“Priveste lumea in fiecare zi, ca si cum ai vedea-o pentru prima oara”

Este prima data cand scriu despre un spectacol pe care il regizez inainte de a vedea lumina scenei. Si nu pentru ca am supersitii, ci pentru ca emotiile sunt atat de mari pe ultima suta de metri incat ai senzatia ca nimic din ceea ce incerci sa exprimi, nu e suficient.

“Oscar si Tanti Roz” dupa Eric Emmanuell Schmitt este proiectul cu cele mai multe semne. S-au intamplat atat de multe lucruri de cand am ales sa dramatizez acest text, pana astazi cand il montez si se naste, incat cred cu toata fiinta mea ca este un proiect insemnat.

Primul spectacol pe care l-am vazut in viata mea a fost la Teatrul “L.S. Bulandra”, la sala Icoanei: “Cantec despre mine insumi” interpretat de Florian Pittis, cand aveam 14 ani si cand habar n-aveam ce inseamna de fapt un spectacol. La 16 ani faceam parte din Cenaclul Literar de la Facultatea de Litere condus de acelasi Florian Pittis si la scurt timp am avut onoarea sa-mi semneze prefata la “Dogmatica fericirii” concluzionand astfel: “Citindu-ti cartea, am tras si eu o concluzie: Vrei sa fii fericit? Daca esti pregatit sa suferi, iubeste!, una dintre ideile de baza ale textului lui Schmitt. Pe-atunci nici nu stiam ca teatrul va fi drumul pe care voi merge.

Primul exercitiu scenic pe care l-am facut a fost tot pe scena de la Icoanei, cand eram in primul an de facultate, un experiment de teatru dans dupa “Pescarusul Jonathan Livingstone”. Spectacolul pe care l-am urmarit de la primul spectacol pana la ultima reprezentatie si care a ramas  pana in ziua de astazi spectacolul meu favorit, s-a intamplat tot pe scena de la Icoanei “Poveste de iarna” in regia lui Alexandru Darie. O parte din intalnirile mele importante sunt legate de acest spatiu. Si cum cred ca ceea ce ni se intampla, trebuie sa ni se intample, “Oscar si Tanti Roz” nu putea sa prinda viata decat pe aceasta scena, in acest cadru. Dintr-un anumit punct de vedere, “Oscar si Tanti Roz” este un inceput.

Pe toata perioada repetitiilor am simtit mai mult decat relatia banala dintre regizor – actori, am simtit ca povestea asta ne uneste sufletele, ca ne-am intalnit fara sa ne cunoastem si am descoperit pe parcursul lucrului ca avem de spus acelasi lucru, ca nu este doar o intamplare ci o necesitate. Distributia spectacolului: Oana Pellea in Tanti Roz, Marius Manole in Oscar, Antoaneta Cojocaru in Peggy Blue si Cristina Casian in Bacon. Scenografia este semnata de Adina Mastalier. Dramatizarea si regia imi apartin.

“Oscar si Tanti Roz” nu este doar o lectura importanta sau o poveste simpatica ce trezeste o sensibilitate de care lumea de astazi duce lipsa si de care are nevoie. “Oscar si Tanti Roz” este o calatorie, un itinerariu care te ajuta sa te regasesti, o lupta care te curata, care te invata sa crezi ca in orice moment al vietii tale poti incepe sa traiesti cu adevarat. “La inceput viata e un dar pe care ai tendinta sa il supraestimezi crezand ca e vesnic. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta, de nu intelegi nimic din ea. Si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa il meriti.”

Cea mai des intalnita greseala a oamenilor este ca se comporta de parca ar fi nemuritori. “Oscar si Tanti Roz” ne reaminteste ca viata se scurge fast forward si ca de cele mai multe ori, la final, nu continem decat un infinit gol. Din neatentie ratam cele mai adevarate momente si nu suntem prezenti exact in experientele care ar putea sa ne compuna si sa ne defineasca.

“Priveste lumea in fiecare zi, ca si cum ai vedea-o pentru prima oara”

Cand am citit prima data “Oscar si Tanti Roz” m-a emotionat doar literar. Citind-o a doua oara am intalnit o lume bolnava de care aveam nevoie ca sa imi dau seama cat de valoros e sa fii sanatos. M-am intalnit cu oameni in care moartea si-a facut casa si am inteles cat de putina importanta dam vietii din trupurile si din sufletele noastre. A treia oara povestea asta a depasit si viata, si moartea si mi-a intarit ideea ca aici, pe pamant, fiecare e raspunzator pentru creerea propriului eu. “Numai Dumnezeu are dreptul sa ma trezeasca”