RSS Feed

alisoideli

vezi toate articolele de
27 Mar 2010 la 17:59 6 comentarii 529 vizualizari.

Dac-ar fi fost după mine, aș fi făcut-o pe Alisa nevrotică în filmul lui Tim Burton, și nu pe Pălărier. Și delirul ei de tinerețe ar fi fost, firește, altceva decât visătoria din copilărie.

Cât despre cele două Regine, dacă tot este să fim inventivi, în niciun caz nu le-aș fi construit radical opuse, ci mai alchimic, mai amestecat, astfel încât să nu fie teziste (Regina Roșie se salvează, totuși, în filmul lui Burton, măcar prin prestația Helenei Bonham-Carter; în timp ce Regina Albă este atât de fără sare și piper încât nu ai ce face cu ea decât să îi mai pui oarecare făină argintie pe chip și pe păr).

Domnul Omidă ar fi putut fi un excelent companion kantian al Alisei, iar fosta pisicuță din Cheshire, o zburătoare avizată, numai bună de hălăduit cu Alisa în vechiul și noul ei teritoriu fantezist. Gemenii Tweedle mai puteau fi ionescizați puțin, atât cât să nu fie doar caraghioși, ci și dramatici. Și ar mai fi destule, aș mai avea de spus și răspus: dar atunci ar trebui să mă apuc de făcut regie, nu doar de oferit indicații prețioase, corecțiuni, bemolări etc.

În tot cazul, dacă e rost de alisoideală, e rost și de mine: dar aș pofti să fie o alisoideală de marcă și de staff deliro-oniroid, adică o fantezie tulburătoare și dusă până la capăt, nu corcită cu te miri ce din peisajul cinematografic actual. Alisanstingalisanvangalisanmus.

Text publicat pe MesmeeaCuttita’s Blog

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



6 comments
  • 1

    Bun, n-am înţeles!

  • 2

    Nu pot sa spun ca nu mi-a placut filmul, dar observatiile sunt corecte. Americanii astia au o gramada de bani si pot face lucruri minunate, dar se complac in mediocritati si clisee salvate doar de efectele speciale. Cred ca e unul din filmele slabe ale lui Burton , nu se compara cu Omul foarfeca.

  • 3

    şi eu care îmi făceam probleme că sunt singura căreia nu i-a plăcut filmul lui Burton. :)

    alt Laura Laurentiu
    2010-03-27 20:51:09 | Raporteaza
  • 4

    EU l-am asteptat de luni de zile si INCA NU L-AM VAZUT, TOCMAI PENTRU CA am aflat ca e o mare dezamagire pentru fani. Ma voi duce oricum sa il vad.

    Cred insa ca Burton risca sa cada in manierism:)) sa-si fie propriul epigon.

    alt Letitia S. Campan
    2010-03-27 21:27:58 | Raporteaza
  • 5

    asa e, tim burton a facut un film din clisee (cel mai mult m-au secat cele de lord of the rings). insa vad ca si critica e la fel de cliseistica. am inceput sa fiu saturat de incadrarea unei idei in kantian, ionescian sau ceserenian. e ca in teorema popescu. cum sa iei o Idee sa spui ca a fost inventata. ca si cum am spune ca gravitatia nu a existat pana la newton. vreau sa vad critici cu substanta, in care se gandeste stand pe curul propriu.dar vad ca batranul aristotel loveste pe la spate si dupa 2000 de ani, ne-a invatat sa gandim in categorii si sa nu mai vedem substanta a ce studiem. Vad insa ca despre Imaginariumul doctorului Parnassus nu se prea vorbeste, cu toate ca face cu mana din mers si lui Tim Burton si si lui Avatar. buna ziua

  • 6

    @Cătălin: ba eu am vorbit/scris la vremea lui de Imaginarium. :D mă rog, nu la modul profesionist, că nu sunt critic de film, dar am “decretat” atunci că e un Terry Gilliam de zile mari. imaginaţie în stare pură, cristalină :) mulţumit cât de cât? :)

    alt Laura Laurentiu
    2010-03-28 12:59:42 | Raporteaza

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. Căsătorită cu scriitorul Corin Braga. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză. A publicat șapte cărți de poezie (dintre care amintim Oceanul Schizoidian, Veneția cu vene violete, Kore-Persefona, Coma), cinci cărți de proză (dintre care amintim Tricephalos, Nebulon, Nașterea dorințelor lichide) și șase cărți de eseu.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!