Care dialog între putere și opoziție?

În contextul protestelor, care continuă, reprezentanții puterii au decis că o încercare, de a discuta cu liderii opoziției, ar avea consecințe dorite asupra întregii situații cu care România se confruntă. Din păcate, o înțelegere adecvată a dialogului real, într-o democrație funcțională, lipsește clasei politice românești, deopotrivă puterii și opoziției, din moment ce discuțiile dintre cele două tabere nu au avut un rezultat concret. Solicitările opoziției s-au conturat în jurul instituirii unui executiv de tehnocrați și a  problematicii alegerilor anticipate. Liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, au subliniat incapacitatea actualei guvernări, de gestionare a situației dificile, în care România se află, contrazicând desele afirmații ale reprezentanților puterii care subliniau stabilitatea în România, ca o realitate evidentă.

Cert este că, despre instabilitatea vizibilă în România și pe fondul crizei actuale, nu este necesară intervenția opoziției, dovada cea mai clară, fiind prezența românilor la protestele care durează de ceva timp, chiar dacă nu un număr foarte mare de români au ales această formă de exprimare a nemulțumirilor. Nemulțumirea este generală, iar sesiunea extraordinară a parlamentului stabilită ca o continuare a presupusului dialog, indiferent de cadrele discuției și de aspectele care vor fi supuse dezbaterii, nu va avea implicații pozitive în ceea ce privește problemele pe care românii le invocă în prezent.        Deși premierul Emil Boc a ținut să încadreze întâlnirea cu reprezentanții opoziției drept un real succes, acest lucru a fost infirmat de Victor Ponta, care și-a exprimat nemulțumirea, în raport cu inflexibilitatea pe care tabăra puterii, prezentă la discuții, a demonstrat-o.         Un dialog real, între putere și opoziție în România, nu a existat și, ceea ce este mai grav, nu există voința politică, necesară pentru inițierea unui astfel de dialog, nici măcar în momentele dificile în care românii își exprimă ferm nemulțumirile față de modul nociv în care funcționează democrația, așa cum se întâmplă în prezent. Nu doar vocea opoziției, care dorește să sublinieze lipsa de disponibilitate a reprezentanților actualei guvernări spre un dialog constructiv, ci mai curând, lipsa soluțiilor raționale, pe care o guvernare democratică ar trebui să le delimiteze, prin raportare la problemele reale cu care oamenii se confruntă, ar trebui să determine tabăra puterii să se angajeze într-un dialog politic și social.

Însă, acest lucru devine aproape imposibil în contextul în care clasa politică românească a dezvoltat o adevărată cultură a conflictului, a anihilării reciproce. Refuzul de a asculta ce au de spus membrii opoziției, redusă la un rol decorativ, s-a extins într-un mod nociv pentru democrație, la refuzul de a asculta revendicările oamenilor. Un dialog politic și social, cu efecte benefice pentru funcționarea unei democrații, definită în parametri europeni, se construiește în timp, cu o contribuție importantă a voinței politice, pe de o parte și a capacității de a defini agenda adecvată, incluzând obiectivele cu adevărat importante, pe de altă parte.         Agenda politică nu trebuie să lase loc ambițiilor opoziției sau puterii, ci trebuie să ateste faptul că cei care au conferit legitimitatea clasei politice sunt ascultați, iar problemele lor devin prioritățile decidenților. Ceea ce se constată în România, contrastează puternic cu imaginea unui raport dintre putere și opoziție într-o democrație funcțională: lipsa unei delimitări clare a opoziției sau a puterii, reducerea opoziției la un rol decorativ, asumarea tuturor deciziilor importante, în mod autoritar de către actuala guvernare, în lipsa unei consultări, pentru a lua în calcul alternative viabile.

În acest context, nu se poate vorbi de existența unui dialog constructiv  între putere și opoziție: nu este vizibil în prezent și nu va fi vizibil nici în perspectivă, din moment ce toate eforturile se îndreaptă spre accentuarea tensiunilor.