Au urmat dezbateri, discutii si nici criticile nu au intarziat sa apara. In mare parte, acestea pot fi impartite in doua mari categorii, si anume, pe de o parte cele care problematizeaza utilizarea cuvantului panarama si revendicarea acestuia, iar pe de alta parte, cele care vizeaza gradul de reprezentativitate a miscarii pentru diferitele grupuri de femei, si nu doar pentru femeile albe, heterosexuale, apartinand clasei de mijloc.

Astfel, in ceea ce priveste prima categorie, intrebarile relevante adresate de catre critici sunt urmatoarele:

- Este cuvantul panarama o alegere in momentul in care se protesteaza sub umbrela unui Mars al Panaramelor?

- Este cuvantul panarama un cuvant confortabil?

- Revendicarea cuvantului panarama este un obiectiv fezabil?

In opinia mea, si contrar criticilor, miscarea SlutWalk nu are in vedere acceptarea obiectivarii femeii, ci tocmai respingerea acesteia, prin reclamarea dreptului de a alege: de a-ti alege vestimentatia, liceul, universitatea, clubul, ora, locul de munca fara a fi pasaita pe strada, pipaita in metrou, hartuita de profesori, angajatori, colegi de breasla sau violata. Desi se refera intr-o anumita masura la aspectul vestimentar (acest lucru fiind de fapt la originea marsului) activistele si activistii nu accepta si nu revendica dreptul la obiectivarea femeilor, ci tocmai capacitarea acestora prin revendicarea libertatii de a alege, insistand asupra faptului ca, tocmai, vestimentatia nu trebuie si nu poate sa constituie o justificare a acestor forme de violenta indreptate asupra femeilor.

In continuare, pentru a aduce in discutie aspectul confortabil sau nu al cuvantului panarama, datorita faptului ca inglobeaza in el insusi o intreaga istorie a diferitelor forme de violenta indreptate impotriva femeilor si nenumarate istorii personale ce o compun, as vrea sa accenuez faptul ca un Mars al Panaramelor se indreapta tocmai impotriva acestor acte, iar nerecunoasterea acestor aspecte negative incorporate in cadrul acestui termen contribuie in fapt la perpetuarea si reproducerea stereotipurilor patriarhale, si nu invers. Din punctul meu de vedere, unul dintre obiectivele acestei miscari are in vedere revendicarea acestui apelativ si transformarea pozitiva a acestuia tocmai prin insasi depeiorativizarea termenului, prin scoaterea semnificatiei conferite in cadrul unor societati si culturi patriarhale. Termenul a fost ales in insasi denumirea marsul tocmai datorita controverselor pe care le produce.

Cat despre a doua categorie de critici, ce vizeaza de fapt diversitatea miscarii si gradul de deschidere a acesteia spre includerea a cat mai multor categorii de persoane, pot spune ca da, sunt de acord si consider ca miscarea trebuie sa evolueze si sa aiba in vedere diversitatea si diferentele culturale astfel incat sa ofere posibilitatea cat mai multor grupuri de a participa. Astfel, o parte din critici au venit din partea unor activiste de culoare, care au considerat ca acest termn are un impact diferit asupra acestora. Alte critici, au fost realizate de catre activistii anti-pornografie ce au considerat ca revendicarea termenului panarama reprezinta de fapt imbratisarea unei sexualitati pornografice promovate de societatile de consum. Prin urmare, voi reveni asupra rolului si semnificatiei termenului si totodata asupra revendicarii acestuia. A revendica cuvantul panarama nu inseamna a striga de fericire “da, sunt o panarama asa cum a fost definit acest cuvant in si de sistemul patriarhal si ador sa mi se spuna asa” ci se refera in fapt la depeiorativizarea acestuia, la scoaterea semnificatiei negative conferite.”Daca doresc sa am dreptul sa imi aleg propria vestimentatie, locul de munca, parcurile in care imi place sa imi petrec timpul fara a fi victima a diferitelor forme de violenta indreptate asupra femeilor si daca asta inseamna sa fiu o panarama, atunci da, revendic acest cuvant.” Alegerea acestui termen in denumirea marsului are, repet, scopul de a atrage atentia o data asupra termenului utilizat de ofiterul de politie canadian (afirmatii ca ale acestuia, ce vizeaza blamarea victimelor, fiind des intalnite), a doua oara pentru a atrage atentia asupra semnificatiei date si a treia oara pentru a-l revendica.  

Referitor la diversitatea acesetei miscari doresc sa precizez un singur lucru, si anume: desi cuvantul panarama are un impact diferit asupra femeilor din cadrul unor grupuri diverse, in toate cazurile, acesta marcheaza istorii multiple al caror punct comun este in fapt reprezentat tocmai de diversele forme de violenta, fizica sau pshihologica, ce afecteaza femeile, iar participarea la  o astfel de actiune implica si face apel la solidaritate.

Revenind la ceea ce inseamna culpabilizarea victimelor si justificarea violentelor agresorilor, ar trebui sa avem in vedere cum se manifesta acest fenomen si in  Romaniasa si sa ne amintim de afirmatia expertului in criminalistica Tudorel Butoi care, in urma agresiunilor lui Petru Gavrilas indreptate asupra mai multor femei, a declarat la Realitatea TV ca:

„Femeile pot si trebuie si fie prudente. Femeile trebuie sa stie cum se urce in lift si sa nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate in lift. Cand si cu cine. Si stie sa umble pe carari care sunt luminate si care sunt populate. Sa nu se bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei ca au fost violate. Si sa stie cu cine intra in discutie si cu cine accept relatii si asa mai departe. Comportamentul asta de lelita balcanica, din pacate, cu exceptia acestor victime … aaaa, care nu au dat dovada de el, este caracteristic pitipoancelor si devin victime pentru ca sunt victime de tip provocator, mare majoritate din ele”.

Aceste forme de violente asupra femeilor reprezinta o incalcare a dreptului la viata, siguranta, libertate, demnitate, integritate fizica si psihica a victimelor si constituie prin urmare o violare a drepturilor fundamentale ale omului, iar acest fapt nu are si nu poate avea nicio justificare. Prin urmare, consider ca rolul acestei miscari este deosebit de important, iar sustinerea si participarea la Marsul Panaramelor programat la Bucuresti pe 6 octombrie reprezita in fapt angajarea atat in sutinerea acestor valori si a continuitatii miscarii cat si in lupta impotriva blamarii victimelor unor astfel de agresiuni si impotriva agresiunilor ca atare.

As vrea sa va povestesc. Nu stiu de unde sa incep. Voi incerca cu inceputul. Pentru a localiza in timp si spatiu, in luna martie a acestui an, stand in fata laptopului si navigand pe internet in cautare de noi resurse worldwide in domeniul promovarii studiilor de gen si a egalitatii de sanse dau peste site-ul World March of Women care propunea un proiect cu privire la organizarea unei tabere europene a tinerelor feministe… In prima faza, am fost extaziata si am inceput prin a-mi reconsidera cv-ul, prin a ma gandi daca sunt sau nu eligibila, prin a cauta mai apoi un formular de aplicare, dar nimic. Nu tu cerinte academice, nu tu cv stufos institutionalizat, nu tu nimic. Pe site se discuta despre locul de organizare a taberei, despre tematici ce urmeaza a fi abordate, despre politici pentru promovarea egalitatii de sanse, despre workshopuri si activitati. Ciudat. Nu exista o lidera care sa iti spuna cum poti aplica, nu erau criterii de eligibilitate, organizarea era democratica, in sensul unei democratii directe. M-am blocat. Am renuntat. Am revenit in luna mai cand deja existau doua newslettere, se luase deja o hotarare cu privire la locatia taberei – Terreblanque (la 15 km de Toulouse), se inscrisesera participanti, iar Romania nu era pe harta. Mi-am facut curaj sa trimit totusi un mail prin care sa cer detalii si sa le povestesc despre activism si feminism in Romania, despre situatia egalitatii de sanse, despre reprezentare politica, despre situatia femeilor pe piata muncii si despre faptul ca exista in Romania un grup de tinere activiste feministe care vor sa participe si sa colaboreze cu World March of Women, pentru a lupta impotriva saraciei si a violentei impotriva femeilor. Scriu mailul: „Dear Madam”… In cateva zile primesc un raspuns viu, plin de energie si curiozitate prin care mi se explica faptul ca, in primul rand nu sunt „madams” si in al doilea rand ca pentru a activa intr-o cauza trebuie doar sa crezi in ea, ca nu ai nevoie nici de cv si nici de un formular de aplicare, ca echipa World March of Women este bucuroasa sa afle despre feminismul romanesc, despre faptul ca acesta exista si ca este activ si ca sunt incantate de faptul ca dorim sa ne alaturam acestui proiect.

Imediat cum am primit raspunsul am impartasit vestea si ne-am organizat pentru a participa in cadrul acestei actiuni. Ne-am intalnit astfel, intr-una din seri la Boheme, unde am dezbatut cu privire la problemele pe care le intampina femeile din Romania pentru a le confrunta mai apoi cu situatia la nivel european si international si pentru a le aduce mai tarziu pe agenda World March of Women. Am discutat despre situatia femeilor in Romania comunista, despre decretul 770, despre tranzitie si post-tranzitie, despre plata egala pentru munca egala, despre saracie si incluziune sociala, despre situatia femeilor din cadrul minoritatii roma, despre mariajele timpurii, despre violenta impotriva femeilor, despre reprezentare politica si multe altele.

Pe 9 iulie am ajuns la Terreblanque, unde ne-am reunit cu mai mult de 60 de feministe din mai bine de zece tari pentru a dezbate cu privire la noile probleme cu care se confrunta feminismul in Europa, discutand atat specificitatile din fiecare tara si identificand in acelasi timp dificultatile si impedimentele comune. Toate aceste activitati s-au desfasurat pe un fond comun, intr-un eco-friendly environment, caracterizat de solidaritate, suroritate, auto-organizare (fapt ce a contribuit la intarirea relatiilor dintre noi, la o cunoastere mult mai profunda a necesitatilor si problemelor cu care ne confruntam noi ca femei), non-mixitate, diversitate culturala, lingvistica, optimism si o puternica dorinta de a produce o schimbare la nivel politic, economic si social prin instituirea unei miscari feministe europene cu scopul de a lupta impotriva discriminarii si a tuturor inegalitatilor indreptate impotriva femeilor. Pe parcursul atelierelor, ce s-au desfasurat pe perioada a trei zile, s-au creat grupuri informale de lucru ce au aprofundat tematici de interes comun si care au dezvoltat noi idei de initiative si strategii. Tot in acest cadru, au fost facute propuneri de organizare a unei viitoare astfel de actiuni in Romania sau Armenia contribuind astfel la o mai mare vizibilizare a situatiei femeilor, in aceste tari in care activismul feminist de tranzitie si post-tranzitie s-a dezvoltat in mod special in ultimii ani. Pe data de 15 iulie a urmat manifestatia din Toulouse unde pe parcursul a doua ore si jumatate am facut apel catre solidaritate intre toate femeile din lume pntru a lupa impotriva inegalitatii, discriminarii, violentei si saraciei si unde, in sustinerea cauzei ni s-au alaturat si alte persoane. In urma tuturor acestor activitati am reusit sa redactam un document comun cu revendicari feministe ce integreaza intr-un mod cuprinzator dificultatile si problematicile cu care se confrunta femeile in spatiul european. Deasemenea, reprezentantele Marsului Mondial al Femeilor si-au exprimat dorinta ca organizatiile din Romania ce activeaza in scopul promovarii si reprezentarii intereselor femeilor sa se afilieze acestei organizatii pentru a colabora in vederea vizibilizarii si a aducerii atat pe agenda internationala cat si pe agendele regionale si locale a intereselor si problemelor cu care se confrunta femeile.

Desi sunt nenumarate aspecte de descris si povesti si povestioare de povestit (pentru cei dornici sa afle mai multe despre aceasta experienta propun sa organizam o intalnire si cu celelalte participante) as dori sa inchei preicizand faptul ca atunci cand ai o cauza de sustinut cv-ul si recomandarile, scrisorile de intentie si nenumaratele afilieri institutionale isi pierd din valoare, iar sistemul birocratizat cu care ne-am obisnuit nu tine de un management ce ar trebui sa creeze cadrul pentru o reala egalitate de sanse ci mai mult de o standardizare a procesului de selectie in cadrul caruia empatia, solidaritatea, toleranta, intr-ajutorarea, respectul pentru demnitatea umana si multe altele se pierd sub semnul a ceea ce inseamna „profesionalism”. Egalitatea de sanse, non-discriminarea, lupta impotriva tuturor formelor de violenta si inechitati indreptate asupra femeilor reprezinta cauza pentru care eu lupt alaturi de celelalte participante si activiste din cadrul acestei actiuni a World March of Women unde am inaintat deasemenea si problemele cu care se confrunta femeile din Romania, iar cei sau cele ce doresc sa sustina si sa lupte pentru aceasta cauza sunt liberi si libere sa se alature. So-so-so, so-li-da-ri-te…