Din acest punct de vedere, Bulgaria nu inceteaza sa ma uimeasca. E o fosta tara comunista, cu aproape 8 milioane de locuitori si in mod evident, mult mai saraca decat Romania. Din perspectiva de marketing e o piata fara putere de cumparare si neinteresanta pentru marile branduri internationale. Din punct de vedere istoric si cultural, a stat sub turci mult mai mult decat noi, si din acest motiv pornesti de acasa cu prejudecata ca vei strabate o tara naspa, un no man’s land.

Mult inainte sa realizez ca bulgarii sunt niste oameni mai putini aroganti, agresivi si dornici sa-si etaleze bunastarea, am fost uimita sa constat ca ei pastreaza in uzul curent, de carciuma, multe dintre produsele traditionale ale ariei geografice, care in Romania au disparut. Rachia (tescovina sau grappa), mastica, boza (braga), ayran-ul, menta, ca sa ne limitam doar la aria bauturilor. Sigur, veti zice, dar ayran se gaseste si in Bucuresti, la turcul din colt, tata Leana a lui nenea Iancu face si acum mastica in casa si unchiu’ Zoltan transforma in tescovina boasca si strugurii care au fermentat inainte sa apuce sa-i faca vin. Da, e adevarat. Doar ca la bulgari, toate aceste produse se fabrica si se consuma la scara larga. De la cel mai select restaurant la cea mai mizera terasa, se serveste rachie, iar la supermarket esti pus in fata unei alegeri imposibile, de la vreo 20 de feluri de rachie in sus. Cea mai savuroasa e rachia facuta din muscat, numita foarte poetic muskatova, una dintre cele mai feminine tarii pe care le-am incercat. Imi aduc aminte cu mare placere cum intr-o seara de vara, pe litoralul bulgaresc am facut cunostinta cu minunata muskatova si cum carciumarul, ne-a privit cu mai multa consideratie cand i-am pronuntat numele. In plus, bulgarii mai au in comert si variante extrem de delicioase de rachie de caise si de gutuie…

Si spre marea mea surpriza, am descoperit ca fabrica si produse cosmetice pe baza de strugure. Mavrud, ca doar e brandul bulgaresc de tara. Se spune ca strugurele a fost folosit in scop cosmetic inca din secolul al XVII-lea si ca, la curtea lui Ludovic al XIV-lea, nobilii se tratau cu vinul vechi si pe fata, pentru a da tenului stralucire. Cosmetica moderna foloseste coaja si samburii de strugure care contin polifenoli si antioxidanti. In Romania, puteti gasi game cosmetice pe baza de strugure italienesti (Bottega verde) sau frantuzesti (Caudalie). In spatele brandului Caudalie se afla mostenitorii podgoriei Chateau Smith Haut Lafitte, Bordeaux. In 1999, ei au inaugurat aici primul centru de vinoterapie. Azi, vinoterapia este la mare cinste printre tratamentele de intretinere, iar in Franta, aprope in fiecare regiune viticola exista cel putin un spa sau un centru de terapie cu struguri.

Cum se explica ca Bulgaria a pastrat in uzul curent, pe scara larga, atatea produse care la noi au disparut, in ciuda faptului ca este o piata mica si saraca ?

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite, uzate sau patate cartile preferate din copilarie: “Antologia Inocentei”, “Cartea cu Apolodor”, “Aventurile lui Habarnam” sau “Magarusul”.

“Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.

Portretul Pasarii-Care-Nu-E (de Claude Aveline)

“Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

A uitat sa o faca.

Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

Dar cele care nu sunt nu au nume.

Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

Si iata de ce e atat de trista.

Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

Ar vrea sa se auda cantand.

Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

Am citat poezia favorita din “Cele 12 lumi ale visului, Antologia Inocentei”, de Iordan Chimet, Ed. Ion Creanga, 1972

De la Iordan Chimet am invatat sa pretuiesc oamenii care pastreaza vie in ei lumina copilariei si un strop din privirea inocenta de atunci, care stiu sa se delimiteze de ei insisi si sa rada, si care isi pot permite sa faca, din cand in cand, lucruri frumoase si gesturi gratuite…

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

La o prima vedere, elvetienii par foarte familiarizati cu vinul, iar cei cu care am vorbit se pricepeau destul de bine in acest domeniu. De altfel, aproape toata productia lor de vin este distribuita in consumul intern, vinul elvetian fiind greu de gasit pe pietele straine.

Am indragit Berna, cu eleganta si confortul inscris in piatra caselor vechi de atatea secole si cu oamenii ei extrem de amabili. Dar m-a surprins mult mai tare Zürich-ul, un oras cosmopolit la  Zürich Zee, aproape de munte, si cu nenumarate posibilitati de loisir, cu umbra lui Tzara la Cabaret Voltaire si cu aroma de castane coapte.

Zürich-ul e un oras in care barurile sunt mai tot timpul pline. Vinurile pe care le-am incercat, au fost toate cam la fel, rotunde si cu tanini moi, corect facute, fara nelinisti metafizice si personalitate extravaganta. Am remarcat cu deosebita placere, ca in cele doua retele de hipermarketuri din Zürich exista posibilitatea ca vinul de la raft sa fie degustat. E mare pacat ca vinul romanesc nu incearca sa intre pe piata elvetiana, e adevarat, foarte concurentiala, dar si cu o putere imensa de cumparare. Pretul mediu al unei sticle de vin in supermarket e 15 franci. Si nu pot sa nu marturisesc cat m-am enervat cand am vazut, de exemplu, Muscatul de Samos, cel care se gaseste si la noi, tronand pe acelasi raft cu vinurile albe elvetiene !

Pe masura ce privesc inapoi si evenimentele se distanteaza de mine, realizez ca toate vinurile elvetiene pe care le-am baut aveau aceeasi caracteristica, o eleganta care vine poate din exactitate, din corectitudine, din sentimentul lucrului bine facut. Elvetia e o tara a timpului care te urmareste neincetat prin dangatul clopotelor din turn, iar exactitatea asta se reflecta pana si in vinul lor. E un sentiment foarte special sa traiesti intr-un loc in care timpul se anunta cu exactitate, infailibil, acelasi pentru toti, prin sunetul carillon-ului care te scoate din reverie si te cheama in prezent, care iti refuza orice portita de evadare. Si mai e ceva. Oriunde am fost, la Sighisoara sau la Sibiu, la Zürich, la Maastricht sau la Aachen, poti sa te plimbi la intamplare prin oras, fara harta, pentru ca turnul catedralei iti indica tot timpul unde e centrul. Acest tip de oras in care simti timpul si in care intuiesti centrul cred ca influenteaza oamenii intr-un mod aparte.

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Ce inseamna „un vin bun“ ?. Ca si o carte buna, vinul bun iti deschide o lume dincolo de tine. La primul meu curs de oenologie, eu care uram chardonnay-ul, s-a intamplat sa gust un Chablis si mirosul teilor si dupa-amiezele insorite din copilaria mea au navalit peste mine. Si atunci am inteles de ce se temea Burebista…

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Dincolo de nerabdarea intalnirii cu Irina, cu Maria si cu Hanna, sunt trei lucruri care ma atrag mereu in acest oras. Fiecare vizita incepe cu uimirea si bucuria reintalnirii cu Antwerpen Centraal – gara orasului, o bijuterie arhitectonica, si se prelungeste in contemplarea schitei lui Van Eyck, Sfanta Barbara si a Madonnei lui Jean Fouquet, doua lucrari medievale de o nelinistitoare gratie. Probabil ca Antwerpen-ul se apropie cel mai mult de visul meu despre ceea ce ar trebui sa insemne un oras: confort, eleganta, cladiri ingrijite si restaurate, carciumi primitoare. Ador plimbarile lungi pe strazile cu cladiri art deco din cartierul Berchem, melcii cu stafide, placintele cu varza si berea Corsendonk.

In acest an, intamplarea a facut sa ma delectez cu un haloimas de sampanii: Crémant d’Alsace, Mousseux de Touraine, Cava si spumant de la Cramele Rhein.

In paranteza fie spus, diferenta dintre toate aceste denumiri e data de legislatie si nu de metoda de fabricatie. Toate sunt produse dupa aceeasi metoda, dar denumirea de sampanie nu mai poate fi atribuita decat celei provenind din zona Champagne. La francezi, sampania alsaciana se cheama „crémant” iar cea din celelalte zone „mousseux”, spaniolii o numesc „cava”, portughezii „espumante” si romanii „vin spumant”. In plus, ea nu trebuie sa respecte neaparat combinatia Pinot Noir – Chardonnay, ci se produce adesea din struguri traditionali zonei. Mousseux de Touraine din Chenin Blanc, iar Crémant d’Alsace in special din Pinot blanc si Pinot gris/Pinot noir.

Cava are o poveste interesanta. La origine cuvantul desemna pivnita in care se odihnea sampania si a devenit denumirea oficiala a vinului spumant spaniol in 1983. Se produce in special in zona catalana (Penedès) din struguri traditionali (macabeo, xarello, parellada, si trepat), iar cei mai cunoscuti producatori sunt Cordoniu, Freixenet si Segura Viudas.

In schimb, Prosecco-ul italian nu intra in categoria vinurilor spumante, ci e un vin spumos, adica cea de-a doua fermentatie a vinului, cea responsabila de bule, nu se produce in sticla ca in metoda Champenoise, ci in recipiente de inox. Aceasta metoda se numeste metoda Charmat si a fost inventata pentru a reduce costurile de productie.

Si inca ceva, daca se intampla sa aveti la masa multe sticle diferite, rezistati tentatiei de a le amesteca…

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Dar, ce inseamna un an bun pentru vin ?

In general, ceea ce se ia in considerare sunt conditiile climatice ale anului respectiv care influenteaza procesul de maturare al strugurelui si determina dezvoltarea echilibrata a tuturor componentelor sale, conditie necesara pentru armonia vinului. Sunt considerati ani buni pentru vin cei cu ploaie indestulatoare primavara, veri insorite si toamne blande si lungi. Cand conditiile climatice sunt indeplinite, strugurii sunt bogati in zaharuri si arome, iar vinul are complexitate si potential de invechire. Totusi, nu trebuie uitat ca la potentialul de invechire al unui vin mai contribuie si alti factori : natura solului, varsta vitei, randamentul, data culesului si modul de vinificare.

Francezii sunt marii pasionati ai tabelelor cu anii buni pentru vin, dar mie mi se pare adesea ca este o indeletnicire iluzorie. Imi aduc aminte ca, intr-un roman francez, un personaj spunea ca timpul e singurul zeu care guverneaza vinul si doar el e cel care da masura unui vin extraordinar. Caci, de foarte multe ori, tocmai vinul dintr-un an cotat ca foarte bun te dezamageste cel mai tare. In timp ce constanta in calitate, care face renumele anumitor producatori, te poate ajuta sa faci o alegere inspirata investind si intr-un vin dintr-un an mai slab cotat.

Pana la urma, in incercarea de a surprinde vinul la timpul plenitudinii sale, singura diferenta viabila ramane cea dintre un vin care trebuie baut tanar si unul care trebuie lasat sa imbatraneasca. Dincolo de asta, fiecare sticla de vin isi pastreaza cu indarjire misterul…

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni niciodata nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces dificil si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Inainte sa cumpar un vin, ma delectez cu eticheta. Imi plac cele sugestive, frumoase, amuzante sau care au “un quelque chose”, imi spun ceva. Pe astea le pastrez. Dar vedetele colectiei mele de sticle sunt cele care au o poveste scrisa pe eticheta. Sunt foarte rare. Am o sticla de Busuioaca de Bohotin din 2003 pe care am cumparat-o special pentru contra-eticheta. Pe ea este urmatoarea poveste :

La expozitia si concursul national de vinuri Bucuresti 1936, Acad G. Ionescu-Susesti, presedintele juriului, l-a prezentat astfel: “Acest vin roz si parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merita degustat stand in picioare, ca o pretuire in plus”. Iar regele Carol al II-lea a adaugat: “Nu in picioare ca la impartasanie, ci in genunchi, ca la spovedanie.”

Nu sunt un mare fan al Busuioacei de Bohotin, vin al betiilor, mai degraba, adolescentine dar sticla m-a cucerit prin poveste. E una dintre cele mai frumoase pe care le-am intalnit pana acum pe o sticla de vin.

Voi cumparati vin si pentru ca va place eticheta ?

Articol publicat şi pe Vinuri Povestite

Macedonia e un taram al linistii. Drumuri prost semnalizate, dar trainice, si pe care nu te poti pierde. Peisaje de vis. Lacuri de o frumusete pura in lumina diminetii. Munti si lacuri.

In seara in care am ajuns la lacul Ohrid, am observat un fenomen ciudat: talazuri spumoase se rostogoleau domol pe pietris. Ohrid e un lac de munte cu valuri, o balta cristalina si silentioasa dimineata, dar care, seara, aspira sa devina mare. Ador valurile. Le-am privit ca pe un semn de bun venit al Macedoniei si m-am lasat mangaiata de ele. Pentru ca atunci cand calatoresti fara tinta e bine sa stii sa citesti semnele lacurilor, ale florilor si ale pasarilor.

In plus, acest fel de calatorie iti ofera un acces brut, nemediat, la ceea ce e bun sau rau in oameni. Am decis sa lasam hazardul sa-si faca meseria si, cum nu aveam cazare rezervata, am batut la usa primei pensiuni care ne-a placut. Pe terasa din curte, flutura steagul cel vechi, al lui Alexandru cel Mare. N-aveau locuri, dar au vrut sa ne ajute si au sunat la pensiunea vecina. Asa l-am cunoscut pe domnul Pop, medic veterinar la Ohrid si am avut parte de o mostra de ceea ce inseamna ospitalitate in Macedonia. Omul s-a oferit sa mearga cu noi sa ne arate unde sa parcam masina si a insistat sa ne ajute la caratul bagajelor. La intoarcere, doamna ne astepta cu cafele pe terasa. Ne-am asezat la taclale. Nu stiu in ce moment au aparut sticlele de rachie. Productie proprie din strugurii, ne-a asigurat domnul Pop. O “motorina” cu o usoara urma de anason, menita sa dezlege limbile, probabil una dintre cele mai bune rachii home-made pe care le-am gustat. Am oferit si noi la schimb, rachie de caise, tot productie proprie. Asa am aflat ca strabunicul domnului Pop a fost cofetar in Romania, inainte de a se retrage, inapoi acasa, la Ohrid. Am vorbit mult si despre vinurile macedonene. De altfel, la plecare, am primit cadou o sticla de vin Popova Kula, Temjanika, soiul preferat al gazdei noastre. Ne-a fost extrem de greu sa ne despartim de Ohrid…

In Macedonia, frumusetea locului alimenteaza frumusetea oamenilor. Nu ai cum sa nu zambesti, cand te trezesti de dimineata cu seninatatea de azur a lacului in fata ochilor, cu sufletul imbibat de frumusete. Macedonenii din Ohrid mi s-au parut niste oameni extraordinari. Si pot sa spun acelasi lucru si despre vecinii lor de peste lac, albanezii. La trecerea granitei in Albania, ofiterul vamal ne-a zambit si ne-a spus: “Ce face, romanescu ?” Dar despre Albania, cat si despre vinurile Macedoniei,  intr-o alta poveste…

Mai multe poze din Macedonia gasiti  pe Vinuri Povestite