Andrusk

Evoluăm ciclic, rotund, parcurgem bucle, ne rotim între întâi și treizeci și unu, între o aniversare și alta, colecționăm secunde, minute, ani.

Trasăm piruete,  ne prindem în hore, dăm ture, ne rostogolim.

Privim spectacolul de manej al vieții oglindind totul în umedul circular al irisului, captându-l în rotundul întunecat al pupilelor.

Ne fascinează simetria, ne înscriem în cercuri, sfere, împărțim viața cu raze și diametre în felii ca de tort, le înfulecăm în grabă, cu poftă. Felie după felie. [ citeste mai departe ]

Am ales să scriu acest text în tandem cu un bărbat pe care îl cunosc. E înfățișarea unei dureri fictive, dar care v-a încercat, cred, pe fiecare dintre voi, cei care au iubit mai mult decât pe sine.

În ultimele luni ajunsese să se simtă exact ca personajul acela interpretat de Bill Murray în „Ziua cârtiței”. Totul curge stereotip și crud, iar el rămâne iata -aproape stupefiant-  personajul principal al propriei lui vieți. Cu toate că îi era o frică teribilă de amintirea de atunci, nu se putea împiedica să nu o acceseze de câteva ori în fiecare minut. [ citeste mai departe ]

Își potrivi lentilele de contact cu mișcări precise. Privi conturul irisului cu atenție, apoi clipi adânc. Deschise ochii și își aranjă mecanic buclele lungi și aurii ce îi acopereau în mantaua lor umerii.

Își plimbă degetele pe toată lungimea unei șuvițe groase în căutarea acelui gest atât de tandru pe care el obișnuia să-l facă în fiecare dimineață când își lua rămas bun. Avusese același fior și aseară în timp ce mâinile străine o mângâiaseră cu voluptate. [ citeste mai departe ]

Nu şi-a mângâiat pântecul nici măcar o dată. Nu i-a vorbit, nu i-a cântat însufleţită, nu i-a dat vreun semn cald, nu i-a desenat vreun arc vesel de zâmbet. Şi-a îndestulat aşteptarea cu atitudinea celor din jur. Spera ca odată ce bulgărele mic dinlăuntrul său începe să capete dimensiuni, deasupra ei va apărea o aură aparte. [ citeste mai departe ]

Nu l-a căutat niciodată cu adevărat. S-a căutat însă pe ea, şi-a testat limitele, şi-a forţat norocul.

S-a jucat mereu în beznă pe coridoare întortocheate, sperând că i-a luat urma. A accelerat mereu, a grăbit pasul crezând că în felul ăsta îi va fi tot mai aproape. A ignorat obstacolele ascunse în întunericul înşelător. Din când în când, atrasă de vreun zgomot sau de vreo dâră de miros apetisant a deschis câte o uşă. A crezut că acolo va fi el. În fiecare încăpere s-a adaptat peisajului. [ citeste mai departe ]

Tolerăm. Din simpatie, afinitate, dragoste. De multe ori doar din principiu.

Tolerăm pentru că aşa am fost crescuţi educaţi, îndrumaţi, sfătuiţi, sau pentru că unii avem indulgenţa în sânge, ne naştem cu ea, o ridicăm la rang de virtute, ori ne-o asumăm ca defect şi o numim slăbiciune.

Toleram ceea ce nu ne poate aduce prejudicii, ceea ce ne lezează mai mult sau mai puţin, chiar şi ceea ce ne răneşte. [ citeste mai departe ]

Energie, impuls și modalități complet diferite de funcționare.

Sunt femei cu mecanism de ceas automatic. Se mișcă rotund si ciclic. Nu pot funcționa independent la parametrii optimi și pentru perioade îndelungate de timp. Au nevoie să aparțină, aidoma mecanismului precis ce depinde de mișcarea brațului pentru a putea funcționa. Au nevoie de fibra unor bărbați puternici să le susțină, să le încarce, să le dea siguranță. Întotdeauna mai puternici decât ele. Barbati care știu să le dea senzația de echilibru. [ citeste mai departe ]

Nu știu cine e Kate și de unde vine. De fapt nici nu mă interesează. Prin insitența exasperantă a tuturor mijloacelor de comunicare în masă am aflat încotro se îndeaptă: spre altar. Da, nici asta nu mă interesează.

La început a fost bineînțeles logodna și bijuteria ce a pecetluit legământul – un inel devenit celebru, pe care talentații meșteșugari chinezi l-au reprodus în sute de mii de exemplare ce împodobesc cu luciri șașii degetele fetelor care visează roz și pufos.

Apoi s-a anunțat oficial data nunții. [ citeste mai departe ]

Aburii împroșcați prin ovalul nărilor lasă dâre lăptoase. Coada își scutură în ritm sacadat șuvițele prea lungi și rebele. Conturul negru-lucios al crupei consemnează energic încordarea viguroasă a fibrei ce stă să erupă. Coama i se agită furtunos sub impulsul capului scuturat spasmodic într-un soi de dezaprobare. Tot dansul ăsta zbuciumat anunță nerăbdarea de a-și descătușa avalanșa clocotită a frustrării. Copita crăpată taie adânc pământul pe care-l lovește cu sete. Ar pedala aerul dar strânsoarea căpăstrului îi suprimă înălțarea. [ citeste mai departe ]

Mi-ar plăcea să fiu Dali. Nu orice fel, ci unul Salvador. Mi-aș răsuci meticolos vârfurile ascuțite ale mustăților-radar în fiecare dimineață în timp ce-mi savurez tartina cu dulceață de trandafiri și jambon.

Aș adora cheratina pură din cornul de rinocer și l-aș deșira pentru ca apoi să-l croșetez pe pânză cu gentilețea-mi paranoico-critică. Memoria ar persista flască și umedă în pânzele mele, materia cu trup de femeie fertilă și-ar deschide sertarele și ar revărsa delirul formelor grotești ale Marelui Masturbator. [ citeste mai departe ]