Prin oraș se șușotea despre oaspeții veniți de peste mări și tări ca despre o taină mare, ca și când cineva ar fi putut să-i gonească sau mai rău, să le interzică sa iși țină spectacolele. Era greu, după atația ani de comunism, să te bucuri, român fiind, de ceva ce era bun pentru suflet, ceva ce-ți împlinea setea de culturâ și setea de a cunoaște oameni pentru care civilizația si democrația erau ceva normal.

După prima paradă a festivalului, vazută și traită cu o încantare greu de descris, mă indreptam spre casă, visând la clowni, oameni pe catalige și măști vesele sau triste. În drumul meu pe străduțele Sibiului, mici și pline de farmec, îmi imaginam cum e sa fii actor pe o scena de teatru și interpretam în minte un rol inventat pe loc, acela de prințesă medievală îmbracată in rochii încorsetate și curtată de cel puțin cinci prinți care se luptau între ei pentru a-i cuceri inima definitiv. Erau vise de copilă, vise născute din frumusețea unui eveniment nemaivăzut, deloc simțit pâna atunci.

La începuturile lui, festivalul se lupta cu lipsa sălilor pentru spectacole. Sala Thalia nu exista, era un mare șantier, început imediat după Revoluție și cu slabe șanse de a prinde forma, deși existau oameni care se luptau pentru asta, însa interesele erau altele. Dar, odata cu mutarea festivalului în luna mai, teatrul de strada a devenit accesibil și a fost ca un fel de strigăt de victorie: nu ne faceți săli, ne folosim de piețe, parcuri și ruine pentru a ne bucura de tot ce înseamna teatru și de manifestările lui în toate formele.

Întocmai ca în poveștile cu feți-frumoși, manifestul pentru cultură a crescut și vestea despre el a ajuns la urechile tuturor. Acum nu mai era nimic șușotit, nimic de taină, eram sibianca și in orasul meu avea loc cea mai mare acțiune culturala din toata tara. Poate chiar din Europa. Orașul, cu ale lui cladiri vechi si străbătute de patina timpului, se schimba si el, din temelii, cu o repeziciune invidiata de toți. Devenisem centrul cultural al țarii, pe scena Teatrului Radu Stanca veneau tot mai mulți actori cunoscuți si iubiți, iar piesele de teatru despre care se vorbea doar la televizor, ajungeau și la noi. Ne deschisesem către lume și lumea ajungea la Sibiu nu din intâmplare, ci voit, să ia parte la o manifestare a cărei unic scop era descatușarea sentimentelor.

Când sala Thalia a fost in sfârșit terminată, am știut ca englezescul “glamour” va fi cuvântul care va putea descrie evenimentele ce urmau să aiba loc la Sibiu. Acea sala era o prelungire firească a Teatrului Radu Stanca, un teatru care nu mai făcea fața avalanșei de spectacole ce se țineau în timpul festivalului. Sibiul devenise și el stralucitor prin restaurarea clădirilor vechi și renovarea completă a străzilor si pasajelor. Iar Sibiul în timpul festivalului de teatru era poezie pura: teatru peste tot unde te uitai, oameni costumați, măsti vesele și triste, o voie bună molipsitoare.

Mai e luna în care m-am născut. Deși la inceput festivalul era ținut in martie, luna mai e cea în care s-a consacrat si a devenit un simbol de netăgăduit pentru Sibiu. Am crescut împreuna și i-am surprins farmecul în fiecare an, înca de la începuturi. Am simțit pasiunea oamenilor din spatele lui si forța cu care s-au străduit sa il impingă pe culmile recunoașterii, lucru deloc simplu. Sunt convinsă ca existența lui a avut o mare importanță atunci cand alții au hotarât ca Sibiul sa fie Capitala Culturală Europeană in 2007. Sunt convinsă că daca nu existau niște oameni care respire teatru prin toți porii, nu ar fi ajuns la o asemenea amploare. Căci la Sibiu, începand cu data de 28 mai 2010, sunt asteptați zeci de mii de oameni care să asiste la sute de spectacole, conferințe si manifestări urbane fără precedent. Iar eu voi fi acolo, ca la început, urmărind cu ochii plini de incantare, parada măstilor…

Eu si el, prieteni de niste ani (5, 6, nu mai mult). Teoretic, am trecut impreuna prin adolescenta si perioada imediat urmatoare majoratului. Ne intelegeam foarte bine, dar intotdeauna au existat momente in care unul vroia mai mult de la celalalt, insa cand vroiam eu nu vroia el si invers. Anii au trecut, eu l-am cunoscut pe cel care urma sa-mi fie sot, iar, putin dupa nunta mea, a cunoscut-o si el pe cea care urma sa-i devina sotie. Bineinteles, ne vedeam foarte mult in formatie de patru, dar aveam momentele noastre, in care eu si el ne intalneam la o cafea, sa ne mai povestim amarurile si bucuriile.

Jumatatile noastre au inceput sa se sesizeze cu intrebari de genul : « daca noi suntem impreuna la bine si la rau, de ce ai nevoie de un prieten caruia sa-i povestesti ce se intampla in viata ta? » ; « nu-ti sunt sprijin suficient, ai nevoie de el/ea ca sa te ajute? » etc.
Eu le-am dat dreptate, drept urmare am decis ca e mai bine s-o rarim cu intalnirile noastre, ca sa nu ne afectam relatiile cu cei pe care ii iubim. La urma urmei, daca nu ai incredere in cel de langa tine, de ce sa mai stai langa el?

Si acum, vin cu o completare, vizavi de ideea in care prietena prietenului tau trebuie acceptata si tolerata : femeile sunt manipulatoare, iar treaba asta nu se intampla intentionat, ci face parte din firea noastra. Cand prietenul cel mai bun al unei femei isi gaseste pe cineva, acea femeie se va transforma automat intr-o fiinta care va dori cu orice pret sa-si afirme superioritatea : ea il cunoaste mai bine, ea ii stie secretele, ea e cea care va fi intotdeauna acolo cand el va avea probleme si pe ea va sari s-o ajute atunci cand are nevoie. Iar toate astea sunt greu de acceptat pentru cineva care iubeste.

Tind sa ating acest subiect din prisma proprie, e normal, nu stiu sa fiu jurnalist obiectiv. Nu vreau sa fac din ceea ce scriu aici o chestie impersonala, nu vreau sa dau sfaturi bune de aplicat. Doar incerc sa-mi expun parerea si poate, in felul asta, o sa ajut ambele tabere sa inteleaga mai bine chestiunea.

Eu una sunt de parere ca acest fel de manifestare in asternut este nelalocul lui, ca unele chestii trebuie sa ramana doar pentru cei care sunt foarte insetati de cunoastere. Faptul ca nu ma simt confortabil doar gandindu-ma la asta este cel mai bun motiv pentru a refuza contactul in felul asta. Am avut o pseudo-experienta de acest fel si durerea pe care am simtit-o este mult prea mare si mult prea vie (inca), iar mie mi se pare ca a face dragoste implica relaxare si confort. Si a face sex inseamna, in mare, acelasi  lucru. Deci nu.

Pe de alta parte, sunt multe momente in care partenerul isi doreste. Nu pune presiune, nu face din asta un capat de tara, dar il simti. Intelege reticenta, dar iti dai seama ca, pentru el, asta ar fi cadoul suprem pe care ai putea sa i-l faci. Nu sunt femeia care sa faca chestii doar de dragul lui, insa cateodata compromisul e de dorit si acum ma refer la tot ceea ce implica o relatie. Si tu, ca femeie, incepi sa il asculti cand iti vorbeste despre asta, totusi inca incrancenata in ideea ta ca n-o sa se intample niciodata. Daca va sti cum sa iti explice si ce sa iti arate, vei face o incercare, poate doua, poate trei. Si poate ca o sa-ti placa, poate nu. Dar e compromisul la care ai ajuns, pentru a nu simti raceala din partea lui.

Sunt femei care fac asta din placere. Am auzit variantele unor femei care spun ca da, e ceva dureros, insa placerea simtita e mult peste sexul normal, ca sa zic asa. Am vorbit si cu femei care spun ca e crunt, dar fac asta din cand in cand doar ca sa-i multumeasca pe ei. Gresit, doamnelor, daca ei nu-si dau seama ca pentru voi nu e placut, atunci dati-le sutul.

Recunosc, sunt destul de paranoica in privinta subiectului. Poate pentru ca, medical vorbind, e periculos: n-as vrea sa ajung la o anumita varsta si sa nu mai am controlul asupra muschilor respectivi. Plus ca, daca vine vorba de boli, ala e locul prin care se transmit cel mai usor. Deh, la varsta mea le analizezi pe toate mai mult.

Nu am o concluzie clara. Nu neg faptul ca, la un moment dat, as putea sa-mi doresc si experienta asta. Insa sustin cu tarie ca asta depinde doar de el, de felul in care stie si poate sa ma relaxeze si sa ma faca sa ma simt confortabil. Si nu, n-o sa fac asta doar de compromis, pentru ca, in cazul asta special, compromisul n-ar trebui sa existe…

M-ai abandonat in multe momente, in cele mai nepotrivite locuri. Ultima oara a fost in miez de noapte, in Piata Unirii, noroc ca nu eram singura in acel moment si am primit sprijin moral, in asa fel incat sa nu sufar foarte tare. Am chemat pe altcineva sa faca ceea ce ar fi trebuit sa faci tu, dar te-am iertat, erai deja parte din mine. Iti scrisesem si o scrisoare de dragoste, la un moment dat, deja te iubeam prea mult.

Ai cunoscut multi oameni, datorita mie : pe Groparu, pe Arhi, pe Clickio, pe Bobby Voicu, pe Manafu, pe De Ce, pe Ovi Sirb, pe Visurat, pe Denisa, pe Andrei Crivat si pe multi, multi altii. Desi strambau si ei din nas la inceput, au inceput sa le fie la fel de drag de tine, la fel cum imi erai si mie. Si au inceput sa te aprecieze la adevarata ta valoare.

Acum ai plecat de langa mine. Te-ai intors la ea, parcarea din curtea firmei care mi te daduse sa te folosesc. Adio, Furia mea Rosie, casare usoara iti doresc !

Pe de alta parte, exista virgine la propriu. Fete (ca nu se pot numi femei) care isi pastreaza virginitatea, bunul lor de pret, pentru cel ales. Sau pentru cel pe care-l cred cel ales. Si pana una-alta, fac sex anal. Sau sex oral. Sunt dispuse la orice, atata timp cat nu se face penetrarea in stilul clasic. Si o fac oricand, oriunde, cu oricine. Pentru ca au senzatia ca nu fac nimic gresit, isi satisfac partenerii (pentru ca la varsta aia nu se poate vorbi de satisfactie personala) in felul in care au auzit ca se poate. Probabil pentru ca sa nu-i piarda, sau mai stiu eu din ce motive, ca tare incalcita mai e mintea unei fatuci de 18 ani sau mai putin de atat.

Eu am facut marele pas undeva in jurul varstei de 20 de ani. Atunci cand m-am simtit pregatita, atunci cand m-am considerat suficient de stapana pe ceea ce simt, atunci cand corpul meu a cerut-o. Deoarece am fost pragmatica de mica (sau pentru ca, pur si simplu, asa a fost sa fie), prima oara s-a intamplat cu un barbat cu 10 ani mai mare decat mine, ca asa m-am gandit ca-i bine: un om care stie ce face, care sa nu se inhibe si care sa n-aiba emotii. N-a fost extraordinar, dar am avut norocul sa dau peste un barbat care mi-a deschis mintea si care m-a invat ce pot si cum pot sa ofer si sa primesc.

Marea mea nedumerire vine din ceea ce mi-a povestit un prieten zilele trecute: o fata, crescuta doar de mama, este dusa periodic la ginecolog pentru a i se verifica virginitatea, mama fiind speriata de ceea ce se intampla in jurul ei in ziua de azi, care probabil aude de fete de 15-16 ani insarcinate si asa crede ea ca isi poate controla odrasla. Ei bine, domnisoara in cauza face sex anal, pentru ca, nu-i asa, virginitatea e o chestie care se aplica doar vaginului. Si mama ei pleaca fericita de la fiecare control ginecologic, fara sa stie ca fata ei este deja versata in ale sexului.

Si ma intreb eu acum, n-ar fi fost mai sanatos ca acea mama sa-si duca fata la un cabinet de planning familial, unde sa i se explice despre folosirea anticonceptionalelor, despre riscul BTS-urilor, despre cum este afectat muschiul anusului in timp, daca activitatea in acel loc este mult prea intensa? Cel putin eu asa as fi facut…oare gandesc gresit?

Am niste prieteni foarte apropiati, care au divortat recent. Problemele in cuplu aparusera cam imediat dupa casatorie, insa nu au dat foate mare importanta acestui lucru. Ea a ramas insarcina, fericire mare, a nascut un baietel frumos si sanatos. Bineinteles, femeia s-a transformat in mama devotata, barbatul a devenit tata, iar responsabilitatile i-au coplesit pe fiecare in parte si s-au rasfrant asupra relatiei lor.

Acum un an si jumatate s-au gandit prima oara la divort. Era evident ca nu se vor mai intelege niciodata, dar au discutat si au stabilit ca baietelul lor e cel mai important si el nu trebuie sa ramana fara o familie. Chiar daca ei se certau zilnic. Chiar daca isi scoteau ochii la fiecare greseala facuta. Chiar daca isi scoteau ochii cu cuvinte grele, de cateva ori pe zi, in fata copilului. Erau o familie.

Intr-o zi, am intrebat-o : « Ai impresia ca ai un copil retard ? Crezi ca el va putea sa creasca sanatos la minte intr-o familie in care e evident ca tu si sotul tau nu mai aveti nimic de impartit ? » N-a stiut ce sa-mi raspunda.

Sunt de acord ca nimic nu e mai important decat un copil. Iti schimba viata si felul de a gandi si totul se raporteaza la el si la binele lui. Dar nu-i subestima inteligenta, nu fa sacrificii inutile pe care el ar putea sa ti le arunce in fata atunci cand va creste. Pentru ca, oricat de mult s-ar stradui sa fie altfel, parintii au frustrari, sentimente, orgolii, iar toate acestea se rasfrang asupra atitudinii pe care o au fata de copil. Suntem oameni si nu putem sa ne controlam intotdeauna. Iar rabufnirile astea lasa copiilor niste sechele greu de vindecat. Eu stiu.

Nimic mai gresit. Sexul are o importanta majora in relatie, iar, ca uniunea sa fie desavarsita, ambii parteneri trebuie sa gaseasca motive de a se intoarce in pat alaturi de celalalt. Inceputurile unei relatii sunt minunate, atunci cand incepi sa-l descoperi si incerci sa te faci cat mai placuta pentru el. Este si primul moment in care incep compromisurile, femeile au o teama inexplicabila de a le spune ca nu se simt bine daca se intampla ceva care sa nu fie neaparat pe placul lor. Si, in loc sa inceapa o discutie despre asta (evident, nu chiar in timpul…actiunii), prefera sa taca si sa treca mai departe, chiar daca lucrul ala o afecteaza.

Si uite asa, dintr-o activitate care se presupune ca ar trebui sa iti placa, femeie, si sa te faca sa eliberezi endorfine, responsabile pentru fericirea mintii si  trupului, te adancesti in compromisuri si ajungi sa acuzi migrene, dureri de spate, lipsa de chef etc, adica sa faci tot ce iti sta in putiinta pentru a nu ajunge la activitatea aia care nu-ti place de mult. Pentru ca nu vorbesti, pentru ca ai fost concentrata sa-i oferi lui placere si sa nu-ti pese de tine. Of course, apoi plangi ca te-a inselat, “uite ce magar, ca s-a dus la alta, si io-s mai frumoasa”.

Comunicarea intre doi oameni trebuie facuta si in pat. Ia fraiele in maini si spune-i ce-ti place. Cum iti place. De ce iti place. Spune-i ce simti cand nu ti-e bine. Da, atunci, o sa se bucure ca nu esti o prefacuta. Nu mai simula orgasme, stiu ca da jos calorii mai multe decat un orgasm normal, dar gandeste-te si la tine. Nu mai fa chestii pentru ca “lui ii place, io nu ma simt extraordinar, dar…” Nu mai accepta 5 minute de “activitate”, asteptand ca el sa termine, in timp ce tu te gandesti la rochia pe care ai vazut-o acum 2 zile la mall. Bucura-te de expresia de pe fata lui cand faci ceva ce ii place foarte mult, nu mai fa nimic din obligatie.

Usor de zis, greu de facut, o sa ziceti. Si eu spun ca nu. “Cea mai erogena zona a corpului se afla intre urechi”. Va las pe voi sa va dati seama ce inseamna asta.

Dar ador femeia puternica. Acea femeie care stie ca zambetul ei ii pune lumea la picioare, ca o privire ferma este tot ceea ce are nevoie pentru a-si atinge scopul. Imi place sa cred ca suntem tot mai multe cele care stim ce vrem de la viata si ne dam peste cap sa si obtinem acel lucru si aici nu ma refer doar la cariera sau doar la barbatul de langa noi. A sti ce vrei se refera si la momentul in care mergi la cumparaturi si recunosti din prima ceea ce cauti, fara sa fie nevoie sa bantui trei sfert de mall pentru asta.

Aici incepe aventura mea pe Pandora’s. O sa vreau sa va vorbesc despre femeia din mine, puternica si sensibila totodata; despre cat de grea si minunata imi este viata de femeie independenta. La multi ani, Femeie !