadou de ziua mea. Iar tu sa ierti autoarea ca nu a dat pe aici, dar inca este putin mahmura dupa chef 
O saptamana minunata iti doresc!
2011-09-05 15:19:50 | Raporteaza