Apocalipsa de weekend

Fie că e vorba de zombie, de vampiri, de epidemii sau de catastrofe îmi plac filmele cu scenarii apocaliptice şi cărţile de acelaşi gen. Am încercat să văd cât mai multe  începând de la “Armageddon”,  “Knowing”, “The Day after tomorrow” până la “Residence Evil”, “2012″, “Zombieland”, etc şi ultimele văzute: “Daybreakers” şi “The Road”.

Evident am uitat câteva, mai mult sau mai puţin bune dar am rămas cu gândul la ultimele două: “Daybreakers” este bazat pe ideea că peste câţiva ani, omenirea e condusă de către vampiri care devin majoritari (în serialul “True Blood” ei sunt în minoritate) şi oamenii sunt hăituiţi de către vampiri pentru sânge, cât mai mult sânge. Bineînţeles că apar o grămadă de politicieni vampiri care sunt invitaţi la talk-show-uri moderate tot de către vampiri şi până la urmă, în urma unor decizii, oamenii devin oficial “vitele” vampirilor. Nu vreau să povestesc tot filmul pentru că şi acesta merită văzut.

În “The road”, după un război nuclear, un tată şi un fiu pornesc la drum spre un loc unde să se poată stabili, e destul de dificil însă pentru că cei rămaşi în viaţă sunt înfometaţi şi majoritatea devin canibali şi evident preferă copiii. E o poveste frumoasă deşi tristă. Merită văzut.

O chestie interesantă spune Pierre Lagrange, sociolog şi autor, care, descrie fenomenul apariţiei filmelor apocaliptice ca pe o răbufnire a fricii ecologice. “Se poate observa că astfel de filme apar în anumite perioade. Trăim o epocă singulară, în care noţiunea de sfîrşitul lumii a căpătat un alt sens.

Înaintea apariţiei cinematografiei, noţiunea de sfârşitul lumii era teologică. În decursul anilor 1950-1960, această frică a devenit tehnologică, odată cu apariţia ameninţării atomice. În zilele noastre, ea se situează cu certitudine pe terenul ecologiei, mai ales odată cu dereglarea climatică a planetei, cauzată de acţiunile noastre. Între cele două perioade a avut loc dezastrul de la 11 Septembrie.

Pentru a putea continua stimularea şi îmbogăţirea imaginaţiei, cinematografia nu se poate mulţumi să devasteze doar un oraş. Creşterea sentimentului ecologic, temerile legate de noile tehnologii permit imaginarea unor apocalipse. Pînă la urmă, sfîrşitul lumii nu mai face parte din credinţa populară, reprezintă o credinţă împărtăşită de ansamblul elitei ştiinţifice a planetei.”

Pierre Lagrange consideră că acest nou val de filme apocaliptice survine într‑un context precis, determinat de frică. Pe de o parte, frica de alţii, de alte culturi, pe de altă parte, frica de dezastre ecologice.

Dezastrele “fabricate” în astfel de filme sunt, de fapt, metafore ale unui dezechilibru: sugerează instabilitatea lumii în care trăim şi problemele cu care se confruntă umanitatea. Iar cinematograful, fiind o industrie a divertismentului, încearcă, de cîte ori are ocazia, să jongleze cu teme “la modă”. (aici) Alte argumente sunt şi aici pe blogul lui yiedyie.

Dacă Lagrange are dreptate probabil că anul ăsta ar trebui să vedem doar filme apocaliptice sau post-apocaliptice, ceea ce sincer nu m-ar deranja foarte tare.

Foto: About.com

OFF TOPIC:  Boldog (nemzeti) születésnapot! – La mulţi ani! tuturor maghiarilor din lume